Sunt vieți de sfinți care par aproape construite pentru a ne arăta cât poate duce un om.
Viața Sfântului Mare Mucenic Eustație este una dintre ele.
Pe 20 septembrie, Biserica îi pomenește pe Sfântul Mare Mucenic Eustație, pe soția sa, Teopista, și pe cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist.
Este povestea unei familii care a trecut prin pierdere, despărțire, sărăcie, regăsire și, în cele din urmă, mucenicie.
Generalul Placida
Înainte de a deveni creștin, Sfântul Eustație se numea Placida.
Era unul dintre generalii cunoscuți ai Imperiului Roman, un om cu poziție, avere și autoritate.
Tradiția spune că, într-o zi, în timpul unei vânători, a urmărit un cerb.
Între coarnele animalului a văzut chipul Crucii și pe Hristos.
Experiența i-a schimbat viața.
Placida a primit botezul și numele de Eustație, iar soția și cei doi copii ai săi au devenit, la rândul lor, creștini.
După convertire nu a venit liniștea
Ne-am putea aștepta ca, după această întâlnire extraordinară cu Dumnezeu, viața lui să devină mai ușoară.
S-a întâmplat exact invers.
A început să piardă.
Averea s-a risipit.
Slujitorii și animalele sale au murit.
Familia a fost nevoită să plece.
Eustație, care fusese un general respectat, a ajuns să cunoască lipsurile și nesiguranța.
Credința lui începea să fie încercată.
Și-a pierdut familia
Drumul a devenit și mai greu.
În timpul călătoriei, Eustație s-a despărțit de soția sa.
Apoi, încercând să treacă un râu împreună cu cei doi fii, a trăit o scenă de o cruzime aproape imposibil de imaginat.
În timp ce îl trecea pe unul dintre copii, a văzut cum celălalt era luat de un animal sălbatic.
Încercând să se întoarcă, a văzut cum și cel de-al doilea copil dispărea.
Eustație a rămas singur.
Fără avere.
Fără rang.
Fără soție.
Fără copii.
Ce mai rămâne când nu mai ai nimic?
Aceasta este întrebarea pe care viața lui o pune fiecărui om.
Cine mai ești atunci când îți dispar toate lucrurile prin care te defineai?
Când nu mai ai funcție?
Când nu mai ai avere?
Când planurile se prăbușesc?
Când oamenii pe care îi iubești nu mai sunt lângă tine?
Pentru Eustație a rămas un singur lucru:
Dumnezeu.
Nu a înțeles tot ce i se întâmpla.
Dar nu și-a abandonat credința.
Din general, paznic de câmp
A ajuns într-un sat unde a muncit pentru a putea trăi.
Cel care comandase armate a ajuns paznic al pământurilor unor oameni simpli.
Este o schimbare extraordinară de statut.
Și totuși, nu aflăm că s-ar fi revoltat împotriva lui Dumnezeu.
Nu știa atunci că povestea lui nu se terminase.
Rechemat în armată
Imperiul avea din nou nevoie de un comandant priceput.
Oamenii împăratului l-au găsit și l-au readus în armată.
Eustație a redevenit general.
Printre oamenii aflați sub comanda lui se găseau doi tineri pe care îi aprecia foarte mult.
Nu știa cine erau.
Erau chiar fiii lui.
Copiii nu muriseră.
Fuseseră salvați și crescuseră departe de tatăl lor.
Familia se regăsește
În timpul unei campanii militare s-a produs ceea ce părea imposibil.
Cei doi frați și-au descoperit identitatea.
Mama lor, Teopista, a fost și ea regăsită.
Iar Eustație și-a primit înapoi familia pe care o crezuse pierdută pentru totdeauna.
După ani de suferință, familia era din nou împreună.
Povestea ar fi putut să se încheie aici.
Dar mai urma o ultimă încercare.
Refuzul de a jertfi idolilor
După moartea împăratului Traian, la conducerea Imperiului a venit Adrian.
Eustație a fost chemat să participe la jertfele aduse zeilor păgâni.
A refuzat.
Și-a mărturisit deschis credința în Hristos.
De data aceasta nu mai era singur.
Soția și copiii săi erau alături de el.
Familia care fusese despărțită de suferință s-a unit și în mărturisire.
Au fost condamnați și au primit împreună moartea mucenicească.
O familie care a rămas împreună până la capăt
Poate că aceasta este partea cea mai frumoasă a zilei de 20 septembrie.
Nu pomenim doar un sfânt.
Pomenim o familie întreagă.
Un tată.
O mamă.
Doi copii.
Au fost despărțiți.
S-au căutat fără să știe.
S-au regăsit.
Și au rămas împreună până la sfârșit.
Într-o vreme în care vorbim atât de mult despre fragilitatea familiei, Sfinții Eustație, Teopista, Agapie și Teopist ne oferă o imagine diferită.
Familia nu este lipsită de încercări.
Uneori tocmai familia trece prin cele mai grele încercări.
Dar iubirea, credința și răbdarea pot păstra legătura dintre oameni chiar și atunci când viața îi împrăștie.
Nu toate pierderile sunt sfârșitul
Viața Sfântului Eustație ne spune și altceva.
Uneori credem că totul s-a terminat.
Vedem doar ceea ce am pierdut.
Nu vedem ceea ce Dumnezeu încă lucrează.
Eustație credea că fiii săi muriseră.
Nu muriseră.
Credea că și-a pierdut definitiv soția.
Nu o pierduse.
Credea că viața lui de general se terminase.
A fost rechemat.
Ani întregi nu a putut vedea decât fragmente.
Abia mai târziu a putut înțelege întregul.
Poate că și viața noastră este uneori așa.
Vedem doar pagina pe care suntem acum.
Dumnezeu vede întreaga carte.
20 septembrie – lecția răbdării
Sfântul Eustație nu este sfânt pentru că nu a suferit.
Este sfânt pentru că suferința nu l-a despărțit de Dumnezeu.
Și poate că aceasta este cea mai importantă întrebare pe care ne-o lasă ziua de 20 septembrie:
Când pierdem ceea ce iubim, Îl pierdem și pe Dumnezeu?
Sau putem continua să mergem, chiar fără să înțelegem?
Viața Sfântului Eustație ne arată că uneori drumul trece prin întuneric, dar povestea nu se termină acolo unde noi credem că s-a terminat.
Iar când nu mai putem ține în mâini aproape nimic, poate rămâne lucrul cel mai important:
credința.
Blăjani – file de monografie
Recuperări istorice
Ceai de urzică
Daruri cu tâlc
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
