Tehnici de îngrijire a bolnavului – material destinat elevilor din învățământul sanitar

Fiecare clipă din viața ta lasă o inscripție în marea carte a
Universului. Privește adânc în inima ta pentru a descoperi că
ființa umană a fost creată să dăruiască frumosul, să facă binele,
să atingă înălțimea și adâncimea divinului.

Cuprins:
“Jurământul lui Florence Nightingale”
1. Caracterele morale ale asistentei medicale /5
2. Codul de etica si deontologie medicala( CIN) /6
3. Circuitele functionale ale spitalului /8
4. Predarea, preluarea serviciului /8
5. Dezinfectia, dezinsectia, deratizarea, deparazitarea /9
6. Spălarea mâinilor /12
7. Accidentele prin expunere la sange(AES) /14
8. Deseurile medicale- colectare /15
9. Infectii nosocomiale /16
10. Internarea, transferul, externarea pacientului /18
11. Transportul pacientului /20
12. Patul pacientului /25
13. Schimbarea lenjeriei de pat, corp /25
14. Pozitiile pacientului în pat /30
15. Mobilizarea pacientului /34
16. Toaleta pacientului /36
17. Tipuri de alimentatie, calculul ratiei calorice, bilantul hidric /43
18. Sondaje, spălături, clisme, tub de gaze /48
19. Participarea asistentei la examenul clinic /67
20. Instrumente necesare examinarilor clinice /68
21. Sterilizarea instrumentelor /71
22. Pansamente, bandaje /75
23. Punctii /81
24. Administrarea medicamentelor /119
– Tehnici de aplicare a agentului termic /172
25. Functii vitale /177
26. Plan de îngrijire /192
27. Solutii antiseptice /193
28. Căi de hidratare /195
– Dietoterapie în afectiuni acute, cronice /197
26. Glosar de termeni medicali /201
27. Bibliografie /203
Tehnici si investigatii nursing
“Actul medical nu este altceva decat o intalnire intre incredere si constiinta”
Gh. Scripcaru
JURAMANTUL LUI FLORENCE NIGHTINGALE
“Mă leg cu trup si suflet, în fata lui Dumnezeu si fată de acestă
adunare, că-mi voi petrece viata în cinste si că voi practica profesia mea cu
loialitate.
Mă voi feri de tot ceea ce este rău si dăunător si nu voi întrebuinta si
nu voi da cu bună stiintă vreun leac vătămător.
Voi face tot ce stă în putinta mea spre a păstra si ridica drapelul
profesiei mele si voi tine în taină tot ceea ce mi se va încredinta, precum si tot
ce voi afla din treburile familiale în timpul profesiei mele.”
Mă voi strădui să-i ajut cu loialitate pe medici în tratamentul
prescris de ei si mă voi devota celor pe care îi ingrijesc.”
Florence Nightingale
(12.05.1820-13.08.1910)
12 Mai fiind ziua internationala a asistentului medical, Florence Nightingale a pus bazele
primei scoli de nursing in cadrul Spitalului Sf. Thomas din Londra in 1860.
“Nursingul este o artă. Necesită devotament exclusiv, pregatire
temeinică, talent ca orice pictor sau sculptor. Ce este mai mult?
Să ai de-a face cu pânză de pictură sau cu marmura sau să ai de-a face
cu organismul viu, cu fiinta umană- templul duhului lui Dumnezeu ! “
Florence Nightingale
5

A FI ASISTENTA MEDICALA INSEAMNA:
– A nu fi niciodata plictisita
– A fi deseori frustrata
– Sa fii inconjurata de probleme
– Sa ai multe de facut si atat de putin timp
– Sa porti o responsabilitate foarte mare si sa ai foarte putina autoritate
– Sa intri in vietile oamenilor ,unii te vor binecuvanta, altii nu
– Vei vedea capacitatea oamenilor de a iubi, de a indura suferinta, curajul
acestora
– Vei avea victorii dar si esecuri
– Vei plange sau rade
– Vei vedea viata incepand si sfarsindu-se
– Vei sti ce inseamna sa fii om si sa fii uman.
CEA MAI IMPORTANTA LECTIE DATA NURSELOR ESTE:
– Sa invete sa observe bolnavul
– Care sunt semnele importante
– Care sunt manifestarile insanatosirii
– Care sunt dovezile neglijentei, ce fel de neglijenta
– Daca nu pot face aceste lucruri ar trebui sa renunte a fi nurse,
nursingul nefiind chemarea lor.
CARACTERELE MORALE ALE ASISTENTEI MEDICALE
Condiţii:
~ Asistenta medicală trebuie să prezinte sensibilitate, tărie de caracter şi o
complexă pregătire profesională.
~ Pentru exercitarea meseriei sunt necesare anumite inclinaţii şi aptitudini
dezvoltate in trăsături morale care să influenţeze pozitiv conduita.
Scop:
~ Să contribuie la alinarea suferinţelor celor bolnavi.
~ Să reducă perioada de imbolnăvire.
~ Să contribuie la reintegrarea rapidă socio-profesională a celor suferinzi.
Calităţi necesare:
~ Calităţi morale.
6
~ Calităţi fizice.
~ Calităţi profesionale – tehnice.
Calităţi fizice:
~ Forţă fizică – pentru mobilizarea bolnavului, transport etc.
~ Rezistenţă fizică – pentru serviciu in ture, activităţi prelungite, stat prelungit
in picioare etc.
~ Mişcări sigure, coordonate.
Calităţi profesionale – tehnice:
~ Cunoaşterea instrumentarului.
~ Cunoaşterea funcţionalităţii aparaturii medicale.
~ Cunoaşterea procesului de sterilizare.
~ Cunoaşterea fişelor de execuţie a tehnicilor de ingrijire generală şi specială.
Calităţi morale:
~ Stăpanire de sine, răbdare.
~ Optimism, seninătate.
~ Empatie.
~ Conştiinciozitate.
~ Punctualitate.
~ Devotament pană la abnegaţie.
~ Promptitudine in luarea deciziilor, iniţiativă, ingeniozitate, luciditate.
~ Păstrarea secretului profesional.
~ Atitudine principială.

CODUL DE ETICA SI DEONTOLOGIE MEDICALA
Medicina nu este o meserie , este o profesie deosebit de complexa, pentru
exercitarea ei avem nevioe de multiple calitati, importanta maxima avand cele
de ordin moral. Profesiunea medicala daca o iubesti cu adevarat, este suficienta
pentru ati umple viata. Asistenta medicala este pretuita atat pentru profesie cat
si pentru profilul sau moral.
Etica medicala se constituie ca o teorie a moralei, ca o stiinta ce studiaza
ansamblul de cerinte, deprinderi, atitudini si obiceiuri morale specifice
activitatii medicale, infruntarea responsabilitatilor, gasirea solutiilor si
actionarea in consecinta.
Deontologia desemneaza acea parte a eticii care se ocupa de studiul
datoriilor morale, al originii, naturii si formelor acestora, in calitatea ei de
componenta esentiala a constientei morale a oamenilor. Exercitarea profesiei
medicale de calitate nu poate fi realizata fara respectarea codului de etica si
deontologie medicala.
Hypocrate,parintele medicinei, spunea: “ Nu trebuie sa-i provocam
pacientului mai mult rau decat a suferit deja.”
7
CIN( Consiliul International al Nurselor) a promulgat codul de etica si
deontologie medicala pe care toate tarile lumii l-au semnat.
Codul de etica nursing:
1. Responsabilitatea fundamentala a asistentei medicale este intreita:
– sa pastreze viata
– sa inlature suferinta
– sa promoveze sanatatea
2. Asistenta medicala trebuie sa mentina tot timpul standarde ridicate de
ingrijire nursing si sa respecte anumite reguli de conduita
profesionala.
3. Asistenta medicala nu trebuie sa fie bine pregatita numai din punct
de vedere practic, ci trebuie sa-si mentina cunostintele teoretice si
priceperea la nivel inalt.
4. Credintele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.
5. Asistenta medicala are obligatia de a pastra secretul profesional( atat
informatiile date de pacient dar si cele medicale obtinute in urma
investigatiilor)
6. Asistenta medicala trebuie sa recunoasca nu numai responsabilitatile ,
dar si limitarea functiei( recomanda sau nu un tratament fara reteta
medicala numai in urgenta ,raportand fiecare actiune medicului.
7. Asistenta medicala are obligatia de a indeplini ordinele medicului in
mod constient, inteligent, loial, sa refuze sa participe la o procedura
care se abate de la etica.
8. Asistenta medicala sustine increderea medicului sau celor din echipa
medicala, incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor trebuie
dezvaluita imediat unei autoritati corespunzatoare.
9. Asistenta medicala este indreptatita la o rasplata justa si accepta doar
compensatiile prevazute in contract.
10.Asistenta medicala nu trebuie sa permita ca numele ei sa fie folosit in
legatura cu reclama produselor sau cu oricare alta forma de reclama
proprie.
11.Asistenta medicala trebuie sa coopereze si sa mentina o relatie
armonioasa cu colegii sai si cu membrii altor profesii .
12. Asistetna medicala in viata privata adera la propriile standarde de
etica care se oglindesc cu mandrie si in profesia sa.
13. Asistetna medicala in conduita sa nu trebuie sa neglijeze cu
bunastiinta modelele de purtare acceptate in comunitatea in care
traieste.
14. Asistetna medicala trebuie sa participe si sa imparta responsabilitatile
cu alti profesionisti ai sanatatii, in promovarea eforturilor de a intalni
nevoile de sanatate ale oamenilor.
8
CIRCUITELE FUNCŢIONALE ALE SPITALULUI
Definiţie:
~ Circuitul funcţional este sensul de circulaţie in interiorul unităţii sanitare a
unor materiale şi instrumente.
Segmentele componente ale circuitelor funcţionale:
~ Circuit septic – sensul de circulaţie care indică introducerea germenilor
patogeni generatori de infecţii, in interiorul unităţii sanitare.
~ Circuitul aseptic – sensul de circulaţie ce asigură condiţii de protecţie
impotriva infecţiilor, in interiorul unei unităţi sanitare.
Circuite funcţionale in spital:
~ Circuitul de intrare şi ieşire al personalului.
~ Circuitul bolnavului.
~ Circuitul lenjeriei.
~ Circuitul alimentelor şi veselei.
~ Circuitul materialelor şi instrumentelor.
~ Circuitul de sterilizare.
~ Circuitul medicamentelor.
~ Circuitul vizitatorilor.
Condiţii:
~ Circuitele funcţionale nu trebuie să se intretaie.
~ Nu se incrucişează circuitul septic cu circuitul aseptic.
~ Circuitele septice sunt separate de circuitele aseptice.
PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI
Definiţie:
~ Realizarea continuităţii medicale pe 24 ore.
~ Transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul
Metode de predare:
~ In scris – la sfarşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal.
~ Verbal in timpul raportului de serviciu.
~ Individual – la patul bolnavului – cazurile deosebite sau noi internaţi ce
necesită indicaţii suplimentare.
Material necesar:
~ Condică specială in care se trec consemnările personale şi recomandările
medicului.
~ Se semnează de predare şi de preluarea serviciului de la o tură la alta.
Predarea in scris:
~ Se notează data şi ora schimbului.
9
~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu un număr de salon, pat,
numărul foii de observaţie, diagnosticul.
~ Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.
~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.
~ Se notează examinările pentru care trebuie făcută pregătire.
~ Se notează indicaţiile de recoltare şi investigare.
~ Semnătura de predare – primire a turei.
Predarea verbală pentru fiecare bolnav.
~Sunt prezentate cazurile speciale sau cazurile noi.
~Sunt scoase in evidenţă sarcinile ce revin asistentei privind ingrijirea,
investigarea şi supravegherea acestor bolnavi.
Predarea la patul bolnavului:
~Se face intre cele două asistente care schimbă tura.
~Se pot da indicaţii suplimentare.
Observaţii:
~In cazul in care, in mod accidental schimbul de tură nu a venit, asistenta nu
părăseşte serviciul decat după ce a anunţat medicul şi asistenta şefă de tură şi
numai dacă are inlocuitor.
DEZINFECTIA, DEZINSECTIA, DERATIZAREA, DEPARAZITAREA
DEZINFECŢIA
Definiţie:
~ Reprezintă distrugerea agenţilor patogeni – virusuri, bacterii, protozoare,
fungi – sau condiţionat patogeni, de pe tegumente şi obiectele din mediu extern.
Mijloace de dezinfecţie:
~ Mecanice:
~ Spălarea cu apă şi săpun.
▪ Lenjeria, tegumentele pacientului, mainile personalului.
~ Indepărtarea prafului – ştergerea cu carpa umezită sau aspirare.
▪ Suprafaţa meselor, patul, noptierele, masa de operaţie, pardoselile.
~ Fizice:
~ Radiaţii ultraviolete.
▪ Suprafeţe – masa de operaţie, masa din sala de tratamente, patul, aerul din
incăperi.
~ Căldură uscată.
▪ Lenjeria de pat şi de corp prin călcare cu fier incins.
▪ Deşeurile – de pansamente, produse anatomopatologice, seringi şi perfuzoare
de unică folosinţă se incinerează in cuptoare speciale.
~ Căldură umedă.
▪ Lenjeria, vesela, tacamurile – se fierb 30 minute.
▪ Hainele, saltele, pernele – cu vapori de apă sub presiune.
10
~ Chimice:
~ Var cloros.
▪ 2% – ştergere – pavimente, pereţi.
▪ 5% – amestecuri cu produse patologice (spută, urină, fecale).
▪ 4-5% – spălare WC.
▪ 4% – submerjare 2 ore – ploscă, urinar.
▪ 1% – submerjare 2 ore lenjeria albă.
~ Cloramină.
▪ 2% – ştergere paviment, pereţi.
▪ 1% – ştergere chiuvete, băi, căzi.
▪ 1% – ştergere, spălare muşamale şi jucării din cauciuc, plastic.
▪ 0,5% – submerjarea termometrelor.
▪ 4% – spălarea plăgilor.
~ Javel.
▪ Submerjare (1-2 tb/10 litri apă) – veselă, lenjerie.
▪ Pulverizare pe suprafeţe mese, paviment, pereţi, fantani, piscine.
~ Apă oxigennată. 3% – spălarea plăgilor.
~ Permanganat de potasiu. 2/5000 – spălarea plăgilor, mucoaselor.
~ Sodă de rufe. 1-2% – spălare, ştergere veselă, tacamuri, duşumele.
~ Alcool 70° – badijonare, ştergere – tegumente, masa de operaţie, lampa.
~ Oxicianura de mercur. 1/5000 – spălarea mucoaselor.
~ Septozol. Betadine. Badijonare tegumente, băi dezinfectante.
~ Formol.
▪ Soluţie 2% sau 10 g/mmc.
▪ Submerjare, pulverizare, aerosolizare – veselă, pahare, suprafeţe de lucru, săli
de operaţie, saloane, săli de pansamente.
Trebuie respectat:
~ Timpul de acţiune. Temperatura de lucru.
~ Concentraţia dezinfectantului. Incompatibilităţile soluţiilor folosite.
~ Rezistenţa germenilor la anumiţi dezinfectanţi.
~ Folosirea mănuşilor de cauciuc la prepararea soluţiilor.
Dezinfecţia pielii:
~ Este o etapă obligatorie inaintea execuţiei unor tehnici – injecţii, puncţii,
intervenţii chirurgicale.
~ Dezinfecţia se face in trepte:
~ Tehnici cu risc redus de infecţie (injecţii),
~ Tehnici cu risc mediu de infecţie (cateterisme venoase).
~ Tehnici cu risc mare de infecţie (operaţii, puncţii etc.).
DEZINSECŢIA
Definiţie:
~ Reprezintă totalitatea procedeelor de prevenire şi distrugere a insectelor care
au rol in transmiterea bolilor infecţioase:
11
– muşte, gandaci, păduchi etc.
Tipuri de dezinsecţie:
~ Dezinsecţia profilactică – constă in măsuri igienico-sanitare aplicate in
locuinţe, subsoluri , precum şi măsuri individuale aplicate pentru indepărtarea
insectelor.
~ Dezinsecţia de combatere – se realizează prin metode fizice, chimice şi
biologice.
Metode fizice:
~ Indepărtarea mecanică a insectelor prin:
– Pieptănare.
– Perierea părului.
-Scuturarea lenjeriei.
– Călcare cu fier incins.
~ Plase de sarme la ferestre.
~ Palme de muşte.
~ Ghene de gunoi cu capac.
~ Cutii de vase acoperite.
Procedee chimice:
~ Se utilizează substanţe chimice sub formă de pulberi, soluţii, aerosoli, gaze cu
efect imediat sau remanent una-două săptămani sau luni, urmărind distrugerea
insectelor.
Alte metode:
~ Golirea zilnică a noptierelor.
~ Păstrarea alimentelor in dulapuri sau frigidere.
~ Astuparea crăpăturilor, fisurilor, orificiilor din podea, pereţi, locuri de
pătrundere a ţevilor etc.
DERATIZAREA
Definiţie:
~ Reprezintă totalitatea procedeelor folosite pentru prevenirea şi distrugerea
rozătoarelor cu rol in transmiterea bolilor infecţioase (şoareci, şobolani etc.).
Tipuri de deratizare:
~ Deratizarea profilactică – constă in măsuri luate incă din construcţia
clădirilor pentru a preveni pătrunderea rozătoarelor.
~ Deratizarea de combatere – constă in folosirea unor procedee mecanice
(curse), chimice (substanţe raticide ce pătrund pe cale digestivă sau inhalatorie
producand moartea) şi biologice.
Folosirea de curse şi capcane:
~ Se pregătesc cu mana protejată cu mănuşi.
12
~ Nu se fac modificări timp de 7 zile in locul aplicării.
Procedee chimice:
~ Se utilizează substanţe chimice sub formă de pulberi – prăfuire (ANTU) in
benzi late de 10-20 cm şi cu distanţe de 30-40 cm intre ele, dispuse
perpendicular pe pereţii incăperii.
~ Momeli cu ANTU – 1-3 g ANTU la 100 g mălai, aşezate langă sursa de apă.
Momeli cu Warfarină.
DEPARAZITAREA
Definiţie:
~ Operaţia de indepărtare şi distrugere a insectelor parazite prezente pe om
(purici, păduchi etc.).
Scop:
~ Indepărtarea şi distrugerea insectelor parazite ce pot transmite imbolnăviri,
fiind vectori.
Depistarea paraziţilor:
~ Examinarea bolnavului la internare – in triaj.
~ Dezbrăcarea bolnavului de hainele proprii.
Distrugerea mecanică:
~ Se face curăţare mecanică cu pieptene foarte des şi cu soluţie de sublimat
10% in oţet cald. Se aplică pe suprafeţele păroase care se pot scurta sau tunde
complet cu acordul pacientului.
Distrugerea chimică:
~ Se aplică pe haine prin pulverizare soluţie de cimexan – pană la ud.
~ După uscare hainele sunt depozitate in saci de plastic sau in vestiare speciale.
~ Se face baie dezinfectantă cu săpun insecticid.
~ Se pot aplica insecticide de contact pe piele.
~ Operaţia mecanică trebuie repetată.
~ Se aplică un insecticid remanent acoperind capul cu capelină sau basma.
Observaţii:
~ Suprafeţele păroase rase se spală cu săpun insecticid.
~ Deparazitarea se repetă pană la distrugerea tuturor ouălor, larvelor sau
paraziţilor.
~ Este obligatorie să se aplice metode mixte – mecanică şi chimică.
SPĂLAREA MAINILOR
Scop:
~ Este principala modalitate de a preveni contaminarea şi diseminarea
infecţiilor şi a microorganismelor.
13
Indicaţii de spălare:
~ La intrarea şi la ieşirea din:
▪ Serviciu.
▪ Salon.
~ Inainte şi după:
▪ Examinarea fiecărui bolnav.
▪ Aplicarea unui tratament parenteral.
▪ Schimbarea pansamentului.
▪ Efectuarea clismei.
▪ Efectuarea investigaţiilor şi procedurilor invazive.
▪ Folosirea toaletei.
▪ Folosirea batistei.
▪ Aranjarea părului
▪ Prepararea şi distribuţia alimentelor şi medicamentelor.
~ După:
▪ Scoaterea mănuşilor de protecţie.
▪ Scoaterea măştii de tifon.
▪ Activităţi administrative şi gorpodăreşti.
Pregătirea mainilor:
~ In toate tipurile de spălare:
▪ Se indepărtează bijuteriile – inelele, brăţările.
▪ Unghiile vor fi tăiate scurt, bine ingrijite.
~ Ştergerea şi uscarea este obligatorie – cu hartie prosop sau prosop de unică
intrebuinţare.
Tipuri de spălare:
~ Spălarea simplă – risc redus de infecţie – 1 minut. Spălare cu apă şi săpun,
dezinfecţie cu alcool sau manugel.
~ Spălare antiseptică – risc mediu de infecţie – 3-5 minute.Spalare cu apa si
sapun, dezinfectie cu alcool sau manugel.
~ Spălarea chirurgicală – cu risc crescut de infecţie – 15 minute. Spalare cu
apa sterila si sapun, dezinfectie cu alcool sau manugel.
Materiale necesare:
~ Apă potabilă.
~ Săpun neutru.
~ Perii.
~ Trusă de unghii.
~ Alcool, Manugel
~ Cremă protectoare.
Tehnica spălării:
~ Se deschide robinetul şi se umezesc mainile.
14
~ Se săpunesc şi se freacă cu grijă cel puţin 30 secunde pe toată suprafaţa, pană
deasupra articulaţiei pumnului, se freacă palmele intre ele, extremităţile
degetelor, spaţiile interdigitale.
~ Se clăteşte abundent cu apă de la varful degetelor la coate.
~ Se usucă prin tamponare cu prosop de hartie sau prosop de unică folosinţă.
~ Se inchide robinetul acoperit cu prosopul.
ACCIDENTELE PRIN EXPUNERE LA SANGE( AES)
Definitie:
AES reprezinta orice expunere accidentala la sange , la lichide biologice
contaminate cu sange care poate contine agenti patogeni transmisibili prin
sange.
Principalii agenti patogeni transmisibili prin sange sunt:
– HIV
– VHBs
– VHC
Modalitati de prevenire a AES – Precautiuni Universale ( PU)
Principii de baza in aplicarea Precautiunilor Universale:
1. Considera toti pacientii posibili infectati
2. Considera ca sangele, alte fluide biologice si tesuturile sunt contaminate
cu agenti patogeni.
3. Considera ca : acele,instrumentele folosite in practica medicala sunt
contaminate dupa utilizare.
Cele mai importante precautiuni in cazul prevenirii sunt:
1. Spalarea pe maini inainte si dupa fiecare manopera
2. Purtarea manusilor
3. Purtarea echipamentului de protectie
4. Atentie sporita in cazul manevrarii unor instrumente ascutite,
taietoare, intepatoare
5. Colectarea dupa utilizare a instrumentelor intepatoare, taietoare in
recipiente speciale
6. Colectarea deseurilor infectioase in recipiente speciale
7. A nu se recapisona acele, a nu se goli o seringa dupa o incercare de
recoltare nereusita
8. Decontaminarea imediata a suprafetelor ce au venit in contact cu
sange sau produse biologice
9. Respectarea regulilor privind curatenia, dezinfectia, sterilizarea
10. Prevenirea infectiilor nosocomiale.
15
Echipamentul de protectie :
Definitie:
Este bariera dintre personalul medical si sursa de infectie.
Este format din:
-halate
-sorturi, bluze impermeabile
-manusi din latex
-masca
-boneta
-ochelari
-ecran protector
-cisme de cauciuc sau saboti
Conduita de urgenta in cazul expunerii AES:
1. Pentru intepaturi, taieturi – inoculare percutanata :
-se spala la jet de apa si sapun zona intepata – 5 minute
-se aplica antiseptice, dezinfectante
2. Pentru expunerea mucoaselor:
– clatirea mucoaselor oculare cu apa curenta sau ser fiziologic
– clatirea cavitatii bucale cu apa curenta
3.Se raporteaza imediat dupa expunere astfel:
– se inregistreaza datele de identificare a pacientului- sursa
-se inregistreaza datele legate de personalul care s-a expus, momentul
expunerii, primul ajutor efectuat
4. Medicul personalului decide:
-urmarirea clinica
-profilaxia
-tratamentul complicatiei expunerii AES
DESEURILE
Se impart in:
1. Deseuri nepericuloase:
-menajere si cele care se asimileaza celor menajere( ambalajele materialelor
sterile, flacoane ce un vin in contact cu sange, hartie, resturi alimentare,
ambalaj plastic, recipiente de sticla)
2. Deseuri periculoase:
– produse anatomo-patologice,
– parti anatomice
– deseuri infectioase
– deseuri intepatoare,taietoare
– deseuri chimice, farmaceutice
16
Deseurile infectioase sunt cele care contin sau au venit in contact cu sange
sau alte fluide biologice ( seringi, perfuzoare, recipiente ce contin sange
sauau venit in contact cu sangele, pungi urinare, campuri operatorii, manusi
, sonde, comprese si alte materiale contaminate.)
Deseurile intepatoare, taietoare sunt:seringile cu ac, ace
simple,catetere,lame de bisturiu,sticlarie sparta ce a venit in contact cu
sangele , ace de perfuzor.
Colectarea deseurilor:
1.Nepericuloase- in saci menajeri de culoare neagra
2. Periculoasele:
– infectioasele – in cutii carton prevazute cu sac in interior de culoare
galbena ,inscriptionat cu sigla _ atentie risc biologic.
– intepatoare, taietoare – in cutii PVC rezistente , prevazute cu capac ,
inscriptionate cu sigla : atentie risc biologic.
Se transporta in containere mobile conform programului, se depoziteaza
temporar , 24 h , in incinta unitatii intr-un spatiu amenajat special pentru
acest lucru.
INFECŢII NOSOCOMIALE
DEFINIŢIE, CAUZE, PROFILAXIE.
Definiţie:
~ Sunt infecţii apărute in interiorul spitalului in cursul spitalizării şi care nu au
legătură cu afecţiunea pentru care bolnavul s-a internat.
~ Se mai numesc → infecţii intraspitaliceşti, suprainfecţii de spital, infecţii
iatrogene, infecţii incrucişate etc.
Importanţa lor:
– Măresc timpul de spitalizare.
– Măresc morbiditatea şi mortalitatea.
– Măresc cheltuielile de spitalizare.
Modalităţi de producere:
~ Tehnici parenterale neatente.
~ Nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Producerea de flegmoane.
~ Nerespectarea regulilor de recoltare şi transfuzare a sangelui.
~ Nerespectarea normelor de profilaxie a bolilor infecţioase.
Cauze:
~ Stafilococi patogeni – rezistenţi la antibiotice şi chimioterapice.
~ Streptococi hemolitici – ce provoacă epidemii.
~ Bacili tuberculoşi.
~ Bacili gramnegativi – Piocianic, Coli, Proteus, Klebsiella.
17
~ Virusuri respiratorii (gripale, paragripale etc.).
~ Enterovirusuri (poliomielitice).
~ Virusuri hepatice.
~ HIV.
~ Ciuperci – mai ales Candida.
Sursa de infecţie:
~ Purtători sănătoşi.
~ Bolnavi greşit diagnosticaţi.
~ Bolnavi nedisciplinaţi.
~ Instrumente nesterile.
~ Bolnavi contagioşi.
Modul de transmitere:
~ Prin contact direct – aglomeraţie, curenţi de aer.
~ Indirect – prin lenjerie, veselă, instrumentar, aparatură medicală etc.
Cauze:
~ Saloane mari, aglomerate.
~ Circuite funcţionale defectuoase.
~ Organizare interioară necorespunzătoare.
~ Varste extreme.
~ Scăderea rezistenţei organismului.
~ Abuz de antibiotice.
~ Spitalizare prelungită.
~ Lipsă de responsabilitate profesională.
Profilaxia infecţiilor intraspitaliceşti:
Măsuri faţă de izvorul de infecţie:
– Depistarea purtătorilor de germeni.
– Controlul periodic al personalului de ingrijire.
-Anamneză amănunţită.
– Spitalizare izolată.
– Limitarea sau interzicerea vizitatorilor.
– Purtarea echipamentul de protecţie, mănuşi, mască, al doilea halat.
– Sterilizarea purtătorilor cu antibiotice.
Măsuri faţă de calea de transmitere:
~ Codiţii de spitalizare adecvată.
~ Evitarea aglomeraţiilor.
~ Respectarea circuitelor septice şi aseptice.
~ Respectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Sterilizarea centralizată.
~ Spălarea şi dezinfecţie corectă, periodică.
~Igiena mediului – curăţenie, aerisire, aspirarea prafului, formolizarea
periodică.
18
Protecţia bolnavilor:
~ Izolare in camere individuale.
~ Evitarea spitalizării prelungite.
~ Educaţie sanitară continuă.
~ Tratarea contacţilor cu gamaglobuline sau antibiotice.
Măsuri generale şi organizatorice:
~ Descoperirea, inregistrarea şi combaterea infecţiilor nosocomiale.
~ Controlul măsurilor preventive aplicate.
~ Investigaţii bacteriologice periodice.
~ Educaţia permanentă şi disciplinarea bolnavilor.
INTERNAREA,TRANSFERUL,EXTERNAREA PACIENTULUI
INTERNAREA ŞI PRIMIREA PACIENTULUI
-Primirea şi internarea pacientului in cel mai scurt timp de la sosirea in UPU.
-Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacientul sau aparţinătorii.
-Obţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi prezentă, despre
sistemele funcţionale.
– Asigurarea unei ingrijiri de calitate conform cu nevoile si aşteptările
pacientului sau familiei.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
– Registru de intrări al UPU
– Planul de ingrijire / Foaia de observaţie clinică
– Materiale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative şi
pentru examenul fizic: termometru, tensiometru, stetoscop, spatulă linguală,
sursă de lumină, recipient pentru colectarea urinei, materiale pentru investigatii
de laborator.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
PSIHICĂ:
– Oferiţi pacientului si familiei informaţii clare despre necesitatea internării.
– Obţineţi consimţămantul pacientului si familiei
FIZICĂ:
– Aşezaţi pacientul in poziţie confortabilă adaptată stării de sănătate,
– Asiguraţi intimitatea pacientului.
– Stabiliţi o relaţie terapeutică nursă-pacient
– Observaţi şi notaţi starea fizică, emoţională şi intelectuală a pacientului.
– Observaţi dizabilităţile sau limitările fizice sau psihice.
– Evaluaţi gradul de confort sau disconfort al pacientului.
– Măsuraţi greutatea şi inălţimea pacientului.
– Apreciaţi semnele vitale şi obţineţi o mostră de urină.
19
– Faceţi inventarul bunurilor de valoare ale pacientului conform cu politica
serviciului medical.
– Efectuaţi anamneză şi o apreciere nursing cat mai completă a pacientului.
– Identificaţi problemele, nevoile şi aşteptările pacientului legate de internare.
– Explicaţi pacientului si familiei, regulamentul de ordine interioara al
spitalului :- orarul meselor şi al vizitelor etc.
– Informati pacientul despre procedurile sau interventiile efectuate.
– Completaţi planul de ingrijire a pacientului cu informaţiile obţinute : data ,
ora, nume şi prenume, varstă, starea la internare, valorile funcţiilor vitale,
orientarea in timp şi in spaţiu, măsurile aplicate la UPU, prelevările de produse
biopatologice, numele medicului care a făcut internarea.
TRANSFERUL PACIENTULUI
– Stabilirea condiţiilor optime pentru transfer
– Asigurarea securităţii pacientului in perioada transferului.
PREGĂTIREA MATERIALELOR:
– Biletul de transfer, semnat şi parafat de medic.
– F.O. a pacientului, dacă este cazul.
– Foaia de evidenţă şi mişcare zilnică a secţiei.
– Efectele pacientului.
– Alte bunuri de valoare ale pacientului, care au fost inventariate (acolo unde
este cazul).
PREGĂTIREA PACIENTULUI
PSIHICĂ:
– Anunţaţi pacientul si familia despre necesitatea transferului şi unitatea,secţia
de transfer.
– Obţineţi consimţămantul pacientului si familiei.
FIZICĂ:
– Evaluaţi starea fizică şi asiguraţi mijlocul de transport adecvat pentru
transferul in siguranţă al pacientului.
EFECTUAREA PROCEDURII:
– Obţineţi recomandarea medicului.
– Comunicaţi cu unitatea,secţia de transfer pentru a stabili perioada optimă de
transfer.
– Informaţi şi discutaţi cu pacientul si familia condiţiile apropiatului transfer.
– Pregătiţi lucrurile care-i aparţin pacientului, biletul de transfer sauF.O.
– Pregătiţi mijlocul de transfer adecvat fotoliu rulant, brancard sau căruciorul
rulant.
– Acoperiţi pacientul pentru a-l proteja de curenţii de aer, de frig şi a evita
expunerea pe durata transportului.
– Insoţiţi personal pacientul pană la secţia sau unitatea de transfer.
– Prezentaţi-l personalului de ingrijire cand ajungeţi in secţia,unitatea in care sa
20
transferat.
– Prezentati asistentei-şefe dosarul pacientului sau biletul de transfer.
– Notaţi numele medicului cand transferul pacientului s-a realizat.
– Scoateţi pacientul din evidenţele secţiei.
EXTERNAREA PACIENTULUI:
– Stabilirea condiţiilor adecvate stării pacientului la externare.
– Asigurarea securităţii pacientului in timpul externării.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
– Registrul de ieşiri al secţiei.
– Foaia de evidenţă zilnică şi mişcare a secţiei.
– Biletul de externare semnat şi parafat de medic.
– Reţeta medicală, dacă e cazul.
– Efectele pacientului şi celelalte bunuri de valoare inventariate
PREGĂTIREA PACIENTULUI
PSIHICĂ:
– Anunţaţi pacientul si familia cu cel puţin 12 ore inainte de externare.
– Identificaţi impactul emoţional şi psiho-social pe care externarea il are asupra
pacientului şi familiei.
FIZICĂ:
– Evaluaţi starea fizică la externare şi asiguraţi mijlocul de transport adecvat
acestuia.
– Oferiţi indicaţii legate de: firele de sutură (dacă e cazul), activitatea fizică,
indicaţii, control.
EFECTUAREA PROCEDURII:
– Revedeţi detaliile externării impreună cu pacientul si familia.
– Asistaţi pacientul la igienă, imbrăcare.
– Revedeţi instrucţiunile şi răspunsurile la intrebările legate de medicaţie,
ingrijirea fizică, satisfacerea nevoilor.
– Determinaţi disabilităţile şi limitările care vor continua după externare.
– Identificaţi punctele forte ale pacientului.
– Faceţi un inventar al nevoilor de ingrijire şi asistenţă medicală la domiciliu şi
luaţi legătura cu o fundaţie de ingrijiri la domiciliu dacă este necesar.
– Organizaţi transportul pacientului, la nevoie.
– Luaţi-vă la revedere de la pacient si familie.
– Scoateţi pacientul din evidenţele secţiei.
TRANSPORTUL PACIENTULUI
Transport:
~ Primar:
21
▪ De la domiciliu la spital.
▪ De la locul accidentului la spital.
~ Secundar:
▪ De la un salon la altul.
▪ De la o secţie la alta.
▪ De la un spital la altul.
▪ La domiciliu.
Scop:
~ Deplasarea bolnavului in stare imobilizată.
Mijloace de transport:
~ In spital – brancard, fotoliu rulant, cărucior, pat rulant, ascensor.
~ In afara spitalului – autosanitară, căruţă, tren, avion, elicopter, targă, alte
mijloace improvizate.
Materiale necesare pentru transportul bolnavului :
~ Targă
~ Brancard
~ Fotoliu rulant.
~ Pat rulant.
~ Pentru toate se va pregăti pătură sau saltea subţire, muşama, aleză, cearşaf,
pernă, pături pentru invelit.
Principii:
~ Bolnavul va fi aşezat comod funcţie de suferinţa acuzată.
~ Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare sunt
transportaţi cu fotoliu rulant.
~ Mobilizarea se va face cu delicateţe, ferindu-l de traumatisme, dureri sau
oboseală, pentru a nu-i agrava starea.
~ Va fi acoperit pentru a nu răci.
~ Va fi intotdeauna insoţit de asistentă – care va acorda şi primul ajutor.
Transportul cu targa
• Pregătirea tărgii
– targa se acoperă cu o pătură şi un cearşaf; la nevoie se acoperă cu
muşama şi aleză; pernă subţire
• Pregătirea pacientului
– se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului
transportului şi locului unde va fi transportat
– se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se instruieşte
pacientul pentru a colabora
– în cazul în care pacientul are instalate: perfuzie, sonde, drenuri etc. se vor
lua măsuri de siguranţă: sprijinirea- eventual pe un suport – a aparatului
de perfuzie; fixarea sau pensarea sondelor etc., în funcţie de durata şi
condiţiile de transport
Nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi
22
– în caz de vărsături – tăviţă renală
– se pregăteşte documentaţia pacientului
Aşezarea pacientului pe targă
– pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului
– la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul
orizontal; dacă panta este prea accentuată, se poate duce pacientul, la
urcuş, cu capul înainte.
De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine
ca acesta să fie dus cu capul înainte, pentru ca, stând faţă în faţă cu
brancardierul, să poată fi supravegheat.
– pacientul va fi prins de partea sănătoasă
Execuţia:
– targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar
de câte un singur mâner astfel încât targa să atârne de-a lungul marginii
patului
– aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor aşeza dea lungul patului de partea tărgii atârnate
– îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient
– prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ
– a doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut
– a treia: susţine membrele inferioare
Prima persoană comandă mişcările:
1) ridică deodată pacientul
2) după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi
3) brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie
orizontală sub pacient
4) se aşază pacientul pe targă, se acoperă
Descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu mişcările inverse.
Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune
ƒ în decubit dorsal:
– pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchi flectaţi
– accidentaţii constienţi, suspecţi de fractură a coloanei vertebrale sau a
bazinului, se asigură suprafaţa rigidă
– leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşază o pernă
– leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşază peste
toracele pacientului; eventual se fixează cu o eşarfă
– accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare
ridicate
ƒ în poziţie şezând
– pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi
cu ajutorul pernelor
ƒ în poziţie semişezând:
– accidentaţii toraco-pulmonar
– pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie
– accidentaţii cu leziuni abdominale (poziţia Fowler), cu genunchii
23
flectaţi
ƒ în decubit lateral
– pacienţii în stare de comă
ƒ în decubit ventral:
– pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşază un
sul improvizat din cearşafuri, sau antebraţul flectat al traumatizatului.
– cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
ƒ în decubit semiventral
– pacienţii inconştienţi, sau cu tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie
salivară, pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor
ƒ în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°:
– accidentaţii în stare de şoc
– în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în
organele vitale
ƒ în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15º:
– accidentaţii cu fracturi ale bazei craniului
Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă
imobilizaţi.
ƒ Atentie!!!!
ƒ în leziuni ale coloanei vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o suprafaţă
dură; se recomandă ca pacienţii să fie transportaţi în poziţia în care au
fost găsiţi
ƒ în cazuri cu totul excepţionale, când este imposibil să se asigure o
targă tare, chiar improvizată (uşă, scândură lată), transportul este admis
pe patură, culcat cu faţa în jos, cu excepţia celor suspecţi de fractură a
coloanei cervicale.
Transportul cu brancardul
Brancardul este utilizat pentru transportul pacientului cu stare
generala alterata, are în general înălţimea meselor de operaţie, pentru a se
putea transfera uşor pacientul de pe acesta pe masă de operatie şi invers.
Aşezarea pe brancard:
– brancardul se aşază cu partea cefalică perpendicular pe capătul distal al
patului (la picioarele patului)
– roţile vor fi blocate
Pentru ridicarea pacientului, este nevoie de trei persoane care execută
tehnica în următorii timpi:
– cele trei persoane se aşază lângă marginea patului; fiecare îşi plasează
piciorul dinspre brancard mai în faţă
– toate trei îşi flectează genunchii introducând braţele sub pacient:
– prima, sub ceafă şi umeri
– a doua, sub regiunea lombară şi şezut
– a treia, sub coapse şi gambe
– apoi, cele trei persoane întorc pacientul înspre ele, îl apropie cât
mai mult ca să-l poată strânge
24
– îşi îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi (cu piciorul aflat în faţă) şi
se îndreaptă spre brancard
– lângă acesta îşi flexează uşor genunchii şi aşază pacientul pe brancard,
întind braţele ca pacientul să fie aşezat în decubit dorsal
– cele trei persoane îşi retrag braţele
Transportul cu patul rulant
Este forma ideală de transport; la cele patru picioare, paturile sunt
prevăzute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi, oricare pat
poate deveni astfel rulant.
Prin utilizarea acestui sistem de transport, pacientul nu trebuie transpus
mereu din pat pe brancard, de aici pe masa de operaţie sau la alte
examinări, ci va fi transportat direct cu patul. Patul cu dispozitiv rulant
aşteaptă pacientul chiar la serviciul de primire. Această metodă nu poate fi
aplicată la toate spitalele, căci ea necesită o dimensionare corespunzătoare
a coridoarelor, uşilor, să nu existe praguri, iar deplasarea între etaje să se
poată face cu ascensorul.
Transportul cu fotoliul rulant
Fotoliul rulant se foloseste pentru toti pacientii in curs de vindecare,
slabiti, convalescenti,varstnici sau cu afectiuni ale membrelor inferioare.
Pentru a colabora pe timpul transportului, se explica pacientului ce are de
facut , il vom ajuta sa se aseze in fotoliu, il invelim , efectuam transportul
urmarind permanent starea generala a pacientului, daca este cazul acordam
prim ajutor.
TRANSPORTUL ÎN AFARA SPITALULUI
Pregătirea pacientului
– pacientul va fi pregătit din timp pentru transport
– i se comunică mijlocul de transport
– va fi îmbrăcat în mod corespunzător anotimpului, duratei drumului şi
mijloacelor de transport
– i se oferă bazinetul şi urinarul în vederea evacuării scaunului şi urinei
– i se asigură maximum de confort, poziţia pacientului va fi cât mai comodă
– pacientul transportat la alte servicii sau instituţii sanitare va fi însoţit de
asistentă, cu documentaţia necesară
– asistenta trebuie să fie înzestrată cu tot ceea ce i-ar trebui pe drum în
acordarea primului ajutor. Ea supraveghează pacientul îndeaproape, pe tot
timpul transportului
– predarea pacientului se face de către asistentă la medicul de gardă al
instituţiei unde a fost transportat
– pentru liniştea pacientului, este bine ca ea să rămână lângă pacient până va
fi amplasat în patul lui.
Mijlocul de transport va fi dezinfectat după transportul pacienţilor infecţioşi.
25
PATUL, ANEXELE PATULUI ŞI SCHIMBAREA LENJERIEI DE
PAT
Definiţie:
~ Patul reprezintă spaţiul in care-şi petrece timpul bolnavul internat.
Scop:
~ Asigură condiţii igienice de confort pentru odihnă şi ingrijirea bolnavului.
Caracteristici:
~ Lungime 2m. Lăţime 80-90 cm.
~Inălţime 60 cm (reglabilă prin dispozitive electronice → paturile
modernizate).
~ Este confecţionat din tuburi uşoare, metalice.
~ Vopsit in culori pastelate, rezistente la dezinfectante.
~ Este format din somieră metalică, bine intinsă pe cadru metalic, elastică.
Tipuri de pat:
~ Pat simplu, cu somieră dintr-o bucată.
~ Pat simplu cu rezemător mobil.
~ Pat cu somieră articulată, mobilă – ortopedic.
~ Pat universal – tip dr. Lupu.
~ Pat cu rezemători laterale.
~ Pat pentru sugari – cu gratii mobile.
~ Pat pentru terapie intensivă – cu accesorii şi apărători mobile.
ACCESORIILE PATULUI:
~ Saltea ,1-2 Perne, Pătură.
~ Lenjerie de pat: 2 cearşafuri – simplu şi plic,2 feţe pernă.
~ Muşama şi aleză.
SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT:
~ Schimbarea se face de către 1-2 persoane. Se pregătesc materialele in ordinea
inversă folosirii şi se aşează pe un scaun langă pat.
~ Se indepărtează noptiera. Se deschide fereastra. Se intoarce salteaua.
~ Se intinde cearşaful simplu pe saltea – la mijlocul patului.
~ Se introduce cearşaful la capetele patului sub saltea şi se execută colţurile
pentru a asigura menţinerea cearşafului pe somieră se introduce cearşaful sub
saltea şi se intinde bine.
~ Se aşează deasupra cearşaful de pătură simplu ,care la partea dinspre cap se
răsfrange peste pătură.
~ La partea dinspre picioare se introduce sub saltea pătura cu cearşaf impreună,
după ce s-a efectuat o cută pentru a da lărgime necesară mişcării picioarelor
bolnavului. Se fac colţurile păturii cu cearşaful.
~ Se introduc marginile păturii cu cearşaf sub saltea.
26
~ Dacă se foloseşte cearşaf plic – se indoaie pătura in lungime şi se introduce
prin deschizătura plicului. Se fixează colţurile păturii de cele ale cearşafului şi
se intinde. Se face cuta pentru picioare şi colţurile sub saltea ca şi mai sus.
~ Fiecare pernă se imbracă cu faţă de pernă şi se aşează pe pat.
~ Se reaşează noptiera langă pat şi se inchide fereastra.
Schimbarea lenjeriei de pat in lungime – cu bolnav imobilizat:
~ Schimbarea lenjeriei cu bolnavul in pat se face dimineaţa inainte de curăţire,
după măsurarea temperaturii, pulsului şi toaleta bolnavului.
~ Pregătirea materialelor şi a salonului este identică. Lenjeria este impăturită –
pliată sau rulată – pe un scaun in apropierea patului.
~ Se indepărtează perna, pătura, lăsand cearşaful de pătură peste bolnav şi se
intoarce bolnavul in decubit lateral sprijinit.
~ Se rulează lenjeria murdară sub bolnav şi se derulează cearşaful de pat curat,
muşamaua şi aleza (rulate impreună) pe jumătatea liberă a patului, fără a atinge
lenjeria murdară. Se intoarce bolnavul in decubit dorsal, apoi in decubit lateral
opus pe lenjeria curată – fără a-l lăsa dezvelit.
