Avem întâlniri pe care nu le programăm, dar care ajung să ne îmbogățească sufletul și să ne schimbe felul în care privim timpul prin care trecem. Una dintre acestea a fost cu doamna Natalia Dumitru, o femeie extraordinară din Bozioru, pe care am avut bucuria să o cunosc datorită generozității domnului profesor Mihail Mâncu, care m-a invitat să-l însoțesc într-o vizită la casa dânsei.
Îi sunt recunoscător pentru această invitație. Am descoperit nu doar un om pasionat de tradiții, ci și un univers în care trecutul continuă să trăiască, în care obiectele vechi nu sunt lucruri abandonate de vreme, ci mărturii ale unor vieți, ale unor oameni și ale unei lumi pe care o pierdem treptat.
Doamna Natalia Dumitru a ales să se întoarcă din București în satul strămoșilor săi, pentru a reda viață casei părintești și pentru a recupera ceea ce timpul, modernizarea și uitarea amenințau să șteargă. Nu s-a mulțumit să repare o casă. A transformat-o într-un loc al memoriei, al frumuseții și al iubirii pentru tradiția românească.
Încă de la intrare, nu știi încotro să-ți îndrepți mai întâi privirea. Curtea este o adevărată operă de răbdare și imaginație. Pietrele de râu, așezate chiar de mâinile gazdei, alcătuiesc un pavaj cu desene și simboluri. Descoperi stele, luna și soarele, acesta din urmă ocupând locul central în compozițiile sale. Nimic nu pare întâmplător. Piatra, atât de obișnuită în lumea satului, a devenit aici un material prin care omul își exprimă sensibilitatea și dragostea de frumos.
Fiecare colț al curții are personalitatea sa. Florile, copacii, pietrele și obiectele decorative alcătuiesc un spațiu în care natura și lucrurile făcute de mâna omului conviețuiesc firesc. Până și un copac împodobit cu căni vechi devine prilej de uimire. Obiectele primesc o a doua viață, fără să-și piardă farmecul celei dintâi.
Dar adevărata surpriză începe atunci când descoperi colecția adunată de-a lungul timpului de această femeie pasionată, plină de dragoste pentru oameni. Sute de obiecte, de la cele mai simple unelte casnice până la piese de port popular, țesături și războaie de țesut, vorbesc despre universul material al satului românesc.
M-au impresionat în mod deosebit niște pantofi vechi, pingeluiți. Astăzi, când încălțămintea se aruncă adesea înainte de a se uza cu adevărat, acești pantofi sunt o lecție de istorie socială. Oamenii îi reparau, le schimbau pingelele, îi purtau din nou și repetau această operațiune de câte ori era posibil. Nu era vorba despre o modă sau despre o preocupare ecologică, în sensul pe care îl dăm astăzi termenului. Era, pur și simplu, realitatea materială a satului, în care fiecare lucru avea un preț, iar munca necesară pentru a-l obține impunea respect.
Un asemenea obiect poate spune despre viața țăranului român mai mult decât pagini întregi de descrieri generale. El vorbește despre lipsuri, despre chibzuință, despre respectul față de muncă și despre o economie domestică în care aproape nimic nu se risipea.
Aceasta este una dintre marile calități ale colecției doamnei Natalia Dumitru. Nu prezintă doar partea festivă, frumoasă și idealizată a satului, ci păstrează mărturii ale vieții sale reale.
Un loc aparte îl ocupă costumele populare și, mai ales, iile vechi. Doamna Natalia salvează piese care altfel ar putea dispărea, le îngrijește, le restaurează și încearcă să le redea frumusețea și demnitatea de odinioară. Costumul popular este uneori redus la un obiect decorativ sau la o imitație comercială, de aceea preocuparea pentru piesa autentică este cu atât mai valoroasă.
Fiecare ie poartă în cusăturile sale ceva din identitatea femeii care a lucrat-o. Culorile, motivele decorative, materialul, croiala și tehnica de realizare sunt expresii ale unei culturi transmise din generație în generație. A salva o asemenea piesă înseamnă a păstra nu doar un veșmânt, ci și o parte din istoria unei comunități.
Am aflat cu bucurie că preocupările doamnei Natalia Dumitru au depășit deja cadrul local. În vara acestui an, colecția sa particulară de costume populare a fost vizitată de reprezentanți ai Uniunii Ucrainenilor din România, în cadrul unei deplasări culturale. Este încă o dovadă că ceea ce a construit aici, la Bozioru, poate stârni interesul unor oameni veniți de departe.
