Sfântul Varlaam. Mitropolitul care a pus o carte românească în mâinile poporului

În urmă cu aproape patru sute de ani, o carte putea schimba destinul unei comunități.
Nu exista internet.
Nu exista televiziune.
Nu exista școală în fiecare sat.
Iar cărțile erau puține, scumpe și, de multe ori, scrise într-o limbă pe care oamenii simpli nu o înțelegeau.
În această lume apare un călugăr moldovean care înțelege că dacă vrei să ajungi la sufletul oamenilor, trebuie să le vorbești în limba lor.
Numele lui era Varlaam.
Biserica îl pomenește pe 30 august ca Sfânt Ierarh și Mitropolit al Moldovei.
Un călugăr care iubea cărțile
S-a născut în jurul anului 1590, într-o familie de răzeși din ținutul Neamțului.
La botez s-a numit Vasile.
A intrat de tânăr în viața monahală și a ajuns la Mănăstirea Secu, unde a învățat slavona și greaca.
Dar cărțile nu au rămas pentru el simple obiecte de studiu.
A înțeles că ele pot schimba oameni.
Și chiar o țară.
A tradus, a scris și a predicat.
Iar în anul 1632 a devenit Mitropolit al Moldovei.
În biserici se folosea încă mult slavona.
Omul obișnuit asculta.
Dar nu întotdeauna înțelegea.
Varlaam a vrut ca Evanghelia și învățătura creștină să ajungă direct la oameni.
Nu printr-o limbă străină.
Ci românește.
În timpul său, la Iași, la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, a fost organizată prima tipografie importantă a Moldovei.
Iar în 1643 a apărut una dintre cărțile fundamentale ale culturii românești:
„Carte românească de învățătură”, cunoscută mai ales drept Cazania lui Varlaam.
A fost prima carte românească tipărită în Moldova.
O carte care a trecut munții
Cazania nu a rămas la Iași.
A plecat la drum.
Exemplare ale ei au ajuns în sate, biserici și mănăstiri din toate provinciile românești.
A trecut Carpații.
A ajuns mai ales în Transilvania.
Într-o vreme în care românii trăiau în principate și administrații diferite, o aceeași carte era citită de oameni care vorbeau aceeași limbă și aveau aceeași credință.

Unitatea începe înaintea granițelor.
Începe prin cuvinte.
„La toată semenția românească”
Cea mai frumoasă mărturie despre rostul cărții se află chiar la începutul ei.
Lucrarea era destinată românilor de pretutindeni.
Nu doar moldovenilor și ieșenilor.
Ci întregii comunități românești.
Cazania cuprindea predici pentru duminicile anului, praznice și sărbătorile marilor sfinți și avea peste 500 de file, împodobite cu numeroase gravuri.
Astăzi deschidem o carte fără să ne gândim prea mult la gest.
În secolul al XVII-lea, să tipărești sute de pagini în românește era un act de construcție culturală.
Varlaam nu a construit numai din cuvinte
Epoca lui a fost una dintre marile perioade culturale ale Moldovei.
În timpul păstoririi sale a fost ridicată biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.
În anul 1641, aici au fost așezate moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse la Iași în vremea domnitorului Vasile Lupu.
Tot în acea perioadă a fost întemeiată la Iași o școală de grad înalt, în care se preda inclusiv în limba română.
Biserică.
Școală.
Tipografie.
Carte.
Nu erau lumi separate.
Formau același proiect.
Ce rămâne după un om?
De multe ori ne măsurăm viața prin lucrurile pe care le avem.
Varlaam ne propune o altă măsură:
ce rămâne după noi?
O casă poate dispărea.
O avere poate fi împărțită.
O funcție se termină.
Dar un cuvânt bun poate trece din generație în generație.
Cărțile tipărite sub îndrumarea lui Varlaam au continuat să fie citite mult după moartea lui.
Unele au fost păstrate sute de ani.
Pe paginile lor oamenii au făcut însemnări.
Le-au transmis copiilor.
Le-au dus dintr-un sat în altul.
O carte a devenit aproape o punte peste timp.
Sfințenia nu înseamnă numai retragere
Când spunem „sfânt”, ne imaginăm uneori un om retras complet din lume.
Varlaam ne arată și o altă formă de sfințenie.
Omul care construiește.
Omul care educă.
Omul care traduce.
Omul care tipărește.
Omul care înțelege că mintea și sufletul nu trebuie despărțite.
Credința lui nu l-a făcut indiferent față de cultură.
Dimpotrivă.
L-a făcut să creadă că oamenii trebuie să poată citi și înțelege.
O lecție pentru o lume în care avem prea multe cuvinte
Astăzi nu mai avem problema lipsei informației.
Avem problema opusă.
Ne trezim cu sute de mesaje.
Mii de fotografii.
Știri, notificări, comentarii, videoclipuri.
Cuvintele sunt pretutindeni.
Și tocmai de aceea întrebarea lui Varlaam devine surprinzător de actuală: ce cuvinte merită păstrate?
El și-a petrecut viața alegând, traducând și răspândind cuvinte despre care credea că îi pot face pe oameni mai buni.
Poate că și noi ar trebui să fim mai atenți la ceea ce lăsăm în urma noastră.
O carte poate supraviețui unui imperiu
Sfântul Varlaam a murit în secolul al XVII-lea.
Lumea politică în care a trăit a dispărut.
Domnitorii s-au schimbat.
Granițele s-au schimbat.
Limbajul nostru s-a schimbat.
Dar deschidem și astăzi Cazania lui.
Și îi rostim numele.
Aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de biruință asupra timpului.
Nu să fii puternic pentru câțiva ani.
Ci să lași ceva folositor după câteva sute.
Așadar, pe 30 august, Biserica îl pomenește pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.
Călugăr.
Ierarh.
Cărturar.
Și unul dintre oamenii care au înțeles devreme că limba unui popor poate deveni și casa credinței sale.
Sfinte Ierarhe Varlaam, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sale!