De ce trebuie creștinii să-și amintească an de an de Maria Egipteanca? Nu sunt atâția sfinți în calendar? Nu sunt atâția care așteptă să ajungă în calendar? Nu suntem noi, modernii, dornici de informații cât mai multe și cât mai diverse? De ce să repetăm mereu și mereu istoria Mariei Egipteanca, culmea, într-o duminică în care Evanghelia vorbește despre pofta de putere a doi dintre apostoli, Iacov și Ioan, care voia să fie de-a dreapta și de-a stânga lui Iisus? Ce are special această sfântă, ai cărei viață nici măcar nu are prea multe repere, că să fie an de an pomenită cu așa multă solemnitate?
Nu o pomenim pe ea, ci pe noi! Noi, oamenii, purtăm o Maria Egipteanca. Poate că nu trăim atât de intens păcatul, dar nici lupta cu el nu ne arde trupul atât de tare!
Din tinerețile mele multe patimi se luptă cu mine , sună un Antifon, o cântare bisericească. O cântă cantorul, dascălul, dar nu e vorba doar de el, ci de fiecare.
Patimile sunt Maria Egipteanca a tinereților noastre. Evident, Maria Egipteanca cea din tinerețe.
Și a călătorit cum călătorim și noi. Și a vrut să cunoască viața – sau chiar să o provoace – așa cum ni se întâmplă și nouă.
A plecat pe mare. A ajuns la Ierusalim. Credea că tinerețea, frumusețea, puterea de seducție sunt totul.
A realizat atunci când a vrut să intre spre un Altar că nu poate. O ținea o putere supremă pe loc? Nu putea din cauza păcatelor grele? Probabil nu reușea să treacă pragul Bisericii din cauza golului din suflet!
Preocupată doar de trup, de trupul tânăr, plăcut, fără dureri, de trupul înflorit, nu realizase că e goală pe dinăuntru. Cum să intre în biserică atâta vreme cât era doar carcasa goală de carne a unei ființe vii și totuși moarte?! Ce să caute acolo un trup în care sufletul era rătăcit?
Ei bine, nu trecem și noi, mai mult sau mai puțin, prin starea aceasta de trupuri goale? Trecem. Peregrinăm ici și colo și simțim lipsa sensului vieții. Ne uităm în oglindă și vedem cum apare primul rid, apoi cu răsare primul fir alb, primele dureri de încheieturi …
Ne trezim brusc că nu știm ce e cu noi. Vedem cum ne ofilim și realizăm că trupul în care am crezut atât de mult, în care am investit atât de mult, nu ne poate satisface, indiferent câte plăceri i-am da.
Dacă suntem oameni cu adevărat, ne trezim. Plecăm în pustie. Sau, mai bine zis, începem să ne trimitem în pustie apucăturile. Lucrăm la virtute pentru că realizăm că trupul se duce și ceea ce rămâne e sufletul, iar construcția unui suflet strașnic de face cu multă trudă.
Așa mai trecem încă o dată prin viața Sfintei Maria Egipteanca. Nu, nu fugim în pustiu, însă pustiim drumurile păcatelor, care ne devin tot mai prostești o dată cu vârsta. Le închidem, iar de unele ne jenăm cumplit. La Maslu, când auzim textul păcatele tinereților nu le pomeni Doamne, nu ne închinăm în semn de implorare a iertării?
Așa a făcut și Maria Egipteanca. A realizat că trecutul pe care îl are nu-i favorabil viitorului pe care-l caută. În tot ceea ce făcuse până atunci era și o căutare! Din acest motiv a început o luptă crâncenă cu patimile, o luptă eroică și unică.
Noi? La păcate îi suntem mai aproape decât la lupta finală. Însă, chiar și așa, o Maria trezită la viață spirituală avem în noi atunci când începem să realizăm că suntem doar trupuri rătăcite, cărora sufletul le dă consistență. Nu credeți?
Maria Egipteanca suntem noi. Trecem prin etape similare în viață. Nu suntem părtași la păcatul cel dintâi al ei, dar nici nu luptăm așa cum a luptat ea în zilele din urmă. Totuși, avem o Maria Egipteanca în noi!
Cât despre Iacov și Ioan …. și pe ei îi avem în noi. Ei, în loc să fie preocupați să se conducă pe sine, așa cum face Maria Egipteanca, aveau pofte de mărire chiar în fața Mântuitorului. Bieții de ei!
….iar domnul le-a spus lor și nouă: cel ce vrea să fie mai mare între voi să fie servitorul celorlalți!
Acesta este criteriul fiecărei alegeri: alege pe cel ce-l simți că vrea să te slujească, nu pe cel ce vrea să-ți fie stăpân!
Dar până la stăpânirea altora, stăpânește-te pe tine însuți și ești mare. Să-i stăpânești pe alții e o chestiune trecătoare și contextuală. Să te strunești pe tine e voință adevărată, pe care Dumnezeu o răsplătește.
Astăzi Dumnezeu a răsplătit-o pe Maria Egipteanca așezând-o peste peste Iacob și Ioan. În calendar duminică îi este închinată în primul rând ei.
Deci, schimbă-te pe tine și așa vei schimba lumea!
Ceai de urzică
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
