Medicul nu întâlnește doar o boală, ci un om care se teme, care speră, care își pune uneori întreaga încredere în priceperea și în bunătatea celui din fața sa.
Biserica a așezat între sfinții săi și oameni care au făcut din vindecarea semenilor o formă de slujire a lui Dumnezeu.
La 1 noiembrie îi pomenim pe Sfinții Cosma și Damian, doi frați din Asia Mică, crescuți în credința creștină de mama lor, Teodota. Au învățat medicina și și-au dedicat viața îngrijirii celor bolnavi. Tradiția Bisericii ne spune că Dumnezeu le-a dăruit și harul vindecărilor minunate, iar ei nu primeau plată pentru ajutorul oferit. De aici numele sub care au rămas cunoscuți: doctori fără de arginți.
Expresia aceasta, atât de frumoasă în limba română, merită înțeleasă dincolo de sensul ei material. Nu era vorba doar despre absența banilor, ci despre prezența unei iubiri care nu condiționa ajutorul. Cosma și Damian nu întrebau ce avere are bolnavul, ce poziție ocupă sau ce ar putea oferi în schimb. Înaintea lor se afla un om în suferință, iar aceasta era suficient pentru a-i acorda atenție.
Sărbătoarea lor coincide anul acesta cu Duminica bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. Este o întâlnire de o extraordinară profunzime între calendarul sfinților și Evanghelia zilei. În parabola Mântuitorului, bogatul trăiește în belșug, în vreme ce Lazăr zace la poarta lui, acoperit de răni și lipsit de cele necesare. Între cei doi nu exista o distanță geografică, ci una sufletească. Lazăr era atât de aproape încât putea fi văzut în fiecare zi, dar atât de departe de inima bogatului încât acesta nu găsea niciodată un motiv să se oprească.
Nu bogăția în sine îl osândește pe omul din Evanghelie, ci incapacitatea lui de a transforma ceea ce avea într-o posibilitate de a face binele. Drama lui nu începe după moarte, ci în fiecare zi în care trece nepăsător pe lângă omul aflat la poarta casei sale.
Sfinții Cosma și Damian reprezintă tocmai opusul acestei atitudini. Ei nu au trecut pe lângă suferință, ci au făcut din apropierea de omul bolnav rostul vieții lor. Dacă bogatul din Evanghelie nu a reușit să vadă omul din fața porții, cei doi medici au înțeles că fiecare bolnav merită să fie privit cu aceeași demnitate.
Desigur, lumea medicală de astăzi este diferită de aceea în care au trăit sfinții. Medicina presupune ani îndelungați de studiu, aparatură costisitoare, responsabilități uriașe și o muncă ce trebuie răsplătită corect. A cere medicilor contemporani să lucreze fără plată ar însemna să confundăm sensul unei mărturii spirituale cu realitățile organizării unei profesii. Ar însemna, de asemenea, să condamnăm actul medical de calitate la ratare.
Dar exemplul sfinților rămâne actual tocmai pentru că ne vorbește despre ceea ce banii nu pot cumpăra și nici înlocui: compasiunea, răbdarea, atenția, cuvântul încurajator și respectul pentru vulnerabilitatea celuilalt.
Un medic poate fi impecabil profesional și totuși distant față de suferința pacientului. După cum poate fi deosebit de apropiat sufletește, dar lipsit de pregătirea necesară. Adevărata slujire medicală presupune întâlnirea dintre competență și omenie. Niciuna nu o poate înlocui pe cealaltă.
Omul bolnav nu este doar un diagnostic, un număr de ordine sau o fișă medicală. Este o ființă care, odată cu sănătatea, își poate pierde liniștea, siguranța și uneori chiar speranța. Iar în asemenea momente, felul în care este primit, ascultat și încurajat poate cântări enorm.
Ca preot, întâlnesc adesea o altă dimensiune a aceleiași suferințe. Oameni care nu cer neapărat o rezolvare imediată, fiindcă unele lucruri nu pot fi rezolvate printr-un sfat sau printr-o rugăciune rostită în grabă. Ei au nevoie să fie ascultați, înțeleși, să simtă că nu sunt singuri. Și în slujirea preoțească există ispita de a trece prea repede pe lângă suferința celuilalt, de a transforma întâlnirea cu omul într-o formalitate.
Sfinții Cosma și Damian sunt un model nu numai pentru medici, ci pentru fiecare dintre noi. Nu tuturor ni s-a dat priceperea de a vindeca trupuri, dar tuturor ni s-a oferit posibilitatea de a alina o suferință. Uneori printr-un ajutor material, alteori printr-o vizită, printr-o vorbă bună sau prin simpla disponibilitate de a rămâne alături de cel încercat.
Evanghelia bogatului nemilostiv ne avertizează că putem pierde sensul vieții chiar în mijlocul prosperității. Viața Sfinților Cosma și Damian ne arată că putem descoperi acest sens dăruindu-ne celorlalți.
La urma urmei, nu toți oamenii pe care îi întâlnim au nevoie de medicamente și nici toate suferințele nu se văd. Există răni ale singurătății, ale neputinței, ale abandonului, ale lipsei de iubire. Iar în fața lor, fiecare dintre noi poate deveni, într-o anumită măsură, un doctor fără de arginți.
Sfinții Cosma și Damian ne amintesc că nu orice lucru valoros are un preț și că unele dintre cele mai importante daruri pe care le putem oferi nu se plătesc cu bani.
Daruri cu tâlc
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