~ Se indepărtează lenjeria murdară şi se derulează lenjeria curată. Se execută
colţurile şi se introduce cearşaful sub saltea – bine intins, fără cute. Muşamaua
şi aleza se intind foarte bine pentru a nu forma cute.
~ Se indepărtează cearşaful murdar sincron cu intinderea cearşafului curat, se
aşează pătura şi se execută colţurile şi cuta pentru picioare.
Observaţii:
~ Lenjeria murdară se introduce in sacul de lenjerie murdară.
~ Schimbarea lenjeriei patului se face la externarea bolnavului dar şi in timpul
internării acestuia. Lenjeria de pat se schimbă ori de cate ori este necesar.
~ Schimbarea lenjeriei se face cu multă blandeţe fără a provoca durere
bolnavului şi i se solicită cooperarea.
~ In timpul schimbării lenjeriei de pat trebuie evitat curentul, trebuie asigurată
intimitatea bolnavului şi se face pregătirea fizică şi psihică a acestuia
informandu-l asupra necesităţii stării de mobilizare, prevenirea escarelor şi
crearea stării de confort.
~ Pentru schimbarea lenjeriei de pat bolnavul poate sta şi in şezut – schimbarea
lenjeriei se face pe lăţimea patului –transversal.
~ Muşamaua şi aleza se pot schimba mai des.
~ In timpul schimbării lenjeriei de pat se poate schimba şi lenjeria de corp, se
poate face toaleta bolnavului şi masajul pentru prevenirea escarelor.
SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP IN CAZUL PACIENTULUI
IMOBILIZAT
1. SCHIMBAREA PIJAMALEI
– Menţinerea stării de igienă si confort
27
– Prevenirea escarelor de decubit
– Creşterea demnitatii pacientăţii
– Păstrarea identităţii
PREGĂTIREA MATERIALELOR
– Pijama incălzită
– Cuvertură
– Pudră de talc
– Sac pentru lenjeria murdară
– Mănuşi de unică folosinţă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
PSIHICĂ
– Informaţi pacientul şi explicaţi-i necesitatea procedurii
– Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură
– Obţineţi consimţămantul informat
FIZICĂ
– Asiguraţi intimitatea şi respectaţi pudoarea
– Intrebaţi pacientul dacă are nevoie de ploscă sau urinar inainte de procedură
EFECTUAREA PROCEDURII
– Aşezaţi lenjeria curată pe un scaun in apropierea patului
– Obţineţi informaţii despre posibilităţile de mobilizare a pacientului
– Apreciaţi resursele fizice ale pacientului
– Explicaţi-i procedura
– Pliaţi pătura la picioarele pacientului
– Inveliţi pacientul cu un pled incălzit
– Spălaţi-vă mainile, imbracaţi mănuşi de cauciuc
a) Dezbrăcarea şi imbracărea bluzei pacientului care se poate ridica in poziţie
şezandă:
– Descheiaţi nasturii pijamalei
– Ridicaţi pacientul in poziţie şezandă
– Rulaţi pijamaua de la spate spre ceafă şi treceţi-o peste cap rugand pacientul
să flecteze capul
– Rulaţi fiecare manecă şi dezbrăcaţi pe rand braţele
-Frictionati usor spatele pacientului
– Imbracati mai intai bratele
– Ridicaţi bluza pe spatele bolnavului şi imbracaţi umerii
– Incheiaţi nasturii
b) Dezbrăcarea şi imbrăcarea bluzei pacientului care nu se poate ridica:
– Descheiaţi nasturii
– Intoarceţi pacientul in decubit lateral şi dezbrăcaţi braţul eliberat
– Intoarceţi pacientul in decubit lateral invers şi dezbrăcaţi celălalt braţ
indepărtand bluza
– Menţineţi pacientul in decubit lateral
– Rulaţi maneca şi imbrăcaţi braţul liber
28
– Intoarceţi cu blandeţe pacientul in decubit lateral invers şi imbrăcaţi celalalt
braţ intinzand bluza pe spate
– Aduceţi pacientul in decubit dorsal
– Incheiaţi nasturii
c) Indepărtarea şi imbrăcarea pantalonilor:
– Ridicaţi regiunea lombosacrată a pacientului şi trageţi cu grijă pantalonii spre
picioare
– Asezaţi pacientul pe pat
– Ridicaţi uşor membrele inferioare şi continuaţi dezbrăcarea
– Puneţi pantalonii murdari in sac
– Observaţi aspectul membrelor inferioare
– Rugaţi persoana care vă ajută să ridice membrele inferioare ale pacientului
– Imbrăcaţi pe rand fiecare membru şi trageţi pantalonii pană aproape de şezut
– Coboraţi şi aşezaţi pe pat membrele inferioare
– Ridicaţi regiunea fesieră şi trageţi in sus pantalonii
– Verificaţi dacă cearşaful e bine intins
– Incheiaţi nasturii
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
– Indepărtaţi sacul cu lenjerie murdară
– Indepărtaţi invelitoarea
– Indepărtaţi mănuşile şi spalaţi-vă mainile
2. SCHIMBAREA CAMASII DE NOAPTE
PREGĂTIREA MATERIALELOR
– Cămaşa de noapte incălzită
– Cuvertură
– Pudra de talc
– Sac pentru lenjeria murdară
– Mănuşi de unică folosinţă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
PSIHICĂ
– Informaţi pacientul şi explicaţi-i necesitatea procedurii
– Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură
– Obţineţi consimţămantul informat
FIZICĂ
– Asiguraţi intimitatea şi respectaţi pudoarea
– Intrebaţi pacientul dacă are nevoie de ploscă sau urinar inainte de procedură
EFECTUAREA PROCEDURII
– Aşezaţi lenjeria curată pe un scaun in apropierea patului
– Obţineţi informaţii despre posibilităţile de mobilizare a pacientului
– Apreciaţi resursele fizice ale pacientului
– Explicaţi procedura
29
– Pliaţi pătura la picioarele pacientului
– Inveliţi pacientul cu o cuvertură incălzită
– Spălaţi mainile
A. La bolnavul care se poate ridica in poziţie şezandă:
a) Dezbrăcarea cămăşii:
– Ridicaţi şezutul pacientului şi trageţi in sus cămaşa
– Ridicaţi apoi pacientul in poziţie şezandă dacă este posibil
– Rulaţi cămasa pană la ceafă şi treceţi cămaşa peste cap
– Scoateţi manecile prin coborarea braţelor
– Introduceţi cămaşa murdară in sacul de rufe
– Frictionati spatele pacientului , daca este cazul pudraţi cu talc
b) Imbrăcarea cămăşii:
– Rulaţi cămaşa curată de la poale către guler
– Rulaţi pe rand fiecare manecă şi imbrăcaţi braţele
– Treceţi cămaşa curată deasupra capului lăsand-o să alunece pană langă şezut
– Ridicaţi şezutul şi intindeţi bine cămaşa
– Incheiaţi nasturii
– Intindeti şi fixaţi bine cearşaful de pat
B. La bolnavul care nu se poate ridica schimbarea se face de către doua
persoane:
a) Dezbrăcarea cămăşii:
– Ridicaţi şezutul introducand mainile sub regiunea fesieră şi trageţi cat mai
mult cămaşa spre regiunea lombară
– Intoarceţi pacientul cu blandeţe in decubit lateral şi strangeţi cămaşa pană la
axilă
– Readuceţi pacientul in decubit dorsal, apoi decubit lateral de partea opusă şi
strangeţi cămaşa
– Readuceţi pacientul in decubit dorsal, ridicaţi uşor umerii şi trageţi cămaşa
peste cap
– Dezbrăcaţi braţele
– Introduceţi cămaşa murdară in sac
b) Imbrăcarea cămăşii:
– Rulaţi cămaşa de la poale spre guler
– Rulaţi pe rand fiecare manecă şi imbrăcaţi braţele
– Ridicaţi capul şi umerii pacientului şi treceţi cămaşa peste cap
– Intoarceţi cu blandeţe pacientul in decubit lateral şi intindeţi cămaşa
– Readuceţi pacientul in decubit dorsal şi apoi decubit lateral de partea opusă şi
procedaţi la fel
– Aşezaţi pacientul in decubit dorsal, ridicaţi şi intindeţi bine cămaşa şi
incheiaţi nasturii
– Intindeţi şi fixaţi bine cearşaful de pat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
– Indepărtaţi invelitoarea şi acoperiţi pacientul cu pătura
– Indepărtaţi sacul cu lenjerie murdară
– Indepărtaţi mănuşile şi spalaţi-vă mainile
30
POZITIILE PACIENTULUI IN PAT
În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie activă,
pasivă sau forţată.
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor.
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut
forţa fizică, are nevoie de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici.
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
1. Determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită)
2. Ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele dureroase de ulcer sau
în colica biliară)
3. Ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea
emboliei în cazul tromboflebitei)
4. Ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie
esenţială a tratamentului)
Poziţii
forţate
Cum se realizează
poziţia
Afecţiunile/situaţiile care o impun
Decubit dorsal
Poziţia Fowler
Culcat pe spate cu faţa
în sus
-fără pernă
-cu o pernă subţire
-cu 2 perne (poziţie
obişnuită şi comodă)
-după puncţie lombară
-unele afecţiuni ale coloanei vertebrale
(suprafaţă tare)
-anemii post-hemoragice
-unele afecţiuni cerebrale
-pacienţi slăbiţi
-adinamici
-operaţi
Semişezând -culcat pe spate
-toracele formează cu
linia orizontală un
unghi de 30-45º
Se realizează:
-cu un numar mai mare
de perne
-cu rezemător mobil
-cu somieră articulată,
ca pacientul să nu
alunece, se aşează sub
-afecţiuni cardiace şi pulmonare
-perioada de convalescenţă
unele categorii de operaţii
-vârstnici
-primul ajutor dat pacienţilor cu
afecţiuni cardiorespiratorii
31
regiunea poplitee o
pernă îndoită sau un sul
din pătură învelit întrun cearşaf răsucit la
extremităţi şi introdus
sub saltea . Sub tălpi se
pune un sprijinitor.
Şezând În pat:
-trunchiul formează cu
membrele inferioare un
unghi drept
-pacientul are coapsele
flectate pe bazin şi
gambele sunt în
semiflexie pe coapse
-genunchii sunt astfel
ridicaţi
Poziţia se realizează:
-prin ridicarea părţii
cefalice a somierei
articulate (cu ajutorul
manivelei)
-cu sprijinitorul de
perne
-sau se vor pune 4-5
perne aşezate în trepte ;
capul se va sprijini cu o
pernă mică
-sub braţele pacientului
se poate aşeza câte o
pernă ; pentru a
împiedica alunecarea
-în stare gravă
-dispneici, în caz de pneumonii întinse
-insuficienţă cardiacă
-în perioada acceselor de astm bronşic
-vârstnici
-după anumite intervenţii chirurgicale
(glanda tiroidă)
32
se aşează sub regiunea
poplitee o pernă îndoită
sau un sul din pătură
învelit într-un cearşaf
răsucit la extremităţi şi
introdus sub saltea .
Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
În fotoliu: este aşezat
confortabil, bine
îmbrăcat şi acoperit cu
pătură
Decubit lateral Poate fi drept sau sting:
-culcat pe o parte
-capul sprijinit pe o
singură pernă
-membrele inferioare
flectate uşor
-sau membrul inferioar
ce este în contact cu
suprafaţa patului întins,
iar celălat îndoit
-spatele sprijinit cu o
pernă sau un sul sau cu
rezemătoare speciale
-în pleurezii
-meningite
-după intervenţii intratoracice
-după intervenţii renale
-în cazul drenajului cavităţii pleurale
-pentru puncţia lombară
-în cursul sondajului duodenal
– in drenajul postural
-în cursul efectuării toaletei
-schimbării lenjeriei
-administrării clismelor şi
supozitoarelor
-măsurării temperaturii pe cale rectală
Poziţie
(declivă)
Trendelenburg
-Decubit dorsal,
eventual lateral, cu
capul mai jos decât
restul corpului
Se realizează prin:
-ridicarea etremităţii
-pe masa de operaţie în cazul
sincopelor din cursul anesteziei
generale
-în anemii acute
-pentru autotransfuzii
-pentru oprirea hemoragiilor
33
distale a patului
-diferenţa între cele 2
extremităţi ale patului
poate varia de la 10 la
60cm
-sub capul pacientului
se poate pune o pernă
subţire
-se protejează capul
pacientului cu o pernă
aşezată vertical la
căpătâiul patului
-pentru evitarea
alunecării de pe masa
de operaţie, pacientul
este fixat în chingi sau
rezemătoare speciale
de umăr
membrelor inferioare şi organelor
genitale feminine după intervenţii
ginecologice
-după rahianestezie
-pentru a favoriza drenajul secreţiilor
din căile respiratorii superioare
Poziţie
proclivă
(Trendelenburg
inversat)
– oblică cu capul mai
sus
– pentru extensia coloanei cervicale
(tratament ortopedic)
Decubit ventral – culcat pe abdomen
– capul într-o parte pe o
pernă subţire
– membrele superioare
aşezate la stinga şi la
dreapta capului
– cu faţa palmară pe
suprafaţa patului
– cu degetele în
extensie
– în paralizia unor grupuri musculare;
hemiplegie
– în escare extinse
– drenarea unor colecţii purulente
– inconştienţi
34
Sub glezne:
– o pernă cilindrică
Sub torace şi abdomen
se pot aşeza perne
subţiri, moi
Poziţie
ginecologică
– decubit dorsal
– cu genunchii îndoiţi
– coapsele îndepărtate
Se poate realiza:
– în pat
– pe masa de
examinare
– pe masa ginecologică
care are sprijinitor
pentru membrele
inferioare, iar sub placa
de şezut are o tăviţă
mobilă
– pentru examene ginecologice şi
obstetricale
– facilitează introducerea speculului
vaginal,valvelor
– pentru examinări rectale
(rectoscopie, tuşeu rectal)
Poziţia
genupectorală
– pacientul aşezat pe
genunchi, aceştia
fiind uşor
îndepărtaţi
– aplecat înainte
pieptul atinge planul
orizontal (masa de
examinat)
– pentru explorarea zonei rectale

MOBILIZAREA PACIENTULUI
Scop:
~ Prevenirea apariţiei complicaţiilor (escare, tromboze).
~ Grăbirea procesului de vindecare.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul.
~ Se explică necesitatea şi importanţa mobilizării pentru vindecarea lui.
Mobilizarea capului şi membrelor:
~ Se face cu bolnavul in poziţie decubit dorsal.
~ Se examinează faciesul şi pulsul bolnavului.
~ Mobilizarea se face cu blandeţe.
~ Se execută mişcări pasive de gimnastică la pat -mişcarea capului, ridicarea şi
schimbarea poziţiei membrelor.
35
Ridicarea in poziţie şezand in pat:
~ Se execută de mai multe ori pe zi.
~ Se incepe cu mobilizare pasivă, mai tarziu activă.
~ Se asociază cu exerciţii respiratorii.
~ Patul va fi dotat cu hamuri şi agăţătoare pentru a favoriza mobilizarea activă.
Aşezarea bolnavului in poziţie şezand la marginea patului:
~ Se prinde bolnavul de spate şi de regiunea poplitee.
~ Bolnavul care poate se prinde cu braţele de gatul asistentei.
~ Se rotesc picioarele bolnavului intr-un unghi de 90° – picioarele atarnand pe
marginea patului.
~ Se verifică comoditatea poziţiei, circulaţia sangelui, temperatura
extremităţilor.
~ Dacă bolnavul devine palid sau cianotic sau are ameţeli va fi imediat reaşezat
in pat – cu mişcări inverse.
~ In prima zi se menţine poziţia cateva minute.
~ In ziua următoare se prelungeşte cu cateva minute.
~ Dacă bolnavul nu prezintă ameţeli şi suportă bine schimbarea poziţiei poate fi
aşezat in fotoliu.
Aşezarea in fotoliu:
~ Se imbracă bolnavul cu halat şi ciorapi.
~ Se aşează la marginea patului.
~ Se oferă papuci.
~ Se lipeşte de pat fotoliu cu rezemătoarea laterală.
~ Bolnavul sprijinit de două persoane care-l sprijină de sub axilă, se roteşte şi se
aşează in fotoliu.
~ Se acoperă cu pătură.
~ Reaşezarea in pat se face cu mişcări inverse.
Ridicarea bolnavului in ortostatism:
~ Se aduce bolnavul in şezut la marginea patului – in aşa fel incat să ajungă cu
picioarele pe duşumea.
~ Se aşează asistenta in faţa bolnavului.
~ Se cere bolnavului să se sprijine pe umerii asistentei care-l susţine de sub
axilă – bolnavul se ridică in picioare.
~ Se menţine cateva minute dacă se simte bine, dacă ameţeşte se aşează pe pat.
Efectuarea primilor paşi:
~ Asistenta va susţine bolnavul şi-l va sprijini in axilă.
~ Se recomandă susţinerea de către 2 persoane.
~ Bolnavul execută primii paşi – o scurtă plimbare prin salon.
~ Se readuce la pat şi se aşează comod.
Observaţii:
~ Mobilizarea se face sub strictă supraveghere a faciesului, pulsului, culorii
tegumentelor.
~ Primii paşi se execută in prezenţa medicului.
36
TOALETA PACIENTULUI
Toaleta pacientului poate fi:
– zilnică – pe regiuni
– săptămânală sau baia generală
Principii:
– se apreciază starea generală a bolnavului , pentru a evita o toaletă prea
lungă, prea obositoare
– se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului
– se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
– se izolează bolnavul (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul său
– se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei
patului şi a bolnavului şi pentru prevenirea escarelor
– bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură
– se descoperă progresiv numai partea care se va spăla
– se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apa în
pat sau pe bolnav
– se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a
favoriza circulaţia sanguină
– apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este nevoie,
fără a se lăsa săpunul în apă
– se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi
axile
– se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele
predispuse escarelor
– ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat
– se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o
spălăm
Etapele toaletei:
Se va respecta următoarea succesiune:
-se începe cu faţa,
-gâtul şi urechile,
– apoi braţele şi mâinile,
– partea anterioară a toracelui,
-abdomen,
-faţa anterioară a coapselor;
-se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele,
– fesele şi faţa posterioară a coapselor,
– din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele,
– organele genitale externe.
– Ingrijirea părului,-toaleta cavităţii bucale.
37
ÎNGRIJIREA OCHILOR
Scop
– prevenirea infecţiilor oculare
– îndepărtarea secreţiilor
Pregătirea materialelor si pacientului:
Materiale
– apă, prosop, tampoane din tifon, comprese, manuşi de baie
Pacientul
– se informează (îngrijirea se face în cadrul toaletei zilnice)
Tehnica
– se îndepărtează secreţiile oculare de la comisura externă spre cea internă, cu
ajutorul unui tampon steril
– se spală ochii cu mâna acoperită cu mănuşi, se limpezesc şi se şterg cu
prosopul curat
DE ŞTIUT:
– la pacientul inconştient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menţine
supleţea corneei, se picură „lacrimi artificiale” în fiecare ochi; iar dacă
ochiul rămâne deschis (corneea se usucă), se aplică comprese îmbibate în
ser fiziologic şi se îndepărtează în mod regulat secreţiile oculare.
INGRIJIREA MUCOASEI NAZALE
Scop
– menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare
– prevenirea escarelor, infecţiilor nazale, în cazul în care pacientul prezintă
sonde introduse pe această cale (pentru oxigenoterapie, pentru evacuarea
conţinutului gastric).
Pregătirea materialelor si pacientului:
Materiale
– tampoane sterile, montate pe bastonaşe, ser fiziologic, H2O2 diluată, tăviţă
renală, mănuşi de cauciuc
Pacientul
– se informează, se explică necesitatea tehnicii, se întoarce capul uşor
într-o parte
– se curăţă fosele nazale, fiecare cu câte un tampon umezit în ser
fiziologic
– dacă pacientul prezintă o sondă:
ƒ se dezlipeşte romplastul cu care este fixată
ƒ se retrage sonda 5-6 cm
ƒ se curăţă tubul cu un tampon de urmele de
38
romplast
ƒ se îndepărtează crustele de pe mucoasa nazală cu
tamponul umezit în apă oxigenată diluată
ƒ se reintroduce sonda gastrică, iar sonda pentru
oxigenoterapie se poate reintroduce în cealaltă fosă
nazală
ƒ se fixează sonda
Îngrijiri ulterioare
– se controlează funcţionalitatea sondelor după curăţarea mucoasei nazale
– se supraveghează respiraţia pacientului
DE EVITAT:
– contactul mâinilor cu secreţiile nazale
INGRIJIREA URECHILOR
Scop
– menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii si a conductului auditiv
extern
– îndepărtarea depozitelor naturale (cerumen) sau a celor patologice
Pregătirea materilaelor si pacientului:
Materiale
– tampoane sterile, montate pe beţişoare, tăviţă renală, apă,săpun, manuşă de
baie, prosop
Pacientul
– se informează
– se întoarce cu capul pe partea opusă
Tehnica
– se curăţă conductul auditiv extern cu tamponul uscat
– se spală pavilionul urechii cu mâna acoperită cu mănuşa de bumbac cu
săpun, curăţind cu atenţie şanţurile pavilionului şi regiunea retroauriculară
– se limpezeşte, se usucă cu prosopul pavilionul urechii şi conductul
auditiv extern
Îngrijiri ulterioare
– se introduce în conductul auditiv extern un tampon de vată absorbant
DE ŞTIUT:
• fiecare ureche se curăţă cu un tampon separat
• dacă prin conductul auditiv extern se scurge LCR sau sânge va fi
informat medicul
De evitat
• introducerea tamponului peste limita vizibilităţii (pericol de lezare a
timpanului)
39
ÎNGRIJIREA CAVITĂŢII BUCALE
Scop
– obţinerea unei stări de bine a pacientului
– profilaxia cariilor dentare
– profilaxia infecţiilor cavităţii bucale
Pregătirea materialelor si pacientului:
Materiale
– pentru pacientul conştient: periuţă, pastă de dinţi, prosop, tăviţă renală,
pahar cu apă
– pentru pacientul inconştient: comprese, tampoane sterile din tifon,
instrumentar steril (deschizător de gură, spatulă linguală, pensă
porttampon), glicerină boraxată 20%, tăviţă renală, mănuşi de cauciuc sterile
Pacientul
– conştient : este aşezat în poziţie şezând sau în decubit lateral stâng, cu
prosopul în jurul gâtului
– inconştient : în poziţie decubit dorsal, capul într-o parte, cu prosopul sub
bărbie
Tehnica
– pacientul conştient este servit, pe rând, cu materialele şi ajutat să-şi facă
toaleta cavităţii bucale
– pacientul inconştient:
– se introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare
– se şterg limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare
cu tampoane îmbibate în glicerină boraxată, cu mişcări dinăuntru în afară
– se şterg dinţii cu un alt tampon
– la sfârşit se ung buzele
Îngrijiri ulterioare
– se strâng materialele
– se aşează pacientul în poziţie confortabilă
DE ŞTIUT:
• la pacienţii inconştienţi, care prezintă proteză dentară, aceasta se va
scoate, spăla şi păstra într-un pahar mat cu apă
• toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se poate face şi cu
indexul acoperit cu un tampon de tifon, mâna fiind îmbrăcată în
mănuşă
DE EVITAT:
• contactul mâinilor cu secreţia salivară a pacientului sau cu materialul
folosit
40
ÎNGRIJIREA UNGHIILOR
Scop
– obţinerea unei aparenţe îngrijite a pacientului
– îndepărtarea depozitului subunghial, care conţine germeni patogeni
– evitarea leziunilor cutanate prin grataj la pacienţii cu prurit şi de asemenea
la pacienţii agitaţi
Zilnic: unghiile se spală cu apă şi săpun şi cu periuţa de unghii. Pentru spălarea
piciorului, acesta va fi introdus într-un lighean cu apă, după care se va face
tăierea unghiilor.
Pregătirea materialelor si pcientului:
Materiale
– apă, săpun, periuţă, forfecuţă de unghii, pilă, prosop
Pacientul
– se informează, se aşează comod, relaxat
Tehnica
– se taie unghiile cu atenţie, la nivelul degetului, pentru a degaja părţile laterale
spre a nu se aduna murdăria, apoi se pilesc; mâna sau piciorul se aşează pe
un prosop pe care se adună fragmentele tăiate.
DE ŞTIUT :
– instrumentele după utilizare se dezinfectează
DE EVITAT :
– lezarea ţesuturilor adiacente (risc de hemoragie la hemofilici, risc de infecţii
– panariţii – la diabetici)
ÎNGRIJIREA PĂRULUI
Scop
– pentru starea de bine a pacientului
– igienic
– spălare la una-două săptămâni, la pacientul cu spitalizare îndelungată
– distrugerea paraziţilor
– pregătirea pentru examenul E.E.G.
– pregătirea pentru operaţie la faţă, nas
Contraindicaţii
– fracturi ale craniului, traumatisme mari, pacienţi cu stare generală
alterată, febrili, cu boli ale pielii capului
Zilnic: se face perierea, pieptănarea şi eventual împletirea părului
Pregătirea materialelor si pacientului:
Condiţii de mediu
– temperature 22-24ºC
41
– închiderea ferestrelor , evitarea curenţilor de aer
Materiale
– pieptene, şampon, săpun insecticid (dacă este cazul), uscător, lighean, apă
caldă, muşama, aleză, prosoape
Pacientul
– se informează
– poziţia se alege în funcţie de starea sa :
– şezând pe un scaun
– şezând în pat
– decubit dorsal în pat, cu salteaua îndoită sub torace
– decubit dorsal, oblic în pat
Tehnica
– se pregăteşte patul , se protejează cu muşama şi aleză
– se umezeşte părul, se şamponează
– se masează uşor pielea capului cu pulpa degetului, se spală de două-trei
ori
– se limpezeşte părul din abundenţă, se acoperă cu prosopul uscat
– se usucă părul, se piaptănă cu blândeţe
Îngrijiri ulterioare
– se acoperă capul pacientului cu o băsmăluţă
– se reinstalează pacientul în poziţie confortabilă
– obiectele folosite se dezinfectează
TOALETA INTIMĂ
Scop
– igienic
– menţinerea unei stări de confort fizic
Părţile intime ale corpului sunt expuse infecţiilor, ulcerelor de presiune,
mirosurilor neplăcute, având în vedere anatomia şi fiziologia lor (pliuri ale
pielii, orificii naturale ale corpului, glande, organe excretoare).
Se execută de mai multe ori pe zi la pacienţii inconştienţi, cu sonde
vezicale, înaintea intervenţiilor chirurgicale în regiunea anală, organe
genitale sau pe căile urinare şi în perioadele menstruale.
Dacă pacientul este independent, i se pregătesc materialele pentru a se îngriji
singur.
Pregătirea materialelor si pacientului:
Materia/e
– paravan, două bazinete, tampoane sterile din vată, pensă
porttampon, cană cu apă caldă, săpun lichid, prosop, mănuşă de
cauciuc, mănuşă de baie, muşama,aleză, se controlează temperatura
apei
Pacientul
– se informează, se asigură intimitatea
– se pregăteşte patul cu muşama, pacientul fiind în poziţie ginecologică
– se serveşte un bazinet pentru a-şi goli vezica urinară
– rămâne în poziţie ginecologică cu al doilea bazinet curat sub
42
regiunea sacrată
Tehnica
– se îmbracă mănuşa de cauciuc, apoi cea de baie
– se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă şi
săpun lichid
– se limpezeşte abundent
– se scoate bazinetul
– se usucă regiunea genitală anală, pliurile
– se pudrează cu talc pliurile
Îngrijiri ulterioare
– se îndepărtează materialele, se aranjează patul
– pacientul este aşezat comod
DE ŞTIUT:
• spălarea organelor genitale externe se poate face cu tampoane de vată
montate pe pensa porttampon
• la bărbat, se degajă glandul de prepuţ şi se spală cu prudenţă (se
previne pătrunderea săpunului în uretră)
DE EVITAT:
– contaminarea regiunii genitale cu microorganisme din regiunea anală,
prin mişcări de spălare dinspre anus spre simfiza pubiană
TOALETA BOLNAVILOR INCONŞTIENŢI ŞI COMATOŞI
Asigurarea igienei corporale
• Bolnavul va fi spălat în fiecare zi complet (pe segmente).
• Se va face toaleta parţială ori de câte ori s-a murdărit.
• La femei toaleta genitală se va face de mai multe ori pe zi.
• După spălare se fricţionează cu alcool mentolat.
Igiena cavităţii bucale
• Se îndepărtează proteza, dacă există , se spală şi se păstrează într-un
pahar mat cu apă.
Materiale
– comprese, tampoane sterile din tifon, instrumentar steril (deschizător de
gură, spatulă linguală, pensă porttampon), glicerină boraxată 20%, tăviţă
renală, mănuşi de cauciuc sterile.
Pacientul
– în poziţie decubit dorsal, capul într-o parte, cu prosopul sub bărbie
Tehnica
– se introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare
– se şterg limba, bolta palatină, suprafaţa internă şi externă a arcadelor
dentare cu tampoane îmbibate în glicerină boraxată, cu mişcări dinăuntru
43
în afară
– se şterg dinţii cu un alt tampon
– la sfârşit se ung buzele
– toaleta cavităţii bucale la pacientul inconştient se poate face şi cu
indexul acoperit cu un tampon de tifon, mâna fiind îmbrăcată în
mănuşă
DE EVITAT:
– contactul mâinilor cu secreţia salivară a pacientului sau cu materialul
folosit
– dimineaţa şi seara se face toaleta gurii cu un tampon de vată înmuiat în
soluţie de acid boric 1% sau muşeţel.
– limba, buzele, gingiile se vor şterge cu glicerină boraxată de 2-3 ori pe
zi.
– buzele vor fi unse cu vaselină şi se aplică peste gură un tifon îmbibat cu
soluţie de ser fiziologic.
Prevenirea uscării corneei
– La pacientul inconştient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menţine
supleţea corneei, se picură „lacrimi artificiale” în fiecare ochi; iar
dacă ochiul rămâne deschis corneea se usucă:
– Se spală ochii cu acid boric 4%, ceai de muşeţel.
– Se acoperă ochii cu câte o compresă înmuiată în aceeaşi soluţie sau ser
fiziologic.
– Se va instila în sacii conjunctivali câte o picătură de vitamina A de 2-3
ori pe zi.
Asigurarea igienei părului
Femeile vor fi pieptănate zilnic.
TIPURI DE ALIMENTAŢIE
Definiţie:
~ Alimentaţia asigură necesarul de principii alimentare pentru intreţinerea
ţesuturilor şi pentru menţinerea energiei indispensabile unei bune funcţionări.
Alimentaţia dietetică:
~ Regim de cruţare a intestinului.
~ Regim de cruţare a mucoasei bucale.
~ Regim de cruţare a stomacului.
~ Regim hepatic.
~ Regim renal.
~ Regim cardiac.
~ Regim de supraalimentaţie.
44
~ Regim hipocaloric.
~ Regim pentru diabetici etc.
Moduri de alimentare:
In funcţie de starea bolnavului, alimentarea se poate face:
Activ -bolnavul mănancă singur, fără ajutor.
1. In sala de mese.
2. In salon – la masă.
3. La pat – pe tavă.
4. La pat – pe masa reglabilă.
Pasiv -bolnavul mănancă cu ajutor:
1. După servirea mesei celorlalţi bolnavi.
2. Servirea se face la pat.
Artificial – introducea alimentelor in organismul bolnavului prin mijloace
artificiale – pe alte căi decat calea naturală – orală.
1. Alimentaţie prin sondă.
2. Alimentaţie prin fistulă(gastrostoma)
3. Alimentaţie prin clismă (hidratare).
4. Alimentaţie prin perfuzie.
Indicaţiile alimentatiei artificiale:
~ Hrănirea bolnavilor.
~ Evitarea căilor naturale.
~ Alimentarea bolnavului psihic cu negativism alimentar.
~ Intoleranţă digestivă.
~ Bolnavi operaţi pe tubul digestiv.
Metode de alimentaţie artificială:
~ Sondaj gastric.
~ Fistulă gastrică.
~ Clismă alimentară.
~ Parenteral – perfuzie intravenoasă sau subcutanată.
1. Alimentaţia prin sondă:
Materiale necesare:
~ Material pentru sondaj gastric – sondă Faucher.
~ Palnie mare adaptată la sondă.
~ Lichid alimentar, omogen, fără grunji, la 37°C.
Tehnică:
~ Se introduce sonda după tehnica sondajului, se controlează poziţia sondei.
~ Se aspiră lichidul gastric de stază şi se adaptează palnia la sondă.
45
~ Se toarnă lichidul 200-500 ml, apoi se introduc pe sondă 300 ml + o seringă
cu aer pentru golirea sondei.
~ Se pensează sonda şi se extrage.
~ Observaţii: sondele din plastic pot fi menţinute pe loc 4-6 zile , raţia zilnică
conţine 4-6 doze. La schimbarea sondei se face o pauză de noapte – pentru a
preveni producerea escarei mucoasei digestive.
2. Alimentaţia prin fistulă – gastrostomă:
~ Fistula reprezintă deschiderea şi fixarea chirurgicală a stomacului la piele
cand se doreşte evitarea căii esofagiene, iar alimentaţia ia un caracter de durată.
~ Se fixează la stomă o sondă prin intermediul căreia se introduc alimentele cu
seringa sau prin palnie.
~ Lichid alimentar, omogen, fără grunji, la 37°C nu va depăşi 500 ml.
~ După introducere se inchide sonda pentru a nu refula.
~ Tegumentele din jurul stomei se păstrează uscate, acoperite cu un unguent
protector şi antimicrobian, pansată steril, cu pansament absorbant.
3.Alimentaţia prin clismă – picătură cu picătură:
~ Indicaţii: – cand nu se poate folosi pentru alimentaţie calea orală.
~ Hidratarea prin clismă se face timp scurt – numai cu soluţii izotone.
~ Se anunţă bolnavul şi se pregătesc materialele pentru clismă.
~ Se pregăteşte soluţia izotonă la 37°C in vase izoterme.
~ Se execută o clismă evacuatoare cu 1-2 ore inainte.
~ Se adaptează la tubul irigatorului sau direct la canulă – prin aparat de perfuzie
vasul cu soluţie izotonă.
~ Se fixează ritmul la 30-40 picături pe minut.
4. Alimentaţia prin perfuzie:
~ Se foloseşte cand se evită calea digestivă.
~ Substanţele administrate au valoare calorică ridicată, pot fi utilizate de
ţesuturi, nu irită.
~ Soluţii izotone: ser fiziologic, ser glucozat 5%.
~ Soluţii hipertone: ser glucozat 10%, 20%, 33%, 40%, fructoză 20%, Dextran,
hidrolizate proteice.
~ Se calculează valoarea calorică a alimentaţiei zilnice.
~ Se face bilanţul hidric zilnic.
~ Se montează perfuzia şi se fixează ritmul de administrare la indicaţia
medicului (obişnuit 60 picături pe minut).
~ Ritmul scade pe măsură ce creşte concentraţia soluţiei.
ALIMENTAŢIA PASIVĂ
Definiţie:
~ Alimentaţia pacientului de către altă persoană, cand starea generală nu le
permite să se alimenteze singuri şi trebuie ajutaţi.
Scop:
46
~ Hrănirea bolnavilor imobilizaţi, paralizaţi, epuizaţi fizic, adinamici, in stare
gravă sau cu uşoare tulburări de deglutiţie.
Materiale necesare:
~ Tavă.
~ Veselă.
~ Pahar cu apă sau cană cu cioc.
~ Şervet.
~ Tacamuri.
~ Lingură de gustat.
Pregătirea asistentei:
~ Se spală şi se dezinfectează pe maini.
~ Imbracă halat de protecţie, mănuşi de aţă.
Pregătirea bolnavului:
~ Se aşează in poziţie semişezand, cu capul uşor aplecat inainte pentru a uşura
deglutiţia.
~ Se protejează lenjeria cu prosop in jurul gatului.
~ Se aşează mancarea in faţa bolnavului, pe masă in aşa fel incat să vadă ce
mănancă.
Servirea mesei:
~ Asistenta se aşează in dreapta, verifică temperatura alimentelor şi gustul lor.
~ Serveşte lichidele cu lingura sau cu cană cu cioc.
~ Alimentele solide sunt tăiate in bucăţi foarte mici.
~ Se indepărtează eventualele resturi alimentare ajunse accidental sub bolnav.
~ Schimbă lenjeria murdărită.
~ Strange vesela şi aeriseşte salonul.
Observaţii:
~ Nu se servesc alimente reci sau fierbinţi.
~ Nu se dau cantităţi mari.
~ Se incurajează pacientul in timpul alimentaţiei.
~ Nu se ating şi nu se gustă alimentele care au fost in gura bolnavului.
CALCULUL RAŢIEI ALIMENTARE
Definiţie:
~ Raţia alimentară (calorică) reprezintă proporţia alimentelor de origine animală
sau vegetală, pe 24 ore, conţinute in dietă.
Raţia calorică este funcţie de:
~ Varstă.
~ Sex.
~ Activitatea prestată.
47
~ Starea de sănătate.
~ Starea de boală.
Condiţii:
~ Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
~ Să asigure necesarul potrivit nevoilor organismului.
~ Se măsoară in calorii.
~ Raţia minimă medie pentru organismul in repaus este de 1600 calorii.
~ Calculul se face in funcţie de varstă, sex, greutate, activitate.
Necesar caloric:
– In repaus absolut = 25 calorii / kg corp.
– In activitate minimă = 30 calorii / kg corp.
– In activitate medie = 35 calorii / kg corp.
– In activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii / kg corp.
– In activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii / kg corp.
– Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg in repaus absolut = 1500 cal/24 ore.
– Un copil necesită un plus de 30% calorii.
– Un bătran necesită cu 15% calorii mai puţin.
– Necesarul creşte la bolnavul in ambulator, creşte in activitate.
-Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
-Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu pană la 30%.
Valoarea calorică a principiilor alimentare:
~ 1 g glucide = 4,1 cal.
~ 1 g proteine = 4,1 cal.
~ 1 g lipide = 9,3 cal.
Conţinutul raţiei echilibrate:
~ 400 g glucide – 6 g / kg corp.
~ 70 g lipide – 1g / kg corp.
~ 70 g proteine – 1 g / kg corp.
~ Există un echilibrul intre principiile nutritive:
▪ 50-55% glucide.
▪ 10-15% proteine.
~40% proteine animale.
~60% proteine vegetale.
▪ 30-40% lipide.
~35% de origine animală.
~65% de origine vegetală (uleiuri).
Calculul raţiei calorice:
~ Aportul de glucide şi lipide depinde de varstă, perioade de dezvoltare,
consum energetic, stare de boală.
~ Raţia de proteine – la copii creşte cu 3,5 g / kg corp / 24 ore, iar la bătrani
scade.
48
BILANŢ HIDRIC
Definiţie:
~ Prin bilanţ hidric se inţelege totalitatea lichidelor ingerate in echilibru sau nu
cu totalitatea lichidelor excretate.
Condiţii:
~ Se notează toată cantitatea de lichide ingerată.
~ Se notează pierderile fiziologice de lichide.
~ Se notează pierderile patologice de lichide.
Intrările sunt constituite din:
~ Apa din alimente şi băuturi (supă, ceai, suc etc.).
~ Apa provenită din metabolismul celular.
~ Perfuzii.
~ Transfuzii etc.
Ieşirile sunt constituite din:
~ Urină.
~ Scaun.
~ Pierderi insensibile pe cale respiratorie sau cutanată.
~ Pierderi patologice : in febră, vărsături, diaree, aspiraţii, fistule, drenuri etc.
De reţinut:
~ Pentru fiecare grad de temperatură se calculează o pierdere de suplimentară
de 500 ml apă.
~ Se notează schimbările de pansament şi gradul de imbibare – se estimează o
pierdere de cca. 500 ml / pansament.
Observaţii:
~ Un bilanţ echilibrat egalează volumul ieşirilor cu volumul intrărilor.
~ Pentru valori exacte se fac măsurători periodice şi continuu precise.
~ Se notează toate intrările / ieşirile pe 24 ore.
SONDAJE,SPALATURI, CLISME,TUB DE GAZE
SONDAJ VEZICAL – la femeie
Definiţie:
~ Prin sondaj vezical se inţelege introducerea unui instrument tubular – sondă
sau cateter – prin uretră in vezica urinară, realizand astfel o comunicare
instrumentală intre interiorul vezical şi mediul extern.
Scop explorator:
~ Recoltarea unei cantităţi de urină pentru examen de laborator.
~ Depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare.
49
Scop terapeutic:
~ Evacuarea conţinutului – cand aceasta nu se face spontan.
~ Executarea unor procedee terapeutice prin sondă.
Pregătirea materilaelor
~ Materiale de protecţie – muşama şi traversă, mănuşi sterile de cauciuc.
~ Materiale sterile – 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm, cu varful uşor indoit,
complet rotunjit avand unu – două orificii laterale aproape de varf. ,1-2
eprubete pentru urocultură. Medii de cultură in funcţie de germenii căutaţi. Ser
fiziologic. Casoletă cu tampoane de vată, 2 pense hemostatice.
~ Materiale nesterile – materiale pentru toaleta organelor genitale, tăviţa renală,
bazinet, paravan, recipient pentru colectare.
~ Medicamente – ulei de parafină steril, Oxicianură de Hg 1/5000.
Pacienta – pregătirea fizică şi psihică:
~ Se informează privind necesitatea tehnicii.
~ Pregătirea fizică – se protejează cu muşama şi aleză.
~ Se aşează pacienta in decubit dorsal cu genunchii ridicaţi şi coapsele
indepărtate (poziţie ginecologică).
~Se acoperă pacienta lăsand liberă regiunea genitală.
~Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe.
Tehnica:
~ Sondajul se efectuează in condiţii de perfectă asepsie atat a pacientei şi a
instrumentarului, cat şi a mainilor celui care o execută.
~ Se dezinfectează cu Oxicianură de mercur orificiul uretral de sus in jos, in
direcţia anusului.
~ Se lubrefiază sonda cu ulei steril.
~ Se orientează sonda cu varful in sus, sonda se introduce in uretră 4-5 cm.
~ Paralel cu inaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborată printr-o
mişcare in formă de arc pentru a-i uşura trecerea in vezică.
~ Primele picături se lasă să se scurgă in tăviţa renală, apoi in recipientele
pregătite in funcţie de scop.
~ Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi
mişcări in sens invers.
Ingrijirea ulterioară a pacientei:
~ Se imbracă şi se aşează comod in pat.
~ Se va supraveghea in continuare.
SONDAJUL VEZICAL- la barbat
Pregatirea materialelor si pacientului:
Materiale:
~ Materiale de protecţie – muşama şi traversă, mănuşi sterile de cauciuc.
50
~ Materiale sterile – 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm, cu varful uşor indoit,
complet rotunjit avand unu – două orificii laterale aproape de varf. ,1-2
eprubete pentru urocultură. Medii de cultură in funcţie de germenii căutaţi. Ser
fiziologic. Casoletă cu tampoane de vată, 2 pense hemostatice.
~ Materiale nesterile – materiale pentru toaleta organelor genitale, tăviţa renală,
bazinet, paravan, recipient pentru colectare.
~ Medicamente – ulei de parafină steril, Oxicianură de Hg 1/5000.
Pacientul – pregătirea fizică şi psihică:
~ Se informează privind necesitatea tehnicii.
~ Pregătirea fizică – se protejează cu muşama şi aleză.
~ Se aşează pacientul in decubit dorsal cu genunchii ridicaţi şi coapsele
indepărtate.
~Se acoperă pacientul lăsand liberă regiunea genitală.
~Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe.
Tehnica:
~ Sondajul se efectuează in condiţii de perfectă asepsie atat a pacientului şi a
instrumentarului, cat şi a mainilor celui care o execută.
~ Se dezinfectează cu Oxicianură de mercur orificiul uretral .
~ Se lubrefiază sonda cu ulei steril.
~ Se orientează sonda cu varful in sus, sonda se introduce in uretră aproximativ
12 cm.
~ Paralel cu inaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborată printr-o
mişcare in formă de arc pentru a-i uşura trecerea in vezică.
~ Primele picături se lasă să se scurgă in tăviţa renală, apoi in recipientele
pregătite in funcţie de scop.
~ Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi
mişcări in sens invers.
Ingrijirea ulterioară a pacientului:
~ Se imbracă şi se aşează comod in pat.
~ Se va supraveghea in continuare.
SONDAJUL GASTRIC
Definiţie:
~ Sondajul gastric reprezintă introducerea unei sonde Faucher sau Einhorn in
stomac – pe cale orală sau nazală.
Scop:
~ Explorator:
– Recoltarea conţinutului gastric pentru determinarea chimismului gastric.
-Studiul funcţiei de evacuare a stomacului.
~ Terapeutic:
– Evacuarea conţinutului gastric.
51
– Introducerea unor substanţe cu scop terapeutic.
~ Hidratare şi alimentare artificială
Materiale necesare:
~ Muşama, aleză, şorţ de protecţie, prosop.
~ Sondă sterilă, Pensă hemostatică. Seringi, Eprubete. Tăviţă renală.
~ Pahar pentru proteza dentară. Pahar cu apă aromata.
~ Pentru tubaj gastric → Se pregătesc materiale necesare pentru sondaj gastric
la care se adaugă histamină, romergan sau feniramin injectabil, seringi pentru
injectare, seringi de 20 cc pentru recoltare, ace sterile, 8-10 eprubete, hartie
indicatoare de pH, tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului:
~ Se suprimă medicaţia cu 24-48 ore inainte.
~ Bolnavul nu mănancă şi nu bea, nu fumează cu 12 ore inaintea testului
~ Se pregăteşte psihic in vederea cooperării la tehnică. Se explică tehnica.
Introducerea sondei:
~ Se umezeşte sonda cu apă, bolnavul deschide gura şi respiră pe nas.
