Episcopul Luca din Cipru, Buzăul și însemările lui Franco Sivori

La sfârșitul secolului al XVI-lea, un italian, Franco Sivori, secretarul voievodului Petru Cercel, avea să lase una dintre cele mai frumoase descrieri ale Buzăului.
Nu scria în calitate de cronicar de curte, preocupat să flateze locurile prin care trecea. Dimpotrivă, observa atent ceea ce vedea. Iar ceea ce a văzut în ținutul Buzăului l-a impresionat.
Ca răsplată pentru serviciile sale, Petru Cercel îi încredințează pentru o perioadă veniturile județului Buzău. Sivori notează fără echivoc că aceasta era „una dintre cele mai bune și mai bogate ale țării”. Scrie depre Buzău  că era capabil să producă venituri importante și să susțină viața unei întregi provincii.
În paginile sale descrie o țară fertilă, cu recolte bogate, vii întinse și livezi roditoare. Dealurile Buzăului produceau vinuri apreciate, albe și roșii, iar grânele rodeau din belșug. Atât de mare era bogăția pământului, încât călătorul ajunge să observe că hrana era ieftină și îndestulătoare. Singurul lucru care îi surprinde era faptul că localnicii nu stăpâneau încă tehnica păstrării vinului, care se transforma adesea în oțet.
Dar Sivori nu vorbește doar despre bogăția materială.
El descrie oamenii. Îi vede ospitalieri, generoși și legați de tradițiile lor. Îl impresionează obiceiurile Crăciunului, când bogați și săraci își făceau daruri, iar curtea domnească împărțea haine și ajutoare celor aflați în nevoie. Sunt pagini care arată o societate mult mai vie și mai solidară decât ne-am imagina privind doar documentele oficiale.
În aceeași perioadă, la Buzău păstorea un ierarh care avea să lase o amprentă uriașă asupra istoriei românilor: Luca din Cipru sau Luca Cipriotul.
Venit din Cipru, într-o vreme în care lumea ortodoxă era zguduită de dominația otomană, Luca găsește în Țara Românească nu doar un refugiu, ci o nouă patrie.
În jurul anului 1583 devine episcop al Buzăului, scaun pe care va sta mai bine de douăzeci de ani. Aici întemeiază Schitul Izvorani, monument care amintește și astăzi de activitatea sa.

Nu a fost doar un întemeietor. A fost și un diplomat. A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Mihai Viteazul și în 1595 participă la solia trimisă către principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, iar între 1596 și 1597 face parte din misiunea diplomatică trimisă la Moscova pentru a obține sprijinul țarului Feodor I. Într-o epocă în care diplomația însemna adesea supraviețuirea unei țări, Luca era printre cei în care domnitorii își puneau cea mai mare încredere.
Calitățile sale l-au dus mai sus. Ajunge Mitropolit al Țării Românești, păstorind aproape trei decenii.
În 1616 Patriarhia Constantinopolului încearcă să îl îndepărteze din scaun, acuzându-l de nesupunere. Hotărârea nu este însă aplicată. Domnitorul îi păstrează încrederea, iar Luca continuă să conducă Mitropolia până la sfârșitul vieții.
Privind astăzi documentele vremii, înțelegem că nu era vorba doar despre un conflict personal. Luca apăra autonomia Bisericii din Țara Românească și dreptul acesteia de a-și hotărî singură drumul într-o perioadă în care presiunile externe deveneau din ce în ce mai puternice.
Există însă o altă latură a personalității sale, mai puțin cunoscută.
Arhiereul Luca a fost unul dintre marii caligrafi și miniaturiști ai lumii ortodoxe.
A copiat și împodobit Evanghelii, Psaltiri și manuscrise grecești cu o măiestrie care impresionează și astăzi. Evangheliarele sale se păstrează la Muntele Athos și la Ierusalim, iar Antimisul sfințit de el în 1603-1604 este considerat cel mai vechi păstrat pe teritoriul României.
Istoricii îl descriu drept un cărturar rafinat, un diplomat iscusit și un iubitor al culturii bizantine, care a lăsat în urma sa opere de artă de o valoare excepțională.
Citind mărturiile lui Franco Sivori și documentele despre Luca din Cipru, începi să înțelegi că Buzăul sfârșitului de secol XVI nu era un oraș de margine.
Era un centru bisericesc important.
Era un județ bogat.
Era locul în care se formau diplomați, se copiau manuscrise și se luau decizii care influențau politica întregii regiuni.
Aici se întâlneau negustori italieni, cărturari greci, boieri munteni și oameni ai Bisericii. Aici treceau drumurile comerciale și aici se pregăteau misiuni diplomatice către Transilvania și Moscova.
Istoria Buzăului nu începe cu epoca modernă și nici cu Buzăul de azi. Începe cu oameni precum ierarhul Luca din Cipru și cu mărturii precum cele ale lui Franco Sivori, care au văzut în acest ținut ceva ce noi uităm uneori să observăm: o comunitate prosperă, cultivată și așezată într-un loc de mare însemnătate strategică și comercială.
Privind la biografia unor personalități locale, se pare că adevărata bogăție a Buzăului nu a fost niciodată doar pământul său roditor sau viile sale. A fost capacitatea acestui loc de a atrage oameni de valoare și de a-i transforma în parte din propria sa istorie.

Iar memoria găsește din vreme în vreme oameni care să-i scuture colbul timpului. Actualul ierarh Buzoian, Înaltpreasfințitul Ciprian, prin proiectul de regenerare a vieții monahale și slavare a istoriei locale, va renaște inițiativa care amintește și de Luca din Cipru. De fapt nu este doar o renaștere. E o zidire nouă, bazată pe un indiciu istoric pe care dorește să-l lase mai departe istoriei noastre.

Sale!