Astăzi, pe un bilet scris de o mână tremurând, se afla un nume, Andreea. Sub nume era rugămintea de a ne ruga pentru sănătate.
Mesagerul, o doamnă care vine mereu la Biserica Sfântul Andrei, mi-a dat pe scurt explicația: E în comă diabetică. Îi știți. Mama e cadru medical. S-a născut cu problema aceasta. Are 11 ani.
Am luat hârtiuța. Nu am putut să o amestec în teancul de pomelnice. Am pus-o în buzunarul de la piept al tunicii. Am pus-o la inimă și am pleca direct la Proscomidiar cu Andreea în gând și cu disperarea de a-l face pe Dumnezeu să mă audă. L-am lăsat cu mâna întinsă pe cel care urma la Altar. În minte deja vedeam chipul copilului, mamei …
Ce pot eu să fac? Să mă rog! Am făcut-o. Voi continua ….
Din acel moment m-am tot gândit la drama copilului, a familie, dar și la modul în care ne risipim viața de familie, în tot felul de mici contraziceri. Ce proști suntem. Andreea are o problemă. Părinții ei! Noi? ….
Și mă mai gândeam la ceva. La nebunia vremurilor din urmă când nu mai avem încredere unii în alții. Pierdem enorm.
Nici în medicină nu mai avem încredere.
Știți povestea administrării insulinei la copii? Au fost și atunci contestatari. Dar copiilor cărora le-a fost injectată erau în comă. Într-un salon au fost aplicat tratamentul primilor copiii. Când au ajuns să-i injecteze pe ultimii din salon, primii și-au revenit! Minune, nu!
Credință, încredere, răbdare, rugăciune!
O minune vreme și pentru copilul acesta, Doamne!
https://www.tiktok.com/@iuliuspaulnegoita/video/7355032470074527009?_r=1&_t=8lK9m9vrYYL
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
