In memoriam Nicu Săftoiu

La doar 62 de ani, nea Nicu, așa cum îi spuneam, a plecat dintre noi.

A ajutat mult la Biserica Sfântul Apostol Andrei, în vremea în care se construia lăcașul de cult.

Un om voluntar, hotărât, foarte priceput și foarte muncitor.

A lucrat în țară și în străinătate. Îmi povestea cu mult farmec despre experiența sa din China.

Am colaborat o vreme și la Iris Pharm. Urmele muncii sale gospodărești se văd și astăzi.

Atât noi, cei de la Sfântul Apostol Andrei, cât și părinții slujitori de la Parohia Cuvioasa Parascheva avem un respect deosebit pentru familia Săftoiu.

De aceea, la slujba de prohodire, care a avut loc astăzi la capela cimitirului Parohiei Cuvioasa Parascheva, au slujit părintele Daniel Dumitrică, parohul Bisericii Cuvioasa Parascheva, părintele Gheorghe Sava, fostul paroh, și părintele Marian Sava.

Din partea Parohiei Sfântul Apostol Andrei au slujit părintele Petrică Roșu, parohul bisericii, și părintele Iulian Negoiță, cel care a apropiat familia Săftoiu de biserică.

La slujba de înmormântare au fost prezenți și numeroși membri ai comunității parohiale Sfântul Apostol Andrei, printre care actuali și foști consilieri parohiali, alături de care nea Nicu a lucrat în anii în care se construia biserica. Prezența lor a fost un semn de respect și recunoștință pentru omul care a lăsat în urma sa nu doar lucruri bine făcute, ci și amintiri frumoase.

Condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like