In memoriam – Petre Schiopu (22 august 1952 – 29 iulie 2026)

Da, a fost un om minunat. Un om cald, primitor, discret, profund, cu un respect infinit. Un om pe care nu aveai cum să nu-l iubești și să-l respecți. Un om pe care îl simțeai împlinit.
Regret la fel de mult ca familia dânsului această despărțire care nu a fost anunțată de nimic. Telefonul primit din partea familiei m-a lăsat fără cuvinte. Pur și simplu, l-au găsit căzut la țară, unde mersese să îngrijească casa părintească. Un diagnostic de stop cardio-respirator i-a fost diagnosticul final.
Petrică, așa cum îi spunea soția în anii în care îmi povestea despre dânsul, pe vremea când lucra în Israel, a fost un om blând, educat, devotat familiei și foarte, foarte muncitor.
S-a născut la 22 august 1952, în comuna Măneciu, județul Prahova. Pe părinți i-au chemat Petre și Elena. Copilăria i-a fost umbrită de pierderea timpurie a mamei. La opt ani i-a murit mama. Ce durere!
Maria, mama cu care s-a recăsătorit tatăl, i-a crescut cu dragoste pe cei doi băieți și pe fată. I-a educat frumos și le-a dat posibilitatea să crească într-o familie în care cinstea, munca și demnitatea au rămas repere pentru întreaga sa viață.
Înzestrat cu o minte deosebită și cu o pasiune pentru științele exacte, descoperită la liceul unde a mers după terminarea școlii din sat și unde a fost elev de elită, a urmat Facultatea de Matematică și Informatică din Brașov, pe care a absolvit-o cu brio, iar după absolvire s-a stabilit împreună cu familia în municipiul Buzău. A privit mereu în viitor. A îmbrățișat un domeniu proaspăt apărut în spațiul românesc. Prin 1982, la inițiativa fostului ministru al învățământului, Mircea Malița, a apărut prima facultate de informatică. Dânsul s-a orientat de atunci spre viitor, dând dovadă de o inteligență extraordinară. Timp de peste patruzeci de ani a lucrat în domeniul informaticii, profesie pe care a iubit-o cu adevărat. A fost pasionat de calculatoare, de programare și de electronică, găsind mereu bucurie în ceea ce făcea. În perioada grea de după Revoluție, când românii au fost nevoiți să devină exilați economici, a fost nevoit să lucreze o vreme în străinătate, în Israel și Germania, pentru a-și sprijini familia, iar pensionarea l-a găsit tot în domeniul care îi devenise vocație.
Pe când era elev la liceu a cunoscut-o pe Mirela Cioinaru, colegă de clasă, cu care s-a căsătorit și care l-a urmat la Brașov.
În tinerețe a practicat și fotbalul, însă cea mai mare pasiune a vieții sale a fost familia.
Soț devotat, tată iubitor și om de nădejde, și-a pus întotdeauna cei dragi înaintea propriilor interese.
Cei care l-au cunoscut vorbesc despre dânsul cu aceeași emoție.
Și vorbesc mulți, pentru că și-a făcut bine treaba oriunde a activat.
Inițial a lucrat la o societate de construcții, apoi a devenit șef de birou la Oficiul de Calcul. Spre sfârșitul carierei, după ani de lucrat în afară, a revenit în țară. L-am regăsit la serviciu la fel de amabil cum l-am întâlnit acasă, unde am trecut adesea pragul casei.
Ei bine, iubirea pe care a trăit-o alături de doamna Mirela, au avut 51 de ani de căsătorie, minunata soție a dânsului, a avut împlinire în apariția fiului Antonio, de care mama îmi vorbea la fiecare întâlnire. Fiul i-a urmat exemplul profesional al tatălui, dar și pe cel de bun familist. S-a căsătorit cu Andreea, vecina de la etajul doi. Așa s-au reunit două familii din același bloc, care au devenit aproape nedespărțite. O familie extinsă de o frumusețe care poate constitui model pentru noi toți.
Domnul Petre a primit astfel cel mai frumos dar: pe Ioana, nepoata mult dorită, pe care a alintat-o cu drag.
Vă mărturisesc că la fiecare întâlnire aveam sentimentul că în fața mea este un om cu un infinit bun-simț, de o rară blândețe, respectuos, modest, harnic și întotdeauna gata să ajute. Nu căuta să fie în centrul atenției, dar era mereu prezent atunci când cineva avea nevoie de sprijin. A lăsat în urma sa nu doar fapte, ci și un exemplu de omenie, dar și imaginea unui om smerit.
Plecarea sa, la 29 iulie 2026, ne-a luat pe toți prin surprindere și a îndurerat profund familia, prietenii și pe toți cei care l-au cunoscut. Nu părea un om aflat la capătul drumului. Dar sunt clipe în care omul ajunge la o bornă peste care nimeni nu poate trece. În fața voii lui Dumnezeu nu ne rămâne decât smerenia și rugăciunea.
Poate că nu întâmplător ultimele clipe ale vieții l-au găsit în locul pe care îl purta mereu în suflet: casa părintească din Măneciu, acolo unde făcuse primii pași în viață. Locul începutului a devenit și locul despărțirii de această lume.
Astăzi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru anii pe care i-a dăruit, pentru familia frumoasă pe care a zidit-o, pentru binele pe care l-a făcut, pentru prieteniile pe care le-a legat și pentru amintirile luminoase pe care le lasă în urmă. Iar cu lacrimi ne rugăm ca Domnul să-i ierte toate păcatele, cele cu voie și cele fără de voie, și să-i dăruiască odihnă în Împărăția Sa.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică să-i fie pomenirea!
Înmormântarea va avea loc astăzi, 1 august, la Cimitirul „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău.