17 septembrie – Sfânta Sofia și fiicele ei: Credința, Nădejdea și Dragostea. O mamă care și-a crescut copiii pentru veșnicie

Sunt nume pe care le rostim aproape în fiecare zi fără să ne mai gândim cât de adânci sunt: credință, nădejde și dragoste.

Pe 17 septembrie, Biserica ne amintește că acestea nu sunt doar trei cuvinte frumoase și nici numai trei virtuți creștine. Sunt și numele a trei copile care au mărturisit credința în Hristos până la moarte: Pistis, Elpis și Agapi, fiicele Sfintei Sofia.

Sfânta Sofia a trăit în vremea împăratului roman Adrian. Rămasă văduvă, și-a crescut cele trei fiice în credința creștină și le-a dat numele celor trei mari virtuți: Credința, Nădejdea și Dragostea.

Când autoritățile au aflat că familia era creștină, mama și copilele sale au fost aduse înaintea împăratului. Li s-a cerut să renunțe la Hristos și să aducă jertfă zeilor păgâni.

Au refuzat.

Cele trei fete erau foarte tinere. Tradiția menționează că Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani, iar Agapi numai 9 ani. Și totuși, nici amenințările și nici chinurile nu le-au făcut să se lepede de credință.

O mamă în fața celei mai grele încercări

Poate că în această istorie, dincolo de curajul extraordinar al celor trei copile, există și drama unei mame.

Sfânta Sofia a asistat la pătimirea fiicelor sale.

Nu le-a învățat să-și salveze viața cu orice preț, ci să nu-și piardă sufletul.

După martiriul lor, le-a luat trupurile și le-a îngropat. A rămas lângă mormântul lor, iar după câteva zile a trecut și ea la Domnul.

Este una dintre cele mai puternice imagini ale maternității creștine.

Un părinte nu are doar misiunea de a-i oferi copilului hrană, educație, confort și un drum profesional. Are și misiunea de a-i construi reperele sufletești după care să poată merge atunci când părintele nu va mai putea merge alături de el.

Ce le lăsăm copiilor noștri?

Ne preocupăm foarte mult de viitorul copiilor.

Îi ducem la școli bune. Le căutăm profesori buni. Îi înscriem la limbi străine, sport, muzică. Ne gândim ce meserie vor avea și dacă vor putea trăi bine.

Toate acestea sunt importante.

Dar Sfânta Sofia ne pune o întrebare incomodă: ce punem în sufletul lor?

Ce se întâmplă când viața îi va pune în fața unei nedreptăți?

Ce îi va ține în picioare când vor pierde ceva?

Ce îi va opri să-și vândă conștiința pentru un avantaj?

Ce îi va face să iubească atunci când lumea îi va învăța să urască?

Aici încep Credința, Nădejdea și Dragostea.

Credința

Credința nu înseamnă doar să spui că Dumnezeu există.

Înseamnă să-ți construiești viața având încredere că nu ești singur și că existența ta are un sens mai mare decât succesul imediat.

Nădejdea

Nădejdea este puterea de a nu considera niciodată că totul s-a terminat.

Creștinul poate plânge, poate cădea, poate trece prin încercări cumplite, dar nu este omul deznădejdii.

El știe că întunericul nu are ultimul cuvânt.

Dragostea

Iar peste toate rămâne dragostea.

Nu sentimentalismul, nu emoția trecătoare, ci capacitatea de a-l vedea pe celălalt ca pe un om pentru care Hristos S-a jertfit.

Credința, nădejdea și dragostea nu pot fi despărțite. Sunt, după cum subliniază și învățătura Bisericii, trăsături fundamentale ale vieții creștine.

Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail

Tot pe 17 septembrie, Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail.

Născut în anul 1868, în Basarabia, a intrat încă din adolescență în Mănăstirea Suruceni. A devenit monah, ierodiacon, ieromonah și, mai târziu, episcop.

A fost una dintre personalitățile importante ale vieții bisericești basarabene și un susținător al unității românilor.

A trecut la Domnul la 17 septembrie 1943, la Chișinău. În anul 2018, în timpul unor lucrări la Mănăstirea Suruceni, trupul său a fost descoperit neputrezit.

Trei cuvinte pentru fiecare dimineață

Poate că aceasta ar putea fi și lecția zilei de 17 septembrie.

Să ne întrebăm, înainte de toate celelalte lucruri pe care le avem de făcut:

Mai am credință?

Mai am nădejde?

Mai am dragoste?

Pentru că putem avea multe și totuși să fim săraci dacă le pierdem pe acestea trei.

Iar Sfânta Sofia și copilele sale ne amintesc, după aproape două milenii, că există lucruri mai importante decât însăși viața biologică: adevărul în care crezi, speranța cu care mergi înainte și dragostea cu care rămâi om.

Sale!