~ Se introduce sonda cat mai aproape de rădăcina limbii, invitand bolnavul să
inghită. Prin deglutiţie sonda pătrunde prin faringe, esofag in stomac. Se
verifică poziţia sondei prin aspirarea conţinutului gastric.
~ După introducerea sondei 45-50 cm şi fixarea ei cu leucoplast se aşează
bolnavul in decubit lateral stang.
~ Se adaptează la capătul liber al sondei o seringă de 20 ml.
Extragerea sucului gastric → tubajul cu histamină:
~ Se extrage separat, toată cantitatea de suc gastric existentă in stomac in
momentul iniţial – lichid de stază (mucus, sange roşu sau digerat, secreţie
purulentă etc.) la care se măsoară şi se notează volumul. Valoarea normală
20-80 ml. In stenoza pilorică 500-1000 ml. In hipersecreţia gastrică 100-300
ml.
~ Se continuă extragerea secreţiei gastrice timp de o oră – in patru eşantioane.
Se aspiră din 3 in 3 minute sau continuu -15 minute pentru fiecare eşantion.
~ După recoltarea primelor 2 eşantioane şi inainte cu 30 minute de injectarea
histaminei se administrează un antihistaminic i.m., Romergan sau Feniramin,
cu scopul prevenirii eventualelor fenomene alergice (hiperemia
tegumentelor, tahicardie, cefalee, ameţeli).
~ După recoltarea primelor 4 eşantioane ce reprezintă cantitatea de secreţie
gastrică spontană pe un interval de 1 oră
– debit acid bazal (DAB) sau debit orar bazal (DOB) normal = cu 60-80 ml, se
injectează histamina 0,5 mg s.c.
~ Se continuă extragerea sucului gastric din 3 in 3 minute sau continuu, din
nou timp de 1 oră, 4 eşantioane cate unul la fiecare 15 minute.
~ Cele 4 eşantioane posthistamină reprezintă secreţia gastrică posthistaminică
pe o perioadă de 1 oră numită debit orar secretor (DOH) sau debit acid maximal
(DAM) – normal este de 130-150 ml.
52
~ La toate cele 8 probe recoltate se determină obligatoriu volumul şi aciditatea
totală exprimată in mEq‰. Normal HCl = 40-60 mEq‰.
Extragerea sondei se face după tehnica cunoscută.
~ Se pensează sonda după ce s-a introdus pe sondă o seringă cu aer şi se extrage
cu atenţie.
Incidente şi accidente:
~ Cefalee, ameţeli. Senzaţie de cald, gust amar sau metalic in gură.
~ Inroşirea tegumentelor şi mucoaselor, inclusiv mucoasa conjunctivală.
~ Tahicardie şi hipotensiune arterială, colaps. Tulburări respiratorii.
Observaţii:
~ Testul de stimulare cu histamină se face cu o doză mare – 0,04 mg histamină
/kgcorp. Normal se obţine HCl in concentraţia de 90-110 mEq‰.
~ Testele cu histalog şi pentagastrină au efecte secundare mult mai reduse şi nu
necesită medicaţie antihistaminică. Au efect stimulant mai mare, dar costul
ridicat le limitează utilizarea.
~ Explorarea secreţiei gastrice se poate face şi fără excitanţi prin determinarea
debitului acid bazal prin tubajul matinal a jeun sau prin colectarea secreţiei
nocturne timp de 12 ore.
~ Tubajul matinal a jeun: Se extrage secreţia gastrică din 3 in 3 minute timp de
1 oră, repartizat in 4 eşantioane.
SONDAJUL DUODENAL
Definiţie
~ Tubajul duodenal reprezintă introducerea unei sonde Einhorn dincolo de
pilor, realizand o comunicare intre duoden şi mediul exterior.
Scop:
~ Poate avea, in general, scop explorator, terapeutic, evacuator, alimentar.
Materiale necesare:
~ Materiale de protecţie. Pătură rulată.
~ Sonda-Einhorn sterilă. Pensă hemostatică.Tăviţă renală. Stativ cu
eprubete.Seringi. Sulfat de magneziu, pahar cu apa pentru proteza dentara,
pahar cu apa aromata.
Pregătirea pacientului:
~ Pregătirea psihică constă in informarea şi explicarea tehnicii.
~ Pentru pregătirea fizică se cere pacientului să nu mănance. Se protejează
bolnavul şi lenjeria de corp şi de pat.
~ Se indepărtează proteza dentară – dacă este mobilă. Pacientul va susţine sub
bărbie tăviţa renală.
53
Execuţia tubajului:
~ Se introduce sonda duodenală cerand bolnavului să respire adanc, cu gura
deschisă şi să inghită de cateva ori pană ce sonda trece in esofag. Se continuă
inaintarea la marcajul de 45 cm la arcada dentară. In continuare se aşează
pacientul in decubit lateral drept, cu coapsele flectate pe bazin şi cu o pătură
făcută sul sub rebordul costal.
~ Se continuă inghiţirea sondei pană ce ajunge la marcajul de 60-65 cm.
Introducerea sondei se face fără a grăbi, cu ritm de 1-2 cm la 3-5 minute. Cand
diviziunea 75 cm se află la arcada dentară , sonda se consideră in duoden.
~ Se verifică poziţia sondei:
▪ Se insuflă aer sau lapte pe sondă , după 1-2 minute se recuperează prin
extragere dacă sonda a ajuns in duoden numai 20 ml.Control radiologic.
▪ Se extrage suc duodenal cu bilă.
Ingrijirea bolnavului după tehnică:
~ După terminarea tehnicii se pensează sonda şi se extrage cu blandeţe, dar
ferm, avand grijă ca bolnavul să nu aspire secreţiile.
~ Se şterg mucozităţile de pe tegumente şi se indepărtează materialul folosit.
~ Se oferă pentru clătirea gurii un pahar cu apă aromată.
Accidente posibile:
~ Innodarea sondei datorită contracţiilor pereţilor stomacali in timpul senzaţiei
de vomă, incolăcirea sondei in stomac, greaţă şi vărsături, precum şi
imposibilitatea drenării sucului duodenal.
Tubajul duodenal Melzer-Lyon
– Explorarea căilor biliare pot să verifice şi permeabilitatea căilor biliare. In
practică se utilizează: proba Melzer-Lyon, proba tubajului duodenal minutat.
Greu de suportat la bolnavii cu litiază biliară, poate contribui la declanşarea
unor colici prin administrarea de ulei sau sulfat de Mg.
-La 60-90 minute de la introducerea sondei in stomac, la capătul liber al sondei
apare bila A coledociană, de culoare galben-aurie, care se recoltează intr-o
eprubetă. Se introduce prin sondă 40 ml soluţie de sulfat de magneziu 33%
sterilă incălzită la temperatura camerei pentru a favoriza drenarea bilei
veziculare. Se inchide sonda 15 minute, după care se colectează 30-40 ml bilă
vascoasă (in staza sau atonia veziculară bila B se poate evacua in cantitate de
cca. 80-100 ml) de culoare castanie, tulbure – bila B veziculară. Culoarea bilei
B poate fi verde sau verzuie dacă staza este insoţită de infecţia veziculară
biliară. Bila este transparentă, dar cu multe flocoane de mucus in caz de
colecistită şi devine tulbure in colecistitele grave. După evacuarea bilei B se
colectează o bilă clară care provine direct din ficat – bila C hepatică.
– Mostrele de bilă recoltate in eprubete separate se trimit imediat la laborator
pentru a fi supuse examinării biochimice, morfologice şi parazitologice. Dacă
se trimite cu intarziere se vor altera elementele celulare şi se pot distruge
paraziţii (Lamblia) prin răcirea mediului şi pierderea mobilităţii.
54
Tubajul duodenal minutat
– Sondajul duodenal minutat este o metodă dinamică. Recoltarea sucului
duodenal se face concomitent cu supravegherea şi notarea diverselor reacţii din
partea bolnavului: senzaţii dureroase, greaţă etc.
– Pentru sondajul duodenal minutat se pregătesc şi un stativ cu două randuri de
cate 8 eprubete, 50 ml soluţie de MgSO4 33% şi 50 ml ulei de măsline.
– Se introduce sonda in duoden şi după ce incepe să se scurgă bila A se
injectează prin sondă 40 ml din soluţia călduţă de sulfat de magneziu 33%, apoi
se inchide capătul liber al sondei pentru 5 minute.
– Se deschide sonda şi se introduce capătul ei, pe rand in primele 8 eprubete
lăsand să se scurgă bila in ele cate 5 minute pentru fiecare eprubetă – total 40
minute.
– Se introduce pe sondă 40 ml ulei călduţ, se pensează din nou sonda pentru 5
minute, apoi se deschide sonda şi se introduce capătul sondei in cel de-al doilea
rand de 8 eprubete – cate 5 minute in fiecare eprubetă – timp total 40 minute.
– Se notează cantitatea sucului recoltat, culoarea, senzaţiile dureroase apărute.
– Cele două serii de eprubete recoltate, etichetate, impreună cu tabelul completat
vor fi prezentate medicului şi apoi trimise la laborator.
INTRODUCEREA SONDEI BLAKEMORE
Introducerea sondei Blakemore se executa pentru realizarea hemostazei in HDS
( hemoragie digestiva superioara), prin ruptura varicelor esofagiene
Materiale necesare:
-sonda Blakemore cu dublu balonas
-sonda gastrica
-laringoscop
-seringi sterile de 20 ml
-pense hemostatice
-comprese sterile
-aparat de aspiratie
-vas colector
-substanta lubrifianta, anestezice
Executarea tehnicii:
1. Pregatirea psihica a pacientului: se anunta, se explica necesitatea tehnicii,
se obtine acordul scris
2. Pregatirea fizica consta in:
– Evacuarea continutului gastric
– Se lubrefiaza sonda Blakemore
– Se executa anestezia orificiilor nazale
– Se verifica aparatul de aspirat
– Se verifica pe sonda distanta dintre nas si ombilic
55
– Se introduce sonda endonazal, care va fi impinsa progresiv si prin
miscari de deglutitie, va fi inghitita pana la marcaj- refluxul de sange
sau suc gastric arata prezenta ei in stomac.
– Se umfla balonasul gastric cu 200-250 ml aer
– Se trage sonda pentru ca balonasul sa fie in zona jonctiunii eso-cardiale
– Se fixeaza la orificiul nazal
– Se umfla balonasul esofagian cu 60-80 ml aer
– Se aspira continutul sondei
– Se ataseaza sonda la o punga colectoare , asezata decliv pentru sifonaj
– Se verifica permanent presiunea din balonase cu ajutorul manometrului,
presiunea necesara hemostazei fiind de 50-60mmHg
– Se supravegheaza permanent pacientul, fixarea , permeabilitatea sondei,
functiile vitale, episodul hemoragic
– Pentru prevenirea ischemiei mucoasei esofagului se dezumfla periodic
balonasul esofagian( la 4 ore- 15 minute)
– Se reorganizeaza locul de munca
ASPIRAŢIA TRAHEO-BRONŞICĂ
Scop – Prevenirea obstrucţiei căilor aeriene respiratorii prin stagnarea
secreţiilor.
– Prevenirea infecţiilor pulmonare determinate de stagnarea secreţiilor.
Materiale necesare
– Dispozitiv de aspiraţie.
– Sonde sterile.
– Mănuşi sterile.
– Prosop.
– Soluţie sterilă pentru umectarea sondei.
– Comprese sterile.
Intervenţii specifice
– Se asigură intimitatea.
– Se anunţă şi se explică procedura tehnică.
– Se aşează pacientul in semişezand – dacă poziţia nu este contraindicată.
– Se asamblează echipamentul de aspiraţie.
– Se umezeşte sonda şi se introduce cu blandeţe prin canulă.
– Se aspiră secreţiile timp de cel mult 10 secunde – pentru a nu produce
hipoxie.
– Se repetă aspirarea după oxigenarea pacientului.
– După terminarea tehnicii se curăţă canula de traheostomie.
Observaţii
– Necesitatea aspiraţiei secreţiilor poate accentua anxietatea pacientului – se
impune o atentă pregătire psihică.
56
– Secreţiile trebuie considerate infectate – se impun măsuri de protecţie –
mască, ochelari, mănuşi de protecţie in timpul tehnicii.
– Tehnica se execută in condiţii de asepsie perfectă.
– Nu se aspiră secreţiile in timpul introducerii sondei.
– Sonda va fi mobilizată prin mişcări de rotaţie in timpul aspiraţiei.
– Sondele trebuie să fie atraumatice, rotunjite la capătul de aspirare, cu calibru
adaptat, preferabil cu orificiul lateral şi sterile.
– Sonda va fi curăţată cu ser fiziologic steril după fiecare aspiraţie.
ASPIRAŢIA OROFARINGIANĂ SAU NAZOFARINGIANĂ
Scop:
~ Prevenirea obstrucţiei căilor respiratorii prin stagnarea secreţiilor şi
prevenirea infecţiilor pulmonare.
Materiale necesare:
~ Dispozitiv de aspiraţie. Sonde Nelaton sterile. Comprese sterile.
~ Mănuşi sterile. Mască de tifon. Prosop.
~ Soluţie sterilă pentru umectarea sondei – ser fiziologic.
Intervenţii:
~ Se evaluează semnele şi simptomele care indică prezenţa secreţiilor in căile
respiratorii superioare.
~ Se explică pacientului mecanismul de degajare al căilor respiratorii prin
aspirare.
~ Se asigură intimitatea pacientului printr-un paravan.
~ Se instalează pacientul in semişezand, cu capul intr-o parte (pacient
conştient) sau decubit lateral (pacient inconştient).
~ Se protejează lenjeria. Se aplică un prosop in jurul gatului.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşi sterile.
~ Se fixează sonda la aparatul de aspiraţie.
~ Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la nară la lobul urechi (tragus).
~ Se umezeşte capătul liber şi se introduce sonda de aspiraţie:
• Pentru aspiraţie orofaringiană – sonda se introduce pe marginea gurii, lăsando să alunece in faringe.
• Pentru aspiraţia nasofaringiană – sonda se introduce intr-o narină, dirijand-o
spre centru, de-a lungul septului nazal.
~ Aspiraţia se face timp de 15 secunde rotind sonda pentru extragerea
secreţiilor de pe toată suprafaţa.
~ Se extrage sonda. Se clăteşte sonda cu o soluţie sterilă prin aspiraţie.
~ Se lasă pacientul in repaus cca. 30 secunde, reamplasand canula pentru
oxigenoterapie.
~ Se cere pacientului să respire profund şi să tuşească intre aspiraţii.
~ După terminarea aspiraţiei se face igiena cavităţii bucale.
~ Se indepărtează materialul folosit, se curăţă, se pregăteşte pentru sterilizare
~ Nu se fac aspiraţii in timpul introducerii sondei.
57
SPĂLĂTURA OCULARĂ
Definiţie:
~ Spălătura sacului conjunctival prin introducerea unei cantităţi de soluţie
antiseptică.
Indicaţii:
~ Indepărtarea secreţiilor conjunctivale.
~ Indepărtarea corpilor străini.
Material necesar:
~ Undină sau pipetă sterilă.
~ Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.
~ Tăviţă renală.
~ Soluţii antiseptice la 37°C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser
fiziologic, apă bicarbonatată 22‰.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
~ Se aşează bolnavul in poziţia şezand, cu capul aplecat pe spate, cu privirea in
sus sau in decubit lateral.
~ Ochiul sănătos va fi protejat cu o compresă sterilă.
~ Se aşează sub ochi, lipită de obraz, o tăviţă renală ce va fi susţinută de bolnav
sau de către un ajutor.
Efectuarea spălăturii:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile asistentei.
~ Se verifică temperatura soluţiei antiseptice de spălare.
~ Se aşează pe cele două pleoape cate o compresă imbibată in soluţia
antiseptică de spălare
~ Cu degetele mainii stangi se deschide fanta palpebrală.
~ Se toarnă incet lichidul de spălătură in sacul conjunctival, evitand corneea.
~ Se cere bolnavului să-şi mişte ochiul in toate direcţiile.
~ Se repetă tehnica de mai multe ori.
~ Se indepărtează tăviţa renală
~ Se verifică prezenţa corpului străin in lichidul de spălătură.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
Ingrijirea bolnavului după tehnică:
~ Se aspiră lichidul rămas in unghiul nazal al ochiului cu ajutorul unui tampon.
~ Se indepărtează compresa sterilă de protecţie de pe celălalt ochi.
~ Se şterge faţa bolnavului cu un prosop curat.
Reorganizarea locului de muncă:
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc
pentru sterilizare.
~ Se indepărtează deşeurile.
58
Observaţii :
~ Ciocul undinei va fi ţinut la minim 6-7 cm de ochiul bolnavului pentru a nu se
produce accidente.
~ Spălarea se poate face şi prin stoarcerea unor tampoane sterile imbibate cu
soluţie antiseptică.
~ Lichidul de spălătură de la un ochi nu trebuie să infecteze celălalt ochi.
Incidente şi accidente :
~ Traumatisme oculare cu ciocul undinei sau cu varful pipetei, prin mişcări
reflexe ale bolnavului sau ale asistentei.
~ Infecţii sau diseminarea infecţiei la celălalt ochi.
~ Lezarea ochiului prin manevre incorecte.
SPĂLĂTURA AURICULARĂ
Definiţie:
~ Spălătura conductului auditiv extern → indepărtarea secreţiilor (puroi ,
cerumen) sau corpi străini sau in tratamentul otitelor cronice.
Scop:
~ Terapeutic.
Material necesar
~ Seringă Guyon.
~ Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.
~ Tăviţă renală.
~ Soluţii antiseptice la 37ºC sau soluţie medicamentoasă.
~ Şorţ, muşama, prosop.
Pregătirea bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
~ In cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore inainte de a efectua spălătura
auriculară se va instila in conductul auditiv extern – de 3 ori – soluţie de
bicarbonat de sodiu in glicerină 1/20.
~ In cazul dopului epidermic se va instila soluţie de acid salicilic 1% in ulei
de vaselină.
~ In cazul corpurilor străine hidrofile (boabe de legume şi cereale) se va
instila alcool.
~ In cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se
aplică tampon cu alcool, eter – cu efect narcotizant.
~ Se aşează bolnavul in poziţia şezand, protejat cu prosop, muşama şi şorţ.
Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mainile asistentei.
~ Se imbracă şorţul de protecţie.
~ Se aşează tăviţa renală sub urechea bolnavului care inclină capul spre tăviţă şi
o susţine.
59
~ Se verifică temperatura soluţiei de spălare.
~ Se cere bolnavului să-şi deschidă gura – prin aceasta conductul se lărgeşte şi
conţinutul patologic se indepărtează mai uşor.
~ Cu mana stangă se trage pavilionul urechii in sus şi inapoi, iar cu mana opusă
se injectează lichidul de spălătură in conduct – spre peretele postero-superior şi
se aşteaptă evacuarea.
~ Se repetă operaţia de cateva ori – pană se obţine lichid curat.
~ Se usucă conductul cu cateva tampoane de vată.
~ Se indepărtează tăviţa renală
~ Se controlează lichidul de spălătură.
~ Se verifică prezenţa corpului străin in lichidul de spălătură.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
Reorganizarea locului de muncă.
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc
pentru sterilizare.
~ Se indepărtează deşeurile.
~ Se notează tehnica in foaia de temperatură.
Observaţii
~ Presiunea mare a jetului, temperatura mai scăzută sau mai crescută a
lichidului de spălătură determină apariţia accidentelor → vărsătură, lipotimie,
traumatizarea timpanului.
Incidente şi accidente
~ Traumatisme timpanice.
~ Vărsături.
~ Lipotimie, ameţeli.
~ Nistagmus.
~ Dureri.
SPĂLĂTURA VAGINALĂ
Definiţie:
~ Spălătura vaginală → introducerea in vagin a unui curent de lichid – apă sau
soluţie medicamentoasă – care, după ce spală pereţii vaginali, se evacuează pe
langă canulă.
Scop → terapeutic:
~ Indepărtarea conţinutului vaginal (normal sau patologic).
~ Dezlipirea exsudatelor patologice de pe mucoasă.
~ Dezinfecţia locală inaintea intervenţiilor chirurgicale, ginecologice şi
obstetricale.
~ Reducerea proceselor inflamatorii.
~ Calmarea durerilor.
Material necesar
~ Materiale de protecţie – paravane, prosoape, traversă, muşama.
60
~ Materiale sterile – canulă, vaginală, irigator, vată.
~ Materiale nesterile – stativ pentru irigator, bazinet.
~ Medicamente – 2 l soluţie medicamentoasă(apă oxigenată, soluţie cloramină,
permanganat de potasiu 1/20.000, oxicianură de Hg 1/4.000, sublimat 1%).
Pregătirea bolnavei
~ Se pregăteşte pacienta psihic, se anunţă şi se explică tehnica, necesitatea
efectuării spălăturii.
~ Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.
~ Bolnava aşezată in poziţie ginecologică i se introduce bazinetul sub bazin, se
spală organele genitale cu apă şi săpun, se acoperă regiunea vulvei cu un strat
subţire de vaselină (pentru spălăturile calde).
Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mainile asistentei.
~ Se aşează irigatorul la 50-75 cm inălţime faţă de simfiza pubiană.
~ Se verifică temperatura soluţiei.
~ Se reperează orificiul de intrare in vagin şi se deschide robinetul;
~ Se introduce canula odată cu curentul de lichid pană in fundul de sac posterior
al vaginului.
~ Se spală bine fundul de sac posterior şi apoi se plimbă canula pe toată
suprafaţa vaginului.
~ Se retrage canula inainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul şi se
depune in tăviţa renală.
Ingrijirea bolnavului după tehnică.
~ Se usucă regiunea genitală cu vată şi prosop.
~ Se indepărtează materiale folosite.
~ Se ajută pacienta să se imbrace.
~ Se aşează comod in pat.
~ Se aeriseşte salonul.
~ Se examinează lichidul de spălătură, care poate conţine: flocoane de mucus,
puroi, cheaguri de sange.
~ Se trimite la laborator la solicitarea medicului.
Reorganizarea locului de muncă.
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc
pentru sterilizare.
~ Se indepărtează deşeurile.
SPĂLĂTURA GASTRICĂ
Definiţie:
~ Spălătura gastrică → evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei
exsudate de substanţe străine depuse.
~ Spălarea gastrică este o măsură terapeutică care trebuie aplicată inainte, mai
ales in primele 4 ore de la ingestia alimentului.
61
Scop:
~ Terapeutic.
~ Evacuator.
Contraindicaţii:
~ Perioada dureroasă a ulcerului gastric.
~ Cancer gastric.
~ Intoxicaţii cu substanţe caustice.
~ Hepatite cronice.
Materiale necesare:
~ 2 şorţuri de cauciuc sau material plastic.
~ Sondă gastrică Faucher.
~ Sticlă cu diametru de 20-25 cm.
~ Cană metal sau sticlă de 5L, cu apă la temperatura 25-26°C.
~ Recipient pentru captarea lichidului evacuat.
~ Palnie.
~ Prosoape.
Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea efectuării tehnicii.
~ Bolnavul este rugat să coopereze, să urmeze intocmai instrucţiunile primite.
~ Se aşează bolnavul pe un scaun cu spetează, cu spatele cat mai drept.
~ Se imbracă bolnavul cu unul din şorţuri pentru protejarea hainelor.
~ Dacă bolnavul prezintă proteză dentară mobilă, aceasta se indepărtează.
~ Se aşează tăviţa renală sub bărbia bolnavului pentru a capta saliva,
solicitandu-l s-o menţină in această poziţie.
Tehnica spălăturii gastrice:
~ Spălarea pe maini cu apă şi săpun.
~ Asistenta va imbrăca celălalt şorţ şi işi va pune mănuşile.
~ Sonda se umezeşte pentru favorizarea alunecării prin faringe şi esofag.
~ Asistenta se aşează in dreapta bolnavului fixandu-i capul cu mana stangă,
ţinandu-l intre mană şi torace.
~ Cu mana dreaptă, se apucă extremitatea rotunjită a sondei intocmai ca pe un
creion.
~ Se cere bolnavului să deschidă gura larg, să respire adanc şi se introduce
capătul sondei cat mai aproape de rădăcina limbii, invitand bolnavul să inghită.
~ Pentru a ne asigura că sonda a ajuns in stomac (şi nu in trahee), introducem
capătul liber al acesteia intr-un pahar cu apă: apariţia bulelor de aer confirmă
pătrunderea in căile respiratorii şi se indepărtează sonda.
~ Odată ajunsă in stomac , se adaptează la capătul sondei o seringă Guyon,
plină cu apă potabilă. Apa se introduce in stomac şi apoi se va aspira conţinutul
gastric (pentru determinări toxicologice de laborator).
~ Se scoate seringa şi se adaptează o palnie prin care se toarnă apă călduţă (la
care se poate adăuga o lingură de sare şi o suspensie de cărbune medicinal 4-6
linguri la un litru de apă).
62
~ Se introduce odată 300-500ml şi se provoacă vărsătura prin mişcarea tubului
in sus şi in jos. Se repetă administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de
extragerea acestuia, pană se ajunge la o cantitate de 3-5 litri.
~ Se extrage sonda printr-o mişcare hotărată, dar cu precauţie.
Ingrijirea bolnavului după tehnică:
~ Clătirea gurii cu un pahar apă călduţă.
~ Se şterg mucozităţile de pe faţă şi de pe bărbie.
~ Se indepărtează tăviţa renală şi şorţul de cauciuc.
~ Se aşează bolnavul comod in pat.
~ Reorganizarea locului de muncă:
~ Se spală instrumentele folosite, se dezinfectează şi se dau la sterilizare.
Accidente şi incidente:
~ Cand apare senzaţia de vomă şi greaţă se inlătură sonda indicand respiraţie
profundă.
~ Sonda poate pătrunde in laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se
cianozează – se indepărtează imediat sonda.
~ Sonda se infundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de
aer.
~ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii.
SPĂLĂTURA VEZICALĂ
Definiţie:
~ Prin spălătura vezicii urinare se inţelege introducerea unei soluţii
medicamentoase prin sondă sau cateter prin uretră in vezica urinară.
Scop terapeutic:
~ Indepărtarea exsudatelor patologice rezultate din inflamaţia pereţilor vezicii.
~ Pregătirea in vederea unor explorări (cistoscopie, pielografie).
~ Executarea unor procedee terapeutice prin sondă.
Pregătirea puncţiei:
~ Materiale de protecţie – muşama şi traversă, , prosoape.
~ Materiale sterile – 2 sonde Thieman, Nelaton sau sonde cu o singură cale
unidirecţionale. Casoletă cu tampoane de vată, mănuşi de cauciuc 2 pense
hemostatice. Seringă Guyon, medii de cultură.
~ Materiale nesterile – tăviţa renală, bazinet.
~ Medicamente – ser fiziologic, ulei de parafină steril, Oxicianură de Hg
1/5000, soluţie de spălătură 1 litru, soluţie Rivanol 01.2%, Nitrat de Ag 1-4‰.
Pacientul – pregătirea fizică şi psihică:
~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Se protejează cu muşama şi aleză.
~ Se aşează pacientul in poziţie ca pentru sondaj vezical.
~ Se acoperă lăsand liberă regiunea genitală.
63
~ Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe.
Tehnica:
~ Se incepe cu sondajul vezical
~ După evacuarea vezicii se adaptează la sondă seringa Guyon sau un irigator şi
se introduc 80-100 ml soluţie, fără să se destindă vezica.
~ Se retrage seringa şi se lasă să se scurgă lichidul introdus, capătul sondei,
aşezandu-se pe o compresă.
~ Se repetă operaţia pană ce lichidul evacuat este limpede.
~ Se notează in foaia de observaţie.
~ Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi
mişcări in sens invers.
Ingrijirea ulterioară a pacientei:
~ Se imbracă şi se aşează comod in pat.
~ Se va supraveghea in continuare.
Observaţii:
~ Tehnica se execută in condiţii de perfectă asepsie a materialelor şi a
manevrelor.
~ Sonda se poate astupa cu cheaguri de sange; se destupă prin insuflare cu aer
sau ser fiziologic.
~ Tehnica se execută cu prudenţă pentru a preveni complicaţiile: hemoragii,
traumatisme, infecţii.
CLISMA
Definiţie:
~ Introducerea unei cantităţi de lichid prin intermediul unei canule, prin anus in
rect, cu scopul evacuării materiilor fecale sau efectuarea unor tratamente.
Scop
~ Evacuator → clisma evacuatoare
~ Explorator → clisma baritată (irigoscopia).
~ Terapeutic → clisma medicamentoasă.
~ Alimentar, hidratare → clisma picătură cu picătură, microclisma.
Pregătirea materialelor
~ Materiale de protecţie – paravan, muşama, aleză, invelitoare.
~ Materiale sterile – canulă rectală, casoletă cu comprese, pară de cauciuc
pentru copii.
~ Materiale nesterile – stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc.
~ Tăviţa renală, bazinet.
64
~ Apă caldă la 35-37°C (500-1000 ml pentru adult, 250 l pentru adolescenţi,
150 ml pentru copii, 50-60 l pentru sugari.
~ Sare 1 linguriţă la un litru de apă.
~ Ulei 4 linguri la 1 litru de apă. Glicerină 40 g la 500 l apă.
~ Săpun 1 linguriţă rasă la 1 litru de apă.
Pregătirea pacientului
~ Pregătirea psihică
~ Se anunţă şi se explică tehnica.
~ Se respectă pudoarea pacientului.
~ Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.
~ Se aşează pacientul in funcţie de starea generală in poziţie:
~ Decubit dorsal cu membrele inferioare uşor flectate.
~ Decubit lateral cu membrul inferior stang uşor flectat.
~ Genupectoral.
~ Se aşează bazinetul sub bolnav şi se inveleşte cu invelitoarea.
Execuţie
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe maini.
~ Se fixează canula la tubul irigatorului şi se inchide robinetul.
~ Se verifică temperatura lichidului.
~ Se umple irigatorul.
~ CLISMA SIMPLĂ → se efectuează cu apă călduţă, la temperatura de 22-
30ºC, utilizand 0,75 – 1,5 l lichid pentru o clismă.
~ Pentru intărirea efectului clismelor se pot adăuga in apă 1-2 linguriţe de
săpun făramiţat, 2-3 linguri de glicerină, o linguriţă de sare de bucătărie, o
linguriţă de ulei de ricin etc. care se amestecă bine cu apa pană la dizolvarea
substanţelor solubile.
~ Se evacuează aerul şi prima coloană de apă.
~ Se lubrefiază canula cu o compresă de tifon cu vaselină.
~ Se fixează irigatorul pe stativ.
~ Se imbracă mănuşi de protecţie.
~ Asistenta indepărtează fesele bolnavului cu mana stangă, iar cu cea dreaptă
introduce canula lubrefiată prin anus in rect10-12 cm, insistand pătrunderea
prin mişcări de rotaţie imprejurul axului longitudinal al canulei, pană ce se
invinge rezistenţa sfincterului anal. In momentul pătrunderii prin sfincter,
canula trebuie să fie perpendiculară pe suprafaţa subiacentă, ceea ce necesită
ca varful să fie indreptat puţin inainte, in direcţia vezicii urinare.
~ Imediat ce varful canulei a trecut prin sfincter se loveşte de peretele anterior
al rectului, din care motiv extremitatea externă a canulei trebuie ridicată,
indreptand astfel varful canulei in axa ampulei rectale. Dacă pe acest parcurs
canula intampină rezistenţă (plici ale mucoasei), atunci, fie se va retrage caţiva
cm. fie că se va da drumul la apă pentru ca aceasta să facă drum pentru
inaintarea canulei in continuare prin intinderea şi lărgirea rectului, precum şi
prin dizolvarea şi dislocarea maselor de fecale.
~ Se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de curgere.
~ Se captează scaunul la pat sau la toaletă.
65
~ CLISMA INALTĂ → se procedează ca mai sus, doar că se foloseşte o
canulă flexibilă de 30-40 cm introdusă in colon, iar irigatorul se ridică la 1,5 m
faţă de anus.
~ CLISMA MEDICAMENTOASĂ → se procedează ca la clisma simplă. Se
introduc soluţii medicamentoase introduse in vase izoterme (digitală, clorură de
calciu, clorhidrat, tinctură de opiu, chinină etc.) şi care se absorb la nivelul
mucoasei rectale. Se fac microclisme sau clisme picătură cu picătură cu ritm de
60 picături pe minut, (precedate de clismă evacuatoare cu 1 . ore inainte).
~ MICROCLISMA → 10-15 ml soluţie medicamentoasă se introduce cu
seringa adaptată la canulă.
~ CLISMA ULEIOASĂ → se face cu 200 ml ulei vegetal incălzit la 37ºC in
baie de apă. Se injectează profund. Se indică in constipaţii cronice, fecalom.
Ingrijirea bolnavului după tehnică:
~ Se inchide robinetul ,se indepărtează canula şi se aşează in tăviţa renală.
~ Pacientul este rugat să reţină apa 10-15 minute.
~ Pacientul este adus in poziţie de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal.
~ Se face toaleta locală după eliminarea scaunului sau după terminarea clismei
cu alt scop.
~ Se aeriseşte salonul.
~ Se indepărtează materialul folosit, se spală şi se sterilizează.
~ Se notează tehnica in foaia bolnavului.
Accidente:
~ Dureri.
~ Crampe intestinale → se opreşte pe moment curentul lichidului, se reia după
cateva minute.
→ Observaţii:
~ Irigatorul va fi fixat la o inălţime de 0,5 – 1,5 m. De la inălţimea de 1 m, 1
litru de lichid apos pătrunde in rect in decurs de 5 minute.
~ Pentru reducerea vitezei de scurgere a lichidului, irigatorul va fi ţinut la un
nivel inferior.
~ Pentru a uşura reglarea vitezei de scurgere a apei din irigator in colon, este
bine că după pornirea curentului de apă, rezervorul să fie detaşat de pe stativ şi
să fie ţinut in mana stangă liberă; dacă in cursul intrării apei, bolnava
semnalează dureri, crampe intestinale, se opreşte curentul de apă pentru cateva
minute, pană ce musculatura colonului se linişteşte, după care se poate continua
clisma.
~ Se va avea grijă să nu pătrundă aer in rect, din acest motiv lichidul din irigator
nu se va goli niciodată, ci, cand nivelul apei se apropie de nivelul tubului de
scurgere se inchide robinetul din faţa canulei rectale.
~ Nu se foloseşte vată → irită mucoasa rectală.
66
INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE
Definiţie:
~ Tubul de gaze → tub de cauciuc de 30-35 cm lungime, cu margini rotunjite,
şlefuite care se introduce prin anus in rect şi colon, in caz de meteorism
abdominal.
Scop:
~ Eliminarea gazelor din colon.
Materiale necesare:
~ Tub de gaze steril, lubrefiat cu vaselină.
~ Comprese de tifon.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Pungă colectoare.
~ Tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Se izolează patul cu paravan.
~ Se dezbracă regiunea anală şi se aşează pacientul in decubit lateral stang.
Tehnică:
~ Se spală mainile şi se imbracă mănuşile.
~ Se lubrefiază tubul şi se introduce prin anus in rect şi colon, prin mişcări de
rotaţie şi inaintare – 15-20 cm.
~ Se adaptează capătul tubului la punga colectoare.
~ Se inveleşte pacientul.
~ Se lasă maxim 1-2 ore → pericol de escare de mucoasă.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se indepărtează tubul.
~ Se face toaleta locală şi se imbracă bolnavul, se aşează comod.
~ Se aeriseşte salonul.
~ Se notează tehnica.
Observaţii:
~ Nu se menţine tubul mai mult de 2 ore pentru a nu produce escare de
mucoasă.
~ Dacă este nevoie se poate reintroduce după 4 ore.
~ Nu se foloseşte vată la lubrefierea tubului – irită mucoasa rectală.
67
PARTICIPAREA LA EXAMENUL CLINIC
Pregătirea materialelor, documentelor şi a salonului pentru examenul
clinic şi vizita medicală:
Scop:
~Asigurarea unui climat favorabil pentru examinarea bolnavului.
~Ameliorarea stării generale.
Materiale necesare:
~Stetoscop.
~Spatulă linguală.
~Oglindă frontală.
~Tensiometru.
~Ciocan de reflexe.
~Sursă de lumină, lanternă.
~Termometru.
~Mănuşi sterile.
~Creion dermatograf pentru notări pe piele.
~Panglică metrică.
~Tăviţă renală.
~Alcool.
~Prosop.
~Alte instrumente şi materiale funcţie de natura examenului şi de recomandările
medicului.
Pregătirea:
~Se pregătesc materialele şi instrumentele necesare şi se verifică
funcţionalitatea lor.
~Se pregătesc regiunile pansate (prin indepărtarea pansamentului) pentru vizită.
~Se pregătesc materiale pentru recoltări bacteriologice – acolo unde este cazul.
Pregătirea documentele medicale:
~Se pregătesc foi de observaţie. Foi de temperatură.
~Adnotări relativ la medicaţia şi alimentaţia bolnavilor.
~Rezultatele examenelor de laborator. Filme radiologice etc.
Pregătirea salonului:
~Se asigură curăţenia şi dezinfecţia. Se face ordine in salon. Se aeriseşte.
~Se verifică urinarele, scuipătorile– se schimbă cu altele curate şi sterile.
~Se asigură temperatura optimă in salon.
~Se asigură liniştea – eventual afişand pe uşă inscripţia Vizita – nu intraţi.
Pregătirea bolnavului şi a produselor biologice pentru vizita medicală:
Scop:
~Climat favorabil intre medic şi bolnav.
~Obţinerea cooperării bolnavului.
68
Materiale necesare:
~Bazinet.
~Apă caldă, săpun, prosop.
~Lenjerie curată, paravan, invelitoare de molton.
~Recipiente pentru captarea produselor biologice.
Pregătirea bolnavului:
~Se explică utilitatea examenului şi comportamentul in timpul vizitei.
~Pentru captarea urinei, scaunului sau altor produse se izolează patul cu
paravan.
~Se face toaleta locală şi se schimbă la nevoie lenjeria.
~Se ajută bolnavul să ia poziţiile indicate de medic.
~Se reface patul.
Pregătirea produselor:
~Se pot păstra pentru vizită produsele eliminate cu puţin timp inainte sau dacă
se consideră că sunt patologice.
~Păstrarea se face intr-o incăpere răcoroasă, in recipiente acoperite şi etichetate.
~Asistenta va ajuta bolnavul pe timpul vizitei şi al examenul clinic susţinandu-l,
asigurandu-i poziţia, invelindu-l,izolandu-l
INSTRUMENTAR NECESAR EXAMINĂRILOR CLINICE
~ Stetoscop biauricular.
~ Tensiometru.
~ Spatulă linguală.
~ Deschizător de gură.
~ Pensă de prins limba (pensă in inimă).
~ Panglică metrică. Taliometru. Pediometru.
~ Cantar.
~ Oglindă laringiană.
~ Oglindă frontală.
~ Specul auricular.
~ Specul nazal.
~ Ciocan de reflexe.
~ Electrocardiograf.
~ Oftalmoscop.
Sursă de lumină.
INSTRUMENTAR CHIRURGICAL:
~ Pense anatomice.
~ Pense chirurgicale.
~ Pense hemostatice – Pean, Kocher.
~ Bisturiu.
~ Foarfece chirurgical.
69
~ Sondă canelată.
~ Stilet butonat.
~ Portac Hagedon.
~ Ace chirurgicale. Aţă chirurgicală. Agrafe chirurgicale.
~ Pense prins campuri – pensa cărăbuş.
~ Depărtătoare.
~ Mănuşi chirurgicale.
Substanţe antiseptice pentru tegumente şi pentru plagă.
~ Truse cu material pentru pansamente – comprese tifon, feşe, meşe.
~ Vaselină – pentru tuşeu rectal.
INSTRUMENTAR OBSTETRICAL:
~ Masă ginecologică.
~ Valve vaginale.
~ Specul vaginal.
~ Materiale pentru recoltarea secreţiilor genitale.
~ Stetoscop obstetrical.
~ Histerometru.
~ Pelvimetru.
~ Dilatatoare.
INSTRUMENTAR – INGRIJIRI ŞI TRATAMENTE CURENTE:
~ Mănuşi de cauciuc
~ Seringi. Ace.
~ Truse de reanimare.
~ Tăviţă renală.
~ Sonde urinare.
~ Bazinete.
~ Irigator.
~ Termofor.
~ Pungă de gheaţă.
~ Vase colectoare din inox.
~ Casolete.
~ Trocare diferite.
~ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).
INSTRUMENTAR DIN CAUCIUC ŞI MATERIAL PLASTIC
– Mănuşi de cauciuc.
– Sonde:
Sonde uretrale:
– Nelaton.
– Pezer.
– Foley.
– Thieman. Mercier.
70
– Sonde ureterale.
Sonde digestive:
~ Sonda gastrică – Faucher.
~ Sondă esofagiană Black-Moore.
~Sonda duodenală – Einhorn.
~Sondă intestinală Miller-Abott.
~ Sonde de intubaţie traheală.
~Sonde pentru administrarea oxigenului – canule, ochelari etc.
~ Sonde aspiraţie – gastrică, duodenală, intestinală, respiratorie.
~ Tuburi de dren. Tub de gaze.
~Perfuzoare.
~Prestuburi material plastic.
~Canule:
~ Orofaringiană (pipa Gueddel)
~ Laringiană. Traheală. Canule de aspiraţie etc.
~ Rectală. Vaginală.
~Pungi colectoare.
~Termofor, pungă de gheaţă.
Instrumente pentru injecţii şi puncţii.
▪ Ace de diferite mărimi.
▪ Seringi.
▪ Trocare diferite.
▪ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).
Instrumente pentru intervenţii osoase.
▪ Răzuşe.
▪ Retractor de tip Percy.
▪ Ferăstraie chirurgicale.
▪ Cleşte chirurgical.
▪ Trepan.
▪ Daltă, ciocan chirurgical.
▪ Broşe chirurgicale.
▪ Şuruburi.
Instrumente pentru sutură.
▪ Ace chirurgicale.
▪ Aţă chirurgicală.
▪ Portac Hagerdon.
▪ Agrafe Michel.
▪ Pensă de prins agrafe.
▪ Ace Dechamp.
▪ Ace Reverdin.
▪ Termocauter.
▪ Bisturiu electric.
71
Instrumente cu caractere mixte sau speciale.
▪ Casolete de diferite mărimi.
▪ Truse metalice.
▪ Truse de mănuşi chirurgicale.
▪ Fierbătoare electrice.
▪ Truse ginecologice.
STERILIZAREA – METODE DE STERILIZARE
Definiţie : – procesul de distrugere a tuturor microorganismelor vii (bacterii,
viruşi, spori) de pe suprafaţă şi din profunzimea materialelor şi instrumentelor
medicale.
Scop :
~ Asigurarea asepsiei.
~ Prevenirea infecţiilor nosocomiale.
Se sterilizează:
~ Instrumentar folosit pentru investigaţii şi tratamente curente.
~ Instrumentar chirurgical.
~ Material moale (halate, campuri, bonete, măşti, mănuşi de aţă, sonde, mănuşi
de cauciuc).
~ Instrumentar pentru injecţii şi puncţii.
~ Aparatură medicală folosită la investigarea bolnavului.
~ Instrumente din cauciuc şi material plastic.
~ Instrumentar pentru recoltări şi determinări de laborator.
~ Instrumentar stomatologic.
~ Soluţii perfuzabile şi injectabile etc.
Metode de sterilizare:
~ Metodele de sterilizare se aleg in funcţie de tipul de instrumente, modul de
utilizare şi de recomandările producătorului.
1. Metode fizice.
Căldură:
Căldură uscată:
– Flambarea – gatul eprubetelor.
– Incălzire la roşu – ansa de recoltare inainte şi după utilizare.
– Etuva cu aer cald (poupinel).
Căldură umedă:
– Fierberea – se foloseşte pentru sterilizarea sonde, canule, aţă chirurgicală.
Durata 30 minute din momentul cand fierbe apa. Temperatura de sterilizare
100ºC (104ºC dacă se adaugă in apă bicarbonat de sodiu). Valabilitatea este de
2 ore (dacă nu s-a deschis cutia.
72
Capacul cutiei NU ESTE STERIL!
– Autoclav.
▪ Frig – congelarea sub –18°C.
▪ Radiaţii – raze ultraviolete, raze gama, raze x etc.
2. Metode chimice.
▪ Oxid de etilen – autoclav.
▪ Formaldehidă.
▪ Glutaraldehidă – imersia materialelor 10 ore. Materialele sunt sterile doar
cand stau in soluţie.
▪ Perasafe, steranios – soluţie activă albastră – pentru canule, catetere,
instrumentar din fibre optice. Imersie 10 minute.
Materiale necesare:
~ Autoclav.
~ Etuvă (pupinel) – electric.
~ Fierbător electric.
~ Cutii metalice.
~ Casolete.
~ Substanţe chimice.
~ Lămpi generatoare de raze.
~ Lampă de spirt.
Pregătirea instrumentarului pentru sterilizare:
-Spălarea iniţială după folosire – indepărtează murdăria vizibilă prin spălare
cu jet apă.
– Submerjare 30 minute – soluţie dezinfectantă (Surfanios 2%)– dezinfecţie
chimică.
– Dezinfecţie termică – spălare cu maşina automată cu detergent, la 95ºC.
Spălarea se poate face şi manual cu perii şi jet de apă caldă.
– Uscarea – esenţială pentru garantarea sterilizării.
– Ambalarea – se face in hartie specială pentru sterilizare – in două straturi.
– Se impachetează in hartie instrumentarul.
– Se aşează in cutii metalice cu capac.
– Incărcarea casoletelor cu material moale se face numai 80% din
capacitate pentru a permite trecerea aerului.
~ Mănuşile de cauciuc : se spală, se usucă, se verifică, se imperechează, se
pudrează cu talc, se impachetează in camp de tifon, se aşează in cutia metalică
sau in casolete.
~ Materialul moale – bumbac: se dezinfectează 2 ore, se spală, se fierbem se
usucă, se verifică, se sortează, se impachetează, se aşează in casolete in ordinea
inversă folosirii.
~ Pregătir ea compreselor: se confecţionează din bumbac de dimensiuni
diferite, se aşează grupat in truse in ordinea inversă folosirii, impreună cu meşe
din tifon, feşe.
