Un om de ținută, un profesor de vocație.

Ce oameni pierdem… A plecat dintre noi doamna profesoară Maria Radu, un spirit discret, care a trăit cu demnitate și modestie. Nu am o fotografie cu dânsa – iubea discreția și eleganța firească. Nici la ultimul act al prezenței pământești nu am fost, dar mi-am luat rămas bun alături de minunata și îndurerata familie.

A trăit 79 de ani plini, dar nu lipsiți de încercări. În casa sa, o fotografie cu un chip tânăr amintea mereu de un adio crud: fiica, plecată prea devreme, în anii de facultate la Farmacie. Din acea clipă, inima doamnei profesoare a rămas împărțită între dorul de cei plecați și sprijinul pentru cei rămași. Și-a purtat această greutate 15 ani, aceeași perioadă de când a plecat și domnul profesor Radu. Acum, sufletele lor s-au reîntâlnit în lumea de dincolo.

Doamna profesoară era un om cult, educat, generos și credincios. Venea la biserică, se bucura de oameni și oferea, din pură dăruire, meditații la matematică. Pentru ea, matematica nu era de vânzare, ci un dar. Cu oricine puteai purta o discuție elevată, pe orice temă. Era un profesor din stirpea veche, cu ținută, demnitate, cultură și vocație.

Astfel de oameni dau sens cuvântului „das­căl”. De aceea, măcar un colț al Școlii nr. 12 din Buzău ar merita să le poarte amintirea acestor doi profesori minunați, uniți acum din nou.

Au plecat, dar au lăsat în urmă amintiri de neșters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like