Andreea și nedreptatea unei vârste la care nu ar trebui să existe sfârșit

„Din codru cade rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea…”

…. parcă așa erau versurile …
Da, există versuri care revin singure în minte atunci când omul se întâlnește cu o durere pe care nu o poate înțelege. Natura merge înainte, viața își continuă zgomotul, zilele curg aparent la fel, iar undeva o familie rămâne cu timpul frânt în două. Iar de Andreea nu e doar o rămurea, e o viață pe care o plânge o comunitate întreagă …
Despre moartea Andreei Micu – la doar 17 ani – am aflat din presă. Dar despre drama ei auzisem încă dinainte, într-un mod mult mai viu și mai apăsător. Mama părintelui Liviu Pârlog venise la clinică, la soția mea, iar acolo povestea despre această tragedie care îi întristase profund pe toți cei apropiați. Andreea făcea parte din ansamblul coordonat de părintele Liviu Pârlog, un om care și-a dedicat ani întregi activităților cu copiii și tinerii și care se ruga pentru acest copil, în speranța salvării. Acest tezaur al folclorului de pe Slănic n-a supraviețuit provocării medicale …
Cei care îl cunosc pe părintele Liviu – destul de greu încercat și dânsul – știu cât suflet pune în tot ceea ce face. Pentru el, copiii nu sunt simple nume într-un grup, ci suflete de care se atașează și pentru care trăiește fiecare proiect, fiecare repetiție și fiecare activitate. Tocmai de aceea durerea aceasta era atât de greu de păstrat în tăcere.
Atunci, Andreea era încă în agonie. Suferise acel accident vascular cerebral care părea imposibil de asociat cu vârsta ei. Un copil de 17 ani și un asemenea diagnostic — două realități pe care mintea refuză aproape instinctiv să le accepte împreună.
Și totuși, vestea care a urmat a fost cea pe care toți sperau să nu o audă.
Privind fotografia ei, vezi un chip luminos și liniștit. Nimic nu anunță brutalitatea cu care moartea poate lovi o ramură așa frumoasă și viguroasă. Există morți care aduc tristețe cu unde de resemnare, dar sunt și drame împotriva firii. Moartea unui copil face parte dintre ele.
Poate că în astfel de momente oamenii caută explicații tocmai pentru că sufletul nu suportă absurdul. Dar uneori nu există răspunsuri care să aline cu adevărat. Rămâne doar durerea familiei, a colegilor, a celor care au cunoscut-o și sentimentul apăsător că o viață abia începută s-a stins mult prea devreme.
Dumnezeu să o ierte pe Andreea și să aducă mângâiere tuturor celor care o plâng.

Sale!