~ Instrumentarul metalic: se clăteşte, se submerjează 30 minute in soluţie
dezinfectantă, se spală mecanic cu apă şi perii, se clătesc, submersie in amoniac
1% 15 minute, se clătesc, se usucă, se şterg cu alcool sau benzină, se aşează in
73
truse. Aşezarea in truse şi casolete se va face in ordinea inversă folosirii.
~ Endoscoapele: după folosire se şterg, se desfac, se spală mecanic cu perii,
apă, detergenţi, se clătesc, se usucă, se aşează in cutii metalice. Se asamblează
in momentul folosirii. Sistemul optic şi electric se sterilizează prin metode cu
temperatură şi presiune scăzută (formol, oxid de etilen).
~ Se aplică testul de control cu data, ora, materialul sterilizat, numele
persoanei care a făcut sterilizarea.
Sterilizarea la etuvă – poupinel:
~ Materiale:
▪ Instrumentar metalic. Instrumentar stomatologic.
▪ Sticlărie de laborator.
▪ Materiale pentru insămanţări bacteriologice.
~ Condiţii:
▪ 160-180ºC. 60 minute. (160ºC – 120 minute).
▪ Deschiderea aparatului după sterilizare se face după ce temperatura coboară la
40%.
▪ Instrumentarul stomatologice se sterilizează la 120ºC – 20 minute.
~ Valabilitate – 24-48 ore (dacă nu au fost deschise trusele).
~ Se aplică testul de control cu data, ora, materialul sterilizat, numele persoanei
care a făcut sterilizarea.
Sterilizarea la autoclav :
~ Etapele procesului de sterilizare: incălzire, evacuarea aerului, sterilizare,
uscarea materialelor).
~ Materiale:
▪ Instrumentar din cauciuc sau material plastic. Mănuşi de cauciuc.
▪ Material din bumbac.
▪ Partea metalică a endoscoapelor.
▪ Instrumentar confecţionat din metal şi sticlă.
~ Condiţii:
▪ Incălzirea (purjarea) se face introducand abur in aparat la 1,5 atm cu
evacuarea lui imediată – pană la presiune 0, după care se continuă sterilizarea
propriu-zisă. In unele servicii de sterilizare se fac 2 purjări inaintea sterilizării.
▪ 128ºC – 1,5 atm.
▪ 133ºC – 2 atm.
▪ 139ºC – 2,5 atm.
▪ 30-60 minute.
▪ Deschiderea aparatului după sterilizare se face după ce presiunea coboară la 0
atm.
~ Valabilitate – 24 ore (dacă nu au fost deschise trusele).
~ Se aplică testul de control cu data, ora, materialul sterilizat, numele persoanei
care a făcut sterilizarea.
Sterilizarea la autoclav cu oxid de etilen:
~ Materiale:
74
▪ Materiale plastice. Catetere etc.
▪ Endoscoape.
▪ Seringi.
~ Condiţii:
▪ 60ºC. 4-6 ore. Sterilizarea se face numai in ambalaje speciale.
▪ Deschiderea aparatului după sterilizare se face după ce temperatura coboară la
40%.
▪ Instrumentarul stomatologice se sterilizează la 120ºC – 30 minute.
~ Valabilitate – 6 luni (dacă nu au fost deschise trusele).
~ Se aplică testul de control cu data, ora, materialul sterilizat, numele persoanei
care a făcut sterilizarea.
Sterilizarea cu formol:
~ Se sterilizează in autoclav mare sau incintă etanşă sau in etuva Janet.
~ Materiale:
▪ Aparatură specială – endoscop etc.
▪ Materiale termosensibile. Sonde, canule, catetere.
▪ Haine groase. Pat cu anexe.
▪ Saloane, săli de operaţie, săli de tratamente etc.
~ Condiţii:
▪ 4 g/m3 formol in apă la 60ºC.
▪ Timp de acţiune 7 ore in incinte, 4 ore in etuva Janet pentru sterilizarea
sondelor urinare.
▪ Neutralizarea formolului la terminarea ciclului de sterilizare se face cu 2g
amoniac / 4 g formol, după care incinta este foarte bine aerisită.
▪ Inaintea folosirii instrumentelor vor fi clătite cu apă sterilă pentru indepărtarea
urmelor de formol care este toxic.
~ Se aplică testul de control cu data, ora, materialul sterilizat, numele persoanei
care a făcut sterilizarea.
Controlul sterilizării:
Indicatori fizici:
– Termometru.
– Manometru.
Indicatori chimici:
– Acid benzoic → soluţia transparentă, incoloră virează la brun in sterilizarea
corectă la autoclav.
– Indicatori lichizi de culoare roşie virează spre verde in sterilizarea corectă la
etuvă.
– Indicatori stripuri – bandă de hartie imprimată chimic cu marker martor şi un
marker de culoare galbenă ,virează spre culoarea markerului martor.
– Bandă adezivă test – demonstrează doar că trusa sau casoleta a trecut prin
procesul de sterilizare.
Indicatori biologici:
– Este cea mai sigură metodă de verificare.
75
– Bacilul stearotermophilus – la autoclav – rămane violet dacă sterilizarea s-a
făcut corect, sau virează spre galben dacă nu s-au atins parametrii de sterilizare.
– Bacilul subtilis – pentru sterilizarea cu căldură uscată sau cu gaz. Fiola verde
nu-şi schimbă culoarea la o sterilizare corectă, sau virează spre galben dacă nu
s-au atins parametrii.
Indicaţii de sterilizare pentru diferite materiale şi i nstrumente:
1. Instrumente ce vin in contact cu ţesuturile şi sistemul vascular: implante,
bisturie, ace, alte instrumente chirurgicale sau stomatologice, accesoriile
endoscoapelor.
– Autoclav.
-Etuvă poupinel
-Oxid de etilen.
– Formol.
2. Instrumentele ce vin in contact cu mucoasele sau cu soluţii de continuitate
(plăgi): endoscoape flexibile, tuburi endoteliale, echipament pentru anestezie,
termometre, căzi de baie.
– Submersie in soluţie dezinfectantă (acid peracetic etc.)
-Alcool etilic 70-90%.
– Hipoclorit de sodiu 5,25%.
3. Instrumente care vin in contact numai cu pielea intactă: stetoscoape, bazinete,
suprafaţa meselor, pavimentul.
– Iodoform.
-Soluţii clorurate.
– Timp de contact 10 minute.
PLAGI, PANSAMENTE, BANDAJE
PLĂGILE
Definiţie:
~ Plaga este intreruperea continuităţii pielii in urma unui traumatism, devenind
poartă de intrare a microbilor in organism. Pe cale limfatică, microbii sunt opriţi
la nivelul ganglionilor – limfadenită de vecinătate -, dar in zilele următoare
invadează organismul.
~ Asepsia → mijloace ce impiedică pătrunderea microbilor in organism:
sterilizarea instrumentelor, spălarea plăgii cu apă şi săpun, dezinfecţia
tegumentelor cu alcool iodat, alcool.
~ Antisepsia → mijloace ce distrug microbii din plagă prin mijloace fizice sau
chimice.
Agenţi vulneranţi:
~ Mecanici → accidental sau operator.
~ Termic.
~ Chimic.
Soluţii antiseptice:
~ Soluţii antiseptice pentru tegumente:
76
▪ Alcool rectificat 70%. In concentraţii mai mari produce precipitarea
proteinelor de pe suprafaţa microbilor.
▪ Tinctură de iod 2%.
▪ Iodura de potasiu 2%.
▪ Alcool iodat 2%.
▪ Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate
produce arsuri ale mucoaselor şi dermite.
▪ Eterul – simplu sau iodat.
▪ Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit in stomatologie.
▪ Preparate tipizate:
~Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată) –
tinde să ia locul tincturii de iod.
~Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool,
apă distilată) – pentru dezinfecţia plăgilor recente.
~ Soluţii antiseptice pentru plăgi:
▪ Antiseptice oxidoreductoare:
~Apă oxigenată – cu acţiune bactericidă, hemostatică, de curăţare mecanică a
plăgilor de cheaguri, resturi de ţesuturi.
~Cloramina (soluţia Dakin) – soluţie diluată de hipoclorit de sodiu.
~Permanganat de potasiu 1/4000 – la dezinfecţia mucoaselor şi plăgilor.
▪ Soluţii colorate:
~Rivanol – soluţie 1‰ din pulbere galbenă.
~Albastru de metilen 2% – pentru mucoase.
~Violet de genţiana 1% – mai ales in dermatologie.
▪ Antiseptice albumino-precipitante:
~Săruri de argint:
▪ Nitrat de argint – creioane, stilete, soluţie 1%.
▪ Colargol 1%.
▪ Protargol 2%.
▪ Argiror 5%.
~Săruri de mercur:
▪ Biclorura de mercur – sublimatul de mercur. Se foloseşte la dezinfecţie şi
curăţenie.
▪ Oxicianură de mercur – pentru mucoase.
~Acid boric 1-2% – combate mai ales infecţiile cu piocianic.
▪ Antiseptice tensioactive:
~Detergenţi – Bromocet.
~Săpunuri.
Clasificarea plăgilor:
~ După agentul cauzal:
▪ Plăgi produse prin agenţi mecanici → tăiate, inţepate, impuşcate.
▪ Plăgi produse prin agenţi termici:
1. Căldură → arsuri.
2. Frig → degerături.
▪ Contactul cu unele substanţe acide sau chimice.
~ După regiunea anatomică interesată:
▪ Plăgi ale capului.
77
▪ Plăgi ale toracelui.
▪ Plăgi abdominale.
▪ Plăgi ale membrelor etc.
~ După adancime:
▪ Plăgi superficiale – interesează pielea şi mucoasele.
▪ Plăgi profunde – interesează pielea şi straturile subiacente:
1. Plăgi penetrante – deschid cavităţile naturale ale corpului (cutia toracică,
cutia craniană, abdomenul).
2. Plăgi perforante – cand agentul vulnerant afectează un organ intern.
~ După timpul trecut de la producere:
▪ Plăgi recente – curate – sub 6 ore de la producere.
▪ Plăgi vechi – infectate – peste 6 ore de la producere.
Prim ajutor:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (benzină
iodată sau alcool) tegumentele din jurul plăgii.
~ Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă
spre periferie.
~ Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.
~ Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.
~ Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă
etc.
~ Se asigură repausul regiunii afectate.
~ Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de
chirurgie.
Tratament in spital:
~ Plăgile recente – sub 6 ore de la producere, nezdrobite → pot fi suturate per
primam (de la inceput).
~ Plăgile contuze, neregulate, vechi → necesită drenaj cu tuburi de dren, meşe.
Sutura plăgii se face per secundam – din aproape in aproape, fără sutură plan la
plan.
Observaţii:
~ Nu se aplică tinctură de iod in plagă.
~ Nu se aplică antiseptice pe arsuri.
~ Nu se aplică vata direct pe plagă.
~ Nu se toarnă soluţii antiseptice in plăgile penetrante sau perforante.
~ Nu se explorează plăgile perforante.
~ Nu se scot corpurile străine din plagă – pot produce hemoragii foarte grave,
alte complicaţii.
~ Obligatoriu → vaccinarea antitetanică.
78
PANSAMENTUL
Definiţie:
~ Actul chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plăgilor.
Scop:
~ Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.
~ Absorbţia secreţiilor.
~ Prevenirea infecţiilor.
~ Asigurarea repausului.
~ Favorizarea cicatrizării.
Manifestările plăgilor:
~ Durere.
~ Impotenţă funcţională.
~ Hemoragie.
~ Manifestări generale – modificări de puls, tensiune arterială, temperatură.
Principiile fundamentale ale unui pansament:
– Aseptic.
– Absorbant.
– Protector.
– Compresiv.
– Să asigure punerea in repaus.
Materiale necesare:
~ Trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale,
hemostatice, foarfece, bisturiu.
~ Casoletă cu comprese, tampoane, pernuţe de vată.
~ Feşe.
~ Tăviţă renală.
~ Muşama şi aleză.
~ Substanţe dezinfectante pentru plagă şi pentru tegumente.
~ Materiale pentru fixarea pansamentului – galifix, leucoplast, tubulaturi
elastice etc.
Pregătirea bolnavului:
~ Se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul in poziţie comodă, in funcţie de regiunea de pansat – in
aşa fel incat să fie uşor accesibilă pentru tehnică.
~ Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.
Execuţia pansamentului:
~ Spălarea şi dezinfecţia mainilor, imbrăcarea mănuşilor de protecţie.
~ Se pregătesc 2 pense sterile.
1. Primul timp – indepărtarea vechiului pansament:
– Se indepărtează cu blandeţe vechiul pansament.
– Dacă nu se desprinde se inmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică.
79
-Se curăţă tegumentele din jurul plăgii – cu benzină şi alcool iodate – de la
plagă spre periferie.
2. Al doilea timp – tratarea plăgii:
– Se indepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere
cate o compresă uscată.
– Se inspectează plaga. Se controlează eventualele tuburi de dren.
– Se toarnă in plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de
indepărtare a secreţiilor – prin efervescenţa produsă.
– Ştergerea se face spre periferie schimband la fiecare ştergere tamponul.
– Se şterg marginile plăgii uscat. Se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii.
3. Al treilea timp – acoperirea plăgii:
– Se acoperă plaga cu compresă de tifon umedă (care să depăşească marginile
plăgii), peste care se aşează un strat subţire de vată.
4. Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu galifix, cu faşă , leucoplast
Observaţii:
~ In plăgile mari, tăiate, buzele plăgii se pot sutura sau se pot prinde cu agrafe
chirurgicale Michel.
~ Materialul moale folosit la pansament se arde. Instrumentarul metalic se
sterilizează la etuvă.
~ Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor invecinate
– pentru a nu disemina infecţia.
~ Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii in casoletă sau flaconul
cu soluţii dezinfectante. Se foloseşte pensa de servit.
~ Se administrează sedative inaintea unor pansamente dureroase.
INGRIJIREA PLĂGII RECENTE:
~ Plăgile sangerande necesită măsuri de hemostază – prin garou, compresiune
digitală, hemostază definitivă.
~ Intervenţia chirurgicală se face sub anestezie loco-regională sau generală.
~ Se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu apă, săpun, soluţii dezinfectante –
eventual se inlătură pilozitatea şi se iodează campul operator.
~ Se explorează plaga prin incizie plan cu plan cu bisturiul (nu cu pensa sau
stilet), indepărtand ţesuturile necrozate sau contaminate.
~ Se asigură hemostaza chirurgicală.
~ Se indepărtează corpii străini.
~ Se suturează plaga plan cu plan şi se exteriorizează drenul prin plagă sau prin
contraincizie.
~ Se aplică pansament local.
~ Se face profilaxia tetanosului cu ATPA.
~ Se supraveghează 5 zile curba temperaturii, aspectul pansamentului, după
care se indepărtează firele de sutură. Se obţine cicatrizare primitivă.
~ Se instituie antibioterapie la plăgile strivite, profunde sau contaminate.
80
BANDAJAREA
Definiţie:
~ Este o metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşe din tifon, de
lungimi şi lăţimi diferite, in funcţie de mărimea şi caracterul plăgii sau regiunii
afectate.
Reguli pentru o infăşare corectă:
~ Faşa se ţine in mana dreaptă, capătul liber in mana stangă.
~ Faşa se conduce de la stanga la dreapta.
~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.
~ Faşa trebuie să permită circulaţia sangelui – să nu fie prea stransă, dar nici
prea largă.
~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de intoarcere).
~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.
~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.
~ Se incepe şi se termină cu ture de fixare.
Caracterele unui bun bandaj:
~ Să fie elastic, suficient de strans.
~ Să fixeze pansamentul.
~ Să imobilizeze segmentul.
~ Să asigure cicatrizarea.
~ Să fie executat bland.
~ Să fie estetic.
Realizarea turelor de fixare:
~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.
~ Se intersectează cu o tură circulară.
~ Se răsfrange colţul feşii şi se suprapune incă o tură circulară.
Modalităţi de conducere a feşei:
~ Faşă circulară → turele se suprapun (gat, torace, articulaţia pumnului).
~ Faşă in spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele precedente
(gambă, antebraţ).
~ Faşă in forma cifrei 8 → se incepe cu ture de fixare, se trece oblic peste
articulaţie şi se conduc deasupra articulaţiei alte ture circulare, se revine oblic
sub articulaţie intersectand prima diagonală; se incheie cu ture de fixare (cot,
picior, mană).
~ Faşa in spic de grau → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, faşa se
conduce in 8, fiecare tură acoperind cu 1/3 sau 2/3 tura dinainte. Se termină cu
ture de fixare (degete, regiunea inghinală, scapulo-humerală etc.).
~ Faşa in evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar turele
următoare se conduc din ce in ce mai puţin oblic ajungand circular la mijlocul
articulaţiei, după care se desfăşoară in sens invers, oblic (cot, genunchi etc.).
Bandajarea pe regiuni:
~ Capul → capelina.
81
~ Ochii → monocular sau binocular – prin ture succesive oblice şi orizontale.
~ Nasul → praştie.
~ Bărbia şi buzele → căpăstru.
~ Bandajarea gatului → circular.
~ Ceafa → circular.
~ Abdomenul → circular cu feşe late.
~ Sanii → bandaj in spică.
~ Membrul superior → umărul şi axila in 8, braţul şi antebraţul in spirală, cotul
in evantai, palma in 8, degetele in spic.
~ Membrul inferior → coapsa şi bazinul cu spică simplă sau dublă, genunchiul
in evantai sau 8, glezna in 8.
Alte mijloace de fixare a pansamentului:
~ Basmaua → dreptunghiulară, triunghiulară, in patru colţuri.
~ Eşarfa.
~ Bandajul in T (perineu).
~ Ţesături tubulare elastice.
~ Materiale adezive – Galifix.
PUNCŢII – REGULI GENERALE
Definiţie:
~ Puncţia este operaţia prin care se pătrunde intr-un vas, intr-o cavitate naturală
sau neoformată, intr-un organ sau orice ţesut al organismului, cu ajutorul unui
ac trocar.
Puncţii executate in practică:
~ Puncţia venoasă.
~ Puncţia arterială.
~ Puncţia pleurală – toracocenteza
~ Puncţia abdominală – paracenteza
~ Puncţia pericardică.
~ Puncţia articulară.
~ Puncţia rahidiană.
~ Puncţia osoasă.
~ Puncţia vezicii urinare.
~ Puncţia fundului de sac Douglas.
~ Puncţia biopsică → hepatică, renală, splenică.
~ Puncţia unor colecţii purulente.
Scop:
~ Explorator:
– Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului in cavitate.
– Recoltarea lichidului pentru determinări de laborator.
– Stabilirea diagnosticului.
~ Terapeutic:
– Evacuarea lichidului abundent din cavitate.
– Administrarea de medicamente.
82
– Administrare de lichide, aer sau soluţii in scop terapeutic.
Materiale necesare:
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod. Tampoane.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Trocar adaptat locului puncţiei. Ace şi seringi sterile.
~ Vase colectoare. Cilindru gradat.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
~ Muşama şi aleză.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează. Se asigură confort
psihic şi fizic.
~ Se asigură poziţia corespunzătoare. Se pregăteşte fizic bolnavul pentru
puncţie.
~ Se pregăteşte locul puncţiei.
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia venoasă → se execută de către asistentă.
~ Toate celelalte puncţii sunt executate de medic cu ajutorul a 1-2 asistente.
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului. Pregăteşte locul puncţiei.
– Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
– Face dezinfecţia locului puncţiei in doi timpi:
1. Timpul I 30 secunde – badijonare cu alcool pentru puncţia venoasă.
2. Timpul II – constă in dezinfecţia repetată cu alcool sau alcool iodat.
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
-Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
– Măsoară cantitatea de lichid evacuată.
– Ingrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi indepărtează materialele
folosite.
– Notează in foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată,
cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
Observaţii:
~ Se verifică integritatea ambalajelor instrumentelor folosite. Se verifică
valabilitatea sterilităţii.
~ Compresele, tampoanele şi campurile chirurgicale necesare sunt pregătite in
casolete.
~ Se evită atingerea produsului evacuat pentru a preveni infecţiile profesionale.
83
PUNCŢIA VENOASĂ
Definiţie:
~ Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces intr-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Scop:
~ Explorator:
– Recoltarea sangelui pentru determinări de laborator.
– Stabilirea diagnosticului.
~ Terapeutic:
– Administrarea de medicamente.
– Hidratarea şi mineralizarea. Efectuare de transfuzii.
– Sangerare 300-500 ml in edem pulmonar acut.
Locul puncţiei:
~ Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică(.
~ Venele antebraţului.
~ Venele de pe faţa dorsală a mainii.
~ Venele subclaviculare.
~ Venele femurale.
~ Venele maleolare interne.
~ Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
Materiale necesare:
~ Alcool. Tampoane.
~ Ace sterile.
~ Garou.
~ Materiale necesare pentru recoltări. Medicamente.
~ Muşama şi aleză. Pernă elastică. Mănuşi de cauciuc.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează. Se asigură confort
psihic şi fizic.
~ Se protejează lenjeria de pat şi de corp.
~ Se asigură poziţia decubit dorsal.
~ Se examinează calitatea şi starea venelor.
Execuţia puncţiei:
Puncţia venoasă → se execută de către asistentă.
~ Se imbracă mănuşile de cauciuc.
~ Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului puncţiei. Se recomandă
pacientului să strangă pumnul.
~ Se palpează vena şi se alege locul puncţiei. Se dezinfectează locul ales.
~ Se pătrunde in venă cu bizoul in sus cca. 1-2 cm. Se verifică poziţia acului in
venă – prin aspirare in seringă.
~ Se continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
~ Se indepărtează garoul. Se cere bolnavului să deschidă pumnul.
84
~ Se aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
~ Se menţine tamponul 1-3 minute – fără a indoi braţul.
~ Ingrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi indepărtează materialele
folosite.
~ Notează in foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată,
cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
Ingrijirea bolnavului după tehnică:
~ Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie
lenjeria.
~ Se asigură o poziţie comodă. Se supraveghează pacientul.
~ Se pregăteşte sangele recoltat pentru laborator.
Accidente:
~ Hematom – prin infiltrarea cu sange a ţesutului perivenos. Se retrage acul şi
se comprimă locul 1-3 minute.
~ Perforarea venei – se retrage acul.
~ Ameţeli, paloare, lipotimie, colaps – se intrerupe puncţia şi se acordă ajutor
de urgenţă – se anunţă medicul.
PUNCŢIA PLEURALĂ – TORACOCENTEZA
Definiţie:
~ Puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături intre
cavitatea pleurală şi mediul exterior prin intermediul unui ac.
Scop:
~ Explorator:
– Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului in cavitate.
– Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.
– Stabilirea diagnosticului.
~ Terapeutic:
– Evacuarea lichidului din cavitate.
– Administrarea de medicamente.
Indicaţii:
~ Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare.
~ Insuficienţă cardiacă insoţită de colecţii lichidiene in cavitatea pleurală.
~ Cand lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi
plămanului.
Contraindicaţii:
~ Tulburări de coagulare a sangelui – hemofilie.
~ Tratament cu anticoagulante.
Locul puncţiei:
~ Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, marginii superioare a
coastei.
85
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Trocar.
~ Ace şi seringi sterile.
~ Tampoane.
~ Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.
~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic
glacial, pipete.
~ Vase colectoare.
~ Cilindru gradat.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea
excitabilitatea generală a nervului pneumogastric.
~ Se asigură poziţia şezand la marginea patului, cu mana de partea puncţie
ridicată peste cap pană la urechea opusă sau se aşează călare pe un scaun cu
spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul scaunului. Pacienţii in stare gravă
se aşează in decubit lateral pe partea sănătoasă, la marginea patului.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
Asistenta pregăteşte radiografia pacientului.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile. Se imbracă mănuşi de protecţie Se
aşează campul chirurgical in jurul toracelui, sub locul puncţiei. Medicul execută
anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului.
-Dezinfectează locul puncţiei.
-Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
-Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
– Măsoară cantitatea de lichid evacuată.
– Examinează macroscopic lichidul.
– Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat in paharul
cu apă distilată + 1-2 picături de acid acetic glacial).
– Aplică un pansament la locul puncţiei.
86
– Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele
incidente şi accidente.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se informează medicul in cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei,
secreţiilor bronhice.
Incidente şi accidente:
~ Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare. Lipotimie, colaps.
~ Accese de tuse – prin iritaţie pleurală.
~ Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului.
~ Pneumotorax – prin rănirea plămanului cu acul → se intrerupe puncţia.
Observaţii:
~ Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos),
hemoragic sau serosanguinolent.
~ Reacţia este + cand apare fum de ţigară (lichidul pleural este bogat in
albumine – exsudat; reacţia este negativă cand lichidul rămane limpede –
transsudat (cauzat de tulburări circulatorii).
~ Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu două seringi de 20 ml.
~ Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai sigură şi mai puţin
traumatizantă. Nu se evacuează mai mult de 1000-12000 ml.
~ Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a impiedica formarea
aderenţelor.
PUNCŢIA ABDOMINALĂ – PARACENTEZA
Definiţie: Puncţia abdominală (peritoneală) sau paracenteza constă in
traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar in diferite scopuri.
Scop:
~ Explorator: Evidenţierea lichidului in cavitate. Recoltarea lichidului pentru
determinări cantitative şi calitative.
~ Terapeutic: Evacuarea lichidului din cavitate. Efectuarea de dializă
peritoneală.
Indicaţii:
~ Ascită masivă → lichid in cavitatea peritoneală de diferite cauze (obstacole in
circulaţia portală, ceea ce determină hipertensiune in ramurile venei porte – in
ciroza hepatică, insuficienţă cardiacă, tumori peritoneale), inflamaţia
peritoneului – in tbc peritoneal.
~ Ascite care nu se resorb prin metode obişnuite de tratament.
~ Traumatisme inchise ale viscerelor abdominale cand se bănuieşte
hemoperitoneul Diagnosticarea cito-bacteriologică a ascitei.
87
Contraindicaţii:
~ Chisturi ovariene, hidronefroză, sarcină.
~ Diateze hemoragice – cu prudenţă. Colecţii lichidiene inchistate.
Locul puncţiei:
~ Fosa iliacă stangă – bolnavul in decubit semilateral stang.
~ La mijlocul liniei ombilico-pubiană – bolnavul in poziţie semişezand.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Trocar.
~ Ace şi seringi sterile.
~ Tampoane.
~ Medicamente – tonice cardiace, soluţii anestezice.
~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic
glacial, pipete.
~ Material pentru pansament.
~ Vase colectoare.
~ Cilindru gradat.
~ Găleată 10 l.
~ Paravan.
~ Tăviţă renală.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se invită pacientul să urineze sau se face sondaj vezical la nevoie.
~ Se dezbracă regiunea aleasă şi se aşează bolnavul in poziţie.
~ Se măsoară circumferinţa abdominală.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se imbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului.
– Dezinfectează locul puncţiei.
-Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
– Adaptează şi supraveghează tubul prelungitor ce asigură scurgerea controlată
in găleată sau pungă colectoare.
88
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
– Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele
recoltate.
– Examinează macroscopic lichidul.
– Măsoară cantitatea şi densitatea lichidului evacuat.
-Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat in paharul
cu apă distilată + 1-2 picături de acid acetic glacial).
– Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele
incidente şi accidente.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se aplică un pansament la locul puncţiei.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se aplică un bandaj abdominal compresiv cu cearşaf – timp de 6 ore.
~ Se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează.
~ Repaus la pat 24 ore.
Incidente şi accidente:
~ Colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.
~ Hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză şi melenă.
~ Perforarea intestinului – determină peritonită.
~ Persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.
Observaţii:
~ Dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte scurgerea prin
schimbarea poziţiei pacientului sau se introduce mandrenul bont pentru a
indepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care acoperă orificiul
canulei trocarului.
~ Viteza de scurgere – 1 litru pe 15 minute.
~ La prima paracenteză se evacuează o cantitate de maxim 4-5 litri.
~ La următoarele paracenteze se poate evacua pană la 10 litri.
PUNCŢIA RAHIDIANĂ – LOMBARĂ
Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac subţire in spaţiul
subarahnoidian, printre vertebre.
Scop:
~ Explorator:
– Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.
– Recoltarea lichidului pentru examen macroscopic şi de laborator.
– Injectarea substanţelor radioopace pentru examenul măduvei.
~ Anestezic:
– Introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia.
~ Terapeutic:
– Evacuarea pentru decomprimare in cazul sindromului de hipertensiune
intracraniană.
– Administrarea de medicamente.
89
Indicaţii:
~ Boli inflamatorii ale sistemului nervos central – meningită, encefalită.
~ Scleroză multiplă. Hemoragie subarahnoidian, tumori cerebrale.
~ Intervenţii chirurgicale – cu scop anestezic.
Locul puncţiei:
~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
~ Puncţie dorsală → D6-D7.
~ Puncţie suboccipitală.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Tampoane.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Trocar şi seringi sterile.
~ Medicamente – soluţii anestezice.
~ Manometru Claude.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele
flectate pe abdomen, bărbia in piept → poziţia spate de pisică.
~ Sau poziţie şezand cu bărbia in piept, braţele incrucişate pe umeri, spatele
arcuit.
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se imbracă mănuşi de protecţie
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
– Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul funcţie de
scopul urmărit.
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
– Serveşte manometrul Claude.
– Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele
recoltate.
– Aplică un pansament la locul puncţiei.
– Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele
incidente şi accidente.
90
Ingrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat 24 ore in poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.
~ După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se informează medicul in cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.
Incidente şi accidente:
~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii – datorat
hipotensiunii lichidiene provocate de puncţie.
~ Hemoragii pe ac in timpul puncţiei – fără importanţă.
~ Dureri violente in membrele inferioare, determinate de atingerea
ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei spinării, cu varful acului.
~ Contractura feţei, gatului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale
cand s-a executat puncţia sub occipital.
~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
Observaţii:
~ Materialele se aleg in funcţie de scopul puncţiei.
~ Asistenta menţine pacientul in poziţie in timpul puncţiei.
~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul,
presiunea lichidului – normal lichidul este limpede, clar ca apa de stancă, se
scurge picătură cu picătură. In stări patologice, lichidul cefalorahidian poate fi
hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
~ După cateva picături de sange apare lichid clar – se recoltează lichid limpide
pentru examene citologice, biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.
~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril pană la terminarea tehnicii.
~ In cazul evacuărilor mari de lichid – se aşează in poziţie Trendelemburg.
~ Puncţia occipitală se poate executa şi in ambulator.
~ Nu se modifică poziţia bolnavului in timpul tehnicii → pericol de rupere a
acului sau traumatizare a substanţei nervoasă.
PUNCŢIA ARTICULARĂ
Definiţie:
~ Puncţia articulară reprezintă stabilirea legăturii intre cavitatea articulară şi
mediul exterior prin intermediul unui ac.
Scop:
~ Explorator:
– Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului in cavitate.
– Recoltarea lichidului pentru examinare.
~ Terapeutic:
– Evacuarea lichidului din cavitate.
– Administrarea de medicamente in cavitate – cortizon, anestezice locale,
substanţe de contrast.
91
Indicaţii:
~ Artrite acute sau cronice, traumatisme articulare cu hemartroză.
Contraindicaţii:
~ Procese inflamatorii tegumentare in zona puncţiei.
Locul puncţiei:
~ Cel mai frecvent se puncţionează genunchiul, cotul, umărul, glezna.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
~ Cilindru gradat.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
~ Tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se asigură poziţia care să permită executarea puncţiei cu articulaţia relaxată.
~ Eventual se aşează articulaţia pe o pernă. Se indepărtează la nevoie pilozitatea
şi se face toaleta tegumentelor.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile. Se imbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului.
– Dezinfectează locul puncţiei.
– Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
– Medicul execută puncţia – se fac recoltări şi se administrează medicaţie in
cavitatea articulară
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
– Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele
recoltate.
– Aplică un pansament compresiv la locul puncţiei – faşă compresivă.
– Aplică atele pentru imobilizarea puncţiei.
– Notează puncţia executată, cantitatea şi aspectul lichidului evacuat.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
92
Incidente şi accidente:
~ Lezarea pachetului vasculonervos.
~ Infecţii.
~ Hematom.
~ Puncţie albă.
Observaţii:
~ Pansamentul compresiv se menţine 24-48 de ore.
~ Lichidul recoltata se etichetează şi se trimite la laborator pentru examen
citologic şi bacteriologic.
~ Examinarea macroscopică se face măsurand cantitatea, apreciind aspectul –
seros, purulent, sanguinolent.
~ Tehnica se execută in condiţii de asepsie perfectă – seroasele articulare sunt
receptive la infecţii.
PUNCŢIA OSOASĂ – PUNCŢIA STERNALĂ
Definiţie:
~ Puncţia osoasă reprezintă stabilirea unei legături intre mediul extern şi zona
spongioasă a osului, străbătand stratul său cortical şi zona spongioasă a osului,
străbătand stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scop:
~ Explorator:
-Recoltarea măduvei pentru examinare in vederea stabilirii structurii,
compoziţiei şi pentru studiul elementelor figurate ale sangelui in diferite faze
ale dezvoltării lor.
~ Terapeutic:
– Administrare de medicamente, lichide, sange, substanţe nutritive.
– Recoltarea măduvei de la persoane sănătoase pentru transplant.
Indicaţii:
~ Boli hematologice.
Locul puncţiei:
~ Sternul – manubriul sternal.
~ Spina iliacă, creasta iliacă, maleola tibială.
~ Calcaneul – la copii.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
~ Ac trocar cu opritor pentru ac.
~ Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.
93
~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic
glacial, pipete.
~ Materiale necesare pentru recoltări – lame, sticlă de ceas, ser fiziologic.
~ Alte materiale funcţie de scopul urmărit.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se explică că se va inlătura durerea puncţiei prin anestezie locală.
~ Se controlează cu o zi inainte timpul se sangerare, timpul de coagulare şi
timpul Quick.
~ Se aşează pacientul in poziţie adecvată funcţie de locul ales:
– Decubit dorsal pe plan dur → puncţie sternală.
– Decubit ventral pe plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi → puncţia
crestei iliace.
~ Se rade pilozitatea de pe locul ales şi se face toaleta .şi dezinfecţia regiunii.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile. Se imbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp. Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează
locul puncţiei.
– Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
– Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele
recoltate.
– Execută frotiuri şi insămanţări din produsele recoltate. Continuă tehnica
funcţie de scopul urmărit.
– La terminarea tehnicii, după scoaterea acului, aplică un pansament compresiv
la locul puncţiei.
– Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat. Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
~ Se informează medicul in cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei,
secreţiilor bronhice.
Incidente şi accidente:
~ Puncţie albă. Perforaţia organelor interne – inimă, plăman. Pneumotorax.
~ Fracturi. Hematoame. Infecţii ale osului – osteomielită. Tulburări de creştere
la copii după puncţie tibială.
Observaţii:
~ Mandrenul acului se menţine steril pană la terminarea tehnicii.
94
~ Serul fiziologic se menţine la 37ºC in seringă pentru ca medicul să-l poată
introduce in cavitatea medulară şi, astfel să obţină măduvă – se introduce serul
fiziologic şi se aspiră.
~ Pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, in ritm de 15-20
picături pe minut.
~ Manipularea incorectă a instrumentarului steril → infecţii.
PUNCŢIA VEZICII URINARE
Definiţie:
~ Puncţia vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac pe cale
transabdominală in vezica urinară – in urgenţă!
– cand există pericol de rupere la o vezică supraextinsă.
Scop:
~ Explorator:
– Rar – pentru recoltarea urinei fără pericol de contaminare.
– Injectare de produse de contrast pentru examen radiologic al vezicii urinare.
~ Terapeutic:
– Evacuarea urinei in cazuri de retenţie acută de urină, cand sondajul vezical nu
poate fi executat.
Indicaţii:
~ Stricturi uretrale, hipertrofie de prostată cand incercările de pătrundere cu
sondă in vezică urinară răman fără rezultat.
~ Traumatisme uretrale sau vaginale, cand sondajul vezical este contraindicat.
Locul puncţiei:
~ Pe linia mediană abdominală, la 2 cm deasupra simfizei pubiene.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
~ Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
~ Medicamente – soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Vase colectoare. Materiale necesare pentru recoltări.
~ Tăviţă renală.
~ Pernă tare.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se asigură securitatea şi intimitatea necesară execuţiei puncţiei.
~ Se aşează bolnavul in decubit dorsal cu pernă tare sub bazin.
~ Se dezbracă regiunea pubiană şi se rade pilozitatea.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
î
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
95
~ Se spală şi se dezinfectează mainile. Se imbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului.
– Pregăteşte şi dezinfectează locul puncţiei.
– Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele şi instrumentele necesare.
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
-Recoltează urina in eprubete sterile şi le trimite la laborator.
-Urmăreşte scurgerea urinei.
– Notează puncţia executată, cantitatea de urină extrasă, aspectul şi densitatea.
Ingrijiri după tehnică:
~ Dezinfectează locul după puncţie şi il comprimă.
~ Aplică pansament.
~ Se asigură repaus la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se observă locul puncţiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea in
continuare a urinei prin traiectul neoformat.
Incidente şi accidente:
~ Puncţie negativă – in cazul in care peretele abdominal prezintă un strat gros
de grăsime şi acul nu pătrunde profund in vezica urinară.
~ Hemoragie vezicală. Fistule urinare.
~ Astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi. Infecţii postpuncţionale
tardive.
Observaţii:
~ Se determină volumul de urină evacuat. Se măsoară densitatea urinară.
~ Mandrenul acului se menţine steril pană la terminarea tehnicii.
~ Se introduce mandrenul pentru desfundarea acului dacă se intrerupe
scurgerea.
~ Vezica urinară trebuie să se golească incet şi incomplet – maxim 500 ml.
~ La nevoie se poate repeta puncţia de mai multe ori.
~ Nu se comprimă abdomenul in timpul evacuării urinei.
PUNCŢIA BIOPSICĂ
Definiţie:
~ Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de biopsie intr-un organ
parenchimatos pentru recoltarea unui fragment de ţesut.
~ Se practică puncţie pentru biopsie pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici,
plămani, tumori solide.
Scop:
~ Explorator:
Examen histopatologic pentru stabilirea diagnosticului.
96
Indicaţii:
~ Afectarea organelor menţionate.
Contraindicaţii:
~ Diateze hemoragice.
~ Rinichi unic – pentru puncţia renală.
Locul puncţiei hepatice:
~ Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul
costal sau in plină matitate – la un ficat mărit.
~ De-a lungul iniei axilare posterioare in spaţiul IX sau X intercostal drept – la
ficat in limite normale.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Ac pentru biopsie. Seringi sterile. Tampoane.
~ Medicamente – soluţii anestezice, hemostatice, tonice cardiace.
~ Lame microscop, hartie filtru, ser fiziologic 50 ml.
~ Tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se asigură că durerea va fi indepărtată prin anestezie locală.
~ Se determină inainte TS, TC, TQ, trombocite.
~ Se administrează cu 2 zile inainte medicaţie hemostatică (vitamina C,
vitamina K, calciu gluconic).
~ Se aşează bolnavul in poziţie – decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau
decubit lateral stang cu mana dreaptă sub cap.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
Execuţia puncţiei:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile. Se imbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia cu ajutorul a 1-2 asistente
medicale.
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
-Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele necesare.
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
– Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele
recoltate.
– Aplică un pansament la locul puncţiei.
– Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
Ingrijiri după tehnică:
97
~ Se asigură repaus la pat 24-48 ore in decubit lateral drept. Se supraveghează
funcţiile vitale 24 ore.
~ Se aplică pungă cu gheaţă la locul puncţiei.
~ La nevoie se administrează calmante ale tusei.
~ Se informează medicul in cazul apariţiei complicaţiilor – hemoragii.
Incidente şi accidente:
~ Tuse instantanee sau hemotorax prin atingere pleurală.
~ Hemoragie → se administrează hemostatice. Şoc pleural.
Observaţii:
~ Fragmentele de ţesut recoltate se indepărtează de pe acul de biopsie prin
insuflare de aer cu seringa şi sunt pregătite pentru laborator – sub formă de
amprentă pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri.
~ Acele de puncţie se sterilizează la poupinel.
~ Nu se mişcă bolnavul in timpul puncţiei → se pot rupe acele sau se pot leza
ţesuturile.
RECOLTAREA LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN (LCR)
Definiţie:
~ LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide , cu rol de protecţie a
SNC, cu rol nutritiv şi excretor, care circulă in spaţiul subarahnoidian.
Scop:
~ Diagnostic:
– Diagnosticarea neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene in afecţiuni
neurologice şi neurochirurgicale, in stări comatoase.
Locul puncţiei:
~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
~ Puncţie dorsală → D6-D7.
~ Puncţie suboccipitală.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Tampoane.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Trocar şi seringi sterile.
~ Medicamente – soluţii anestezice.
~ Manometru Claude.
~ Recipiente necesare pentru recoltarea lichidului.
Pregătirea bolnavului:
98
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se incurajează.
~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele
flectate pe abdomen, bărbia in piept →poziţia spate de pisică sau poziţie şezand
cu bărbia in piept, braţele incrucişate pe umeri, spatele arcuit.
Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se imbracă mănuşi de protecţie
~ Rolul asistentei in efectuarea puncţiei :
– Protejează lenjeria de pat şi de corp.
– Asigură poziţia bolnavului.
– Dezinfectează locul puncţiei.
– Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul cu
anestezic şi materiale pentru puncţie şi recoltare.
– Supraveghează pacientul in timpul tehnicii.
– Serveşte manometrul Claude.
~ Se observă presiunea de scurgere sau se măsoară cu manometru Claude.
~ Se extrag 10-20 ml LCR – după ce se scurg cateva picături pe ac.
~ Lichidul recoltat se repartizează in mai multe eprubete (a cate 4 ml fiecare).
~ Se fac examinări citologice, bacteriologice, serologice, biochimice.
– Completează buletinele de analiză şi preia produsele recoltate.
– Aplică un pansament la locul puncţiei.
– Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele
incidente şi accidente.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat 24 ore in poziţie decubit dorsal fără pernă 6 ore.
~ După 6 ore pacientul se poate alimenta şi hidrata la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se informează medicul in cazul apariţiei de vărsături, greţuri, cefalee.
Incidente şi accidente:
~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii.
~ Hemoragii pe ac in timpul puncţiei – fără importanţă.
~ Dureri violente in membrele inferioare, determinate de atingerea
ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei spinării, cu varful acului.
~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
Observaţii:
~ La pacienţii in stare foarte gravă se execută in decubit lateral.
~ Tehnica se execută in condiţii de asepsie perfectă.
~ Materialele se aleg in funcţie de scopul puncţiei.
~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul,
presiunea lichidului – normal lichidul este limpede, clar ca apa de stancă, se
scurge picătură cu picătură. In stări patologice, lichidul cefalorahidian poate fi
hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
~ După cateva picături de sange apare lichid clar – se recoltează lichid limpide
pentru examene citologice, biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.
99
~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril pană la terminarea tehnicii.
~ Puncţia occipitală se poate executa şi in ambulator.
~ Nu se modifică poziţia bolnavului in timpul tehnicii → pericol de rupere a
acului sau traumatizare a substanţei nervoasă.
RECOLTAREA SECREŢIILOR DIN PLĂGI
Definiţie:
~ Puroiul → este format din germeni, leucocite, elemente celulare, resturi de
hematii, serozitate.
Scopul recoltărilor:
~ Determinarea agenţilor patogeni.
~ Stabilirea diagnosticului bacteriologic.
~ Stabilirea tratamentului general.
Materiale necesare:
~ Ansă de recoltare.
~ Tampon pe porttampon.
~ Pipetă Potain.
~ Seringă cu ac sterile.
~ Tampoane.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Tăviţă renală.
~ Materiale pentru pansament.
Pregătirea bolnavului:
~ Pregătirea psihică:
– Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Pregătirea fizică:
– Se aşează in poziţie comodă, dar evidenţiind bine locul de unde se face
recoltarea.
– Se dezveleşte regiunea – se indepărtează pansamentul existent.
– Se face toaleta tegumentelor intacte – in abcesul inchis.
Locul recoltării:
~ De la suprafaţa pielii.
~ Din grosimea pielii.
~ De la nivelul osului.
~ De pe mucoase.
~ Din focarul de intervenţie chirurgicală.
Recoltare:
~ Recoltarea din abces sau colecţie deschisă:
– Se recoltează cu pipeta Potain.
– Cu ansă de recoltare.
100
– Cu tampon pe porttampon.
~ Recoltarea din abces inchis:
– Prin puncţie cu ac ataşat la o seringă.
Transportul produsului recoltat:
~ Se transportă in maxim 1 oră de la recoltare.
~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
~ Din produsele recoltate se fac frotiuri şi insămanţări pe medii de cultură.
~ Obligatoriu → se face antibiogramă.
Ingrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se face toaleta regiunii.
~ Se aplică pansament sau faşă compresivă.
RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE
Definiţie:
~ Secreţiile vaginale → sunt transsudate ale mucoasei vaginale ce conţin celule
epiteliale descuamate şi germeni funcţie de varstă, sănătate sau boală.
~ PH-ul acid are rol de apărare contra infecţiilor.
~ După menopauză flora vaginală este asemănătoare cu flora vulvară prin
absenţa germenilor din grupul lactobacilus care menţin pH-ul.
Scopul recoltărilor:
~ Determinarea agenţilor patogeni.
~ Stabilirea diagnosticului bacteriologic.
~ Stabilirea tratamentului general.
~ Descoperirea proceselor tumorale.
Materiale necesare:
~ Valvă vaginală.
~ Specul vaginal.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Tăviţă renală.
~ Pipete Pasteur.
~ Eprubete.
~ Ansă de recoltare.
~ Tampon pe porttampon.
~ Lame de sticlă.
~ Creion dermatograf.
Pregătirea bolnavei:
~ Pregătirea psihică:
– Se anunţă bolnava şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Pregătirea fizică:
-Se aşează in poziţie ginecologică.
– Se dezveleşte regiunea.
-Cu 2-3 zile inaintea → repaus sexual şi terapeutic.
101
– Se face toaleta genitală – fără substanţe dezinfectante.
