Sfânta Evdochia Împărăteasa. De la Atena păgână la tronul Constantinopolului și apoi la Ierusalim

Sfânta Evdochia Împărăteasa, e pomenită astăzi, 13 august. Biserica o menționează în Mineiul acestei zile ca împărăteasă și soție a împăratului Teodosie al II-lea.
Înainte să fie Evdochia, se numea Athenais.
S-a născut în jurul anului 400, la Atena, într-o familie păgână. Tatăl ei, Leontios, era profesor de retorică și filosofie, iar tânăra Athenais a primit o educație cum puține femei ale epocii puteau primi. Cunoștea literatura greacă, retorica și filosofia și avea să rămână toată viața o femeie preocupată de cultură și de scris.
Și aici începe extraordinara schimbare a vieții ei.
Tânăra educată în cultura elenistică ajunge la Constantinopol. Primește botezul creștin și numele Aelia Eudocia – Evdochia, iar în anul 421 se căsătorește cu împăratul Teodosie al II-lea. În 423 primește titlul de Augusta.
În numai câțiva ani, fiica unui profesor atenian ajunsese una dintre cele mai importante femei ale Imperiului Roman de Răsărit.
Dar Evdochia nu a devenit doar o figură decorativă a palatului imperial.
A continuat să scrie. Cultura greacă pe care o primise în copilărie nu a dispărut odată cu botezul. A încercat, dimpotrivă, să o așeze în slujba noii sale credințe. A compus poezie creștină și a folosit inclusiv limbajul și versurile homerice pentru a povesti teme biblice.
Este unul dintre aspectele cele mai interesante ale vieții ei.
Creștinismul nu i-a cerut să uite tot ce învățase.
I-a schimbat direcția în care folosea ceea ce știa.
În anul 438, Evdochia pleacă în pelerinaj spre Țara Sfântă. În drumul ei trece prin Antiohia, unde vorbește înaintea oamenilor cetății într-un stil care trăda imediat educația ei clasică și sprijină financiar lucrări publice. Apoi ajunge la Ierusalim.
Ierusalimul avea să devină, în cele din urmă, mult mai important pentru ea decât Constantinopolul.
După tensiunile de la curtea imperială, în jurul anului 443 se stabilește definitiv în Cetatea Sfântă. Nu renunță însă la demnitatea sa și nici la posibilitățile pe care le avea. Le folosește pentru a sprijini biserici, mănăstiri și construcții religioase.
Printre cele mai cunoscute inițiative ale sale se află ridicarea unei mari biserici închinate Sfântului Arhidiacon Ștefan, în apropierea locului în care tradiția situa martiriul acestuia. Bazilica a fost extinsă și resfințită în anul 460.
Viața Evdochiei nu a fost însă liniară, fără ezitări și conflicte.
A trăit într-una dintre cele mai complicate perioade teologice ale creștinismului și a fost atrasă pentru o vreme în disputele care au urmat Sinodului de la Calcedon. Ulterior a acceptat hotărârile sinodului și s-a împăcat cu episcopul Iuvenalie al Ierusalimului.
Tocmai acest detaliu biografic face viața ei mai apropiată de noi.
Sfințenia nu înseamnă întotdeauna o linie perfect dreaptă.
Uneori este drumul unui om foarte cultivat, foarte puternic și foarte prins în frământările vremii sale, care caută, greșește, înțelege și continuă să meargă spre calea cea corectă.
Evdochia moare la Ierusalim în anul 460 și este înmormântată în apropierea bisericii Sfântului Ștefan pe care o ridicase.
Viața ei pornise din Atena păgână.
Trecuse prin palatul imperial din Constantinopol.
Și se încheia la Ierusalim.
Nu a rămas coroana cel mai important rang din biografia ei.
A fost împărăteasă.
Dar înainte de toate a rămas un om aflat pe drum.
Dumnezeu nu ne cere să aruncăm ceea ce am fost, ci să transformăm ceea ce suntem. Amintiți-vă viața fiecărui apostol, a fiecărui sfânt, a fiecărui următor al lui Hristos, care a avut puterea de se ridica, de a lucra binele, de a-și schimba viața.

Sale!