Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și începuturile Episcopiei Buzăului

În istoria Buzăului există un nume care ne duce direct la începutul secolului al XVI-lea și la reorganizarea Bisericii din Țara Românească: Nifon al II-lea, fost Patriarh al Constantinopolului.
Pentru Buzău, importanța lui nu vine doar din faptul că este cinstit ca sfânt, ci din rolul pe care l-a avut în constituirea unei structuri bisericești care avea să marcheze orașul pentru următoarele cinci secole.
Nifon provenea din Peloponez și purta la botez numele Nicolae. După intrarea în monahism a ajuns la Muntele Athos, apoi Mitropolit al Tesalonicului și, spre sfârșitul secolului al XV-lea, Patriarh al Constantinopolului. A trăit într-o perioadă extrem de complicată pentru lumea ortodoxă: Constantinopolul căzuse sub stăpânire otomană în 1453, iar Patriarhia funcționa într-un echilibru fragil între autoritatea religioasă și puterea sultanului.

Nifon a fost îndepărtat de mai multe ori de pe tronul patriarhal și a ajuns în exil la Adrianopol. Acolo avea să intre în legătură cu Radu cel Mare, domnul Țării Românești, care a intervenit pentru eliberarea lui și l-a convins să vină la nord de Dunăre. Un studiu istoric dedicat lui Radu cel Mare confirmă intervenția domnitorului pe lângă autoritățile otomane pentru fostul patriarh. Nifon ajunge în Țara Românească
La începutul secolului al XVI-lea, Țara Românească se afla și ea într-un proces de consolidare instituțională. Radu cel Mare nu urmărea doar ridicarea unor biserici și mănăstiri, ci și o mai bună organizare a Bisericii.
Aici intervine Nifon.
Fostul Patriarh al Constantinopolului primește conducerea bisericească a țării și convoacă un sinod pentru reorganizarea ecleziastică. Tradiția istorică leagă de această reorganizare apariția celor două mari episcopii de la Râmnic și Buzău, subordonate Mitropoliei Ungrovlahiei.
Pentru Buzău, momentul este esențial.
Anul 1502 este considerat, în mod tradițional, anul întemeierii Episcopiei Buzăului, iar numele lui Nifon este legat direct de această reorganizare.
Există însă și o nuanță interesantă pentru cine privește lucrurile strict istoric. Documentația păstrată din prima jumătate a secolului al XVI-lea este fragmentară. Nicolae Iorga a discutat chiar problema începuturilor Episcopiei Buzăului, punând în valoare documente din vremea lui Radu Paisie, din anii 1543-1544, când existența și jurisdicția episcopiei apar mult mai limpede documentar. Așadar, 1502 rămâne data tradițională a organizării episcopiei prin reforma lui Nifon, în timp ce documentele ulterioare ne oferă confirmarea instituțională mai sigură a existenței ei.

Mi se pare un detaliu important, pentru că ne scoate din simpla repetare a unei date și ne introduce în adevărata dificultate a istoriei medievale: izvoarele sunt puține, iar uneori trebuie puse cap la cap după secole.
Buzăul intră astfel pe harta marilor centre bisericești
Alegerea Buzăului nu era întâmplătoare. Orașul se afla într-o zonă importantă de legătură între Muntenia, Moldova și Transilvania, iar constituirea aici a unui centru episcopal îi va întări enorm importanța.
Din acel început de secol XVI pornește o continuitate care va transforma Buzăul într-unul dintre vechile centre ecleziastice ale Țării Românești.
De aceea, când îl pomenim astăzi, 11 a August, pe Sfântul Nifon, pentru un buzoian povestea devine mai apropiată. Nu vorbim numai despre un patriarh grec ajuns pentru câțiva ani în Țara Românească. Vorbim despre unul ierarhul providențial care a contribuit deciziv la reorganizarea unei instituții ce avea să influențeze profund dezvoltarea Buzăului.
Conflictul cu Radu cel Mare
Relația dintre Nifon și domnitorul care îl adusese în țară nu a rămas însă una liniștită.
Conflictul a izbucnit în jurul căsătoriei Caplei, sora lui Radu cel Mare, cu boierul moldovean Bogdan. Nifon a considerat că situația matrimonială a acestuia nu permitea noua căsătorie și s-a opus. Ruptura cu domnitorul a devenit definitivă, iar în jurul anului 1505 Nifon a părăsit Țara Românească.

Este un episod interesant și din perspectivă istorică, nu doar religioasă. Arată cât de strâns se întâlneau în Evul Mediu puterea domnească, autoritatea bisericească, alianțele matrimoniale și politica.
Nifon s-a retras în cele din urmă la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos, unde a murit la 11 august 1508.

Nifon și Neagoe Basarab
Povestea lui în spațiul românesc nu s-a încheiat însă odată cu plecarea.
Între oamenii asupra cărora a avut o influență deosebită s-a aflat Neagoe Basarab, viitorul domn al Țării Românești. În timpul domniei acestuia, memoria lui Nifon a fost readusă puternic în prim-plan.
În 1517, cu prilejul marilor ceremonii de la Curtea de Argeș, moaștele lui Nifon au fost aduse în Țara Românească. La 16 august 1517 a avut loc proclamarea canonizării sale, considerată prima canonizare desfășurată pe teritoriul românesc.
Este aproape un arc peste timp: fostul patriarh care plecase în urma unui conflict cu Radu cel Mare revenea, după moarte, într-o Țară Românească aflată acum sub domnia unuia dintre cei mai importanți fii ai săi duhovnicești.
Nifon și Buzăul
Au trecut peste cinci sute de ani.
Orașul s-a schimbat de nenumărate ori. Au venit războaie, cutremure, incendii, schimbări de regim și generații întregi de episcopi.
Dar instituția bisericească legată de reorganizarea făcută în vremea lui Nifon a rămas.
Și tocmai de aceea mi se pare că 11 august are pentru Buzău o semnificație aparte.
Dincolo de calendar, este o zi în care putem coborî spre unul dintre straturile cele mai vechi ale istoriei orașului nostru.
Iar acolo, la începutul secolului al XVI-lea, alături de Radu cel Mare, găsim numele unui fost Patriarh al Constantinopolului:
Sfântul Ierarh Nifon.
A se citi și http://500 de ani de la consacrarea orașului Buzău și transformarea târgului medieval în centru spiritual și urban? https://paulnegoita.ro/2025/08/09/1500-anul-consacrarii-orasului-buzau-525-de-ani-de-la-transformarea-targului-medieval-in-centru-spiritual-si-urban/

Sale!