Locul recoltării:
~ Colul uterin, fundul de sac Douglas.
~ Orificiul glandelor Bartholin.
~ Meatul urinar.
Recoltare:
~ Se indepărtează labiile mari şi mici.
~ Se fac recoltări cate 2 probe din fiecare loc, cu ansa de recoltare, cu tampon.
~ Se fac 2 frotiuri din fiecare produs recoltat → pentru examen citologic.
~ Pentru examen bacteriologic se fac recoltări cu tampon steril.
~ Pentru examen parazitologic (Trichomonas vaginalis) – recoltarea se face de
pe mănuşi, după executarea tuşeului vaginal.
~ Pentru examen micologic se fac recoltări din depozitele albe, cremoase sau
orice secreţie abundentă.
~ Testul Papanicolau – diagnosticarea cancerului – se fac frotiuri vaginale.
~ La fetiţe recoltarea se face cu ansa, iar in caz de difterie vulvară se prelevează
trei tampoane de la nivel vaginal, nazal, faringian.
Pregătirea produsului recoltat pentru laborator:
~ Produsele recoltate trebuie examinate in maxim 1-2 ore.
~ Se transportă in maxim 1 oră de la recoltare.
~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
~ Din produsele recoltate se fac frotiuri şi insămanţări pe medii de cultură.
~ Pentru gonococ, insămanţarea se face imediat.
~ Pentru examen bacteriologic imediat din secreţiile vaginale, se face un
preparat nativ intre lamă şi lamelă colorat gram şi cu albastru de metilen. Se
observă la microscop mişcarea activă a protozoarului.
~ Obligatoriu → se face antibiogramă.
Interpretarea rezultatelor:
~ Prezenţa leucocitelor confirmă procesul infecţios.
~ Flora bogată fără leucocite poate coexista cu o mucoasă vaginală normală.
Germeni frecvenţi:
– La nivelul colului → streptococ, escherichia coli, bacteroides species,
clostridium.
– La nivelul vaginului → Trichomonas, candida albicans, neisseria gonoreae.
Testul Papanicolau:
– Celule normale → endocervicale, endometriale, leucocite.
– Celule anormale → metaplazice, discariotice, tumorale.
~ Clasificarea rezultatelor pe 5 clase.
– Absenţa celulelor anormale.
– Citologie anormală fără evidenţă de malignitate.
– Citologie sugestivă neconcludentă pentru malignitate.
– Citologie puternic sugestivă de malignitate.
102
– Citologie clar malignă.
Ingrijirea bolnavei după recoltare:
~ Se face toaleta regiunii.
RECOLTAREA URINEI
Definiţie:
~ Urina → este produsul de secreţie şi filtrare renală eliminat prin micţiune.
Scopul recoltărilor:
~ Informare asupra stării funcţionale renale.
~ Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
~ Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate:
~ Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul,
densitatea, pH-ul.
~ Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea,
pigmenţii urinari, corpii cetonici, ionograma, sedimentul urinar.
~ Examen bacteriologic → urocultura.
Materiale necesare:
~ Urinar. Recipiente pentru recoltare.
~ Muşama, aleză – pentru protecţia patului. Material pentru toaletă genitourinară.
Pregătirea bolnavului:
~ Pregătirea psihică:
– Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Pregătirea fizică:
– Se face toaleta locală. Să cere să nu urineze in timpul toaletei.
– Se cere bolnavului să urineze fără defecaţie. Să recolteze numai in recipientele
oferite.
– Dacă recoltarea se face la pat se face protecţia patului cu muşama şi aleză, se
aşează bazinetul sub bolnav şi se dezbracă regiunea genitală. Se face toaleta şi
se indepărtează bazinetul.
– Se recomandă o dietă săracă in lichide, in ziua examenului – pentru testul
ADDIS – bolnavul va rămane la pat, in repaus.
Proba Addis-Hamburger.:
~ Determinarea cantitativă a elementelor morfologice din urină se face prin
proba Addis Hamburger. Bolnavul işi goleşte vezica şi rămane in repaus 3
ore, după care urinează din nou in vas curat, uscat care se trimite la laborator.
Se determină numărul de leucocite şi hematii pe unitatea de timp – minut.
103
Recoltarea urinei pentru determinări din 24 de ore:
~ Ora 7 → bolnavul urinează, urina se aruncă.
~ In continuare bolnavul urinează şi adună urina in recipiente individuale – fără
corpuri străine.
~ Ora 7 a doua zi → bolnavul urinează, iar urina se adaugă la urina deja
recoltată.
~ Se trimit la laborator pentru determinări cca. 500 ml urină notand pe bilet
volumul total de urină pe 24 ore, varsta, greutatea, sexul, dieta, analiza cerută,
medicamentele primite.
Recoltarea uroculturii:
~ Urocultura este examenul bacteriologic din urină.
~ Recoltarea se face in condiţii de asepsie perfectă – in recipient steril.
~ Scop – depistarea germenilor – b. Koch, tific, colibacil etc.
~ Metode de recoltare :
~ Direct – din mijlocul jetului urinar.
~ Prin sondaj vezical – din mijlocul jetului.
~ Tehnica recoltării :
~ Se recoltează urina de dimineaţă – cand concentraţia de germeni este mai
mare.
~ Dacă recoltarea se face prin sondaj vezical → după executarea sondajului, se
lasă să curgă primele picături in tăviţa renală, apoi se recoltează urina in
recipiente sterile.
~ Insămanţarea : se face imediat după recoltare. Obligatoriu → se face
antibiogramă.
~ Observaţii :
~ Nu se fac perfuzii inaintea recoltării.
~ Pacientul nu va consuma cu 12 ore inainte lichide – pentru a nu dilua
produsul. Nu va urina cu 6 ore inainte.
~ Nu se recoltează din punga colectoare. Se poate recolta prin puncţia sondei la
bolnavul cu sondă permanentă.
Transportul produsului recoltat:
~ Se transportă in maxim 1 oră de la recoltare sau se menţine 24 ore la frigider.
~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
Ingrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se face toaleta regiunii.
Interpretarea examenului sumar de urină:
~ Normal = albumină absent, glucoză absent, sediment – rare leucocite, rare
celule epiteliale.
~ Patologic, albumină prezent, glucoză prezent, in sediment corpi cetonici,
pigmenţi biliari, sange, puroi, calculi etc.
104
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
Definiţie:
~ Materiile fecale – scaunul – cuprinde resturile alimentare supuse procesului
de digestie şi eliminate din organism prin defecaţie.
Scopul recoltărilor:
~ Explorator – depistarea germenilor patogeni responsabili de imbolnăviri
digestive.
~ Depistarea purtătorilor de germeni.
~ Depistarea tulburărilor de digestie alimentară.
~ Stabilirea diagnosticului.
Examene efectuate:
~ Examen macroscopic – cantitate, formă, consistenţă, miros.
~ Examen biochimic.
~ Examen parazitologic.
~ Examen bacteriologic – pentru depistarea de b. Koch, tific, dizenteric,
salmonella, vibrion holeric.
Metode de recoltare:
~ Scaun spontan.
~ Direct din rect cu tampon steril.
~ Cu sondă Nelaton – la copii.
Materiale necesare:
~ Bazinet.
~ Tub recoltor cu linguriţă.
~ Tampoane sterile.
~ Coprocultor.
~ Sondă Nelaton şi seringă de aspiraţie.
~ Purgativ salin.
~ Eprubete cu medii de cultură.
~ Spatulă de os sau baghetă din lemn lustruită.
~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului.
~ Mănuşi de protecţie.
Pregătirea bolnavului:
~ Pregătirea psihică:
– Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Pregătirea fizică:
Cu o seară inainte se poate administra un purgativ salin (sulfat de Mg 20-30 g).
– Se goleşte vezica urinară.
– Se instruieşte pacientul cum să folosească recipientele de recoltare.
Recoltarea din scaunul spontan sau provocat:
~ Se recoltează din bazinet cu linguriţa recipientului cca. 50 g fecale din diferite
părţi suspecte, cu conţinut mucos sau cu puroi.
105
Recoltarea scaunului pentru coprocultură:
~ Se face din scaun spontan sau provocat captat in recipient steril.
~ Direct din rect cu tampon steril.
~ Prin rectoscop direct din colon.
~ Scaunul recoltat este depozitat pe medii de cultură sterile – in coprocultor.
Recoltarea din rect cu tampon steril:
~ Se dezbracă bolnavul şi se aşează in decubit lateral stang.
~ Se imbracă mănuşi de protecţie.
~ Se depărtează fesele bolnavului.
~ Se introduce tamponul steril prin mişcări de rotaţie prin anus in rect şi se
şterge mucoasa rectală.
~ Se retrage tamponul şi se introduce in eprubeta sterilă.
~ Insămanţarea se face imediat.
Recoltarea la copii – cu sondă Nelaton:
~ Se introduce sonda Nelaton sterilă prin anus in rect la o distanţă de 10-15 cm.
~ Se aplică la capătul exterior al sondei o seringă cu care se aspiră in sondă
conţinutul colonului.
~ Se indepărtează sonda şi se descarcă conţinutul sondei prin insuflare intr-o
eprubetă sterilă.
Recoltarea scaunului pentru examen parazitologic:
~ Se recoltează in vase curate, in cantitate cat mai mare, in general după
administrarea unui purgativ.
~ Pentru ouă de paraziţi se recoltează prin raclare cu o spatulă de os sau o
baghetă de lemn bine lustruită, inmuiate in glicerină cu apă in păţi egale.
~ Se raclează pielea din vecinătatea orificiului anal, in special pentru oxiuri ce
se depun in acest loc.
~ Raclarea se face la 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme. După
recoltare bagheta se introduce in eprubetă curată, sterilă şi se trimite la
laborator.
~ La copii se recoltează şi mucus nazal şi depozit de sub unghie – se inmoaie
marginea unghiei in hidrat de sodiu sau potasiu 1%, după care se curăţă
capătul proximal al unghiei cu un tampon sau o pensă. Materialul recoltat se
introduce in eprubete şi se trimite la laborator.
Recoltarea scaunului pentru examen biochimic:
~ Se pun in evidenţă: bilirubina, acizii biliari, substanţele proteice (creatoree),
acizii organici, sangele, grăsimile (steatoree), prezenţa puroiului etc.
~ Pentru punerea in evidenţă a fermenţilor digestivi şi pentru aprecierea
capacităţii funcţionale a tubului digestiv, recoltarea materiilor fecale va fi
precedată de un regim alimentar bogat in toate elementele regimului alimentar
mixt.
Dieta Schmidt Strasburger:
– Dimineaţa – 500 ml lapte, 50 g pesmeţi.
– Ora 10 – 500 g supă de ovăz, 10 g unt, 200 g lapte, 1 ou, sare.
106
– La pranz – 125 g carne tocată cu 20 g unt, 250 g piure de cartofi (100 ml lapte,
10 g unt).
– Ora 16 – la fel ca dimineaţa.
– Seara – la fel ca la ora 10.
Recoltarea scaunului pentru hemoragii oculte:
~ Scaunul se recoltează in vase curate şi uscate.
~ Punerea in evidenţă a hemoragiilor oculte din scaun se face prin testul Adler.
~ Pregătirea bolnavului:
– Cu 3 zile inainte se administrează o tabletă indicator (cărbune medicinal).
– Se dă pacientului timp de 3 zile o dietă lacto-făinoasă – regim alb (lactate,
paste făinoase).
– Din alimentaţie se exclud carnea, sangele, vegetalele, alimentele ce conţin fier,
precum şi medicaţia orală cu fier.
– Recoltarea materiilor fecale se face din scaunul eliminat după scaunul marcat.
~ Determinarea se face cu benzidrină.
~ Interpretare:
– Culoare neschimbată → reacţie negativă, hemoragii oculte absent.
– Culoare in diverse nuanţe de albastru → hemoragii oculte prezent.
Ingrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se face toaleta regiunii.
~ Se imbracă bolnavul şi se aşează comod.
~ Se aeriseşte camera.
Pregătirea pentru laborator a produsului recoltat:
~ Se etichetează tubul recoltor sau eprubetele.
~ Se completează buletinul de recoltare şi se transportă la laborator sau se
păstrează la gheaţă.
~ Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
~ Pentru punerea in evidenţă a virusurilor, peste materiile fecale recoltate din
bazinet se adaugă cateva picături de soluţie de penicilină 200.000 U.I./ 10 ml
apă distilată şi streptomicină (1/1) 1 g / 10 ml apă distilată → pentru a preveni
distrugerea virusurilor de către flora microbiană concurentă.
Observaţii:
~ Cand recoltarea se face cu tampon, in soluţia nutritivă din eprubetă se adaugă
100 UI de Penicilină şi 25 mg de Streptomicină pentru evidenţierea virusurilor.
~ Recoltarea scaunului se poate face şi sub controlul vizual al rectoscopului.
~ Nu se foloseşte acelaşi bazinet la mai mulţi bolnavi.
~ Nu se intarzie trimiterea produsului la laborator.
RECOLTAREA SPUTEI
Definiţie:
~ Sputa → produs de secreţie provenit din căile respiratorii şi eliminată pe gură
prin expectoraţie prin efort de tuse.
107
Scop:
~ Explorator.
~ Stabilirea diagnosticului.
Examene efectuate:
~ Macroscopic.
~ Citologic.
~ Bacteriologic.
~ Parazitologic.
Materiale necesare:
~ Pahar conic.
~ Recipient cu capac steril.
~ Cutie Petri.
~ Scuipătoare sterilă.
~ Tampoane pe porttampon sterile.
~ Vas gradat.
Metode de recoltare:
~ Prin expectoraţie in urma unui efort de tuse.
~ Prin spălătură gastrică din stomac – la bolnavii care nu expectorează, ci inghit
sputa.
~ Prin spălătură bronşică – la bolnavii care nu expectorează sau cu tuberculoză
cavitară.
~ Prin frotiu faringian – de către medic (se pătrunde sub controlul laringoscopic
direct in laringe unde se recoltează cu tampon).
Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se instruieşte să nu inghită sputa.
~ Se educă bolnavul: să tuşească cu gura inchisă, să nu scuipe in jurul său, să
nu arunce corpuri străine in scuipătoare, să nu expectoreze in batistă sau
şerveţel, să nu expectoreze spută cu salivă.
~ Se ajută bolnavul să aibă o poziţie care să nu-l obosească in timpul
expectoraţiei.
~ Se cere bolnavului să-şi clătească gura şi faringele cu apă, inaintea recoltării.
Executarea recoltării:
~ Se oferă bolnavului vasul de colectare.
~ Se cere să expectoreze după un efort de tuse provocat.
~ Se colectează sputa (in funcţie de examenul cerut) matinal sau din 24 de ore.
Recoltarea sputei prin spălătură gastrică:
~ Se introduce sondă Einhorn in stomac, dimineaţa, pe nemancate.
~ Se introduc pe sondă 200 ml apă distilată, bicarbonatată şi se extrage cu
seringa.
~ Lichidul recoltat se trimite imediat la laborator.
108
~ Dacă recoltarea se face pentru INSĂMANŢARE sucul recoltat se
neutralizează cu bicarbonat de sodiu.
Recoltarea sputei prin spălătură bronşică:
~ Se introduc in recipientul de aerosoli 5 ml ser fiziologic sau 4 ml teofilină 3%
cu 1 ml soluţie de stricnină 1‰.
~ Pacientul inhalează de cateva ori prin inspiraţii profunde, repetate, urmate de
expiraţii scurte.
~ Se face o scurtă pauză de 4-5 secunde şi se repetă pană la terminarea intregii
cantităţi de soluţie de aerosoli.
~ După aspiraţii bolnavul tuşeşte (chiar dacă nu a tuşit inainte).
~ Sputa expectorată se recoltează in recipient steril.
~ Recoltarea se repetă timp de 4 zile in vase separate.
Ingrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se clăteşte gura cu apă.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
Pregătirea produsului pentru laborator:
~ Se acoperă vasul de colectare.
~ Se etichetează.
~ Se completează biletul de analiză cu datele bolnavului şi examenul solicitat.
~ Se notează recoltarea in foaia de observaţie.
RECOLTAREA – CAPTAREA VĂRSĂTURILOR
Definiţie:
~ Vărsătura = reflex de eliminare a conţinutului gastric cu sau fără greaţă,
printr-un efort muscular digestiv.
~ Regurgitarea – este un reflux al conţinutului gastric fără greaţă sau
contractură musculară.
Scop:
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Stabilirea bilanţului hidric zilnic.
~ Obţinerea informaţiilor privind conţinutul gastric.
Materiale necesare pentru captarea vărsăturilor:
~ Tăviţă renală.
~ Prosop.
~ Pahar cu apă (aromată).
~ Muşama. Aleză.
Ajutarea pacientului:
~ Se aşează pacientul intr-o poziţie care să impiedice aspirarea vărsăturii
(şezand, semişezand decubit lateral cu capul uşor ridicat).
~ Se susţine uşor capul – fruntea bolnavului cu o mană, iar cu cealaltă tăviţa
renală.
109
Executarea recoltării:
~ Se spală mainile inainte şi după recoltarea vărsăturilor.
~ Se oferă bolnavului vasul de colectare – tăviţa renală, sau se susţine vasul.
~ Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă – se indepărtează.
~ Se serveşte bolnavul cu pahar cu apă pentru clătirea gurii după vărsături,
folosind o altă tăviţă renală.
~ Se anunţă medicul după liniştirea bolnavului.
Observaţii:
~ Se anunţă medicul după liniştirea bolnavului.
~ Nu se aruncă vărsătura inainte de a fi arătată medicului.
RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
Definiţie:
~ Exsudatul faringian → lichidul produs printr-un proces inflamator faringian.
Indicaţii de recoltare:
~ Angine – inflamaţii amigdaliene, faringiene.
~ Nefrite.
~ Reumatism articular acut.
Scop:
~ Explorator – depistarea germenilor patogeni
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Depistarea purtătorilor sănătoşi de streptococ beta hemolitic.
Pregătirea pacientului:
~ Bolnavul nu mănancă şi nu bea inainte de recoltare.
~ Nu se fac tratamente locale inaintea recoltării.
~ Nu se fac dezinfecţii orale, nazale sau faringiene.
~ Nu se face gargară.
~ Nu se administrează antibiotice inaintea recoltării.
~ Nu fumează şi nu-şi face toaleta dinţilor inaintea recoltării.
~ Se aşează pacientul comod, in poziţie şezand, cu gura deschisă
Materiale necesare:
~ Tampoane pe porttampon sterile.
~ Spatulă linguală.
~ Eprubete cu medii de cultură.
~ Lame şi lamele de sticlă.
~ Mască de protecţie.
~ Tăviţă renală.
Executarea recoltării:
~ Se observă regiunea de unde urmează să se recolteze.
~ Se protejează asistenta cu mască şi mănuşi de cauciuc.
110
~ Se deschide eprubeta cu tampon.
~ Se apasă limba cu spatula linguală.
~ Se cere bolnavului să pronunţe un „a” prelungit.
~ Cu tamponul se şterge depozitul de pe faringe şi amigdale. Dacă este cazul,
chiar se dezlipeşte o porţiune de membrană falsă.
Pregătirea produsului recoltat pentru laborator:
~ Produsul recoltat se intinde pe lame de sticlă pentru frotiuri colorate (la
indicaţia medicului).
~ Se fac insămanţări pe medii de cultură, succesiv, două eprubete din aceiaşi
recoltare.
~ Se etichetează eprubeta şi / sau lamele de frotiu.
~ Se completează buletinul de analiză cu datele bolnavului şi examenul
solicitat.
~ Se transportă imediat la laborator.
Ingrijiri după recoltare:
~ Bolnavul nu necesită ingrijiri speciale.
~ Se notează in foaia de observaţie recoltarea şi dacă s-au făcut sau nu
insămanţări.
Observaţii:
~ Dacă nu este posibilă insămanţarea imediată pe medii de cultură, tamponul
recoltat trebuie umezit cu ser fiziologic steril sau glicerină 15%.
~ Timpul scurs de la recoltare pană la insămanţare nu trebuie să depăşească 5-6
ore.
~ In timpul recoltării tamponul nu trebuie să se imbibe cu salivă.
~ Nu se ating dinţii cu tamponul pentru a nu obţine un rezultat eronat.
RECOLTAREA SANGELUI
Definiţie:
~ Sangele realizează aportul la nivelul celular de substanţe energetice şi plastice
(glucoză, aminoacizi, acizi graşi etc.),
săruri minerale, apă şi oxigen. Totodată sangele transportă şi produsele rezultate
din metabolizarea celulară – uree, acid uric, amoniac, CO2 etc.
Scopul recoltărilor:
~ Completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective.
~ Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic.
~ Reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului.
~ Confirmă vindecarea.
~ Semnalează apariţia imbolnăvirilor infecţioase ca şi a persoanelor sănătoase
purtătoare de germeni patogeni.
Examene din sange:
Examene hematologice:
111
– Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.
o-Hemoglobină (Hb).
-Hematocrit (Ht).
– Timp de sangerare (TS).
– Timp de coagulare (TC).
– Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
– Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).
– Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sange.
Examene biochimice:
– Glicemie.
– Uree.
– Fibrinogen.
– Creatinină.
– Acid uric.
– Ionograma.
– Colesterol.
– Probe hepatice.
– Bilirubina.
– Lipemie.
– Fosfataza alcalină.
– Transaminaze.
– Rezervă alcalină.
Examen bacteriologic:
– Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sange cand se suspectează o
septicemie sau o bacteriemie.
Examen parazitologic:
– Lama de malarie.
Examen serologic:
– Reacţia Weill-Felix – tifos exantematic.
– Reacţia de precipitare sau floculare – Citochol. Meinike.
– Reacţia de microfloculare (VDRL) – sifilis.
– Reacţia Bordet-Wassermann (BW) – sifilis.
– Reacţia de hemaglutinare.
– Reacţia de fixarea a complementului.
– Reacţia Valer-Rose –poliartrită reumatoidă.
– Reacţia Vidal – febra tifoidă, febra paratifoidă.
– ASLO – diagnosticul RAA, scarlatină.
Metode de recoltare:
~ Puncţie capilară – puncţia pulpei degetului, puncţia lobului urechii, puncţia
halucelui sau a călcaiului la copil.
~ Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau bazilică)
sau orice venă accesibilă.
~ Puncţie arterială (artera femurală, humerală, radială, cubitală, carotidă).
Materiale necesare:
~ Pentru puncţia capilară:-
112
– Ace sterile.
– Tampoane de vată.
– Alcool 90º
– Hartie de filtru.
– Pipete Potain – pentru numărarea elementelor figurate.
– Lame degresate şi lamele – pentru frotiuri.
– Tăviţă renală.
– Mănuşi de protecţie.
~ Pentru puncţia venoasă sau arterială:
– Ace şi seringi sterile.
– Tampoane de vată.
– Alcool.
– Garou sau bandă Esmarch.
– Pernă elastică cu material de protecţie.
– Recipiente de recoltare.
– Substanţe anticoagulante: heparină, citrat de sodiu 3,8%, oxalat de potasiu,
fluorură de sodiu, EDTA.
– Tăviţă renală.
– Mănuşi de protecţie.
– Medii de cultură pentru examene bacteriologice (bulion citrat, geloză
semilichidă).
Pregătirea bolnavului:
~ Pregătirea psihică:
– Se anunţă cu 24 de ore inainte.
– Se explică necesitatea tehnicii.
– Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării.
– Se solicită colaborarea.
– Se urmăreşte inlăturarea stării de tensiune legată de examinările ce urmează a
fi făcute – la indicaţia medicului se poate administra medicaţie calmantă.
– Se asigură repausul pe timpul executării tehnicii.
~ Pregătirea fizică:
– Se face in funcţie de examenul cerut şi de locul recoltării.
– Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială.
– Pacientul nu trebuie să mănance inaintea recoltărilor.
– Se indepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
– Hainele nu trebuie să impiedice circulaţia de intoarcere.
– Pentru puncţia venoasă se aşează pacientul in decubit dorsal, cu braţul in
extensie, sprijinit pe pernă elastică.
– Pentru puncţie capilară pacientul poate sta şi in şezut, pe scaun, cu braţul
sprijinit in extensie şi supinaţie.
Stabilirea locului puncţiei venoase:
~ Se alege braţul pentru puncţie.
~ Se examinează calitatea şi starea vaselor de la plica cotului.
~ Se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase.
Recoltarea sangelui prin puncţie capilară:
113
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe maini.
~ Imbracă mănuşile de protecţie.
~ Se aseptizează degetul inelar cu tampon cu alcool.
~ Nu se freacă degetul.
~ Se aşteaptă evaporarea alcoolului.
~ Se inţeapă pulpa degetului perpendicular pe pliurile cutanate.
~ Se şterge uscat (tampon uscat, hartie de filtru) prima picătură de sange.
~ Se lasă să se formeze o nouă picătură din care se recoltează cu pipeta sau cu
lama.
~ Se şterge cu tampon cu alcool
Executarea frotiului din sange:
~ La extremitatea unei lame de sticlă se aplică o picătură de sange de 3-4 mm
diametru.
~ Se aşează o lamelă cu marginile şlefuite in unghi de 45º pe lamă – picătura de
sange se intinde prin capilaritate.
~ Lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrand aceiaşi inclinaţie şi
antrenand toată picătura fără a o fragmenta.
~ Se agită lama pentru uscare.
~ Se etichetează (sau se notează pe spatele lamei cu creion dermatograf).
~ Se trimite la laborator.
~ Observaţii:
– Un frotiu bun nu are goluri, este in strat regulat.
-Frotiul se execută numai din sange proaspăt.
– Lama trebuie să fie perfect degresată.
Recoltarea sangelui prin puncţie venoasă:
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe maini.
~ Imbracă mănuşile de protecţie.
~ Se aplică garoul.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează cu tampon cu alcool.
~ Se cere bolnavului să inchidă şi să deschidă pumnul de cateva ori şi să rămană
cu el inchis.
~ Se puncţionează vena in condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia axului
longitudinal, impingand acul 1-1,5 cm in lumenul venei.
~ Se aspiră sangele in seringă, eprubetă, alt recipient etc.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul.
~ Se menţine tamponul 1 cca. 10 minute fără a indoi braţul.
Incidente şi accidente:
– Hematom.
– Perforarea venei.
– Ameţeli.
– Paloare accentuată.
– Lipotimie.
– Colaps.
114
Recoltarea sangelui pentru examene hematologice:
~ Se face dimineaţa pe nemancate.
~ Hemoleucogramă:
– Puncţie venoasă 2 ml sange pe EDTA sau heparină.
– Puncţie capilară – pulpa degetului. Aspirarea sangelui in pipete Potain.
~ Hematocrit – 2 ml sange venos recoltat pe heparină sau EDTA.
~ VSH – 1,6 ml sange venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
Recoltarea sangelui pentru examene biochimice:
~ Se face dimineaţa pe nemancate.
~ Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sangele se utilizează in totalitate sau
numai plasma.
~ Se recoltează 2-5 ml sange fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid
uric, creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, teste de disproteinemie,
electroforeză, fosfataza alcalină, transaminaze, amilază, fosfor, calciu,
sideremie (Fe seric), rezervă alcalină, ionograma (Na, K, Ca, Cl).
~ Pentru determinarea fibrinogenului sangele se recoltează pe citrat de sodiu.
~ Pentru determinarea glicemiei sangele se recoltează pe fluorură de Na sau pe
heparină.
Recoltarea sangelui pentru examene bacteriologice – HEMOCULTURA:
~ Recoltarea se face in condiţii de asepsie perfectă.
~ Sangele este recoltat şi insămanţat in mod steril pe medii de cultură.
~ Se recomandă recoltarea in recipiente etanşe prin dop de cauciuc, direct pe
mediul de cultură.
~ Pentru insămanţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză semilichidă se
incălzeşte la 37ºC in baie de apă, timp de 30 de minute.
~ In timpul insămanţării, balonul sau eprubeta cu mediul de cultură se păstrează
inclinată.
~ Materialele necesare recoltării se sterilizează la poupinel.
~ Hemocultura se recoltează la debutul bolii şi inaintea administrării
antibioticelor.
~ Hemocultura se poate completa cu coprocultura, urocultura etc.
Recoltarea sangelui pentru examene serologice:
~ Examenul serologic relevă prezenţa sau absenţa anticorpilor in serul
bolnavului.
~ Se folosesc pentru diagnosticarea bolilor infecţioase.
~ Se recoltează 5-10 ml sange prin puncţie venoasă.
~ Recoltarea se face direct in eprubetă curată şi uscată.
~ După coagularea sangelui, se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei şi
după 30 de minute se decantează serul
direct intr-o altă eprubetă sau prin aspirare cu pipetă Pasteur sterilă.
~ Serul hemolizat are culoare roz.
~ Serul lactescent are culoarea albă.
~ Serul nehemolizat – corect recoltat – are culoare gălbuie.
115
Recoltarea sangelui pentru examene parazitologice:
~ Pentru punerea in evidenţă a plasmodiilor malariei, se recoltează sange in
PICĂTURĂ GROASĂ.
~ Recoltarea se face in cursul accesului febril cand numărul paraziţilor in sange
este foarte mare.
~ Pe fiecare extremitate a lamei de sticlă se recoltează 2-3 picături de sange, cat
mai apropiate intre ele.
~ Cu colţul lamei şlefuite se amestecă fiecare picătură, formand cate o pată
circulară, cu diametrul de cca. 1 cm.
~ Se continuă amestecarea pană se formează un mic cheag – semnul defibrinării
complete.
~ Se notează lama recoltată.
Recoltarea sangelui venos prin sistem vacutainer:
~ Metoda asigură confortul bolnavului, calitatea probei recoltate şi securitatea
personalului medical.
~ Se foloseşte un tub holder la care se ataşează acul de puncţie prin infiletare.
~ La tubul holder se adaptează tuburi vacuumtainer – cu dopuri de diferite
culori convenţionale:
– Roşu şi portocaliu – pentru recoltări biochimice.
– Negru – pentru VSH.
– Bleu – pentru determinări de coagulare, fibrinogen, TQ.
– Mov – pentru determinări hematologice.
– Verde – cu heparină – pentru recoltări biochimice.
~ Recoltarea sangelui se face prin impingerea tubului in holder in aşa fel incat
diafragma gumată a dopului să fie străpunsă.
~ După recoltare tubul se inclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu
aditivul.
~ Se procedează la fel cu toate tuburile necesare recoltării.
Ordinea de umplere a tuburilor:
– Tuburi fără aditivi.
-Tuburi pentru probe de coagulare.
– Alte tuburi cu diverşi aditivi.
– Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.
Determinarea glicemiei cu teste reactive:
~ Determinarea glicemiei se poate face cu: teste reactive, bandelete reactive,
stripsuri.
~ Sunt metode enzimatice.
~ Citirea se face vizual prin comparaţie cu o scară de culori sau electronic –
Glucometru, Roflolux etc.
~ Substanţele chimice imprimate işi schimbă culoarea in contact cu zahărul.
~ Picătura de sange se aşează in centrul zonei mono sau bicolore.
~ Depunerea picăturii se face prin atingerea uşoară a capătului reactiv al
bandeletei.
~ Se evită frecarea pulpei degetului de bandeletă.
~ Se cronometrază timpul pană la indepărtarea sangelui in funcţie de tipul
testelor:
116
– 60’’ – pentru Hemoglucotest.
– 30’’ – pentru Glucostix.
~ Indepărtarea sangelui se face prin ştergere cu tampon, absorbţie cu hartie de
filtru, jet de apă.
~ Se compară culoarea cu cea de pe panglica de control şi se obţine valoarea
glicemiei respective.
~ Se pot folosi şi aparate cu afişaj electronic – test rapid şi precis. Rezultatul se
obţine in 45’’.
Ingrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se şterg tegumentele. Se schimbă lenjeria murdară.
~ Se asigură o poziţie comodă.
~ Se aplică comprese reci la locul puncţiei in caz de dureri, hematom,
inflamaţii.
EXAMENE HEMATOLOGICE DIN SANGE
Hematocritul:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sange pe anticoagulant – heparină sau
EDTA.
~ Valori normale: la bărbaţi 45%, la femei 42%.
~ Valori patologice: > 45% – hemoconcentraţie, < 40% – hemodiluţie.
Hemoglobina:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă cu EDTA sau prin puncţie capilară cu
pipeta Potain.
~ Valori normale: la femei: 11,5 – 13,5 g %, la bărbaţi: 13 – 15 g %.
~ Valori patologice: < 11 g % – anemie, 15 g % – poliglobulie.
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH):
~ Se recoltează prin puncţie venoasă in seringă de 2 ml – 1,6 ml sange cu 0,4 ml
citrat de sodiu 3,8% .
~ Valori normale: 3 – 5 mm / h, 5 – 10 mm / 2h, 20 – 40 mm / 24h.
Determinarea grupei sanguine şi a factorului Rh:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă sau prin puncţie capilară.
~ Determinarea se face in mod obişnuit prin metoda Beth Vincent.
Timpul de sangerare:
~ Se recoltează prin puncţie capilară.
~ Valoarea normală este de 3-5 minute.
Timpul de coagulare:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sange fără anticoagulant sau prin
puncţie capilară (TCLW) sau se
puncţionează lobul urechii.
~ Valoarea normală 8-12 minute.

Timpul de protrombină:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă – 4,5 ml sange cu 0,5 ml oxalat de
potasiu.
~ Valoarea normală 100 % sau 12”
Globulele roşii – eritrocite (hematii):
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară şi prin puncţie venoasă
117
~ Valori normale: la bărbaţi 5 mil. / mm3 sange, la femei 4,5 mil. / mm3 sange
~ Valori patologice: sub 3,5 mil. / mm3 sange – anemie, peste 5 mil. / mm3
sange – poliglobulie.
Reticulocite:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară sau prin puncţie venoasă.
~ Valoare normală 1%.
Globulele albe:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară sau prin puncţie venoasă pe heparină.
~ Valoarea normală: 4.000-8.000 / mm3 sange.
~ Valoarea patologică: peste 10.000 leucocitoză, sub 4.000 leucopenie.
Formula leucocitară:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă sau puncţie capilară;
~ Valori normale:
▪ Neutrofile 60-70 %.
▪ Eozinofile 1-3 %.
▪ Limfocite 20-30 %.
▪ Monocite 5-8 %.
▪ Bazofile 0-1 %.
~ Patologic intalnim plasmocite.
Trombocitele:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară şi prin puncţie venoasă
~ Valoarea normală 150.000 – 350.000 / mm3 sg.
~ Valorile patologice: cresc in trombocitopenii, scad in trombopenii.
EXAMENE BIOCHIMICE DIN SANGE
Glicemia:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sange cu 4 mg fluorură de sodiu.
~ Valori normale: 60 – 120 mg % sau 0,65 – 1,1 g ‰.
~ Valori patologice: > hiperglicemie, < hipoglicemie.
Fibrinogenul:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă pe citrat de sodiu.
~ Valoarea normală 200-400 mg %.
Ureea:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă fără substanţă anticoagulantă.
~ Valoarea normală este 20-40 mg %.
~ Valori patologice: >hiperazotemie, <hipoazotemie.
Transaminazele:
→ Transaminaza glutaminoxalică (TGO).
~ Transaminaza glutaminpiruvică (TGP).
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 10 ml sange fără substanţă anticoagulantă.
~ Valori normale: TGO 1-18 UI/l. TGP 1-19 UI/l .
Bilirubina:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 5 ml sange fără substanţă anticoagulantă,
~ Valori normale: Bilirubina totală 0,5-1 mg %, Bilirubina indirectă 0,2-1 mg
%, bilirubina directă 0,2 mg %.
~ Valori patologice – bilirubina creşte in hemolize şi in anemia hemolitică.
Amilaza:
118
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 5 ml sange fără substanţă anticoagulantă.
~ Valori normale 230-270 UI/l sau 8-32 uW.
~ Valori sunt patologic crescute in ulcer gastric perforat, pancreatită.
Creatinina:
~ Se recoltează 5-10 ml sange prin puncţie venoasă.
~ Valoarea normală 1 mg %
Colesterol:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 4-5 ml sange.
~ Valoarea normală: colesterol total 180-230 mg %, colesterol esterificat este
2/3 din total.
Lipidograma:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 10 ml sange simplu.
~ Valoarea normală: α lipoproteine 65-75 %, β lipoproteine 25-35 %, Lipide
totale 500-800 mg %
Thymol:
~ Se recoltează 5-10 ml sange venos;
~ Valoarea normală 2-4 U.
Fosfataza alcalină:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 5-10 ml sange
~ Valoarea normală 2-4 U.
Proteine totale:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă sange simplu.
~ Valoarea normală 70-80 mg% sau 7-8,5 g %.
Electroforeza proteinelor:
~ Recoltarea se face odată cu proteinele totale.
~ Valori normale:
▪ Albumine 50%
▪ Globuline 50%
▪ α1 – 5 %
▪ α2 – 10 %
▪ β – 15 %
▪ γ – 20 %
~ Creşte in acidoză.
Fosfor, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier seric:
~ Se recoltează sange prin puncţie venoasă;
~ Valori normale:
▪ P(fosfor) – 1,8-2,4mEq/l
▪ Ca(calciu) – 135-150mEq/l sau 9-11mg%
▪ Na(sodiu) – 135-150 mEq/l
▪ K(potasiu) – 3,5-5 mEq/l
▪ Cl(clor) – 100 mEq/l
▪ Fe(fier seric) – 100 γ %
Rezerva alcalină (RA):
~ Se recoltează 2-3 ml sange venos pe heparină sau fără substanţă
anticoagulantă.
~ Valoarea normală: 27 mEq/l sau 50-70 volume CO2
119
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR:
1. Respec tarea medicamentului prescris .
2. Identificarea medicamentelor de administrat – asistenta trebuie să cunoască
forma de prezentare, culoarea, mirosul.
3. Verificarea calităţii lor (timp de valabilitate, ambalaj, inscrisuri, aspect,
miros, culoare, integritate).
4. Respectarea căilor de administrare a medicamentelor → obligatorie!
Soluţiile uleioase se administrează stric intramuscular, soluţiile hipertone se
administrează strict intravenos.
5. Respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic –
unele medicamente se administrează inainte de masă – pansamentul gastric,
altele se administrează in timpul mesei – fermenţii digestivi, altele după masă –
antiemetizante.
6. Respectarea dozei de administrare .
7. Respectarea somnului bolnavului (excepţie fac antibioticele etc.).
8. Evitarea incompatibilităţilor . Prin asociere unele medicamente pot deveni
toxice sau dăunătoare. Nu se asociază histamine cu antihistamine, sulfamide cu
acidul paraaminobenzoic, medicamente cu antidoturile lor.
Unele incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalina, morfina cu
atropina) pentru a obţine efectul terapeutic scontat.
9. Servirea bolnavului cu doza unică de medicament.
10.Respectarea succesiunii in administrarea medicamentelor: tablete, capsule,,
soluţii, picături, injecţii,ovule, supozitoare.
11. Lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise (asistenta trebuie
să cunoască indicaţii, contraindicaţii, incompatibilităţi, efecte secundare).
12.Anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor.
13.Administrarea imediată a medicamentului desfăcut sau deschis .
14.Respectarea măsurilor de asepsie pentru a preveni infecţiile
intraspitaliceşti .
Definiţie:
~ Medicamentele sunt substanţe – de origine animală, vegetală sau sintetizată
chimic – transformate prin operaţii farmaceutice intr-o formă de administrare
(comprimat, drajeu etc.).
Scopul utilizării:
~ Prevenirea bolilor.
~ Ameliorarea bolii.
~ Vindecarea bolii.
Doza de administrare
In funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona ca: aliment,
medicament sau toxic diferentiat astfel:
1. Doza terapeutica : doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic.
Variază de la doza minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect
terapeutic.
120
2. Doza maxima : doza administrată in cantitatea cea mai mare fără acţiune
toxică asupra organismului.
3. Doza toxica : doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru
organism.
4. Doza letala : doza care conduce la decesul pacientului.
Tipuri de medicamente:
~ Pulberi.
~ Medicamente hidrice – au ca solvent apa.
~ Soluţii – clorurate, glucozate, apă oxigenată.
~ Infuzii.
~ Tincturi cu solvent alcoolul.
~ Extracte.
~ Preparate prin evaporare.
~ Preparate zaharate.
~ Emulsii.
~ Siropuri.
~ Medicamente solide: tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate,
caşete.
~ Medicamente pe bază de grăsimi – pomadă, ulei, unguent etc.
Reacţii adverse ale medicamentelor:
~ Reacţii alergice.
~ Accidente grave generale – agranulocitoză, anemie, şoc anafilactic.
~ Dezechilibre biologice prin modificarea florei microbiene.
~ Distrugerea florei patogene poate duce la dezvoltarea intensă sau virulentă a
microorganismelor parazitare.
~ Micoze.
~ Infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice.
~ Unele produse pot masca semnele unei boli, fără a o vindeca complet, dacă
doza şi durata nu sunt suficiente.
Rolul asistentei medicale in administrarea medicaţiei prescrise:
1. Să cunoască şi să controleze:
~ Medicamentul prescris pe pacient.
~ Doza corectă de administrare.
~ Timpii de execuţie.
~ Acţiunea farmaceutică a medicamentelor.
~ Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze.
~ Efectul ce trebuie obţinut.
~ Contraindicaţiile şi efectele secundare.
~ Interacţiunile dintre medicamente.
2. Să verifice şi să identifice:
~ Calitatea medicamentelor.
~ Integritatea medicamentelor.
~ Culoarea medicamentelor.
~ Decolorarea sau supracolorarea.
121
~ Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor in soluţii.
~ Lichefierea medicamentelor solide.
~ Opalescenţa soluţiilor.
3. Să respecte:
~ Calea de administrare prescrisă.
~ Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului.
~ Incompatibilitatea medicamentelor.
~ Administrarea rapidă a medicamentelor deschise.
~ Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături, injecţii,
supozitoare, ovule vaginale).
~ Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.
4. Să informeze şi să anunţe:
~ Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare, cantitatea,
efectul scontat, eventualele reacţii
secundare.
~ Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a
medicamentelor.
5. Condiţii de administrare:
~ Igienă. Dezinfecţie. Asepsie. Sterilizare.
~ Menţinerea măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale sau
intraspitaliceşti.
Căile de administrare a medicamentelor:
~ Calea digestivă: oral, sublingual, gastric, intestinal, rectal. Se administrează
pilule, tablete, comprimate, soluţii, caşete, drajeuri, supozitoare, clisme.
~ Calea respiratorie. Se administrează unele substanţe narcotice (eter,
cloroform, clorură de etil), substanţe antiastmatice (prin inhalare sau
pulverizare), unele antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, fibrinolitice –
sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicament fin dispersat), oxigen.
Modul de administrare: prin aspirare directă din balon, inhalare prin sondă,
mască sau cort de oxigen.
~ Calea percutanată: tegumente şi mucoase. Se administrează prin fricţionare,
comprese, ionizare (cu ajutorul curentului galvanic), badijonări, emplastre, băi
medicinale.
~ Calea urinară.
~ Calea parenterală. Injecţii, perfuzii, transfuzii, puncţii.
Modul de administrare al medicamentelor este prescris de medic ţinand cont
de următoarele considerente:
~ Starea generală şi toleranţa individuală a pacientului.
~ Particularităţi anatomice şi fiziologice ale pacientului.
~ Capacitatea de absorbţie şi timpul acesteia.
~ Efectul asupra căii de administrare (mucoase, tegumentare).
~ Interacţiunea dintre combinaţiile de medicamente administrare.
122
~ Scopul urmărit şi evoluţia bolii pacientului.
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR
Definiţie:
~ Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă faţă de unele infecţii.
Forma de prezentare:
~ Fiole. Flacoane inchise.
~ Lichid liofilizat.
~ Pudră.
Scop:
~ Profilactic.
~ Curativ in: difterie, tetanos, febră tifoidă, bruceloză.
Calea de administrare:
~ Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Paratific.
~ Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită).
~ Intradermic → BCG.
~ Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.
Condiţii de preparare, conservare şi depozitare:
~ Reconstituirea vaccinului se face prin rehidratare cu diluant conform
dozajului inscris pe ambalaj.
~ Rezultă o doză fixă de vaccin reconstituit.
~ Prepararea se face in momentul folosirii.
~ Vaccinul rehidratat nu se păstrează la frigider – se aruncă.
~ Conservarea vaccinului: la -10-15ºC; diluantul se conservă la +2-8ºC.
~ Vaccinul trebuie protejat de lumină.
~ Vaccinurile liofilizate – diluate şi aspirate in seringi de unic dozaj şi
administrare (pentru vaccinare antirujeolică, antirubeolică etc.) se aplică
regulile generale de asepsie şi administrare a soluţiilor injectabile.
Condiţii de administrare:
~ Se pot asocia 2-3 vaccinuri odată (DTP → antidifteric, antitetanic,
antipertusis).
~ Se respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie.
~ Dozele şi intervalele dintre inoculări diferă de la vaccin la vaccin.
~ Cantitatea de vaccin administrată creşte de la o inoculare la alta.
~ Dozele trebuie măsurate exact.
~ Intervalul dintre doze va fi strict respectat.
~ Unele vaccinuri necesită rapel pentru intărirea imunităţii.
→Reacţia locală vaccinală:
~ Roşeaţă.
123
~ Tumefacţie.
~ Durere.
Reacţia generală vaccinală:
~ Febră.
~ Inapetenţă.
~ Stare generală alterată.
Complicaţii:
~ Hematologice.
~ Pulmonare.
~ Cardiovasculare.
~ Renale.
~ Erupţii cutanate.
~ Complicaţii nervoase (encefalită postvaccinală, meningită septică, convulsii,
tulburări senzoriale etc.).
~ La gravide → avort, naşteri cu feţi morţi, naşteri cu feţi cu malformaţii
congenitale.
Prevenirea complicaţiilor postvaccinale.
~ Se respectă contraindicaţiile pentru fiecare vaccin şi tehnica de administrare.
~ Se evită administrările traumatizante.
~ Se respectă termenul de valabilitate pentru aplicare.
~ In caz de epidemii se face protecţie cu gamaglobuline, special administrate
odată cu vaccinul sau după de sa grefat vaccinul pentru a nu frana formarea de
anticorpi.