Cel mai frumos aspect al vieții doamnei este că nu dorește să păstreze această lume numai pentru sine. Casa și curtea dânsei sunt și locuri de întâlnire, de sărbătoare și de bucurie împărtășită.
Mi-a povestit despre evenimentele pe care le organizează, despre oameni adunați în jurul tradițiilor și despre șezătorile care readuc la viață atmosfera satului de altădată. Fotografiile unor asemenea întâlniri sunt grăitoare: copii și tineri îmbrăcați în costume populare, femei purtând cu mândrie straie tradiționale, cântec, joc și bucuria de a fi împreună. Domnul profesor Mâncu mi-a oferit adevărate bijuterii fotografice de la Șezătoare. De le-ar fi văzut Nicolae Grigorescu …
Este impresionant să vezi că o curte particulară poate deveni un asemenea spațiu cultural. Fără solemnitatea unei instituții, fără distanța pe care o impune uneori muzeul, oamenii se apropie firesc de tradiție. Copiii nu privesc doar costumele populare, ci le îmbracă. Nu aud doar despre jocurile de odinioară, ci participă la ele.
Un moment aparte mi s-a părut cel al Sânzienelor. Doamna Natalia le-a pregătit prietenelor sale o surpriză: le-a îmbrăcat în rochițe albe și le-a invitat să pornească prin poienițe, să cânte, să culeagă flori și să împletească împreună coronițe. Ce imagine minunată! Pentru câteva ceasuri, timpul pare să-și fi pierdut graba, iar bucuriile simple ale copilăriei au revenit în viața unor oameni maturi.
Asemenea inițiative nu sunt doar gesturi nostalgice. Ele au o valoare educativă și comunitară profundă. Tradiția nu supraviețuiește numai prin obiectele păstrate, oricât de valoroase ar fi acestea, ci mai ales prin oamenii care o practică, o împărtășesc și îi înțeleg rostul.
M-a impresionat și faptul că doamna Natalia Dumitru nu privește colecția sa ca pe o marfă. Obiectele adunate nu sunt destinate vânzării. Ele alcătuiesc un patrimoniu personal, construit cu pasiune și cu respect pentru cei care le-au creat și le-au folosit. În schimb, gazda este bucuroasă să le arate celor interesați și să le împărtășească poveștile lor.
Mai mult, există și posibilitatea ca doritorii, printr-o înțelegere prealabilă, să petreacă un timp aici, să fie găzduiți și să descopere în tihnă frumusețea unei vieți mai apropiate de natură și de simplitatea de odinioară. Pentru unii, o asemenea experiență ar însemna descoperirea unei lumi necunoscute. Pentru alții, ar putea fi o întoarcere emoționantă în propria copilărie.
Mă gândesc cât de mulți oameni au plecat din satele lor, lăsând în urmă case, obiecte și amintiri. Unele case s-au ruinat, altele au fost transformate până la nerecunoaștere, iar din gospodăriile de altădată s-au pierdut numeroase lucruri care păreau lipsite de valoare. Puțini au înțeles că, odată cu ele, dispărea și o parte din memoria noastră colectivă.
Doamna Natalia Dumitru face parte dintre acei oameni care au ales să meargă împotriva acestei uitări. A părăsit Bucureștiul pentru a se întoarce la rădăcini și a investit în casa strămoșească nu doar resurse materiale, ci mai ales sensibilitate, imaginație, timp și o extraordinară putere de muncă. Și, pe deasupra, are un farmec fără egal.
Nu știu dacă există o măsură exactă a valorii unui asemenea efort. Dar știu că, după vizita de la Bozioru, am plecat cu sentimentul că întâlnisem un om care face pentru păstrarea culturii tradiționale mai mult decât reușesc uneori programe și inițiative elaborate.
Îi mulțumesc domnului profesor Mihail Mâncu pentru generozitatea de a-mi fi prilejuit această întâlnire și doamnei Natalia Dumitru pentru primirea caldă și pentru lecția de dragoste față de trecut pe care mi-a oferit-o.
Am plecat de la Bozioru cu o convingere: patrimoniul unui neam nu trăiește doar în marile muzee, ci și în casele oamenilor.
Iar doamna Natalia Dumitru nu a salvat doar obiecte, costume și o casă strămoșească. A reușit ceva și mai important: să transforme amintirea într-o bucurie pe care o poate împărtăși cu ceilalți.
Fascinația rostirii
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
