Sunt oameni care trec prin viață frumos, dedicați vieții de familie și care lasă în urmă o liniște pe care ceilalți o simt mult timp după plecarea lor. Așa a fost și domnul Ion Ursu, pe care am ajuns să-l cunosc de zeci de ani, parcă de o viață.
Născut în comuna Fundeni–Zărnești, la 17 iunie 1952, și-a început drumul cu seriozitatea oamenilor crescuți în respect pentru muncă și familie. A urmat școala profesională la Brașov, acolo unde a întâlnit-o pe Mariana, femeia alături de care avea să își construiască întreaga viață.
În anul 1981 au venit la Buzău, unde și-au așezat casa și sufletul. Anii au trecut cu binecuvântare și familia s-a mărit treptat cu cele trei fete. Astăzi două dintre ele locuiesc în străinătate, în Grecia și Germania. Cea de-a treia locuiește în Buzău. O familie așa mare și frumoasă i-a dat ocazia să aibă nepoți — trei băieți și două fete —, nepoți care-i fac cinste prin viața și profesia lor și pe care i-am găsit cu lacrimi în ochi la căpătâiul dânsului. S-a bucurat de ei și le-a fost foarte apropiat.
Întreaga familie a venit să-și ia rămas-bun, iar relația nepoților unii cu ceilalți m-a impresionat. Distanța nu le-a stricat unitatea, iar bunicul s-ar fi bucurat nespus să-i vadă. Bunicul i-a mai strâns încă o dată la aceeași masă. Parte dintre ei — cu mic cu mare — i-am botezat, împreună cu părintele Iulian, cu foarte mulți ani în urmă, iar unora dintre acești copii minunați le sunt duhovnic. Toți sunt credincioși și iubitori ai României, chiar dacă locurile unde trăiesc nu le-au fost favorabile pentru a învăța românește, iar dialogul la masă s-a purtat în germană și engleză. Recunosc, îmbrățișările copiilor de altădată, azi tineri viguroși, pe care i-am afundat în apa botezului, mi-au încălzit inima.
Pe domnul Ion Ursu l-am perceput ca pe un om cald, cu un infinit bun-simț. Exact așa povesteau și parte dintre cei prezenți, în număr mare, la momentul despărțirii.
Alături de soția dânsului, care vine mereu la biserică, le-am simțit căldura sufletească. Cu multă credință a trăit doamna Ursu momentul, însă îi va lipsi mult omul lângă care a construit o familie atât de frumoasă, fără să se plângă de greutățile vieții, care nu le-au fost ușoare.
După opt ani de luptă cu o boală nemiloasă, un cancer de colon care s-a extins, domnul Ion Ursu a murit în pace, acasă, în familie, la scurt timp după ce a primit Sfânta Taină a Împărtășaniei.
Chipul său va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut cu același zâmbet blând, cu aceeași liniște și cu aceeași omenie care i-au definit întreaga viață.
Dumnezeu să îl odihnească în lumină și pace!
————————————————————————————
Es gibt Menschen, die schön durchs Leben gehen, die ihrer Familie gewidmet sind und eine Ruhe hinterlassen, die andere noch lange nach ihrem Abschied spüren. So war auch Herr Ion Ursu, den ich seit Jahrzehnten kenne — fast seit einem ganzen Leben.
Geboren am 17. Juni 1952 in der Gemeinde Fundeni–Zărnești, begann er seinen Lebensweg mit der Ernsthaftigkeit eines Menschen, der im Respekt vor Arbeit und Familie erzogen wurde. Er besuchte die Berufsschule in Brașov, wo er Mariana kennenlernte — die Frau, mit der er sein ganzes Leben aufbauen sollte.
Im Jahr 1981 kamen sie nach Buzău, wo sie ihr Zuhause und ihre Seele niederließen. Die Jahre vergingen mit Gottes Segen, und die Familie wuchs nach und nach mit ihren drei Töchtern. Heute leben zwei von ihnen im Ausland, in Griechenland und Deutschland. Die dritte lebt in Buzău. Eine so große und schöne Familie schenkte ihm die Freude an seinen Enkeln — drei Jungen und zwei Mädchen —, Enkelkinder, die ihm durch ihr Leben und ihren Beruf Ehre machen und die ich mit Tränen in den Augen an seinem Sterbebett gesehen habe. Er freute sich über sie und stand ihnen immer sehr nahe.
Die ganze Familie kam, um Abschied zu nehmen, und die Beziehung der Enkel untereinander hat mich tief beeindruckt. Die Entfernung hat ihre Einheit nicht zerstört, und der Großvater hätte sich unendlich gefreut, sie zu sehen. Noch einmal hat der Großvater sie alle an denselben Tisch gebracht. Einige von ihnen — Groß und Klein — habe ich zusammen mit Vater Iulian vor vielen Jahren getauft. Alle sind gläubig und lieben Rumänien, auch wenn die Orte, an denen sie leben, ihnen nicht immer die Möglichkeit gegeben haben, Rumänisch zu lernen, und die Gespräche am Tisch auf Deutsch und Englisch geführt wurden. Ich gestehe: Die Umarmungen der Kinder von damals, die ich einst ins Taufwasser eingetaucht habe, haben mein Herz erwärmt.
Ich habe Herrn Ion Ursu als einen warmherzigen Menschen mit unendlichem Anstand wahrgenommen. Genau so beschrieben ihn auch viele der zahlreichen Anwesenden im Moment des Abschieds.
An der Seite seiner Frau, die immer in die Kirche kommt, habe ich ihre seelische Wärme gespürt. Mit großem Glauben hat Frau Ursu diesen Moment erlebt, doch der Mensch, mit dem sie eine so schöne Familie aufgebaut hat, wird ihr sehr fehlen — ein Mensch, der sich niemals über die Schwierigkeiten des Lebens beklagte, obwohl diese nicht leicht waren.
Nach acht Jahren des Kampfes gegen eine gnadenlose Krankheit — Darmkrebs, der sich ausgebreitet hatte — ist Herr Ion Ursu friedlich zu Hause, im Kreis seiner Familie, kurz nachdem er das Heilige Sakrament der Kommunion empfangen hatte, verstorben.
Sein Gesicht wird denjenigen, die ihn kannten, mit demselben sanften Lächeln, derselben Ruhe und derselben Menschlichkeit in Erinnerung bleiben, die sein ganzes Leben geprägt haben.
Gott schenke ihm Ruhe in Licht und Frieden!
Daruri cu tâlc
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Cuvant despre Cer