Observaţii:
~ Vaccinurile din flacoane cu dop de cauciuc se pot păstra la frigider după
folosire. Fiola de vaccin deschisă nu se păstrează – se aruncă. Toleranţa
organismului este diferită.
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
Definiţie:
~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor
suprarenale sub acţiunea stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul
corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).
~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este
secretat de hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni
suprarenali.
Prezentare:
~ Cortizon acetat.
~ Superprednol.
~ Prednison.
~ Hemisuccinat de Hidrocortizon.
~ Hidrocortizon.
124
~ Supercortisol.
~ Acetat de dezoxicorticosteron.
~ ACTH → pulbere albă, in flacoane inchise.
Forma de administrare:
~ Tablete.
~ Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc
~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate inaintea
folosirii.
Mod de administrare:
~ Administrare orală: tablete.
– Se asigură concentraţia utilă in sange.
– Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore
– Cortizonul se administrează la inceput cu doza maximă care scade treptat la
doza minimă – de intreţinere → doză stabilită de medic.
– Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru
activarea funcţiei glandelor suprarenale.
~ Administrare parenterală:
– Intramuscular.
– Intravenos.
– Intraarticular.
– Clisme terapeutice.
– Aplicaţii locale.
~ Administrarea ACTH-ului:
– Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.
– Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată in cantitate egală cu
numărul dozelor → calculul se face ca şi in cazul antibioticelor. Dizolvat se
poate păstra la gheaţă cateva săptămani.
– Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.
– Se poate administra in perfuzii lente in ser glucozat 5% → ritm de
administrare 6-8 picături pe minut.
– Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau perfuzia de 5-6
ore.
– Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decat cele injectate.
– Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.
– Doza se administrează progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să
nu se facă brusc.
– Administrarea sub protecţie de antibiotic.
Reguli de administrare a cortizonului:
~ Tratamentul se face numai in spital
Bolnavii necesită dietă specială:
– Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.
– Dietă hipoglucidică.
– Dietă cu conţinut bogat in proteine.
Se acordă ingrijiri speciale:
125
– Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică a lenjeriei de
pat şi de corp.
– Asepsie perfectă in administrarea parenterală.
– Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel
– Administrarea sub protecţie de antibiotic.
– Cantărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.
– Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.
Observaţii:
~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului in cortizol şi
prednisolon. In caz de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon
care nu mai necesită metabolizare hepatică.
~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
Definiţie:
~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de
coagulare a sangelui.
Scop:
~ Profilactic.
– Cand pericolul trombozelor este evident → in profilaxia trombozelor venoase,
emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.
~ Terapeutic.
– Impiedică coagularea sangelui intravascular.
– Se face tratament anticoagulant in tromboflebite, flebotromboze, infarct de
miocard, şoc endotoxic unde apare coagulopatia de consum.
Forma de prezentare:
~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane cu
Heparină calcică sau sodică (absorbţie mai
lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.
~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.
~ Calciparină.
– Heparina:
~ Se dezinfectează locul injecţiei.
~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă.
~ Efectul dispare in cateva ore.
– Trombostop:
~ Se administrează pe cale orală.
~ Efect tardiv, după 6-12 ore.
~ Acţiune prelungită – cateva zile → 2 săptămani.
Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:
~ Diateze hemoragice.
~ Insuficienţă hepatică.
~ Hipertensiune malignă.
~ Ulcer gastroduodenal florid.
126
~ Endocardite.
Reguli de administrare:
~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.
~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la inceput
zilnic, timpul Quick (indicele de protrombină).
Incidente şi accidente:
~ Hemoragii diverse.
~ Epistaxis.
~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.
~ Reacţii alergice locale.
~ Alergie generală.
Observaţii:
~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.
~ In timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.
~ Inceperea, continuarea sau intreruperea tratamentului anticoagulant este
hotărată de medic.
~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină,
antitermice, antiinflamatoare.
ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR
Definiţie:
~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic,
care introduse in organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau
impiedică dezvoltarea lor.
~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi
sintetizate chimic.
~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau
bactericidă asupra germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism.
Efect:
~ Bactericid – distrug agentul patogen.
~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.
Scopul administrării:
~ Distrug microbi.
~ Impiedică dezvoltarea microbilor.
Ritmul de administrare:
~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente in sange pentru acţiune
continuă asupra agenţilor patogeni.
~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de inmulţire a microbilor:
127
– In infecţii acute → germenii se inmulţesc foarte repede = ritmul de
administrarea trebuie să fie cat mai frecvent.
– In infecţiile subacute şi cronice → germenii se inmulţesc incet = ritmul de
administrare poate fi mai lent.
~ Cand se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este inglobat in
anumite substanţe (ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile).
Forma de prezentare:
~ Drajeuri.
~ Capsule operculate.
~ Sirop.
~ Soluţii injectabile.
~ Unguente.
Căile de administrarea:
~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri.
~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii
cristaline).
~ Perfuzii .
~ Intrarahidian – se utilizează in cazuri grave de infecţii meningiene.
~ Percutanta .
~ Calea mucoaselor – unguente, pudre.
~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli.
~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.
Doza de antibiotic:
~ In administrarea orală → se imparte numărul tabletelor sau capsulelor la
numărul prizelor.
~ In administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se
injectează imediat, deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor devine
mai dureroasă.
~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore.
Doza va fi impărţită conform orarului de administrarea in doze unice, egale
administrate la 4, 6, 12 ore
~ Cantitatea de antibiotice se exprimă in unităţi şi grame.
Alegerea antibioticului:
~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.
~ In urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după
recoltarea antibiogramei – din urină, sange, lichid cefalorahidian.
Incărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.
~ Se incarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem
să-l scoatem prin aspirare.
~ Se introduce acul in flacon prin dopul de cauciuc şi se intoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune in flacon şi se lasă să curgă liber soluţia in
seringă.
128
~ Se retrage acul şi se schimbă.
~ Pulberile injectabile se dizolvă in prealabil – extragerea soluţiei se face după
dizolvare completă.
Reguli de administrare a antibioticelor:
~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care
trebuie acţionat, compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.
~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant.
~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice in aceiaşi seringă.
~ Injecţiile cu antibiotice se fac in condiţii de asepsie perfectă.
~ Soluţiile uleioase se incălzesc la 37ºC inaintea administrării.
~ Penicilina dizolvată se administrează in maximum 24 ore.
~ Administrarea pe cale orală se face după masă.
~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.
Complicaţii:
~ Stări toxice.
~ Stări anafilactice.
~ Stări nefrotoxice.
~ Anemii.
~ Leucopenii.
~ Agranulocitoză.
~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.
~ Tendinţă la hemoragie.
~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată.
~ Infecţii nosocomiale.
~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.
~ Sensibilizarea personalului medical.
Rolul asistentei medicale in administrarea antibioticelor:
~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte,
hipoacuzie, oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze, tranzit accelerat.
~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (in cazul
penicilinei foloseşte soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului in foaia de
observaţie a bolnavului.
!!!!! Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.!!!!!!
Observaţii:
~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.
~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din
cauza resorbţiei neregulate.
~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv
pentru care se asociază cu complex de vitamină B.
~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon in timpul
administrării antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale, urticarii, accese
astmatiforme, alergii.
129
~ Este obligatorie inaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la
antibiotic.
ADMINISTRAREA INSULINEI
Scopul tratamentului insulinic:
~ Tratarea diabetului zaharat.
~ Normalizarea nivelului glucidic in sange.
Căile de administrare:
~ Calea subcutanată.
~ Calea intravenoasă.
Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea externă a braţului.
~ Regiunea anterioară a coapselor.
~ Regiunea fesieră.
~ Regiunea supra şi subspinoasă.
~ Locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:
– Dimineaţa → flancurile abdominale.
– Seara → coapsă.
~ Introducerea constantă in acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită
regiunea respectivă, tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese
metabolice modificate negativ.
Preparate de insulină:
~ Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de
comercializare:
– Regulară (R).
– Regulară tamponată (BR).
– Lentă (L).
– Ultralentă (U).
– Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie isophan
(NPH-10/90).
– Insulină 20% Regulară tamponată + 80% Insulină umană suspensie isophan
(NPH-20/80).
– Insulină 30% Regulară tamponată + 70% Insulină umană suspensie isophan
(NPH-30/70).
– Insulină 40% Regulară tamponată + 60% Insulină umană suspensie isophan
(NPH-40/60).
– Insulină 50% Regulară tamponată + 50% Insulină umană suspensie isophan
(NPH-50/50).
~ Iletin II Regular (insulină porcină purificată).
~ Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent
(MC).
130
Reguli de administrare:
~ Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
~ Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
~ Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
~ Dozele de insulină se măsoară in unităţi.
~ Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
– Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
– Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
~ Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv
100 unităţi de insulină pe mililitru.
~ Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
~ Injecţie se face cu cca. 15 minute inainte de servirea mesei (funcţie de
preparatul de insulină folosit).
Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.
~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
~ Insulina in suspensie este tulbure şi trebuie rulată inaintea folosirii pană la
uniformizarea lichidului.
~ Păstrarea se face la frigider , ferită de căldură şi lumină.
~ Se incălzeşte la temperatura corpului in momentul folosirii.
~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
Stabilirea dozei necesare:
~ Se fixează o doză individualizată funcţie de:
– Tipul de insulină folosit.
– Numărul de injecţii pe zi.
– Intervalul dintre doze.
– Modificările din alimentaţie.
– Schimbarea programului de activitate.
– Medicaţie complementară.
– Exerciţii fizice, gimnastică.
– Conduită terapeutică postnatală.
Pregătirea dozei:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat,
cale de administrare.
~ Se aspiră in seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie
administrată.
~ Se puncţionează dopul de cauciuc şi se intoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina in seringă
pană se obţine doza necesară.
~ Se scoate aerul şi se schimbă acul.
~ Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE
INCĂRCARE IN SERINGĂ
RECOMANDATĂ DE MEDIC.
~ Amestecul se face inaintea injectării.
~ Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.
131
Injectarea insulinei:
~ Se dezinfectează locul şi zona inconjurătoare.
~ Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
~ Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
~ Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
~ Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
Reacţii la insulină:
Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
– Doză prea mare de insulină.
– Absenţa sau intarzierea meselor.
– Exerciţii fizice şi activitate in exces.
– Boală infecţioasă.
– Tulburări de tranzit.
– Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
– Boli endocrine.
– Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
– Consum de alcool.
Semnele hipoglicemiei::
– apar brusc.
– Transpiraţii, tulburări de somn.
– Ameţeală.
– Anxietate.
– Palpitaţii.
– Vedere neclară – in ceaţă.
– Tremurături.
– Vorbire neclară.
-Foame.
– Stare depresivă.
– Agitaţie, iritabilitate.
– Senzaţie de furnicături in maini.
– Mişcări nesigure.
– Delir.
– Cefalee.
– Modificări comportamentale.
– Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete
de glucoză.
-Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.
Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
– Prin doză insuficientă de insulină.
– Nivel crescut de glucoză in sange.
– Aport alimentar mai bogat in glucide decat cel planificat.
– Febră.
– Infecţii.
132
– Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală, facies
roşu, sete, pierderea cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie,
respiraţie Kussmaul, tahicardie, deces.
Lipodistrofia:
– Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie cu
depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi
ingroşarea ţesuturilor.
TESTUL HIPERGLICEMIEI PROVOCATE
Proba se poate face prin administrarea glucozei per os sau intravenos.
a) Pentru determinarea hiperglicemiei provocate prin administrarea glucozei
per os , bolnavul se anunţă să nu mănance in dimineaţa probei şi se
administrează 1 g glucoză / kgcorp per os.
~ Inainte de efectuarea probei bolnavul este rugat să urineze.
~ Se recoltează sange pentru dozarea glicemiei.
~ Bolnavul bea glucoza dizolvată intr-o cană de apă.
~ Se recoltează glicemia la 30, 60, 90, 120 şi 180 minute după administrarea
glucozei.
~ La fiecare recoltare bolnavul va urina pentru dozarea glicozuriei.
~ După 2 ore glicemia revine la nivelul iniţial.
~ Valoarea normală la una din probele recoltate valoarea este de maxim 1,6 g
‰, iar ultima probă are valoare sub cea martor; nu apare glicozuria.
~ Patologic valoarea glicemiei depăşeşte cel puţin o probă valoarea de 1,6 g ‰
şi nu mai coboară la valoarea iniţială – martor – se diagnostichează diabetul.
b) Pentru determinarea hiperglicemie provocate prin administrarea glucozei
pe cale intravenoasă , bolnavul se anunţă să nu mănance in dimineaţa probei
şi se administrează după recoltarea probei de glicemie martor, prin injecţie
intravenoasă 10 ml soluţie de glucoză 50% in cel mult 2 minute.
~ La 15, 30, 45 şi 60 minute după injecţie se repetă recoltarea glicemie.
~ In condiţii normale nivelul maxim de glicemie se atinge in 10-15 minute, iar
la 40-50-60 minute nivelul glicemie revine la valoarea iniţială.
TESTE DE DETERMINARE A SENSIBILITĂŢII ORGANISMULUI LA
ALERGENI
Testele cutanate:
~ Pun in evidenţă o hipersensibilitate la anumiţi alergeni – arată prezenţa
anticorpilor in piele. Cele mai folosite
sunt testele cutanate (skin–prientests) la un alergen suspect.
~ La astmatici se poate folosi cu prudenţă un test intradermic cu alergen pentru
a evidenţia o reacţie intarziată.
~ Testul este riscant, foloseşte o doză mare de antigen şi poate provoca o reacţie
anafilactică.
133
Indicaţii
– Testele cutanate pozitive pentru alergenii respectivi, dar anamneza nu ne
sugerează acest lucru.
– Anamneza pozitivă pentru un anumit alergen cu teste cutanate negative.
– Bronşite alergice profesionale, dar neinsoţite de bronşiole paroxistice.
Contraindicaţii:
– Hipersensibilitate.
– Insuficienţă respiratorie.
– Insuficienţă cardiacă dreaptă.
~ Citirea se face la 15-20 minute.
Pentru citirea corectă a testelor cutanate alergice este obligatorie efectuarea şi
a unul test la ser fiziologic (martor negativ).
Instilarea in sacul conjunctival – Instilarea in sacul conjunctival a 2-3 picături
de ser diluat 1/10 (test pozitiv = edem local cu lăcrimare şi hiperemie).
Scarificarea tegumentelor – Se aplică pe suprafaţa tegumentelor scarificate ser
nediluat (test pozitiv = după 30 minute apare edemul, tumefacţia, roşeaţa şi
pruritul).
Intradermoreacţia – Se injectează intradermic 1/10 ml ser diluat 1/10 – 1/100
sau 1/1.000 (test pozitiv cand apare după 30 minute o reacţie papuloasă local).
Observaţii:
~ La cei alergici sau sensibilizaţi se practică desensibilizarea.
~ Pentru desensibilizare se folosesc cele mai mici doze la care nu apare nici o
reacţie şi intreaga cantitate se administrează cu acea diluţie.
~ Se incepe cu o diluţie de 1/100 – 0,1 ml , continuand la intervale de 20 minute
cu 0,3 ml-0,5 ml,1 ml din aceeaşi diluţie, apoi se repetă dozele cu o diluţie de
1/10 după care se va injecta serul nediluat incepand cu aceleaşi doze, după care
se introduce intreaga cantitate de ser nediluat.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA COPIL
Condiţii:
~ Administrarea medicamentelor se face funcţie de varstă.
~ Atitudinea trebuie să fie adecvată – de colaborare cu copilul.
~ Se urmăreşte prevenirea intoxicaţiilor accidentale.
Administrarea medicamentelor pe cale orală:
~ Medicamentele se dau sub formă de pulberi, pisate.
~ Corectarea gustului neplăcut se face prin adaus de zahăr, miere, lichide cu
gust plăcut sau inglobate intr-un aliment păstos.
~ Se aşează copilul in poziţie decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau poziţie
şezand la copilul mic.
~ Se imobilizează cu blandeţe şi răbdare.
~ Se ia linguriţa (5g) sau lingura (15 g) cu medicamentul pregătit şi se deschide
gura prin stimularea buzelor sau prin comunicare verbală.
~ Se introduce linguriţa aproape de baza limbii şi se varsă conţinutul cu grijă să
intre pe calea digestivă.
134
~ Se retrage linguriţa şi se urmăreşte deglutiţia medicamentului.
~ Se face controlul cavităţii bucale.
~ In caz de aspirare accidentală a medicamentului administrat, se intoarce
copilul in decubit ventral şi se aplică tapotări uşoare pe toracele posterior.
~ NU se toarnă conţinutul in timpul inspirului.
~ NU se dau tablete, drajeuri, comprimate nepisate la copilul sub 3 ani.
Administrarea medicamentelor prin injecţii:
~ Se preferă injecţiile intramusculare.
~ Se explică copilului de ce i se fac injecţii – fără a-l ameninţa sau speria.
Injecţia nu este o pedeapsă.
~ Se aşează copilul in decubit dorsal.
~ Se vorbeşte bland.
~ Se imobilizează copilul şi se execută injecţia.
~ NU se pregăteşte injecţia in faţa copilului.
Administrarea supozitoarelor:
~ Asistenta se spală pe maini, se dezinfectează şi imbracă mănuşi de protecţie.
~ Dezbracă copilul şi observă regiunea perianală – observand leziuni, urme de
fecale, infecţii etc.
~ Se asigură igiena regiunii perianale a copilului.
~ Se pregăteşte supozitorul, se despachetează şi se lubrefiază cu ulei de
vaselină.
~ Se aşează copilul in decubit lateral, in decubit dorsal cu picioarele flectate pe
abdomen sau culcat pe abdomen pe genunchii asistentei sau mamei.
~ Se depărtează fesele copilului şi se introduce supozitorul complet in orificiul
anal.
~ Se strang fesele intre police şi degetele mainii circa 1 minut – pentru a
favoriza ridicarea supozitorului in rect.
~ Se supraveghează reacţiile copilului urmărind evitarea evacuării
supozitorului.
Administrarea intravenoasă a medicamentelor:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile. Se imbracă mănuşile de protecţie.
~ Se pregătesc materialele necesare.
~ Se incarcă seringa.
~ Se alege locul favorabil puncţiei (vene epicraniene, vene de la plica cotului,
vena pedioasă, vena jugulară etc.).
~ Se imobilizează copilul cu blandeţe.
~ Se execută puncţia venei şi se injectează medicamentul.
~ In cazul perfuziei, imobilizarea copilului se face astfel:
▪ Pentru braţ sau picior – se fixează cu atelă.
▪ Pentru venele epicraniene – se infaşă braţele pe langă corp.
▪ Se fixează un colac de cauciuc sub capul copilului.
~ La indicaţia medicului, copii agitaţi pot fi sedaţi inainte pentru a preveni
accidentele de tehnică.
135
Observaţii:
~ Inaintea administrării medicaţiei se verifică foaia de observaţiei sau
recomandările medicului.
~ Se verifică ambalajul şi specificaţiile pentru medicamentul ce trebuie
administrat.
~ Se verifică termenul de valabilitate.
~ Se verifică doza.
~ Nu se administrează medicamente cu modificări de miros, aspect, culoare,
gust, ambalaj deteriorat.
~ Se supraveghează copilul şi se observă reacţiile alergice sau de intoleranţă.
~ NU se lasă medicaţia la indemana copiilor.
VACCINAREA BCG (Bacil Calmette Guerin)
Vaccinarea şi revaccinarea BCG se face pe grupe de varstă – conform
calendarului vaccinărilor stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Material necesar:
~ Fiolă cu vaccin şi solvent. Foiţă de material plastic pentru desfacerea fiolei de
vaccin.
~ Material pentru injecţie intradermică. Seringă de 0,5-1 ml. Eter pentru
dezinfecţia tegumentelor.
Calea de administrare:
~ Intradermic.
Pregătirea materialelor necesare administrării:
~ NU se face sterilizarea materialelor necesare vaccinării impreună cu
materialele necesare testării tuberculinice.
Prepararea soluţiei:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se observă fiola de vaccin – nu trebuie să adere la perete.
~ Se inveleşte in foiţa de plastic şi se rupe gatul fiolei, astfel ca aerul să
inlocuiască lent vidul din fiolă pentru a nu imprăştia conţinutul in afară.
~ Se aspiră lichidul de suspensie şi se trece in fiola cu vaccin.
~ Se obţine o suspensie incoloră, omogenă, uşor opalescentă.
Tehnica vaccinării BCG:
~ Se verifică din nou datele pacientului.
~ Se dezbracă braţul stang, se dezinfectează faţa postero-externă a braţului şi se
aşteaptă evaporarea.
~ Se injectează stric intradermic 0,1 ml suspensie.
~ Se obţine o papulă de 6-7 mm.
~ Se retrage acul fără aplicarea tamponului dezinfectant.
Interpretarea rezultatelor:
136
~ La 30 minute → papula formată in timpul injectării dispare.
~ La 24-48 ore → apare eritem in jurul punctului de inoculare (durează 2-3
săptămani şi nu are semnificaţie).
~ La 7-14 zile → se formează nodul mic la locul inoculării care creşte timp de
1-2 săptămani. Baza nodulului este uşor indurată, iar pielea care-l acoperă este
roşie, lucioasă. Partea periferică devine roz pal, partea centrală roşu inchis, apoi
violaceu. Pielea de la acest nivel se subţiază, formează un orificiu pe unde se
elimină conţinutul nodului formand o crustă inconjurată de o zonă roşie.
~ Crusta se elimină după cateva săptămani lăsand la locul vaccinării o cicatrice
depigmentată.
Observaţii:
~ Suspensia de vaccin trebuie ferită de lumină.
~ Vaccinul se utilizează in maxim o oră de la preparare.
~ Alcoolul neutralizează tuberculina.
IDR LA TUBERCULINĂ
Este o reacţie cutanată alergică ce se bazează pe modificarea sensibilităţii
organismului in contact cu alergenul.
Scop:
~ Diagnosticarea tuberculozei.
~ Depistarea persoanelor ce trebuie vaccinate BCG.
~ Depistarea bolnavilor sau purtătorilor ce trebuie supuşi tratamentului specific,
respectiv chimioprofilaxiei cu HIN.
Caracteristicile tuberculinei:
~ Tuberculina purificată reprezintă totalitatea substanţelor ce precipită cu acid
tricloracetic in filtratul culturilor vechi de Mycobacterium tuberculosis.
~ Se foloseşte fiole de 2 UTC marcate cu roşu sa fiole de 10 UTC marcate cu
albastru.
Tehnică:
~ Se execută prin metoda reacţiei Mantoux.
~ Se injectează stric intradermic 0,1 ml soluţie PPD (tuberculină purificată).
~ Injectarea se face in treimea mijlocie, faţa anterioară a antebraţului.
Interpretare:
~ Reacţia se citeşte la 72 ore. Se notează diametrul transversal maxim in mm.
~ Se notează aspectul deosebit – flictena, ulceraţia, necroza.
~ Orice reacţie peste 10 mm impune examen radiologic pulmonar.
Observaţii:
137
~ Sensibilitatea poate fi determinată şi de unele stări fiziologice: sarcină,
subnutriţie, bătraneţe, boli acute sau cronice (rujeolă, tuse convulsivă,
sarcoidoză), tratament cu clucocorticoizi, unele forme terminale ale
tuberculozei.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ ŞI
SUBLINGUALĂ
Definiţie:
~ Calea orală → calea naturală de administrare a medicamentelor care se resorb
la nivelul mucoase digestive.
Forma de prezentare:
~ Formă lichidă:
▪ Soluţii – substanţe dizolvate in apă, alcool.
▪ Mixturi – suspensii.
▪ Infuzii – ceaiuri.
▪ Decoct – soluţii extractive obţinute prin fierbere.
▪ Tincturi – soluţii extractive alcoolice.
▪ Extract.
▪ Uleiuri.
▪ Emulsii – amestec de două lichide.
▪ Siropuri.
~ Formă solidă:
▪ Tablete (comprimate).
▪ Drajeuri – acoperite cu strat protector, colorat diferit, cu rol in mascarea
gustului, mirosului preparatului.
▪ Granule.
▪ Mucilagii.
▪ Pulberi.
▪ Capsule.
Efect medicamentos:
~ Local – favorizează cicatrizarea, excită peristaltismul,
dezinfectează etc.
~ General – efect asupra intregului organism etc.
Contraindicaţiile administrării pe cale orală:
~ Medicamente inactivate de sucurile digestive.
~ Medicamente care nu trec bariera digestivă.
~ Cand se doreşte efect rapid.
~ Refuz din partea bolnavului.
~ Au efect iritant digestiv. Intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.
~ Lipsa reflexului de deglutiţie. Evitarea sistemului venei porte.
Mod de administrare:
~ Cu pahare gradate. Cu cană, căniţă.
~ Cu linguriţa sau cu lingura.
138
~ Cu pipeta sau cu picurător.
~ Medicamentele care se resorb la nivelul mucoasei bucale se
administrează sublingual (Nitroglicerina).
Indicaţii tehnice de administrare:
~ Se folosesc materiale individuale pentru administrare.
~ Prafurile se aplică pe rădăcina limbii şi se inghit cu apă, ceai
etc.
~ Granulele se administrează cu linguriţa.
~ Capsulele ajung nedizolvate in stomac.
~ Pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie medicamentele se administrează
sfărmate.
Observaţii:
~ Medicamentele se verifică inaintea folosirii.
~ Nu se manipulează direct cu mana.
~ Se administrează personal, fiecare doză.
~ Nu se asociază medicamente cu efecte incompatibile.
~ Se evită atingerea dinţilor cu medicamente cu efect asupra smalţului dentar.
~ Inaintea servirii medicaţiei se spală mainile şi se dezinfectează.
~ Se atenţionează pacientul asupra efectelor medicamentelor.
ECHIVALENŢA MEDICAMENTELOR:
~1 pahar de lichior
~15 ml ulei
~1 ceaşcă de cafea ~50 ml apă
~1 pahar de vin ~100 ml apă
~1 pahar de apă ~200 ml apă
~1 linguriţă ~5 ml apă
~6,5 ml sirop
~4,5 ml ulei
~1 lingură supă ~15 ml apă
~20 ml sirop
~12,5 ml ulei
~1 linguriţă plină cu pulbere 10 g
~1 linguriţă rasă cu pulberi 5 g
~1 lingură rasă cu pulbere 15 g
~1 varf de cuţit ~1 g
~20 picături ~1 g soluţie apoasă
~40 picături ~1 g soluţie uleioasă
~60 picături ~1 g soluţie alcoolică
~1 g tinctură Alcoolică
139
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ
Definiţie:
~ Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de administrare
digestivă cu efecte de resorbţie la nivelul mucoasei rectale.
Forma de prezentare:
~ Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o
extremitate ascuţită, la care substanţa activă este inglobată intr-o masă solidă
(unt de cacao) care se topeşte la temperatura corpului.
~ Clisme medicamentoase cu soluţii izotone.
~ Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată in ser fiziologic sau ser
glucozat 5% 10-15 ml.
~ Clisme picătură cu picătură – administrată in 24 ore – 1000.2000 ml soluţie
medicamentoasă.
Indicaţii de administrare:
~ Pacienţi cu tulburări de deglutiţie.
~ Evitarea mucoasei digestive.
~ Pacienţi operaţi pe tub digestiv.
~ Intoleranţă digestivă.
~ Evitarea circulaţiei portale.
Scop:
~ Purgativ.(evacuator)
~ Terapeutic.
Efecte locale:
~ Golirea rectului.
~ Calmarea durerilor.
~ Atenuarea peristaltismului intestinal.
~ Efect antiinflamator.
Efecte generale
~ Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic.
~ Acalor – efect antitermic etc.
Contraindicaţii:
~ Afecţiuni rectale sau anale. Diaree.
~ Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.
Administrarea supozitoarelor:
~ Materiale necesare:
– Supozitor la temperatura camerei.
– Mănuşi de protecţie.
– Vaselină.
– Tăviţă renală.
– Material pentru toaleta locală.
140
~ Tehnică:
– Se spală şi se dezinfectează mainile. Se imbracă mănuşi de protecţie.
-Se pregătesc materialele necesare.
– Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.
– Se efectuează clismă evacuatoare dacă bolnavul nu a avut scaun, inaintea
administrării supozitoarelor cu efect terapeutic.
– Se aşează bolnavul in decubit lateral cu membrele inferioare flectate.
– Se verifică recomandările de administrare.
– Se despachetează supozitorul şi se unge varful cu vaselină.
– Se depărtează fesele bolnavului cu mana stangă şi se introduce supozitorul cu
partea ascuţită inainte, pană ce trece de sfincterul anal intern.
– Se cere bolnavului să strangă fesele şi să menţină supozitorul – se explică că
senzaţia de defecare va dispărea in cateva minute odată cu topirea supozitorului.
Observaţii:
~ Nu se administrează mai multe supozitoare odată. Supozitoarele se păstrează
la frigider.
~ Se incălzesc uşor inaintea folosirii. Atenţie la topirea lor căci nu mai pot fi
introduse in rect in stare lichidă.
~ Se schimbă mănuşile după fiecare administrare de supozitoare dacă se face la
mai mulţi bolnavi.
Clisma medicamentoasă:
~ Se pod administra medicamente ca digitală, clorură de calciu, clorhidrat,
tinctură de opiu, chinină etc.
~ Cu efect local se administrează microclisme sau clismă picătură cu picătură
cu ritm de 60 picături pe minut
~ Sunt precedate cu 60 de minute inainte de clismă evacuatoare.
~ Microclisma se introduce cu seringa adaptată la canula rectală.
~ Pentru menţinerea temperaturii soluţiei introduse se folosesc rezervoare
termostate.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE VAGINALĂ
Tampoanele vaginale:
Definiţie:
~Tampoanele vaginale sunt confecţionate din vată presată, de formă alungită,
imbrăcată in faşă sau infăşurată cu tricou de aţă care se prelungeşte de la
tampon cu 20-25 cm.
~Capetele feşii răman parţial in afara vaginului şi permit extragerea tamponului.
~Prin tampoane se introduc in vagin medicamente sub formă de soluţii sau
unguente.
Materiale necesare:
~Valve vaginale.
~Pensă ginecologică sterilă.
~Soluţie medicamentoasă.
141
~Tăviţă renală.
~Glicerină pentru lubrefiere.
~Tampoane sterile.
~Mănuşi de protecţie.
Efectuarea tehnicii:
~Se spală maini şi se dezinfectează.
~Se imbracă mănuşile de cauciuc.
~Se aşează bolnava in poziţie ginecologică.
`Se lubrefiază valvele vaginale.
~Se depărtează pereţii vaginului cu valvele vaginale.
~Se imbibă tamponul cu medicament şi se introduce prin lumenul creat de
valve pană in fundul de sac posterior al vaginului, in aşa fel incat aţa să rămană,
fără să atarne, in afara vaginului.
~Se indepărtează tamponul la ora sau ziua indicată de medic.
Globulele vaginale:
Definiţie:
~Sunt preparate farmaceutice de formă ovoidă sau sferică, cu medicamentul
inglobat in substanţe care se topesc la temperatura din vagin.
Materiale necesare:
~Materiale necesare pentru spălătură vaginală.
~Mănuşi de protecţie.
~Globule vaginale.
Efectuarea tehnicii:
~Se spală şi se dezinfectează mainile.
~Se imbracă mănuşile de cauciuc.
~Se aşează bolnava in poziţie ginecologică.
~Se face spălătură vaginală după tehnica cunoscută.
~Se depărtează labiile cu mana stangă, iar cu dreapta se introduce globulul
vaginal şi se impinge cu indexul spre colul uterin.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE
Definiţie:
~ Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase şi volatile in organism prin mucoasa respiratorie.
Forma de prezentare:
~ Gaze sau substanţe gazeificate.
~ Pulberi dizolvate.
~ Lichide fin pulverizate.
~ Vapori – aerosoli.
~ Soluţii pentru instilaţii traheale.
Scop:
~ Dezinfecţie locală.
~ Decongestionarea mucoasei respiratorii.
142
Metode de administrare:
~ Inhalaţie.
~ Instilaţie.
~ Aerosoli.
Inhalaţia:
~ Reprezintă introducerea unor substanţe medicamentoase – esenţe aromatice,
antiseptice, săruri etc. in organism prin inhalare pe cale respiratorie.
~ Pot fi inhalate substanţe in stare pulverizată sau vaporizate.
~ Indicaţii : rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.
~ Contraindicaţii : pacienţi inconştienţi, astenici, adinamici, copii.
~ Materiale necesare :
– Inhalator.
– Substanţa medicamentoasă prescrisă.
– Vaselină.
– Cort sau pelerină. Prosop.
~ Pregătirea pacientului :
– Se explică tehnica şi inofensivitatea ei.
– Se aşează confortabil pe scaun.
– Se cere suflarea nasului.
– Se aşează prosop in jurul gatului.
– Se ung buzele şi tegumentele periorale cu vaselină.
– Se explică pacientului să inspire pe gură şi să expire pe nas.
~ Tehnica :
– Se spală şi se dezinfectează mainile.
– Se toarnă apă in recipientul inhalatorului şi se umple pe jumătate.
– Se introduce recipientul cu medicament. Cand apa fierbe, vaporii formaţi
antrenează medicamentul pulverizandu-l
– Se aduce inhalatorul in faţa pacientului care aşează cu capul aplecat deasupra
inhalatorului (la distanţă de 30- 80 cm) şi se acoperă cu pelerina.
~ Ingrijirea bolnavului după tehnică :
– Pacientul este şters şi uscat.
– Se asigură repaus la pat 2-3 ore.
~ Observaţii :
– Inhalaţia vaporilor amestecaţi cu medicamente volatile are o durată de maxim
5-20 minute.
– Pentru a evita inspirarea vaporilor in stare pura se utilizează esenţe aromate,
antiseptice sau substanţe minerale, alcoolice.
– Nu se inhalează primii vapori produşi deoarece antrenează şi picături de apă
fierbinte.
Utilizarea flacoanelor presurizate:
~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.
~ Se răstoarnă flaconul şi se adaptează buzele in jurul piesei bucale.
~ Se inclină capul uşor posterior.
~ Expiraţie lentă, profundă.
~ Inspir profund cu activarea flaconului cu aerosoli păstrand limba apăsată.
143
~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas.
~ Clătirea gurii cu apă caldă.
Utilizarea inhalatoarelor cu capsule:
~ Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.
~ Fixarea capsulei in inhalator. Expiraţie lentă pentru golirea plămanilor.
~ Inhalarea substanţei prin inspir profund.
~ Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas.
~ Expiraţie pe nas şi clătirea gurii cu apă caldă.
Observaţii:
~ Suprafaţa intinsă a alveolelor intens vascularizate favorizează absorbţia
gazelor sau substanţelor gazeificate, fin pulverizate sau instilate.
~ Distribuirea cantităţii de aerosoli:
– 40% in alveolele pulmonare.
– 35% in căi respiratorii superioare şi mijlocii.
– 25% se elimină prin expiraţie.
~ Inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafaţa căilor respiratorii de
antibiotice, bronhodilatatoare, anestezice, antialergice, fluidizante, expectorante
– cu acţiune locală şi generală.
ADMINISTRAREA OXIGENULUI
Definiţie:
~ Corectarea deficitului de oxigen din organism.
~ Cantitatea de oxigen utilizată in ţesuturi → 0,3 ml O2 % ml sange.
Scop:
~ Terapeutic:
– Asigurarea aportului de oxigen necesar.
– Corectarea hipoxiei şi hipercapniei.
-Susţinerea funcţiei respiratorii.
Indicaţii:
~ Anestezie generală.
~ Hipoxii:
-Hipoxie anemică – prin lipsa hemoglobinei.
– Hipoxie hipoxică – prin insuficienţă ventilatorie.
– Hipoxie histotoxică – prin blocarea fermenţilor respiratori la nivel celular.
– Hipoxie circulatorie – prin tulburări de circulaţie.
~ Complicaţii postoperatorii.
~ Lăuze.
~ Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi circulatorii.
Surse de oxigen:
~ Staţie centrală de oxigen.
~ Microstaţie.
~ Butelie de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.
144
Materiale necesare:
~ Sursă de oxigen.
~ Reductor de presiune.
~ Manometru.
~ Barbotor – umidificator (cu apă sau apă cu alcool 1/1).
~ Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.
Norme de protecţie:
~ Fără grăsimi, carpe grase, maini unsuroase – pericol de explozie.
~ Fără foc deschis in apropierea sursei de oxigen.
~ Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie – de culoare albastră.
~ Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen.
~ Fixarea tubulaturii se face vertical.
Condiţii de administrare:
~ Cu reductor de presiune.
~ Oxigen barbotat.
~ Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator.
~ Căi respiratorii dezobstruate.
Metode de oxigenoterapie:
~ Sondă nazală.
~ Cateter nazal.
~ Ochelari.
~ Mască pentru oxigenoterapie.
~ Cort de oxigen.
Oxigenoterapie prin sondă, cateter nazal sau ochelari:
~ Se măsoară distanţa de la tragus (lobul urechii) la nară.
~ Se introduce sonda sau cateterul (cu orificii laterale) pană in faringe, paralele
cu palatul osos şi perpendicular pe buza superioară.
~ Cateterul nazal se introduce pe nară sau prin pipă Guedel.
~ Se fixează sonda cu leucoplast.
~ Ochelarii se fixează după urechi şi au două sonde de plastic care pătrund pe
nări. Sunt recomandate la copii şi bolnavi agitaţi.
~ Se administrează cu debit de 12 l pe minut
Oxigenoterapia prin mască:
~ Masca pentru oxigenoterapie poate fi cu sau fără inhalarea aerului inspirat.
~ Se fixează pe faţa pacientului acoperind gura şi nasul.
~ Este greu de suportat de către pacient datorită hamului de etanşare.
~ Se verifică scurgerea de oxigen şi se fixează debitul la 10-12 l pe minut.
~ Se aşează masca pe faţa bolnavului şi se fixează cu curea in jurul capului.
145
Oxigenoterapie prin cort:
~ Bolnavul respiră intr-un spaţiu limitat.
~ Concentraţia de oxigen nu trebuie să depăşească 50%.
~ Circulaţia aerului este deficitară, ducand la incălzirea bolnavului – necesită
răcire cu gheaţă sau aparate răcitoare.
Incidente şi accidente:
~ Distensie abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag.
~ Emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gatului.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATA
PE CALE TEGUMENTARĂ
Definiţie:
~ Administrarea medicamentelor pe cale percutanată reprezintă introducerea
medicamentelor prin suprafaţa tegumentelor cu absorbţie la nivelul pielii.
Efect:
~ Local – fricţiunea etc.
~ General – ionoforeza etc.
Forma de prezentare:
~ Pudre.
~ Comprese medicamentoase.
~ Alifii, uleiuri, emulsii uleioase.
~ Unguente, paste.
~ Mixturi agitate.
~ Săpunuri terapeutice.
~ Emplastre medicinale.
~ Băi medicinale etc.
Metode de administrare:
~ Fricţiune.
~ Pudraj.
~ Comprese medicamentoase.
~ Badijonări.
~ Ionoforeză.
~ Băi medicinale.
Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză pentru protecţia patului.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Comprese, tampoane sterile.
~ Pense, porttampon, spatule chirurgicale.
~ Pudriere, pulverizator.
~ Săpun.
~ Prosop.
~ Tăviţă renală.
146
Fricţionarea :
~ Medicamentele sunt inglobate in lipoizi sub formă de unguente, uleiuri sau
emulsii uleioase.
~ Se recomandă in tratamentul RAA – cu salicilat de metil şi de sulf etc.
Tehnică:
– Se spală suprafaţa de tratat cu apă şi săpun.
– Se usucă bine.
– Se imbracă mănuşi de protecţie.
– Se aplică medicamentul pe piele.
– Se execută mişcări circulare cu presiune redusă (cu varful degetelor sau cu
suprafaţa palmei) pentru a masa medicamentul in piele.
– Durata fricţiunii → 20-30 minute pentru o suprafaţă de 20-30 cm2.
– Se masează pană la dispariţia aparentă a medicamentului.
– Suprafaţa tratată se acoperă cu comprese sau dacă aplicarea s-a făcut pe toată
suprafaţa pielii se inveleşte in cearşaf.
~ Nu se fricţionează zonele cu afecţiuni dermatologice, plăgi etc.
~ Se evită contactul cu ochii, vaginul, meatul urinar – are efect iritant.
~ Medicul prescrie: orarul, frecvenţa, durata, cantitatea şi suprafaţa.
Ionoforeza:
~ Reprezintă introducerea medicamentelor prin piele cu ajutorul curentului
galvanic.
~ Se pot introduce medicamente ionizate ca : iod, magneziu, salicilat de sodiu,
histamină, stricnină, cocaină, novocaină etc.
Scop :
– Terapeutic – cu efect general.
Tehnică :
– Se anunţă pacientul şi se explică tehnica şi importanţa ei.
– Se conduce pacientul la serviciul de fizioterapie.
-Se aşează in şezut pe pat.
– Pielea se spală cu apă şi săpun şi se clăteşte abundent.
– Se aplică electrozii inveliţi in tifon imbibat cu soluţie medicamentoasă – polul
activ se aplică pe regiunea ce trebuie tratată.
~ Intensitatea curentului → 20-100 mA, socotind 10-15 mA / 100 cm2.
~ Durata tratamentului → 10-30-60 minute
~ Se supraveghează starea generală a bolnavului.
Pudrajul:
~ Constă in pudrarea pielii cu pudre medicamentoase.
~ Efect: absorbţia excesului de grăsimi, uscarea şi răcorirea pielii.
~ Se aplică: talc, oxid de zinc, caolin făină de grau in care s-a inglobat
substanţa medicamentoasă – antibiotic, chimioterapic etc.
~ Se aplică cu: pudriere, tampoane, comprese.
147
Comprese medicinale:
~ Se aplică comprese (din material textil) imbibate in substanţă
medicamentoasă la temperatura corpului.
~ Se pot aplica: substanţe dezinfectante, antiinflamatoare, decongestionante,
astringente – Rivanol, Burow etc.
~ Se aplică reci sau calde – temperatura va fi menţinută constantă pe toată
durata aplicării.
Badijonarea:
~ Soluţiile medicamentoase imbibate pe tampoane fixate pe porttampon se
aplică pe tegumente prin ştergere sau pensulare.
~ Nu se introduce pensula sau tamponul in flaconul cu soluţie.
~ Tampoanele folosite se ard.
~ Soluţii folosite: tinctura de iod, violet de genţiana, albastru de metil,
mercurocrom, betadine etc.
Unguentele:
~ Sunt preparate farmaceutice semisolide.
~ Substanţa activă este inglobată in vaselină sau grăsimi animale sau vegetale.
~ Se păstrează la rece.
~ Se aplică prin intindere cu spatula chirurgicală, prin fricţiune sau direct din
tub pe suprafaţa mucoaselor.
Pastele:
~ Sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decat unguentele.
~ Se aplică cu spatula.
Linimentele:
~ Sunt preparate lichide sau semisolide, cu aspect limpede sau lăptos.
~ Se aplică cu mana sau cu tampoane.
Mixturile:
~ Sunt amestecuri de lichide şi solide (pudre) nemiscibile.
~ Se agită inaintea folosirii.
~ Se intind in strat subţire cu tampoane.Se lasă să se usuce.
Creme, unguente, geluri – de uz genital:
~ Se foloseşte aplicator de unică intrebuinţare.
~ Se indepărtează capacul tubului cu medicament şi se infiletează aplicatorul pe
tub.
~ Se introduce medicamentul prin presare in aplicator.
~ Se introduce aplicatorul profund in vagin şi se apasă pistonul pană la
epuizarea medicamentului, după care se retrage aplicatorul din vagin.
Săpunurile terapeutice:
~ Conţin in compoziţie substanţe medicamentoase: gudron, sulf, ihtiol etc.
~ Se folosesc la spălarea regiunii.
148
~ Pentru efect terapeutic mai puternic se aplică săpunul pe toată suprafaţa pielii
şi se lasă să se usuce.
~ Se indepărtează la cateva ore sau 1-2 zile.
~ au efect purgativ.
Stilete caustice:
~ Au forma unor bastonaşe introduse in tuburi protectoare.
~ Substanţa activă → sulfat de cupru, nitrat de argint.
~ Utilizare: pentru cauterizerea formaţiunilor papilomatoase, a excrescenţele
din ulceraţii, efect hemostatic.
Emplastru medicamentos:
~ Au in compoziţie substanţe medicamentoase.
~ Se aplică direct pe pielea bine spălată şi uscată
~ Nu se aplică pe regiuni cu cute sau sub haine.
~ Pot avea consistenţă vascoasă (se incălzesc inaintea utilizării), aderente la o
suprafaţă textilă sau consistenţă lichidă (se aplică prin pensulare şi se lasă să se
usuce).
Băile medicinale:
~ Efect: dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos.
~ Pot fi parţiale sau totale.
~ Temperatura → apropiată de temperatura corpului.
~ Durata de acţiune 10-20 de minute (sau zile, săptămani – băile terapeutice
folosite in tratamente dermatologice).
~ Se pot face băi slabe cu permanganat de potasiu, infuzii cu plante, băi cu
săruri aromate etc.
Observaţii:
~ Toleranţa ţesuturilor este excelentă.
~ Medicamentele nu sunt inactivate de secreţii sau de componentele sangelui.
~ Se evită administrarea pe această cale la pacienţii cu hipersensibilitate
cunoscută.
~ Nu se fac aplicaţii pe regiuni afectate.
~ Se evită tratamentele prelungite.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ
INJECŢIILE – PREZENTARE GENERALĂ
Definiţie:
~ Calea parenterală – in afara tubului digestiv reprezintă administrarea
medicamentelor prin injecţii.
149
~ Injecţia → introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase sub formă
lichidă in organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă.
Avantajele injecţiilor:
~ Dozaj corect şi exact.
~ Efect instalat rapid, absorbţie uşoară.
~ Absorbţie independentă de starea tractului digestiv.
~ Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor digestive. – hormoni,
vaccinuri, seruri.
~ Evită calea digestivă in caz de intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie,
ingurgitare de substanţe toxice, hemoragii digestive, intervenţii chirurgicale pe
tub digestiv.
