Vlad Vintilă și cetatea pierdută de pe Valea Slănicului. Povestea unui domnitor care încă are nume viu la Buzău

Puțini dintre cei care străbat astăzi Valea Slănicului bănuiesc că liniștea acestor dealuri ascunde una dintre cele mai dramatice povești ale Evului Mediu românesc. Pădurile au acoperit urmele, malul a rupt zidul, iar timpul a șters aproape orice urmă a cetății, însă istoria nu a dispărut. Ea se citește încă în numele comunei Vintilă Vodă, în câteva fragmente de zid risipite pe culmea dealului și în paginile istoricului Nicolae Stoicescu, care a reconstituit una dintre cele mai tulburi perioade din istoria Buzăului. Părintele profesor Liviu Pârlog m-a dus cândva să-mi arate câteva bucăți de zid ce stăteau să se rostogoalească spre apele sărate ale Slănicului, de parcă nu voiau să se mai știe nimic despre ziditorul lor.
În fine, revenid la vremurile tulburi de atunci, istoria amintește că după moartea lui Neagoe Basarab, Țara Românească a intrat într-o lungă luptă pentru putere. Tronul se schimba cu repeziciune, domniile erau scurte, iar marile familii boierești încercau să impună fiecare propriul candidat. De o parte se aflau puternicii Craiovești, stăpânii unei mari părți din Oltenia. De cealaltă parte se aflau boierii din răsăritul țării, între care buzoienii au avut un rol deloc neglijabil.
Buzăul nu a fost un simplu spectator. Istoricul Nicolae Stoicescu arată că boierii buzoieni au participat activ la aceste confruntări, sprijinindu-i pe Teodosie, apoi pe Radu Călugărul și pe alți pretendenți la tron. Alegerea avea însă un preț. Când Mehmed Beg, susținut de otomani, a ajuns pentru scurt timp domn al Țării Românești, răzbunarea nu a întârziat. Turcii au pătruns în ținutul Buzăului dinspre vest, au prădat satele, au incendiat gospodării, au luat oameni în robie și au lăsat în urmă o regiune devastată. Stoicescu notează că Buzăul a plătit scump implicarea în lupta pentru putere.
Nici după aceea vremurile nu s-au liniștit. Radu de la Afumați și-a recâștigat tronul, dar avea să fie ucis mișelește în biserica de la Râmnicu Vâlcea. Soția sa, doamna Ruxandra, avea să devină unul dintre personajele tragice ale epocii. Rămasă văduvă, ea a fost căsătorită cu noul domn, Radu Paisie, într-o încercare de împăcare a taberelor boierești. În acele vremuri, până și căsătoriile deveniseră arme politice.
Din această lume a trădărilor, alianțelor și războaielor se ridică figura lui Vlad Vintilă, zis, împropriu, de la Slatina, domn al Țării Românești între anii 1532 și 1535. Spre deosebire de mulți dintre voievozii acelor vremuri, numele lui nu s-a pierdut. El trăiește și astăzi în denumirea comunei Vintilă Vodă.
Nicolae Stoicescu arată că legătura voievodului cu aceste locuri era una directă. În timpul domniei sale, el a stăpânit această regiune și și-a întărit aici una dintre reședințe. A ales un deal care domină întreaga Vale a Slănicului, un loc de unde putea supraveghea drumurile și controla accesul spre nordul țării. Nu a fost o alegere întâmplătoare. Când ajungi astăzi pe culmea acelui deal și privești valea desfășurată la picioare, înțelegi de ce un domnitor medieval a considerat că acesta este unul dintre cele mai bune locuri pentru ridicarea unei cetăți.

Nu a stat Vlad Vintilă prea mult pe tron, dar a stat în timpul istoric. Comuniștii, care găseau nume proletare pentru localități – mai ales pentru cele cu nume istorice ca aceasta – nu l-au scos pe Vintilă Vodă din scripte. L-au lăsat și ceea ce este foarte interesant, aici pe locul unui spital mai vechi, construit de un filantrop local, au ridicat o materinate în care s-au născut toți copiii din zonă, astfel încât Vintilă Vodă a devenit parte din biografia a sute de oameni.