Puține ținuturi din România au reușit să păstreze un amestec atât de puternic de mister, arheologie și tradiție precum Munții Buzăului. Aici, printre stânci cioplite, grote ascunse și izvoare care încă stârnesc uimirea călătorilor, supraviețuiește una dintre cele mai spectaculoase legende românești: Țara lui Luana.
Nu este doar o poveste spusă la gura sobei. De-a lungul timpului, istorici, arheologi și etnografi au încercat să descifreze dacă în spatele ei se ascunde memoria unui trecut foarte îndepărtat.
Potrivit tradiției Luana era un conducător înțelept, stăpân peste o cetate luminată permanent de un soare aparte. Oamenii trăiau în pace, iar rănile le erau vindecate cu ajutorul apei vii din Valea Izvoarelor. Cetatea a fost însă atacată de dușmani veniți cu „care de foc”, iar în timpul luptei soarele s-a prăbușit peste așezare. Pământul s-a cutremurat, cetatea a fost îngropată, iar locul a rămas pustiu.
Dincolo de frumusețea poveștii, părintele profesor I. G. Coman observa că legenda păstrează elemente foarte vechi, posibil precreștine, legate de cultul luminii, al apei vindecătoare și al muntelui sacru. El face legături cu lumea geto-dacilor și chiar cu reformele religioase atribuite marelui preot Deceneu.
Părintele scria legat de Țara Luanei despre importantele vestigii din zona Bozioru: grote locuite, schituri rupestre, Pietrele lui Solomon, Fundul Peșterii, Altarul lui Zamolxis și numeroase descoperiri arheologice care arată că această regiune a fost locuită și venerată timp de multe secole.
Interesant este că profesorul Coman nu privește legenda ca pe o simplă invenție. El consideră că ea poate reprezenta memoria colectivă a unei civilizații dispărute, reinterpretată și transmisă din generație în generație. În viziunea sa, multe dintre personajele legendei pot ascunde vechi preoți, conducători sau înțelepți ai lumii geto-dace.
De asemenea, susține că în Munții Buzăului ar fi existat o remarcabilă continuitate spirituală. După perioada dacică, pustnicii și călugării creștini ar fi continuat să folosească aceleași peșteri și aceleași locuri considerate sfinte. În această perspectivă, creștinismul nu apare ca o ruptură, ci ca o continuare a căutării sacrului.
Legenda Țării Luanei ne face să privim Munții Buzăului ca pe un spațiu în care istoria, credința și memoria populară s-au suprapus vreme de două milenii.
Când urci astăzi spre Bozioru și privești stâncile cioplite de timp, ai impresia că timpul vechi nu s-a sfârșit.
În fine, când mergi prin Munții Buzăului nu calci doar teritoriul unui județ grănițuit de comuniști, ci pui pasul în timpul istoric, în Țara Luanei.
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Retropelerinaje Buzoiene
Cuvant despre Cer