~ Posibilitatea administrării medicamentelor bolnavilor inconştienţi.
Scop:
~ Explorator.
~ Terapeutic.
Calea de administrare:
~ Intravenos .
~ Intramuscular .
~ Intradermic .
~ Subcutanat.
~ Intraarterial.
~ Intrarahidian.
~ Intraosos .
~ Intramedular .
~ Subarahnoidian.
~ Intracardiac .
Prezentare farmaceutică:
~ Soluţii injectabile – in fiole.
~ Flacoane cu pulbere – insoţite de solvent.
~ Soluţii incărcate in seringi – pentru unică folosinţă.
~ Soluţiile injectabile pot fi:
– Soluţii apoase.
– Soluţii uleioase.
– Suspensii – pentru absorbţie intarziată.
Reguli generale de pregătire a injecţiilor:
Se verifică:
– Medicamentul prescris.
– Doza – concentraţia – modul de administrare.
– Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.
– Integritatea fiolei, a ambalajului.
– Valabilitatea.
– Modul de păstrare şi depozitare.
~ Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.
150
~ Se verifică soluţia injectabilă.
~ Se dezinfectează locul ales pentru injecţie.
~ Se incarcă corect seringa.
~ Injectarea se face imediat după incărcarea in seringă.
Materiale necesare:
~ Seringă cu ac adaptate injecţiei.
~ Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale: galben, verde (i.m., i.v.),
albastru, mov (s.c.), portocaliu (s.c.), negru (i.m., i.v.), verde (i.m., i.d.), roz
(recoltare, dizolvare şi extragere soluţii).
~ Soluţie de injectat verificată.
~ Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor.
~ Garou, leucoplast.
~ Pile pentru tăierea gatului fiolelor.
~ Mănuşi de protecţie, mască de tifon.
~ Material pentru protecţia patului.
~ Tăviţă renală.
~ Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.
Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se informează pacientul asupra durerii resimţite.
~ Se aşează pacientul in poziţie comodă, atat pentru el, cat şi pentru asistenta
care execută tehnica.
~ La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.
~ Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.
Montarea şi incărcarea seringii:
~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
~ Se desface ambalajul de sus in jos.
~ Se inşurubează acul de amboul seringii.
~ Se indepărtează protecţia acului.
~ Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gatul fiolei şi se deschide fiola (după
ce lichidul din gatul fiolei revine in fiolă prin mişcări de rotaţie).
~ Se aspiră soluţia in seringă, inclinand treptat fiola.
~ Nu se ating pereţii fiolei cu acul.
Incărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc:
– Se indepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează dopul.
– Se aspiră aer in seringă in cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din
flacon.
– Se perforează flaconul şi se răstoarnă.
– Se introduce aerul sub presiune in flacon – lichidul se goleşte singur in
seringă.
~ Se elimină aerul din seringă pană apare o bulă de soluţie pe varful acului.
~ Se ataşează protecţia la ac.
151
Principii de igienă in pregătirea şi administrarea injecţiilor:
~ Se folosesc seringi şi ace sterile – de unică intrebuinţare. După folosire se ard.
Este interzisă sterilizarea lor după utilizare.
~ Seringile reutilizabile sunt decontaminate, curăţate, degresate, clătite,
dezinfectate şi clătite, apoi sterilizate prin metode standard.
~ Materialele sterile de unică intrebuinţare se depozitează in spaţii special
destinate.
~ Este obligatorie spălarea şi dezinfectarea inainte şi după executarea fiecărei
injecţii.
~ Este obligatorie purtarea mănuşilor de protecţie in timpul executării
tratamentelor parenterale.
~ Se recomandă evitarea folosirii flacoanelor multidoză.
~ Este obligatorie schimbarea acului după incărcarea seringii din flacon cu dop
de cauciuc.
Tehnica generală a injecţiilor:
~ Injectarea este intotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.
~ Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariţia
complicaţiilor.
~ Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
~ După injectare se comprimă uşor locul.
~ In cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.
~ Se desface garoul inaintea injectării soluţiei.
Observaţii:
~ Calea de administrare se alege in funcţie de:
– Hotărarea medicului.
– Scopul injecţiei.
– Rapiditatea asimilării medicamentului.
– Resorbţia şi metabolizarea medicamentului.
– Interacţiuni medicamentoase.
– Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.
~ Fiola tăiată se administrează imediat.
~ Fiolele neetichetate se aruncă.
~ Emulsiile injectabile se agită inaintea administrării.
~ In cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului
injecţiei.
~ Soluţia de bicarbonat de sodiu nu se recomandă ca lichid de diluţie.
~ Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie, diluant sau condiţii
de păstrare.
~ Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.
~ Soluţiile uleioase ce se incarcă greu in seringă se incălzesc in apă caldă pentru
a le fluidifica.
~ Substanţele precipitate se agită bine pană dispare orice depozit de pe fundul
fiolelor.
~ Unele medicamente pot flocula in fiole (fapt specificat pe ambalaj). Se
administrează după incălzire in apă caldă.
~ Fiola in care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.
152
Administrarea substanţelor de contrast:
~ Este obligatorie testarea sensibilităţii organismului la substanţa de contrast.
~ Testarea se face injectand 1 ml soluţie – fiola test → numai in prezenţa
medicului.
~ Se aşteaptă 1-5 minute şi se observă reacţia bolnavului.
~ Dacă nu apare reacţie alergică se poate injecta soluţia pregătită pentru
examinare.
Viteza de administrare:
– 15 secunde → examinare minutată.
– 1-2 minute → examinare obişnuită.
– 10-15 minute → administrare prin perfuzie.
INJECŢIA SUBCUTANATĂ
Definiţie:
~ Introducerea in organism de substanţe medicamentoase lichide izotone,
nedureroase, prin intermediul unui ac in ţesutul celular subcutanat.
Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
Locul de elecţie:
~ Faţa externă a braţului.
~ Faţa superoexternă a coapsei.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunile centrale fesiere.
Materiale necesare:
~ Seringă cu ac sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul in repaus.
~ Se dezveleşte locul ales.
Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind
aşezat cu membrul respectiv sprijinit pe şold.
153
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cutează pielea fixand-o intre degete şi ridicand-o de pe planurile profunde.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, in profunzimea
stratului subcutanat, la o adancime de 2-4 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare in seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc , masand uşor zona pentru
accelerarea resorbţiei.
Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia
bruscă a ţesuturilor.
~ Ruperea acului.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Abces – prin infectarea hematogenă.
Observaţii:
~ Nu se injectează in regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee,
foliculită, furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată in acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Numai in cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. – iod,
bismut, mercur etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ
Definiţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone, uleioase sau a
unei substanţe coloidale, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , in stratul
muscular.
Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
Locul de elecţie:
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul
supero-extern fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
Materiale necesare:
~ Seringă cu ac lung, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
154
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul in repaus – in decubit ventral, lateral, şezand sau in
picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa ,se aspiră medicamentul ,se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii supero-externe fesiere.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cat mai relaxată – muşchiul să
fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzand 4-7 cm cu rapiditate şi
siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare in seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masand uşor zona pentru
accelerarea resorbţiei.
~ Se aşează bolnavul comod, in repaus 5-10 minute.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii
nervoase – se retrage acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi
antisepsie.
~ Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase intr-un
vas de sange.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului in apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin
refolosirea seringilor şi acelor.
Observaţii:
~ Nu se injectează in regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee,
foliculită, furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată in acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la
seringă.
INJECŢIA INTRAVENOASĂ
155
Definiţie:
~ Introducerea in circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase izotone sau
hipertone, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
Locul de elecţie:
~ Venele de la plica cotului, antebraţ, faţa dorsală a mainii, vena maleolară,
vena jugulară, venele epicraniene la sugari şi copii.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către
medic. Alegerea tipului de abord se face in funcţie de:
– Starea pacientului.
– Tipul medicamentului.
– Cantitatea de administrat.
– Durata tratamentului.
~ Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări dermatologice.
Materiale necesare:
~ Seringă cu ac mai scurt, sterila.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul in repaus – in decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe
pernă tare, protejată cu muşama şi aleză.
~ Se dezveleşte locul ales – avand grijă ca maneca să nu stanjenească circulaţia.
Tehnica:
~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
– Puncţia venoasă.
– Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi inchidă şi să-şi deschidă de cateva ori pumnul şi să
rămană apoi cu pumnul strans.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde in lumenul ei cca. 1 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sangelui in seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de
introducere.
156
~ Se menţine compresa pe loc 3 minute şi nu se indoaie braţul.
~ Se aşează bolnavul comod, in repaus.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente:
~ Durere – la puncţionarea pielii.
~ Embolie gazoasă – introducerea de aer in cantitate mare , brusc, in sistemul
vascular care poate duce la moarte.
~ Hematom.
~ Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a
ridica garoul (staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului – revărsarea soluţiei injectate in afara venei.
~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare
prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţie de uscăciune in faringe – se impune injectarea
mai lentă a medicamentului.
~ Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere accentuată,
tumefacţie, necroză. Se raportează imediat medicului, se fac infiltraţii locale cu
ser fiziologic şi substanţe resorbante.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se intrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă
medicul.
~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei
medicamentoase.
~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase –
se produce decesul pacientului.
~ Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a substanţelor
cu acţiune neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a
extremităţilor: durere exacerbată, albirea mainii,degete cianotice. Se intrerupe
de urgenţă injectarea.
Observaţii:
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea stransă pacientul poate prezenta
frison → se slăbeşte sau se detaşează garoul.
~ Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din
cateter inaintea puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se
puncţionează vena şi se continuă tehnica injecţiei.
~ Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandren şi
dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de sange.
~ Nu se retrage mandrenul in timpul puncţiei venoase, ci cand apare sangele la
capătul translucid.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul 3-5
minute.
~ Repetarea injecţiei in aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile
anterioare – niciodată mai jos.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Nu se face injecţie intravenoasă decat in poziţie decubit dorsal – niciodată in
poziţie şezand.
157
INJECŢIA INTRADERMICĂ
Definiţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone in organism, prin
intermediul unui ac ataşat la o seringă , in stratul dermic.
Scop:
~ Terapeutic – desensibilizări in afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la sugari.
~ Explorator – intradermoreacţia.
~ Anestezic – infiltrarea dermică cu novocaină.
Locul de elecţie:
~ Faţa anterioară a antebraţului.
~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.
Materiale necesare:
~ Seringă cu ac scurt, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul in repaus comod – in decubit dorsal.
~ Se dezveleşte locul ales.
Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul (0,1 ml) şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se introduce varful acului in grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, cu
bizoul in sus, pană dispare orificiul acului complet.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare in seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru,
inălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente:
~ Revărsat lichidian – cand acul a intrat parţial in derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de
portocală cand acul a pătruns prea profund.
~ Lipotimie.
~ Stare de şoc – in caz de testare a unor alergeni.
~ Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei
puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
158
Observaţii:
~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la
tuberculină – alcoolul inactivează tuberculina.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului.
~ In cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină,
Hemisuccinat de Hidrocortizon, cardiotonice.
PERFUZIA
Definiţie:
~ Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a
soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a
organismului.
Metode de perfuzare:
~ Prin intermediul unui ac fixat in venă.
~ Prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor.
~ Chirurgical – prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai indelungat a
unei canule din plastic.
~ Cu pompă de perfuzie → pompa de perfuzie este un sistem electronic de
administrare a soluţiilor perfuzabile, cu reglare programată a volumului şi
fixarea ratei fluxului de lichid.
Scop:
~ Terapeutic.
~ Anestezic.
~ Hidratare şi mineralizare.
~ Administrarea de medicamente cu efect prelungit.
~ Scop depurativ – diluand şi favorizand excreţia din organism a produşilor
toxici.
~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
Materiale necesare:
~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei.
~ Soluţie de perfuzat.
~ Stativ.
~ Materiale pentru puncţie venoasă.
~ Leucoplast.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
Soluţii perfuzabile:
~ Sunt soluţii sterile, apirogene, in flacoane sau pungi PVC.
~ Trebuie incălzite la temperatura corpului.
159
~ Manitolul soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie incălzită pană dispar
cristalele deoarece soluţia este suprasaturată.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.
Soluţii utilizate:
1.Solutii izotone- sunt solutiile ce contin ioni in concentratie egala cu cea a
organismului
2.Solutii hipertone – sunt solutiile care contin ioni in concentratie mai mare
decat cea fiziologica
3.Solutii hipotone – sunt solutiile care contin ioni in concentratie mai mica
decat cea fiziologica
– Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%,
bicarbonat de sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%.
– Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl 10,20%.,fructoza
20%,
– Ringer – soluţie de electroliţi.
– Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman,
soluţie Tham, soluţie Fischer – alcalină.
– Inlocuitori ai masei circulante.
– Dextran 70 – Macrodex, Dextran 40 – Rehomacrodex.
– Marisang.
– Plasmă umană, sange integral, derivate de masă eritrocitară.
Locul puncţiei pentru perfuzie:
~ Venele de la plica cotului.
~ Venele epicraniene sau jugulare la copii mici şi sugari.
~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mainii.
~ Venele subclaviculare sau femurale.
Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.
~ Se roagă bolnavul să urineze.
~ Se aşează bolnavul cat mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe
suport).
~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.
~ Se acoperă bolnavul cu invelitoare.
Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate,
etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.
~ Se indepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a inchis
prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
160
~ Se deschide prestubul in aşa fel incat lichidul să pătrundă in tubul perfuzor
inlocuind coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca.1/2 din picurător) şi se continuă scoaterea
aerului pană apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.
~ Se inchide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atarnă tubulatura
perfuzorului pe stativ.
Execuţie:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşile de protecţie.
~ Se examinează calitatea venelor.
~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul cu alcool.
~ Se cere bolnavului să strangă pumnul de cateva ori şi să rămană cu pumnul
strans.
~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul.
~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit.
~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături
pe minut sau in funcţie de necesităţi şi de soluţia administrată.
Rolul asistentei medicale in timpul perfuziei:
~ Supraveghează starea generală a bolnavului.
~ Supraveghează locul puncţiei.
~ Supraveghează ritmul de curgere a lichidului.
~ Schimbă flacoanele atunci cand este necesar.
~ Administrează medicaţie recomandată.
~ Asigură administrarea perfuzie pe cat posibil, la temperatura corpului.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se intrerupe perfuzia inaintea golirii complete a flaconului.
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Se extrage acul brusc din venă.
~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
~ Se aşează bolnavul comod şi se inveleşte.
~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide
calde.
~ Se notează in foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
Incidente şi accidente:
~ Hiperhidratare → prin perfuzie in exces. La cardiaci poate determina edem
pulmonar acut, tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se
reduce ritmul transfuziei sau chiar se intrerupe complet, se injectează
cardiotonice.
~ Embolie gazoasă → prin pătrunderea aerului in curentul circulator. Se
previne prin eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei,
intreruperea perfuziei inainte de golirea completă a flaconului
~ Revărsat lichidian → in ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite,
necroze.
161
~ Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.
~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire indelungată prin perfuzie.
~ Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau
obiecte de susţinere a braţului.
~ Coagularea sangelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea
lichidului cu soluţie de heparină.
~ Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sange.
~ Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat in roşu, cald,
dureros la atingere, datorită intoleranţei la soluţii şi cateter sau greşeli de
asepsie.
Observaţii:
~ Instalarea perfuziei se va face in condiţii de asepsie perfectă.
~ Inlocuirea flaconului sau intreruperea perfuziei se va face inainte de golirea
completă pentru a impiedica pătrunderea aerului in perfuzor şi pentru a reţine 2-
3 ml de soluţie pentru control, in cazul in care s-ar produce un accident
(intoleranţă).
~ Este obligatorie notarea pe flacon a orei de aplicare, a ritmului de
administrare, a componenţei soluţiilor perfuzate, medicamentele adăugate,
ora de intrerupere a perfuziei, numele asistentei care a montat perfuzia.
~ Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu
insulină.
TRANSFUZIA
Definiţie:
~ Administrarea sangelui de la donator la primitor , atat direct, cat şi după o
fază intermediară de conservare intr-un flacon de sticlă sau pungă de plastic.
Scop:
~ Restabilirea masei de sange şi asigurarea numărului de globule roşii necesare
pentru transportul oxigenului in caz de hemoragii, anemii, stări de şoc.
~ Imbunătăţirea circulaţiei periferice, reducerea anoxemiei şi mobilizarea
sangelui de rezervă al organismului.
~ Stimularea hematopoezei.
~ Mărirea capacităţii de coagulabilitate a sangelui in vederea hemostazei prin
introducerea in sangele primitorului a unor noi cantităţi de elemente necesare
procesului de coagulare, in caz de hemofilie, trombocitopenie.
~ Aport de substanţe nutritive, proteice.
~ Stimularea reacţiilor metabolice ale organismului, intensificarea schimburilor
celulare.
~ Stimularea reacţiilor antitoxice şi antiinfecţioase prin acţiunea sangelui
transfuzat asupra sistemului reticuloendotelial,
in special cand se administrează sange de la convalescenţi, după boala
respectivă.
~ Corectarea imunodeficienţelor.
~ Corectarea unor deficienţe plasmatice congenitale.
162
~ Depuraţia organismului prin inlocuirea parţială sau totală cu sange proaspăt a
sangelui incărcat cu substanţe toxice (endogene sau exogene).
Metode de transfuzie:
Transfuzie directa → de la donator direct la primitor.
– Constă in trecerea nemijlocită a sangelui din aparatul vascular al donatorului
in sistemul vascular al primitorului.
– Se utilizează numai in condiţii de urgenţă şi in lipsa sangelui conservat.
-Se alege un donator de sange izo-grup, izo-Rh şi numai excepţional un donator
universal (grupa OI).
– Se determină grupul in sistemul OAB şi Rhessuss, comparandu-l cu cel al
pacientului.
– Donatorul şi primitorul vor fi plasaţi in paturi alăturate, paralele, cu membrele
superioare aşezate unul langă altul pe o masă acoperită cu camp steril – la o
distanţă de cca. 30-40 cm.
– Se puncţionează intai vena primitorului, se ridică garoul şi se introduce pe ac
un mandren.
– Se puncţionează vena donatorului, se aspiră sange in aparat pană se elimină tot
aerul din aparat, după care se adaptează aparatul la primitor.
– Cantitatea de sange transfuzat prin această metodă nu va depăşi 500 ml → risc
de lipotimie a donatorului.
– Se supraveghează atent pacientul cateva ore.
Transfuzie indirecta→ cu sange sau preparate de sange recoltate şi conservate.
– Se execută cu sange proaspăt izo-grup, izo-Rh de la donator cunoscut, prin
intermediul flaconului sau pungii din PVC cu stabilizator anticoagulant.
Materiale necesare:
~ Trusă pentru perfuzarea sangelui prevăzut cu filtru la nivelul picurătorului.
~ Sange sau preparat de sange.
– Derivate de sange:
– Plasmă.
-Concentrate eritrocitare.
-Plasmă in formă uscată sau liofilizată.
– Albumină umană.
– Plasmă antihemolitică.
-Gamaglobuline şi imunoglobuline umane specifice.
~ Stativ.
~ Materiale pentru puncţie venoasă.
~ Leucoplast.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Material pentru determinarea grupei de sange.
~ Material pentru determinarea probei de compatibilitate Jeanbreau.
Locul puncţiei pentru perfuzie:
~ Venele de la plica cotului.
~ Venele epicraniene sau jugulare la copii mici şi sugari.
163
~ Venele de pe suprafaţa dorsală a mainii.
~ Venele subclaviculare sau femurale.
Pregătirea pacientului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.
~ Se cere bolnavului să nu mănance inaintea efectuării transfuziei.
~ Se roagă bolnavul să urineze.
~ Se aşează bolnavul cat mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe
suport).
~ Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.
~ Se acoperă bolnavul cu invelitoare.
Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se verifică integritatea flaconului, corespondenţa datelor inscrise,
valabilitatea, aspectul macroscopic.
~ Se incălzeşte flaconul de sange la temperatura corpului sau la termostat.
~ Se indepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
!!!!!!SE EFECTUEAZĂ PROBA DE COMPATIBILITATE !!!!!!!!
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se puncţionează dopul flaconului cu acul trocar al aparatului după ce s-a
inchis prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
~ Se deschide prestubul in aşa fel incat sangele să pătrundă in tubul perfuzor
inlocuind coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. 1/2. din picurător) şi se continuă
eliminarea aerului pană apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de
sange.
~ Se inchide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atarnă tubulatura
perfuzorului pe stativ.
Scopul determinării probelor de compatibilitate:
~ Prevenirea accidentelor transfuzionale grave.
~ Prevenirea hemolizei intravasculare acute.
~ Asigurarea unei transfuzii cu sange compatibil.
Măsuri de prevenire:
~ Determinarea grupei sanguine a primitorului.
~ Alegerea sangelui compatibil.
~ Executarea probei de compatibilitate directă – in vitro – Jeanbreau.
~ Executarea probei de compatibilitate indirectă – in vivo – Oelecker.
Execuţia transfuziei:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşile de protecţie.
~ Se examinează calitatea venelor.
164
~ Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul cu alcool.
~ Se cere bolnavului să strangă pumnul de cateva ori şi să rămană cu pumnul
strans.
~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul.
~ Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit.
~ Se regleaza ritmul in funcţie de recomandarea medicului.
Rolul asistentei medicale in timpul transfuziei:
~ Supraveghează permanent bolnavul pentru a sesiza la timp semnele de
incompatibilitate.
~ Supraveghează locul puncţiei.
~ Supraveghează ritmul de curgere a sangelui.
~ Schimbă flacoanele atunci cand este necesar.
~ Administrează medicaţie recomandată.
~ Asigură administrarea pe cat posibil, la temperatura corpului.
~ Observă apariţia eventualelor reacţii de incompatibilitate.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se intrerupe transfuzia inaintea golirii complete a flaconului.
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Se extrage acul brusc din venă.
~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
~ Se aşează bolnavul comod şi se inveleşte.
~ Se asigură pe cat posibil o temperatură in incăpere mai mare cu 1-2 grade.
~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide
calde. Alimentarea se poate face numai după 2 ore de la terminarea transfuziei
de sange dacă alimentaţia este permisă.
~ Se notează in foaia de observaţie cantitatea de sange perfuzată.
~ Flaconul cu 5-6 ml de sange se păstrează 4 ore pentru a se putea face control
in eventualitatea apariţiei manifestărilor de incompatibilitate după incetarea
transfuziei.
Incidente:
~ Aparatul se poate infunda – cu un cheag sau alt corp străin. Se va schimba
aparatul.
~ Filtrul de aer se poate imbiba cu sange – se va schimba filtrul de aer sau
intreg dispozitivul.
~ Sangele poate conţine cheaguri sau pelicule de fibrină – se pot depune pe
filtru. Se schimbă flaconul de sange.
~ Ieşirea acului din venă .
~ Perforarea venei .
~ Coagularea sangelui pe ac – se schimbă acul.
165
Accidente:
~ Incompatibilitate de grup – se manifestă prin şoc hemolitic. Se intrerupe
transfuzia dacă apar frison, tahicardie, dispnee, paloare, cianoză, vajaituri in
urechi, stare generală alterată, dureri lombare, dureri retrosternale şi se
incepe terapia de antişoc şi prevenirea insuficienţei renale acute.
~ Transfuzie de sange alterat :
– Sange infectat cu germeni virulenţi – care provoacă frisoane foarte puternice
ce apar la 1-2 ore după transfuzie. Se incălzeşte bolnavul cu pături, termofoare,
se administrează băuturi calde. Se incepe antibioterapia masivă, se execută
antibiograma conţinutului flaconului infectat.
– Sangele infectat cu virusul hepatitei epidemice, cu plasmodiul malariei,
HIV, cu spirochete sau brucele – nu provoacă reacţii imediate, ci vor apărea
manifestări tardive după trecerea perioadei respective de incubaţie.
– Prezenţa substanţelor pirogene in sange provoacă : frison, cefalee, febră.
– Embolia pulmonară cu cheaguri – se manifestă prin: agitaţie, cianoză, dureri
toracice, tuse chinuitoare insoţită de hemoptizie şi febră.
~ Introducerea aerului in vasele sanguine – simptomele apar brusc, cu
alterarea stării generale, cianoză, dispnee, hipotensiune, puls slab, filiform,
asemănător cu cele date de embolia cu cheaguri. Se iau aceleaşi măsuri antişoc
de către medicul reanimator.
~ Hemoliză intravasculară – prin transfuzia sangelui neincălzit, la temperatură
joasă – poate provoca blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoză metabolică
sau chiar stop cardiac prin hipotermie (fibrilaţie ventriculară).
Pericole potenţiale in cazul transfuziei masive:
~ Hipotermia.
~ Intoxicaţie cu citrat – scade glicemia.
~ Modificări ale pH-ului – acidoză.
~ Accidente serologice.
~ Accidente de izoimunizare.
Observaţii:
~ Nu se incălzeşte sangele pe radiatoare, la flacără sau in apă caldă.
~ Este interzisă agitarea sau scuturarea flaconului de sange conservat.
~ Dacă apar semne de incompatibilitate se intrerupe imediat transfuzia.
~ Dacă este necesar transfuzarea incă a unui flacon este obligatoriu ca şi pentru
acesta să se execute ambele probe de compatibilitate.
~ Instalarea transfuziei se va face in condiţii de asepsie perfectă.
~ Inlocuirea flaconului sau intreruperea transfuziei se va face inainte de golirea
completă pentru a impiedica pătrunderea aerului in perfuzor şi pentru a reţine 5-
6 ml de sange pentru control.
~ Dacă sangele coagulează pe ac se va schimba acul – nu se va incerca
destuparea lui cu mandren sau sub presiune – pericol ca să ajungă cheagul in
curentul circulator şi să producă embolii.
166
PROBE DE COMPATIBILITATE:
PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ – JEANBREAU
Materiale necesare:
~ Material pentru puncţie venoasă.
~ Lame de sticlă bine spălate şi degresate.
~ Flacon de sange de cercetat – la 37ºC.
~ Serul primitorului – la 37ºC.
~ Alcool. Tampoane.
~ Termostat.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
Efectuarea probei Jeanbreau:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se recoltează sange pentru separarea prin centrifugare a serului primitorului.
~ Se pune pe lama de sticlă o picătură din serul primitorului şi se amestecă cu o
picătură din sangele primitorului respectand proporţia de 1/10 – sange/ser.
~ Se agită lama prin balansare.
~ Se citeşte liber şi/sau la microscop după 5 minute.
Interpretarea rezultatului:
~ dacă se produce aglutinarea → sangele nu este compatibil.
~ dacă nu se produce aglutinarea → sangele este compatibil.
PROBA DE COMPATIBILITATE INDIRECTĂ – OELECKER
Materiale necesare:
~ Materiale necesare pentru transfuzia de sange.
~ Medicaţie necesară pentru intervenţii in accidente posttransfuzionale.
Efectuarea tehnicii:
~ Se spală şi se dezinfectează mainile.
~ Se instalează transfuzia de sange.
~ Se lasă să curgă 20 ml sange in jet continuu.
~ Se reglează ritmul la 10-15 picături pe minut – 5 minute.
~ Se supraveghează bolnavul 5 minute → apariţia semnelor de
incompatibilitate: senzaţie de frig, frison, dureri de cap, dureri lombare,
tahicardie, urticarie, congestia feţei etc.
~ Dacă nu apar semne de incompatibilitate se lasă să curgă incă 20 ml sange in
jet continuu.
~ Se reglează ritmul de administrare la 10-15 picături pe minut – 5 minute.
~ Se observă bolnavul 5 minute.
~ Dacă nu apar semne de compatibilitate se continuă transfuzia.
~ Se fixează ritmul de administrare funcţie de recomandarea medicului.
167
GRUPELE DE SANGE
Date generale:
~ Prezenţa sau absenţa aglutinogenelor A şi B pe hematii determină impărţirea
populaţiei pe grupe sanguine. – in sistemul O, A, B
~ Factorii esenţiali ai oricărui proces imun sunt:
▪ Antigenul.
▪ Anticorpul.
~ Sangele uman conţine:
▪ Aglutinine → α (alfa) şi β (beta).
▪ Aglutinogene → A şi B.
~ Atat aglutininele cat şi aglutinogenele pot fi prezente sau pot lipsi.
~ Coexistenţa unui aglutinogen cu aglutinina corespunzătoare (A+α sau B+β),
la acelaşi individ, nu este compatibilă cu viaţa.
Aglutinogene:
~ Sunt grupate pe hematii.
~ Au caracter de antigen natural.
~ Pot fi puse in evidenţă prin reacţii de aglutinare.
~ Cele mai importante sunt aglutinogenul A, B şi Rh.
Aglutinine:
~ Sunt anticorpi naturali.
~ Se găsesc in serul sanguin.
~ Nu sunt produse de acţiunea unui antigen
~ Cele mai importante sunt α şi β.
~ Nu există aglutinine specifice aglutinogenului Rh.
Aglutinarea – hemaglutinarea:
~ Aglutinarea sau alipirea hematiilor – ce duce la distrugerea hematiilor –
reprezintă fixarea aglutininelor α sau β pe aglutinogenul corespunzător A sau B,
fenomen ce stă la baza reacţiei de hemoliză a sangelui.
~ Prezintă aspectul de cărămidă pisată, grunji sau grăunţe de culoare roşiatică.
~ Studierea fenomenelor de hemaglutinare a făcut posibilă descoperirea
grupelor de sange de bază din sistemul OAB (zero, A, B)
Sistemul OAB
~ Cuprinde 4 grupe de sange.
~ Grupele de sange se notează după numele aglutinogenului fixat pe hematii
şi/sau cu cifre romane de la I la IV
~ Sunt caractere permanente, care nu se modifică in cursul vieţii şi care se
moştenesc.
Grupa O(I):
~ Nu conţine aglutinogen. Conţine aglutinine α şi β.
~ Persoanele cu această grupă sunt donatori universali deoarece pot da sange
oricui indiferent de grupă, dar primesc sange numai de la grupa lor.
168
Grupa A(II):
~ Conţine aglutinogenul A. Conţine aglutinina β.
~ Persoanele din grupă pot primi sange de la grupa lor şi de la grupa O(I).
~ Pot da sange persoanelor cu aceiaşi grupă sau celor din grupa AB(IV).
Grupa B(III):
~ Conţine aglutinogenul B. Conţine aglutinina α.
~ Persoanele din grupă pot primi sange de la grupa lor şi de la grupa O(I).
~ Pot da sange persoanelor cu aceiaşi grupă sau celor din grupa AB(IV).
Grupa AB(IV):
~ Conţine aglutinogenul A şi B. Nu conţine aglutinine.
~ Persoanele din grupă pot primi sange de la orice grupă (primitori universali).
~ Pot da sange numai persoanelor cu aceiaşi grupă AB(IV).
Observaţii:
~ In caz de accident transfuzional responsabilitatea medicală este totală chiar
dacă eroarea vine de la laborator.
~ In caz de necunoaştere a grupei se transfuzează intotdeauna grupa O(I)
~ In mod obişnuit se preferă sangele izo-grup, izo-Rh.
GRUPA SANGUINĂ AGLUTINOGEN -AGLUTININA FORMULA
COMPLETA
O I – Α, β O (I) α şi β
A II A Β A (II) β
B III B Α B (III) α
AB IV AB – AB (IV) –
METODE DE DETERMINARE A GRUPELOR DE SANGE – Metode
Beth-Vincent şi Simonin
– Metoda de determinare a grupei de sange Beth-Vincent – proba directă –
constă din amestecarea hematiilor primitorului cu serurile standard O,A,B şi
observarea aglutinării. Metoda foloseşte aglutinogen necunoscut şi aglutinine
cunoscute.
– Metoda de determinare a grupei de sange Simonin – proba indirectă –
constă din amestecarea serului primitorului cu eritrocite cunoscute din grupele
A (II) şi B (III) observarea aglutinării. Metoda foloseşte aglutinogen
necunoscut şi aglutinine cunoscute.
Date generale:
– Serurile standard se prepară in institute speciale de hematologie.
– Se livrează in fiole sau flacoane.
– Trebuie controlate la fiecare 15 zile. Se păstrează la rece şi intuneric
– Capacitatea maximă de aglutinare la 40ºC.
– Valabilitate maximă 4 luni.
– Hematiile test se obţin la fiecare punct de transfuzie.
169
– Valabilitatea hematiilor este de maxim 3 zile conservate la frigider.
Determinarea grupului sanguin
– Determinarea se face la 16-18ºC.
– Pentru determinare se recoltează sange venos prin punctie venoasa
– Pentru determinare se folosesc seruri standard.
– Se folosesc hematii test.
Executarea tehnicii
– Se verifică calitatea serurilor standard (transparenţă, culoarea gălbuie,
termenul de garanţie) – orice tulburare cat de mică denotă alterarea.
– Se pune cate o picătură de ser test cu diametru de 5-6 cm – cu pipete separate
– pe lama de sticlă in următoarea ordine:
– Ser O(I) in stanga
– Ser A(II) in mijloc
– Ser B(III) in dreapta
– Picăturile vor fi aşezate intotdeauna in aceiaşi ordine.
– Se agită lama prin mişcări de balansare timp de 2-3 minute necesare
aglutinării
– Se verifică calitatea hematiilor test (aspect, conservare, termenul de garanţie)
– orice tulburare cat de mică denotă alterarea.
– Cu o pipetă Pasteur se pun pe lama curată, degresată 2 picături din serul de
cercetat
– Peste fiecare picătură de ser de cercetat de pe lamă se pune o picătură din
hematiile test A(II) şi B(III) cu care se omogenizează – Se agită lama prin
mişcări de balansare timp de 2-3 minute necesare aglutinării.
Interpretare – O(I) – nu aglutinează nici o picătură
– A(II) – aglutinează prima şi a treia picătură
– B(III) – aglutinează prima şi a doua picătură
– AB(IV) –aglutinează toate picăturile
– O(I) – aglutinează ambele picături
– A(II) – aglutinează a doua picătură
– B(III) – aglutinează prima picătură
– AB(IV) – nu aglutinează nici o picătură.
Ingrijiri după tehnică
– Se spală şi se dezinfectează mainile şi materialul folosit.
– Se indepărtează deşeurile.
– Se pregătesc pentru sterilizare materialele folosite.
– Se reorganizează locul de muncă.
– Se notează valoarea obţinută.
Reguli generale de respectat
– Determinarea grupei sanguine concomitent prin cele două probe
– Temperatura optimă de determinare este de minimum 16-18º C
– Se controlează serurile inaintea folosirii
Cauzele posibile ale erorilor in determinare
– Raport incorect intre sange şi ser. Folosirea unei singure pipete.
– Schimbarea pipetelor in timpul tehnicii.
170
– Atmosfera este prea caldă sau prea uscată.
– Folosire de seruri test necorespunzătoare.
– Conservarea serurilor test necorespunzătoare.
– Transmiterea rezultatelor s-a făcut prin telefon.
– Valabilitatea este depăşită. S-a folosit un ser test cu titru slab.
– Omogenizarea s-a făcut cu acelaşi colţ de lamă.
Observaţii – In urgenţă şi inaintea oricărei transfuzii se face proba incrucişată a
compatibilităţii prin amestecarea sangelui de perfuzat cu serul primitorului.
Determinarea grupei sanguine prin metoda Beth-Vincent folosind ser
monoclonal ANTI-A şi ANTI-B
Obiectiv Beth-Vincent
Definiţie – Metoda de determinare a grupei de sange Beth-Vincent ce constă din
amestecarea hematiilor primitorului cu anticorpi monoclonali ANTI-A şi
ANTI-B şi observarea aglutinării.
Date generale
– Anticorpi monoclonali ANTI-A şi ANTI-B se prepară in institute speciale de
hematologie.
– Sunt anticorpi din clasa imunoglobulinelor IgM.
– Se livrează in fiole sau flacoane.
– Trebuie controlate la fiecare 15 zile.
– Se păstrează la rece şi intuneric
– Capacitatea maximă de aglutinare la temperatura de 40ºC.
Condiţii de determinare
– Determinarea se face la 16-18ºC.
– Pentru determinare se recoltează sange venos sau capilar.
Sangele recoltat
– Sangele recoltat prin puncţie capilară – puncţia pulpei degetului la adulţi şi
puncţia călcaiului la copii şi sugari – pentru determinări rapide, se amestecă
imediat cu serurile test.
– Sangele poate fi recoltat şi prin puncţie venoasă, in recipient cu citrat de sodiu
3,8% sau heparină.
Materiale necesare
– Mănuşi de protecţie.
– Tăviţă renală.
– Tampoane de vată. Alcool.
– Lame de sticlă curate, uscate, degresate.
– Ac steril.
– Ser ANTI-A şi ANTI-B
– Pipete 2 bucăţi Pipetă pentru sangele de cercetat
– Material pentru recoltarea sangelui venos sau capilar.
Executarea tehnicii
– Se pregăteşte materialul necesar
– Se anunţă pacientul şi i se explică tehnica şi necesitatea ei.
– Se aşează pacientul comod pe scaun cu braţul sprijinit.
– Se spală şi se dezinfectează mainile şi se imbracă mănuşile de protecţie.
171
– Se verifică calitatea serurilor standard (transparenţă, culoarea gălbuie,
termenul de garanţie) – orice tulburare cat de mică denotă alterarea.
– Se pune cate o picătură de ser test cu diametru de 5-6 cm – cu pipete separate
– pe lama de sticlă in următoarea ordine:
▪ Ser ANTI-A in stanga
▪ Ser ANTI-B in dreapta
– Picăturile vor fi aşezate intotdeauna in aceiaşi ordine.
Determinarea factorului Rh
Definiţie – Factorul Rh este un antigen specific care se poate găsi in eritrocite
independent de antigenele (aglutinogenele) din sistemul OAB.
– Este un factor test specific de grupă sanguină comun omului şi maimuţei
Rhessuss (de unde ii vine şi numele).
– Este un antigen foarte puternic, de fapt un mozaic de subgrupe a cărui
determinare este posibilă, dar care se efectuează practic doar in cazuri
excepţionale.
– Aglutinogenul Rh nu are anticorpi naturali.
– Anticorpii anti-Rh se formează prin transfuzie sau prin sarcină la persoanele
care nu au acest aglutinogen.
Valori normale
– 85% din indivizi sunt Rh – pozitive (Rh +).
– 15% din indivizi sunt Rh – negativ (Rh -).
Scopul determinării
– Stabilirea compatibilităţii faţă de factorul Rh in sarcină, transfuzii.
– Prevenirea accidentelor posttransfuzionale datorate incompatibilităţii.
Materiale necesare
– Tăviţă renală.
– Tampoane de vată.
– Alcool.
– Lame de sticlă curate, uscate, degresate.
– Ac steril.
– Cameră umedă – cutie Petri cu o baghetă de sticlă in potcoavă şi o hartie de
filtru umezită.
– Ser anti-Rh
– Pipetă.
– Eritrocite Rh+
– Eritrocite RhExecutarea tehnicii
– Se pregăteşte pacientul fizic şi psihic ca pentru determinarea grupelor de
sange
– Se spală şi se dezinfectează mainile.
– Se verifică valabilitatea, aspectul şi culoarea serului test.
– Se pun pe lamă in ordine 3 picături de ser test fiecare cu un diametru de 5-6
mm.
172
– Picăturile laterale se folosesc ca martor.
– Picătura din stanga se amestecă cu eritrocite Rh+.
– Picătura din dreapta se amestecă cu eritrocite Rh-.
– Se puncţionează pulpa degetului după tehnica cunoscută.
– Se ia cu un colţ al lamei o picătură de sange de 10 ori mai mică şi se amestecă
cu picătura a doua de ser anti- Rh.
– Se omogenizează cele trei picături prin mişcări circulare.
– Se aşează lama in camera umedă, apoi la termostat la 37ºC timp de 30-60
minute.
– Se spală mainile.
– Se reorganizează locul de muncă.
Interpretare
– Dacă aglutinează primele două picături de ser Rh-ul este pozitiv.
– Dacă aglutinează numai prima picătură – deci nu aglutinează serul anti Rh –
Rh-ul este negativ.
– Citirea se face prin comparaţie cu picăturile martor din dreapta Rh-pozitiv şi
din stanga Rh-negativ.
Observaţii – Se notează valoarea obţinută.
– Rezultatul este fals cand s-au făcut greşeli de tehnică:
▪ Raport incorect intre picătura de ser şi picătura de sange.
▪ Omogenizarea s-a făcut cu acelaşi colţ de lamă.
▪ Atmosfera este prea caldă sau prea uscată.
▪ S-a folosit un ser test cu titru slab.
▪ Sangele sau serul test a fost prost conservat.
▪ Valabilitatea este depăşită.
▪ Transmiterea rezultatelor s-a făcut prin telefon.
Determinarea factorului Rh in eprubetă :
– Se foloseşte sange citratat sau necitratat.
– Se spală hematiile de 2-3 ori cu ser fiziologic.
– Se face o suspensie de 2%.
– In eprubetele martor se pun tot hematii spălate n suspensie 2% cu Rh cunoscut
pozitiv şi respectiv, negativ.
– In eprubeta din mijloc se pune 1 picătură hematii suspensie 2% peste 2
picături de ser anti Rh.
– Se omogenizează eprubetele.
– Se lasă pe stativ la termostat (37ºC) timp de 30 minute.
– Prezenţa grunjilor indică aglutinarea, respectiv reacţia pozitivă (Rh-pozitiv)
TEHNICI DE APLICARE A AGENTULUI TERMIC – FRIG

Definiţie:
~ Utilizarea frigului sub formă uscată se realizează prin:
-Pungă cu gheaţă.
– Aparate răcitoare.
– Comprese umede reci.
173
APLICAREA PUNGII CU GHEAŢĂ:
Punga cu gheaţă:
~ Pungă de cauciuc de formă variabilă in care se aşează bucăţi de gheaţă.
~ Pungă cu gel.
Scop:
~ Terapeutic – hipotermizant, antiinflamator, hemostatic, tonifiant, efect
anesteziant, diminuează secreţia gastrică.
Materiale necesare:
~ Punga cu gheaţă sau punga cu gel.
~ Husă de flanelă. Bandaj de fixare.
~ Pudrieră cu pudră de talc.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Bolnavul va sta intr-o poziţie comodă.
~ Se dezbracă regiunea şi se pudrează cu talc.
Tehnică:
~ Se aplică pe regiunea indicată punga cu gheaţă invelită in husă.
~ Se fixează cu bandaj sau centură – funcţie de regiune.
~ Orarul aplicării este stabilit de medic.
Ingrijiri după tehnică:
~ După indepărtarea pungii cu gheaţă se verifică aspectul tegumentelor şi se
pudrează cu talc.
~ Se verifică dacă s-au udat pansamentele – trebuie schimbate dacă sunt ude.
~ Se goleşte punga, se dezinfectează şi se usucă.
Observaţii:
~ Punga cu gheaţă se umple . sau două treimi, apoi se elimină aerul şi se inchide
ermetic şi se şterge uscat.
~ Dacă este plină nu se poate adapta formelor regiunii.
~ Contactul direct şi prelungit cu pielea bolnavului poate produce leziuni de
congelare.
~ Conţinutul pungii se schimbă la 3 ore.
APARATE RĂCITOARE:
~ Sunt alcătuite din tuburi prin care circulă apă rece.
~ Sunt adaptate pentru anumite regiuni.
~ Viteza de circulaţie a apei este reglată astfel ca apa incălzită de temperatura
corpului să fie inlocuită de apa rece.
COMPRESE UMEDE RECI:
Compresele:
~ Materiale textile umede, aplicate pe suprafaţa corpului.
174
Clasificare – funcţie de temperatura lor:
~ Reci – 10-15ºC
~ Călduţe.
~ Calde.
~ Fierbinţi.
Scop – comprese reci:
~ Hipotermizant.
~ Antiflogistic. Analgezic.
~ Hemostatic. Revulsiv. Resorbant.
Materiale necesare:
~ Paravan.
~ Material pentru protecţia patului
~ Feşe, cearşaf, panză de diferite dimensiuni.
~ Prosop.
Tehnica aplicării:
~ Se pregătesc compresele.
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se oferă bolnavului urinar pentru micţiune.
~ Se protejează patul cu paravan şi muşama.
~ Se aplică compresa pe regiunea recomandată.
~ Pe torace → se schimbă din 10 in 10 minute = maxim 40 minute.
~ Pe trunchi → se poate folosi un cearşaf impăturit in două, acoperit cu alt
cearşaf uscat. Se schimbă la 15 minute = maxim 2 ore.
~ Pe cap → se schimbă la 3 minute = timpul total va fi stabilit de medic.
~ Pe ochi → se aplică comprese de 5/5 cm cu soluţie de acid boric 3%, ceai de
muşeţel.
~ Pe urechi → compresa umedă se acoperă cu vată şi faţă uscată sau prosop.
~ Pe organele genitale → se aplică să acopere organele genitale şi orificiul anal.
Ingrijiri după tehnică:
~ Se spală suprafeţele cu apă rece sau la temperatura camerei.
~ Se usucă cu prosop şi se imbracă.
~ Se aşează pacientul in poziţie comodă.
Observaţii:
~ La nevoie se pot incălzi picioarele pacientului cu termofoare.
~ La bolnavii agitaţi compresa se va fixa cu faşă.
~ Nu se aplică o compresă de pe un ochi pe celălalt.
~ Compresele folosite se ard.
~ In general compresele reci trebuie schimbate la fiecare 5-10 minute – altfel se
incălzesc şi produc efect contrar.
~ In congestii şi inflamaţii – durata de aplicare se prelungeşte cu .-2 ore.
~ Compresele mai groase şi stoarse mai puţin → au efect de răcire mai
indelungat.
~ Efectul compresele reci poate fi prelungit prin aplicarea de răcitor sau gheaţă.
175
~ Aplicate timp indelungat → compresele reci provoacă maceraţia tegumentelor
şi favorizează insămanţarea sau exacerbarea florei microbiene locale existente.
~ In hiperpirexie → schimbarea compreselor se face din minut in minut.
TEHNICI DE APLICARE A AGENTULUI TERMIC – CĂLDURĂ
Definiţie:
~ Utilizarea căldurii sub formă uscată la o temperatură condiţionată de toleranţa
bolnavilor care variază după felul căldurii folosite.
~ Toleranţa organismului la căldură:
– Apă caldă → 40-50°C.
– Vapori de apă → 50-60ºC.
– Aer uscat → 85-90ºC.
→Forma de utilizare a căldurii:
~ Termofoare.
~ Perne electrice.
~ Dulapuri cu aer cald. Cutii cu aer cald. Lămpi radiatoare.
~ Cataplasme uscate. Impachetări.
~ Băi calde cu nisip.
APLICAREA TERMOFORULUI (BUIOTĂ):
Termoforul:
~ Termofor sau buiotă – din cauciuc, metal sau sticlă.
~ Pungă cu gel.
Scop:
~ Terapeutic – stimulent, resorbant, antispastic, calmant, hipotensiv.
Materiale necesare:
~ Vas cu apă caldă. Termometru.
~ Husă de flanelă. Pudrieră cu pudră de talc.
~ Termofor.
Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Bolnavul va sta intr-o poziţie comodă.
~ Se dezbracă regiunea şi se pudrează cu talc.
Tehnică:
~ Se incălzeşte apa la 70-80ºC pentru adulţi, 50ºC pentru copii.
~ Se verifică temperatura lichidului.
~ Se umple termoforul :
– 1/3 pentru torace şi abdomen.
– pentru alte regiuni.
-pentru incălzirea patului.
~ Se elimină aerul, se inchide ermetic şi se şterge uscat.
176
~ Se inveleşte in husa de flanelă.
~ Se pudrează regiunea cu talc şi se aplică termoforul.
~ Se intreabă pacientul dacă nu simte arsuri sau dureri.
~ Se fixează termoforul pe loc.
Ingrijiri după tehnică:
~ După indepărtarea termoforului se verifică aspectul tegumentelor şi se
pudrează cu talc. Se goleşte termoforul, se dezinfectează şi se usucă.
Observaţii:
~ Apa din termofor se schimbă la fiecare 2 ore.
~ Termoforul prea plin nu se poate adapta la regiunile anatomice ale corpului.
~ Contactul direct, prelungit cu pielea bolnavului poate produce arsuri, escare.
~ Se folosesc numai invelitori de flanelă individuale.
~ Termoforul este individual – mai ales in cazul bolnavilor contagioşi.
~ Vor fi supravegheaţi foarte atent bolnavii cu tulburări de sensibilitate,
anestezie locală, anestezie rahidiană, bolnavi inconştienţi – care nu pot sesiza
temperatura termoforului.
PERNE ELECTRICE
~ Se folosesc cu atenţie la arsuri, electrocutare.
~ Au dispozitiv de reglare a temperaturii intre 40-70ºC.
BĂILE DE AER CALD SAU BĂILE DE LUMINĂ
~ Becurile constituie surse de căldură.
~ Se fac in dulapuri speciale din care capul bolnavului rămane la exterior.
~ Baia de lumină durează 5-20 minute – la temperatura de 80-90ºC.
COMPRESE UMEDE CALDE:
Scop – comprese calde:
~ Decongestionante. Sedative.
Clasificare – funcţie de temperatura lor:
~ Călduţe – 26ºC.
~ Calde – 33-38ºC.
~ Fierbinţi – 40-43ºC.
Tehnica aplicării:
~ Se aplică după tehnica celor reci
~ Se acoperă cu un material impermeabil şi strat de vată protector pentru a
impiedica evaporarea şi uscarea.
~ Durata de aplicare variază de la 10-20 minute pană la 6-10 ore.
177
FUNCTII VITALE:
MĂSURAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI
Definiţie : – procesul prin care se realizează schimburile gazoase.
Scop :
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea stării bolnavului.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu in apariţia unor complicaţii.
Elemente de apreciat:
~ Tipul respirator → costal superior la femei, costal inferior la bărbaţi,
abdominal la copii şi bătrani.
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria toracică.
Materiale necesare:
~ Cronometru (ceas cu secundar).
~ Creion verde
~ Foaie de temperatură.
Tehnica:
~ Se măsoară concomitent cu pulsul, cand se fixează artera radială şi se aplică
mana asistentei pe toracele bolnavului impreună cu mana bolnavului.
~ Se poate măsura şi prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla
observare a mişcărilor respiratorii.
Notarea:
~ 1 linie pe foaia de temperatură = 1 valoare.
~ Unirea valorilor succesive → CURBA RESPIRAŢIEI.
~ In unele documente medicale notarea se face cifric insoţite de caracteristicile
respiraţiei.
~ La dispnee se notează orarul, intensitatea, tipul, evoluţia in timp.
Interpretare :
~ Respiraţia normală: suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică.
~ Respiraţia patologică: dispnee, ritm neregulat, superficială, incărcată,
zgomotoasă.
~ Frecvenţa normală → in funcţie de varstă.
~ Frecvenţa patologică:
– Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută.
178
→-Bradipnee = frecvenţă scăzută.
-Apnee = absenţa respiraţiei.
-Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
▪ Dispnee cu accelerarea ritmului respirator → tahipnee, polipnee.
▪ Dispnee cu rărirea ritmului respirator → bradipnee.
▪ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
– Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescande pană la maxim
şi apoi scăzute pană la apnee ce durează 10-20 secunde.
– Dispnee Kussmaul – respiraţie in patru timpi, inspir profund, pauză, expir
scurt, zgomotos, pauză.
– Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
Valori normale ale frecvenţă respiratorie:
~ Nou născut = 40 (50) r / minut.
~ Copil mic 20 r / minut.
~ Bărbat 18 r / minut. Femeie 16 r / minut.
Observaţii:
~ Curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba temperaturii.
~ Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, căci bolnavul nu o
semnalează.
~ Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 – este intalnită in come.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI.
Definiţie:
~ Reprezintă senzaţia de şoc arterial percepută la palparea unei artere
superficiale pe un plan dur.
~ Presiunea exercitată de coloana de sange sincron cu activitatea inimii
percepută sub formă de şoc sau pulsaţie
Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind stare morfo-funcţională a inimii şi vaselor.
Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
Elemente de apreciat:
~ Ritmicitate (regularitate).
~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Celeritate.
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
Locul măsurării:
~ Orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe plan dur.
~ Artera radială, humerală, carotidă, temporală superficială. Artera femurală,
poplitee, pedioasă, tibială.
Materiale:
~ Cronometru. Creion roşu. Foaie de temperatură.
179
Metode:
~ Palpatorie. Auscultatorie. Monitorizare electronică (pe cardioscop).
Factorii care influenţează pulsul:
~ Factori biologici:
▪ Varsta – la copilul mic frecvenţa este mai mare decat la adult.
▪ Inălţimea – persoanele scunde au frecvenţă mai mare decat cele inalte.
▪ Somnul – frecvenţa este redusă. Efortul fizic – creşte frecvenţa pulsului.
Alimentaţia – in timpul digestiei frecvenţa creşte uşor.
~ Factori psihologici – emoţii (furie, plans cresc frecvenţa respiratorie).
~ Factori sociali – mediul ambiant (prin concentraţia in oxigen a aerului
inspirat se poate influenţa frecvenţa pulsului).
Pregătirea bolnavului:
~ Psihic.
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
Tehnica:
~ Se spală mainile. Se fixează varful degetele palpatoare ale mainii drepte
(index, medius, inelar) pe traiectul arterei radiale imbrăţişand antebraţul cu
policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep zvacniturile
pline ale pulsului timp de 1 minut (se poate măsura şi numai 15 secunde pulsul
regulat, valoarea se inmulţeşte cu 4 şi se obţine valoarea normală).
Notare:
~ Cifric in caiet – se notează inclusiv ora, dacă pulsul a fost măsurat in frison,
faciesul era roşu etc.
~ Grafic in foaia de temperatură )pentru fiecare linie orizontală se socotesc 4
pulsaţii – adică 4 valori / pătrat).
~ Unirea punctelor → CURBA PULSULUI.
Interpretare:
~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron
~ Frecvenţa → puls rapid, tahicardic, puls rar, bradicardic.
~ Ritm → regulat sau neregulat.
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă) sau puls tard (cădere lentă).
Frecvenţă:
~ Frecvenţă scăzută → bradicardie. Frecvenţă crescută → tahicardie.
-N.n. 140-120 p / minut,
-1 an 120-100 p / minut
-12 ani 100-80 p / minut.
180
– Adult 80-60 p / minut.
Observaţii:
~ Măsurarea precisă se face timp de 1 minut.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu cea a respiraţiei şi temperaturii.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră in oră (in servicii ATI), la
diferite intervale recomandate de medic.
~ Administrarea unor medicaţii (digitală, oxigen etc.) obligă la măsurări din 30
in 30 minute sau din oră in oră.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE.
Definiţie:
~ TA = presiunea exercitată de sangele circulant asupra pereţilor arteriali.
Scop: – Evaluarea funcţiei cardiovasculare, evoluţiei bolii, a stării generale.
Locul măsurării: – Artera humerală.
Materiale:
~ Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru
electronic, oscilometru Pachon.
~ Stetoscop biauricular. Tampon cu alcool (pentru dezinfecţie membranei
stetoscopului şi a olivelor.
~ Foaie de temperatură. Creion roşu.
Metode: – Palpatorie. Auscultatorie. Electronică.
Pregătirea bolnavului:
~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (in termeni succinţi şi pe
inţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute. Bolnavul se aşează in poziţie
comodă, cu braţul relaxat. De preferat măsurarea se va face inaintea servirii
mesei, sau la 3 ore de la servirea mesei.
Tehnica:
~ Se spală mainile.
Metoda auscultatorie:
~ Se aplică manşeta pneumatică la nivelul braţului pacientului.
~ Se fixează pe artera humerală membrana stetoscopului.
~ Se introduc olivele in urechi.
~ Se inchide supapa şi se pompează aer in manşetă pană dispar pulsaţiile.
~ Se decomprimă progresiv aerul din manşetă pană cand se percepe primul
zgomot = valoare TA maximă
181
(sistolică). Se continuă decomprimarea pană cand zgomotele dispar = valoare
TA minimă (diastolică).
Metoda palpatorie
~ Se determină prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte stetoscopul
biauricular. Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Se obţin valori mai mici
decat prin metoda auscultatorie
Metoda oscilometrică:
~ Evidenţiază amplitudinea oscilaţiilor arteriale ce se observă pe cadranul
gradat al oscilometrului Pachon.
~ Se descoperă membrele superioare şi inferioare – imbrăcămintea nu trebuie
să fie stramtă.
~ Manşeta se fixează la nivelurile dorite pe membrele bolnavului, de unde
pulsaţiile se transmit la manometru.
~ Se pompează aer in manşetă pană la dispariţia pulsului periferic – cand
presiunea depăşeşte tensiunea arterială maximă.
~ Se citeşte oscilaţiile pe cadranul manometrului.
~ Se scade presiunea din manşetă cu 10 mmHg şi se citeşte din nou valoarea
oscilaţiilor arteriale.
~ Se fac scăderi şi citiri succesive pană se găseşte valoarea maximă a
amplitudinii, ceea ce se numeşte indice oscilometric.
~ Se apreciază valorile normale in limite foarte largi – variabile de la individ la
individ.
Valori normale:
▪ 3-6 diviziuni la coapsă.
▪ 2-4 diviziuni in 1/3 superioară gambă.
▪ 1,5-2 diviziuni in 1/3 inferioară gambă.
▪ 3-4 diviziuni la membrele superioare.
~ Nu este importantă valoarea absolută a cifrelor, ci diferenţa dintre două
regiuni simetrice. Se consideră patologică diferenţa mai mare de două unităţi la
acelaşi nivel – indică leziune a trunchiului principal sau obstrucţii vasculare.
Notare:
~ Cifric in caiet.
~ Grafic in foaia de temperatură (o linie = 1 unitate coloană de mercur).
Deasupra liniei se notează valoarea maximă, sub linie se notează valoarea
minimă.
Interpretare:
~ Normal: se obţin 2 valori – TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).
~ Diferenţa dintre TA max şi TA min se numeşte tensiune diferenţială – cu
importanţă diagnostică.
~ Patologic: valori crescute = hipertensiune, valori scăzute = hipotensiune.
-N.n. 60/40 mmHg.
-1 an 80/50 mmHg.
-12 ani 100/60 mmHg.
182
-Adult 120/70 mmHg
Factorii care influenţează tensiunea arterială:
~ Factori biologici:
▪ Varsta – la copilul mic TA este mai mică decat la adult.
▪ Debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor,
vascozitatea sangelui.
▪ Somnul – scade TA arterială. Efortul fizic – creşte TA.
▪ Alimentaţia – in timpul digestiei TA creşte uşor.
~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate.
~ Factori sociali – mediul ambiant, frigul sau căldura excesivă (frigul produce
vasoconstricţie şi creşte tensiunea arterială, iar căldura produce vasodilataţie
şi scade tensiunea arterială), clima.
Observaţii:
~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, in aceleaşi condiţii.
Manşeta va fi bine fixată pe braţul pacientului.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră in oră (in servicii ATI), la
diferite intervale recomandate de medic.
~ Măsurarea se face in clinostatism sau / şi ortostatism. Măsurarea se face
dimineaţa şi seara, din oră in oră (in servicii ATI), la diferite intervale
recomandate de medic.
~ La indicaţia medicului se fac măsurători comparative la ambele braţe.
~ In caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a indepărta manşeta.
~ Aparatele vor vi verificate anual in laboratoare specializate.
~ Valorile se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE CU
BOLNAVUL.
~ Regiunile obişnuite de măsurare a oscilometriei sunt 1/3 inferioară şi
superioară a gambei, 1/3 inferioară a coapsei, antebraţului şi braţului –
totdeauna se fac măsurări comparative la cele două membre.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII
Definiţie:
~ Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism,
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru intre termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie,
convecţie).
~ Homeotermie → păstrarea valorilor constante de temperatură (36,7-37ºC
dimineaţa şi 37-37,3ºC seara).
~ Febră = pirexie.
Scop:
183
~ Depistarea variaţiilor de t0 patologice.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul măsurării:
~ Cavităţi inchise → rect, vagin.
~ Cavităţi semiinchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Conduct auditiv extern.
~ Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).
Materiale:
~ Termometru maximal (termometru electric, febertest etc.).
~ Tampon cu alcool.
~ Tăviţă renală.
~ Prosop.
~ Lubrefiant → vaselină (pentru măsurarea temperaturii rectale), apă (pentru
măsurarea temperaturii vaginale sau orale).
~ Foaie de temperatură. Creion albastru
Metode:
~ Cu termometru maximal.
~ Cu febertest.
~ Cu termometru electric.
Pregătirea bolnavului:
~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (in termeni succinţi şi pe
inţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
~ Fizic:
▪ Axilă → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul
comod.
▪ Rectal → pentru adult poziţia decubit lateral stang, pentru copil decubit dorsal
cu picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
Indicaţii tehnice:
~ Termometrul maximal se scutură pană cand coloana de mercur coboară in
rezervor.
~ In timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
Tehnica:
~ Se spală mainile.
~ Măsurarea in axila:
▪ Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
▪ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
▪ Se apropie braţul de torace şi se aplică mana pe torace.
▪ Se aşteaptă 10 minute, se scoate termometru.
▪ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
~ Măsurarea in rect:
▪ Se lubrefiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
184
▪ Se introduce bulbul termometrului in rect cu de rotaţie şi inaintare.
▪ Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte.
~ Măsurarea in cavitatea bucala:
▪ Se umezeşte termometrul.
▪ Se introduce in cavitatea bucală, sub limbă.
▪ Bolnavul inchide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără al strange intre
dinţi.
▪ Se scoate termometrul şi se citeşte.
Notare:
~ Cifric in caiet.
~ Grafic in foaia de temperatură (valorile pare pe linie, valorile impare intre
linii).
~ Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
Interpretare:
~ Normal:
▪ Bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-37ºC.
~ Patologic:
▪ Valori scăzute = hipotermie (sub 36ºC).
▪ Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 37ºC).
~Subfebrilitate → 37-38ºC.
~Febră moderată → 38-39ºC.
~Febră ridicată → 39-40ºC.
~Hiperpirexie → peste 40ºC.
Factorii care influenţează temperatura:
~ Factori biologici:
▪ Alimentaţia – creşte uşor temperatura.
▪ Efortul fizic – creşte temperatura.
▪ Varsta → la copil temperatura fiziologică este uşor mai crescută decat la adult,
iar la varstnic temperatura fiziologică este mai scăzută.
▪ Variaţia diurnă → valorile de seară sunt mai ridicate decat cele de dimineaţă.
▪ Sexul → femeile in perioada ciclului menstrual au valori de temperatură peste
37ºC
~ Factori psihologici – emoţii, stres, anxietate – cresc temperatura.
~ Factori sociali:
▪ Clima → frigul sau căldura excesivă (frigul şi umezeala produc scăderea
temperaturii, iar căldura produce creşterea temperaturii.
▪ Locul de muncă – creşteri sau scăderi ale temperaturii ambiante determină
dereglări ale temperaturii.
▪ Locuinţa – temperatura din incăpere influenţează temperatura corpului
(camera supraincălzită creşte temperatura şi invers).
Manifestări care insoţesc febra:
~ Frison – contracţie musculară puternică.
~ Tegumente roşii, calde, transpirate.
~ Piloerecţie – piele de găină, senzaţie de frig.
185
~ Sindrom febril → cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete,
oligurie, urină concentrată, convulsii, halucinaţii, delir, dezorientare.
~ Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule – intalnite in boli infecţioase.
Observaţii:
~ Măsurarea se face dimineaţa la sculare, inaintea toaletei sau altor activităţi
intre orele 7-8, şi seara intre orele 16-17
~ Umezeală modifică valoarea inregistrată.
~ Valorile mari sau prea scăzute se verifică.
~ Dacă bolnavul ştie şi poate işi introduce singur termometrul in rect.
OBSERVAREA ŞI NOTAREA SCAUNULUI LA ADULT.
Definiţie:
~ Reprezintă totalitatea resturilor alimentare rezultate prin procesul de digestie
şi eliminate prin actul defecaţie.
~ Defecaţia → actul voluntar de eliminare a materiilor fecale rezultate in urma
digestiei prin anus.
Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind digestia şi tranzitul intestinal.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Stabilirea diagnosticului
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
Caractere Valori fiziologice Valori patologice
~ Frecvenţa ~ 1-2 scaune pe zi.
~ 1 scaun la 2 zile.
~ Diaree → 3-6 scaune pe zi.
~ Dizenterie → 20-30 scaune pe zi.
~ Holeră → 80 scaune pe zi.
~ Constipaţie → 1 scaun la 3-5-7-10 zile.
~ Orar ~ Ritmic (aceiaşi oră).
~ Dimineaţa.
~ Constipaţie habituală.
~ Diaree.
~ Cantitate ~ 150-200 g.
~ Cateva kg in afecţiuni pancreatice, afecţiuni ale colonului, anomalii de
dezvoltare a colonului.
~ Cantitate redusă in constipaţie.
~ Cantitate foarte redusă in dizenterie, holeră – 10-15g.
~ Forma ~ Cilindrică 3-5 cm diametru, lungime variabilă.
~ Panglică sau creion in cancer.
~ Bile dure – coproliţi in constipaţie.
~ Bile conglomerate – in constipaţia atonă (cand scaunul stă mai mult timp in
rect).
186
~ Culoare ~ Brună – in funcţie de alimentaţie.
~ Galben-aurie – in alimentaţia lactată la sugar.
~ Neagră – după consumul afinelor, cărbunelui medicinal.
~ Alb – după ingestie de sulfat de bariu.
~ Culoarea se inchide odată cu diversificarea alimentaţiei.
~ Deschisă – in diaree.
~ Verde – datorită bilirubinei ce se oxidează in intestin.
~ Albă – in icterul mecanic.
~ Negru ca păcura, lucios – melenă.
~ Roşu in hemoragii.
~ Miros ~ Caracteristic, fecaloid. ~ Acid in fermentaţie.
~ Ranced – cu grăsimi nedigerate.
~ Fetid in putrefacţie.
~ Foarte fetid in cancer de colon.
~ Fad – fără miros.
~ Aspectul ~ Păstos, omogen. ~ Coproliţi in constipaţie.
~ Zeamă de pepene, supă de linte – in febra tifoidă.
~ Zeamă de orez in holeră.
~ Conţinut ~ Resturi alimentare digerate. ~ Mucus. Puroi. Sange.
~ Resturi alimentare nedigerate sau incomplet digerate.
~ Steatoree – grăsimi nedigerate.
~ Creatoree – proteine nedigerate.
~ Paraziţi şi / sau ouă de paraziţi.
Notarea scaunului – in subsolul foii de temperatură cu semne convenţionale.
Dacă sunt mai multe scaune se notează numărul urmat de semnul convenţional
(ex. cinci scaune moi – 5/.)
~ I → scaun normal. ~ X → scaun cu mucus.
~ / → scaun moale. ~ P → scaun cu puroi.
= scaun diareic. ~ S (cu roşu) → scaun sanguinolent, din hemoragii de la
nivelul colonului, rectului, anusului =
~ Z → scaun grunjos rectoragii, anoragii, hemoragii hemoroidale.
OBSERVAREA ŞI NOTAREA VĂRSĂTURILOR.
Definiţie:
~ Vărsătura reprezintă un reflex de eliminare a conţinutului gastric cu sau fără
greaţă, printr-un efort muscular digestiv.
~ Regurgitarea – este un reflux al conţinutului gastric fără greaţă sau
contractură musculară.
Scop:
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Stabilirea bilanţului hidric.
~ Obţinerea informaţiilor privind conţinutul gastric.
Materiale necesare pentru captarea vărsăturilor:
187
~ Tăviţă renală.
~ Prosop. Muşama. Aleză.
~ Pahar cu apă (aromată).
Caractere Valori fiziologice
~ Frecvenţa ~ Vomă ocazională (intamplătoare).
~ Vărsături frecvente → steatoree, afecţiuni digestive.
~ Vărsături incoergibile → gravide.
~ Orar ~ Vărsături matinale → sarcină.
~ Vărsături postprandiale – după servirea mesei:
– Vărsături imediate (precoce) → ulcer gastric.
– Vărsături tardive la 2-6 ore → ulcer duodenal.
~ Vărsături intamplătoare.
~ Cantitate ~ Variabilă → funcţie de patologie (mai crescută in stază gastrică,
stenoză pilorică).
~ Culoarea ~ Funcţie de conţinut:
– Galben → vărsătura cu reflux duodenal, vărsătura purulentă.
– Verzui → vărsătura cu conţinut biliar.
– Roşu → v. Cu sange.
– Alb → vărsătura cu suc gastric fără alte produse.
~ Conţinut ~ Alimentar.
~ Mucos.
~ Apăs (sarcină).
~ Bilă (colecistită).
~ Fecaloid (ocluzie intestinală).
~ Purulent.
~ Sanguinolent → hematemeză – aspect zaţ de cafea.
~ Miros ~ Fad → fără miros.
~ Acru.
~ Ranced.
~ Fecaloid.
~ Aromatic – de mere putrede.
~ Forţa de proiecţie
~ Vărsătură cu efort muscular abdominală, cu greaţă.
~ Vărsătură bruscă, in jet, fără greaţă, fără legătură cu alimentaţia.
~ Semne de insoţite
~ Greaţă.
~ Deshidratare.
~ Dureri abdominale.
~ Dezechilibre hidroelectrolitice.
Notarea vărsăturilor – in subsolul foii de temperatură cu semne cu culori
convenţionale → cerc de culori diferite. Dacă sunt mai multe vărsături se
notează numărul de vărsături urmat de cercul in culoarea corespunzătoare.
Exemplu: cinci vărsături alimentare – 5o (albastru).
~ Cerc albastru → vărsătură alimentară.
~ Cerc verde → vărsătură biliară.
~ Cerc galben → vărsătură purulentă.
188
~ Cerc roşu → vărsătură sanguinolentă – cu sange.
~ Cerc maro → vărsătură fecaloidă.
OBSERVAREA ŞI NOTAREA DIUREZEI
Definiţie:
~ Urina → secreţia de urină / filtrat renal pe 24 de ore.
~ Micţiune → act reflex de eliminare urinară.
~ Diureză → cantitatea de urină eliminată in 24 ore.
~ Anurie → absenţa secreţiei urinare (vezică urinară goală – absenţa urinei in
vezică).
Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind funcţia rinichilor.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Stabilirea diagnosticului
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
~ Stabilirea bilanţului hidric.
Caractere Valori fiziologice Valori patologice
~ Diureză- cantitatea de urina /24h
~ Oligurie → diureză sub 500 ml.
~ Anurie → diureză sub 250 ml.
~ Poliurie → diureză peste 2000 ml.
~ Enurezis → pierderea involuntară de urină in pat, noaptea, la copii peste 3
ani.
~ Disurie → micţiune dureroasă.
~ Incontinenţă urinară → urinare continuă.
~ Ischiurie → imposibiliatea de a urina (glob vezical)
~ Polakiurie → micţiuni frecvente, dar cu diureză normală.
~ Nicturie → inversarea numărului de micţiuni (mai multe noaptea).
~ Culoare ~ Galben deschis spre brun inchis (funcţie de cat de gradul de
concentrare al urinei).
~ Culoare dată de medicamente:
albastru-verzui → in administrarea de albastru de metilen, cărămiziu → in
administrarea de aspirină etc.
~ Brun inchis → icter.
~ Roşie → hemoragie (hematurie).
~ Miros ~ Caracteristic. ~ Amoniac → in fermentaţie.
~ Acetonă (mere putrede) → in diabet.
~ Aspectul ~ Limpede. ~ Tulbure.
~ Cu flocoane.
~ Cu nisip.
~ Cu albumină – albuminurie.
~ Cu sange → hematurie.
189
~ Cu puroi → piurie.
~ Conţinut in
Sediment urinar.
~ Rare leucocite.
~ Rare celulele epiteliale.
~ Pigmenţi biliari.
~ Cilindri leucocitari.
~ Calculi.
~ Corpi cetonici.
Notarea diurezei:
~ Se notează in subsolul foii de temperatură cifric → cantitatea de urină
eliminată in 24 ore.
~ Se poate nota şi grafic pe foaia de temperatură → 1 pătrat = 100 ml.
Măsurarea diurezei din 24 ore:
~ Ora 7 → bolnavul urinează şi urina se aruncă.
~ Ora 19 → se măsoară toată urina eliminată de la ora 7 dimineaţa pană la ora
19, inclusiv urina de la ora 19.
~ Ora 7 (a doua zi) → se măsoară urina eliminată de la ora 19 pană a doua zi la
ora 7, inclusiv urina de la această oră.
OBSERVAREA ŞI NOTAREA EXPECTORAŢIEI
Definiţie:
~ Expectoraţia → actul reflex de eliminare a sputei pe gură, după un efort de
tuse.
Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind digestia şi tranzitul intestinal.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Stabilirea diagnosticului
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
Materiale necesare:
~ Pahar conic.
~ Recipient cu capac.
~ Cutie Petri.
~ Scuipătoare.
~ Vas gradat.
Caractere Valori fiziologice Valori patologice
~ Cantitate ~ Sub 50 ml. ~ 50-100 ml / 24 ore → bronşita catarală, pneumonie,
tuberculoză, gangrenă pulmonară, edem pulmonar acut.
~ Vomică → eliminarea unor colecţii masive de puroi sau exsudat – in abces
pulmonar, chist hidatic pulmonar.
~ Forma ~ ~ perlată – in astm.
~ Numulară – in caverne pulmonare.
190
~ Mase grunjoase, izolate in salivă.
~ Mulaje bronşice – foarte rare.
~ Culoare ~ Albă ~ Roşie-sanguinolentă – aerată, spumoasă.
~ Hemoptoică – spută cu striuri de sange.
~ Ruginie – in pneumonie.
~ Roşie-brună.
~ Roşie gelatinoasă – in cancer pulmonar.
~ Roz – in edem pulmonar acut.
~ Alb-cenuşiu – in inflamaţii bronhiolare, astm.
~ Miros ~ Fără miros. ~ Fetid – in dilataţia bronşică, caverne pulmonare.
~ Miros pătrunzător.
~ Miros de pai umed – in supuraţii pulmonare.
~ Consistenţă ~ Lichid filant. ~ Spumoasă.
~ Aerată.
~ Gelatinoasă.
~ Vascoasă.
~ Lichidă.
~ Conţinut şi Aspect
~ Mucus – in astm bronşic, inflamaţii bronşice.
~ Purulent – in supuraţii pulmonare.
~ Muco-purulent.
~ Seros – in stază şi edem pulmonar.
~ Pseudo-membranos – in difteria laringiană, bronşită difterică, bronşită
pseudomembranoasă.
~ Sanguinolent – in edem pulmonar, cancer pulmonar, infarct pulmonar.
Notarea – in subsolul foii de temperatură cantitatea pentru ziua respectivă. Se
poate nota şi grafic cu culoare albastră
(verde) in mod identic cu notarea diurezei → 1 pătrat = 100 ml. Se socoteşte de
la baza foii de temperatură.
Observaţii:
~ Culoarea, aspectul şi cantitatea sputei pot fi modificate de unele alimente sau
medicamente ingerate sau ţinute in gură inainte de expectoraţie.
~ Unele profesii pot modifica culoarea şi aspectul sputei → morarii, minerii etc.
MĂSURAREA INĂLŢIMII LA ADULT ŞI COPIL
Talia (inălţimea):
~ Determinarea taliei:
-La adult se face cu taliometru.
– La copil se face cu pediometru.
~ Taliometru → este o tijă metalică gradată in cm, verticală, pe care se mişcă
perpendicular un cursor.
~ Pediometru → este o cutie dreptunghiulară – jgheab – cu trei pereţi ficşi şi un
perete mobil. Fundul cutiei este gradat in cm.
– Nou născutul şi sugarul care nu stă in picioare se măsoară cu pediometru.
– Copilul care stă in picioare se măsoară cu taliometru.
191
Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind greutatea.
~ Evaluarea stării generale.
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
Tehnica măsurării:
~ La adult:
– Bolnavul este rugat să se descalţe.
– Se aşează in picioare sub cursorul taliometrului.
– Se coboară cursorul pană la capul bolnavului. Se citeşte valoarea şi se notează
in foaia de temperatură.
~ La copil:
– Se aşează copilul cu capul in contact cu peretele fix, se menţine drept, iar
picioarele intinse vor veni in contact cu peretele mobil.
– Se ridică copilul şi se citeşte valoarea.
Notarea:
~ Se notează valoarea obţinută in foaia de observaţie şi in foaia de temperatură.
Observaţii:
~ Talia se poate măsura şi cu panglică metrică aşezată vertical pe perete –
măsurarea se face de la călcai la vertex.
MĂSURAREA GREUTĂŢII CORPORALE – ADULT ŞI COPIL
Greutatea:
~ Determinarea greutăţii:
– La adult se face cu:
~Cantar – balanţă antropometrică.
~Pat cantar (pat balanţă).
– La copil se face cu cantar de uz pediatric.
~ Greutatea adultului este in raport cu inălţimea.
~ Calculul greutăţii ideale se face folosind formule speciale:
G kg = 50 + 0,75 (Tcm-150) + (V-20)/4 x 0,9
Unde: G kg → greutate corporală exprimată in kg. Tcm → talia exprimată in
cm. V → varsta exprimată in ani.
0,9 → factor de corecţie care se aplică la femei.
Tehnica măsurării:
La adult:
– Bolnavul stă in picioare sau pe scaun special montat la cantar.
– Bolnavii in stare gravă sunt cantăriţi cu pat-balanţă.
La copil:
– Se cantăreşte copilul dezbrăcat, aşezat pe cadrul cantarului.
– Pentru proba suptului cantărirea copilul se face inainte şi după supt – fără a
schimba lenjeria sau hainele.
192
Notarea:
~ Se notează valoarea obţinută in foaia de observaţie şi in foaia de temperatură.
Condiţii:
~ Aceleaşi condiţii – aceiaşi oră, cantar. Aceiaşi ţinută vestimentară.
~ Inaintea servirii mesei, dimineaţa, după eliminări.
PLAN DE INGRIJIRE
~ 1 . Culegerea datelor .
~ 2. Analiza datelor culese → stabilirea diagnosticului de ingrijire.
~ 3. Planificarea intervenţiilor .
~ 4. Aplicarea intervenţiilor planificate .
~ 5. Evaluarea tehnicilor aplicate, evaluarea stării bolnavului.
Culegerea datelor:
Se culeg date complete, exacte, concise, neinterpretabile:
Informaţii generale → nume, prenume, varstă, sex.
– Probleme anterioare de sănătate.
– Starea de sănătate a familiei.
– Probleme actuale de sănătate.
-Examenul clinic pe aparate.
– Examene paraclinice.
Surse de informaţie:
– Pacient, familie, anturaj.
– Membrii echipei de ingrijire.
– Documente medicale.
– Literatură de specialitate.
Tipuri de date:
– Subiective – acuzate de pacient.
– Obiective – observate de către asistentă.
– Descoperite prin examinare.
Metode de culegere a datelor:
– Interviu → direct – cu intrebări structurate; indirect → pentru clarificare.
– Observare şi investigare clinică.
-Examen fizic → inspecţie, palpare, auscultaţie.
Analiza datelor – stabilirea diagnosticului de ingrijire:
~ Se identifică problemele şi se defineşte diagnosticul de sănătate actuală sau
potenţială.
~ In fixarea diagnosticului se ţine cont de factorii cauzali.
193
~ Se ajută la orientarea intervenţiilor specifice.
~ Se promovează activităţi independente.
Planificarea intervenţiilor:
~ Se aleg strategiile de ingrijire.
~ Se reduc şi se elimină problemele pacientului.
~ Se stabilesc priorităţile.
~ Se fixează obiectivele de ingrijire şi strategiile de lucru.
~ Se elaborează planul de ingrijire.
Aplicarea tehnicilor de ingrijire şi tratament:
~ Se continuă culegerea datelor.
~ Se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan.
~ Pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
-Etapele de desfăşurare a tehnicilor.
– Pregătirea locului.
– Pregătirea materialelor.
– Pregătirea fizică şi psihică. Asigurarea intimităţii. Respectarea demnităţii
pacientului.
– Aplicarea măsurilor de asepsie.
– Explicarea comportamentului pacientului in timpul diverselor tehnici.
Obţinerea consimţămantului.
– Ingrijirea bolnavului după tehnică. Adaptarea ingrijirilor la pacient. Previne
complicaţiile.
– Notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Evaluarea -ultima etapă a planului de ingrijire:
~ Se stabilesc criteriile de evaluare a obiectivelor atinse.
~ Se identifică factorii care afectează atingerea obiectivelor.
~ Evaluarea determină reexaminarea planului de ingrijire aplicat, calitatea
intervenţiilor şi rezultatele obţinute.
SOLUŢII ANTISEPTICE
~ Soluţii antiseptice pentru tegumente:
▪ Alcool rectificat 70%. In concentraţii mai mari produce precipitarea
proteinelor de pe suprafaţa microbilor.
▪ Tinctură de iod 2%.
▪ Iodura de potasiu 2%.
▪ Alcool iodat 2%.
▪ Fenolul – acid fenic – soluţie 1-3‰ din cristale roz-albe. Este toxic, poate
produce arsuri ale mucoaselor şi dermite.
▪ Eterul – simplu sau iodat.
▪ Benzina – simplă sau iodată.
▪ Iodoformul – cristale galbene sau pomadă – folosit in stomatologie.
▪ Preparate tipizate:
194
~Septozolul (Nonilfenol-polietoxilat, iod, alcool izopropilic, apă distilată) –
tinde să ia locul tincturii de iod.
~Metoseptul (acid salicilic, mentol, albastru de metilen, tripaflavină, alcool,
apă distilată) – pentru dezinfecţia plăgilor recente.
~ Soluţii antiseptice pentru plăgi:
▪ Antiseptice oxidoreductoare:
~Apă oxigenată – cu acţiune bactericidă, hemostatică, de curăţare mecanică a
plăgilor de cheaguri, resturi de ţesuturi.
~Cloramina (soluţia Dakin) – soluţie diluată de hipoclorit de sodiu.
~Permanganat de potasiu 1/4000 – la dezinfecţia mucoaselor şi plăgilor.
▪ Soluţii colorate:
~Rivanol – soluţie 1‰ din pulbere galbenă.
~Albastru de metilen 2% – pentru mucoase.
~Violet de genţiana 1% – mai ales in dermatologie.
▪ Antiseptice albumino-precipitante:
~Săruri de argint:
▪ Nitrat de argint – creioane, stilete, soluţie 1%.
▪ Colargol 1%. Protargol 2%. Argiror 5%.
~Săruri de mercur:
▪ Biclorura de mercur – sublimatul de mercur. Se foloseşte la dezinfecţie şi
curăţenie.
▪ Oxicianură de mercur – pentru mucoase.
~Acid boric 1-2% – combate mai ales infecţiile cu piocianic.
▪ Antiseptice tensioactive:
~Detergenţi – Bromocet.
~Săpunuri.
SUBSTANŢE ANTISEPTICE
Definiţie :
~ Antiseptice sunt substanţe folosite pentru distrugerea bacteriilor şi a altor
microorganisme patogene de pe obiecte, materiale şi dejecte (excrete).
~ Dezinfectante sunt substanţele folosite pentru distrugerea bacteriilor şi a altor
microorganisme patogene de pe obiecte, materiale şi excrete.
Substanţe cu efect dezinfectant:
~ Detergenţi.
~ Preparate de clor: var cloros, cloramină, apă de var, clorura de var.
~ Săpunuri.
~ Formol.
~ Soda caustică.
~ Soluţie Javel (albă) – pe bază de clor.
~ Desogen – spay.
Substanţe cu efect antiseptic pentru TEGUMENTE :
~ Betadine – (soluţie iodată) – se aplică prin badijonare.
~ Septozol – apă iodată.
~ Tinctură de iod. Alcool iodat.
195
~ Benzină simplă sau iodată. Eter.
~ Violet de genţiana.
~ Albastru de metil.
Substanţe cu efecte antiseptic pentru PLĂGI :
~ Apă oxigenată – incoloră.
~ Violet de genţiana – violet.
~ Cloramină – albă.
~ Soluţii Dakin – incoloră.
~ Nitrat de Ag – incoloră.
~ Acid boric 4% – soluţie incoloră (pulberea de acid boric este albă).
~ Rivanol – galben.
~ Permanganat de potasiu 1/1000 – roz-violet deschis.
~ Oxicianură de mercur 1/5000– soluţie incoloră.
CĂILE DE HIDRATARE A ORGANISMULUI
Căile de hidratare sunt:
– orală,
– duodenală,
– rectală,
– subcutanată,
– intravenoasă,
– intraosoasă,
– intramusculară
Orală
¾ calea fiziologică de administrare a lichidelor
¾ declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor
anexe, funcţie necesară absorbţiei lichidelor
¾ se renunţă la această cale în caz de:
• vărsături
• tulburări de deglutiţie
• stenoză pilorică şi esofagiană
• negativism total din partea pacientului
Duodenală
¾ administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn
¾ lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de 60-
100/min
¾ se menţine temperatura lichidului în timpul administrării
Rectală
¾ se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein: se
poate asigura hidratarea pe o perioadă scurtă de timp
• în rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe cale
rectală se face numai cu soluţie de clorură de sodiu 9‰ , glucoză 47 ‰
• clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare
• în locul irigatorului se foloseşte un termos
196
• se foloseşte sondă Nélaton care se introduce în rect în profunzime de 10-
15cm, după ce sonda a fost lubrifiată cu vaselină
• poziţia pacientului este în decubit dorsal, cu membrele inferioare în
uşoară abducţie sau în decubit lateral cu mb. inf. în flexie
• temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 34-37ºC
• rata de flux este de 60pic./min.
• cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤ 1,5-2l
• administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de colici,
tenesme şi senzaţia de eliminare a lichidelor introduse
Subcutanată
¾ se face prin perfuzii
¾ poz. pacientului: decubit dorsal
¾ loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele abdominal
anterior, regiunea submamară sau pectorală
¾ dacă se lucrează cu 2canule, vor fi introduse în locuri simetrice
¾ tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice intervenţie şi
se izolează cu câmpuri sterile
¾ rata de flux: 60-80pic./min. cu 1 ac şi 120-180pic./min cu 2 ace
¾ resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
¾ poate determina accidente:
• necroza ţesuturilor prin compresiune
• coagularea ţesuturilor (când temperatura este prea înaltă)
• flegmoane
• complicaţii septice
¾ rămâne tumefacţie care se resoarbe în câteva ore
Perfuzia intravenoasă
– pentru echilibrare hidroionică şi volemică
– introducerea lichidelor în venă se face direct prin canule metalice
fixate în venă, canule de material plastic introduse transcutanat prin
lumenul acelor sau prin denudare de venă
Intraosoasă
• Dacă nu se pot aborda venele bolnavului hidratarea se va efectua şi pe cale
intraosoasă.
• Canula prin care se va scurge lichidul de perfuzie se va introduce în
spongioasa oaselor superficiale : capul sternului, condrilii femurali, creasta
iliacă
• După îndepărtarea mandrenului se verifică poziţia acului injectând în
cavitatea medulară 0,5-1 ml ser fiziologic.
• După efectuarea tehnicii se racordează canula la aparatul de perfuzie
pregătit la fel ca şi pt. perfuzia i.v.
• Viteza de pătrundere a lichidului nu trebuie să depăşească 60 pic./min., iar
lichidul de perfuzie se împrăştie în lacunele sanguine din ţesutul osos de
unde pătrunde în circulaţia generală.
197
• Înfundarea aparatului cu microorganisme sau substanţe expune bolnavul la
urmări fatale.
Intramusculară
Se administrează vitamine prin injecţie i.m.
DIETOTERAPIE IN AFECTIUNI ACUTE, CRONICE:
REGIMUL HIDRIC contine: apa fiarta si racita, ceaiuri neindulcite,zeama de
orez, supe strecurate de legume, supe de carne diluate si dregresate.
REGIMUL HIDROZAHARAT contine: ceaiuri indulcite,zeama de compot,
sucuri de fructe cu adaos zahar, zeama orez indulcita.
REGIMUL SEMILICHID contine: supe legume, fainoase, terciuri,
creme,piureuri de legume,fructe coapte, sufleuri de fainoase, branza de vaci,
urda.
REGIMUL LACTAT contine : lapte , eventual cu adaos de frisca sau
smantana( cantitate de lapte- 1000-2000ml/zi)
REGIMUL IN AFECTIUNI HEMATOLOGICE contine:
În funcţie de nevoile sale calitative şi cantitative, modificate de boală:
– în perioadele febrile – regim hidric, hidrozaharat, lactat
– în anemii – alimente bogate în fier, calciu, vitamine, bazate pe carne
(viscere), legume verzi şi fructe
– în poliglobulie se reduce cantitatea de carne
–
REGIMUL IN AFECTIUNI REUMATICE contine:
În formele acute de boală precum şi în perioada de acutizare a formelor
cronice trebuie să se asigure caloriile necesare cu un conţinut uşor digerabil.
Alimentaţia trebuie să fie bogată în vitamine şi să fie din ce în ce mai
substanţială asigurând proporţia fizilogică a glucidelor, lipidelor şi proteinelor
pentru a preveni şi combate denutriţia.
Respectarea unui regim hipocaloric, hipolipidic se impune în caz de
obezitate, întrucât suprasolicitarea articulaţiilor la bolnavii supraponderali este
un factor agravant al artrozelor şi nevralgiilor membrelor inferioare precum şi
în spondiloze.
R.A.Ac.
– dietă de cruţare în perioada febrilă (regim hidrozaharat, apoi lacto-făinos
care se va îmbogăţi treptat)
– dieta va asigura necesarul de lichide pentru a preveni deshidratarea
– dietă desodată pe toată perioada tratamentului cu cortizon
P.R. : – regim hipercaloric, dacă a scăzut în greutate
– regim hipocaloric, dacă pacientul este obez
– regim hiposodat, în perioada tratamentului cu antiinflamatoare
S.A. : – în funcţie de nevoile calitative şi cantitative ale organismului
198
Artroze : – în funcţie de restricţiile impuse (desodată în tratamentul cu
antiinflamatoare) şi de bolile asociate (hipocalorică când pacientul prezintă
obezitate, hipoproteică la pacienţii cu gută, hipoglucidică la pacienţii cu D.Z.)
REGIMUL IN AFECTIUNI CARDIO-VASCULARE contine:
-Iaurt, branza de vaci desodata,
– supe creme de legume,
– terciuri de fainoase cu lapte,
– piureuri de legume,
-salate,
– carne fiarta sau fripta.
REGIMUL IN AFECTIUNI RENALE contine:
-Branza de vaci, cas ,urda,
– Galbenus de ou,
-fainoase,
-salate de cruditati,piureuri, soteuri, budinci, fructe crude sau coapte, compoturi,
-supe de legume, sosuri dietetice,
– carne slaba fiarta, peste.
REGIMUL IN DIABET ZAHARAT contine:
Alimente fara cantar:
– Carne slaba: vaca,vitel,pasare,porc,miel,sunca,piftie,organe- fara cantar
– Peste slab, proaspat- fara cantar
– Brinzeturi- telemea,cascaval,branza topita,burduf,cas vaca- fara cantar
– Grasimi- ulei,margarina,unt,smantina- cu moderatie
– Legume- varza,conopida, spanac,dovlecei,fasole verde,bame, salata
verde,rosii,laptuci,papadie
,urzici,praz,stevie,ceapa,usturoi,loboda,bors,lamai,grapefruit- fara cantar
– 2,3 oua fierte moi/saptamana
Alimente pe cantar:
– Fructe-proaspetemere,fragi,capsuni,zmeura,caise,portocale,gutui,mandarine,piersici,dude
,kivi- 300gr/zi
– Pepene galben,rosu-600gr/zi
– Morcov,telina,sfecla,mazare- fierte-600gr/zi
– Lapte dulce,batut,iaurt,sana,urda,branza proaspata-500gr/zi
– Cartofi,orez,griş,paste fainoase, cantarite dupa fierbere-150gr/zi
– Paine sau mamaliga-200gr/zi
– Ceai,cafea indulcite cu zaharina