Există o libertate pe care nimeni nu ne-o poate lua fără consimțământul nostru. Este libertatea conștiinței. Putem fi constrânși să tăcem, putem fi lipsiți de drepturi, de bunuri sau de demnități, dar rămâne întotdeauna acel loc tainic al ființei în care omul se întâlnește cu Dumnezeu și în care nicio putere omenească nu poate pătrunde cu adevărat.
Sfântul Gavriil Georgianul, pomenit astăzi, 2 noiembrie, a trăit această libertate într-o vreme în care ea putea costa viața.
Născut în 1929, în Georgia sovietică, a crescut într-o societate în care ateismul devenise politică de stat, iar credința era împinsă în clandestinitate. Încă din copilărie aduna icoanele aruncate și încerca să salveze ceea ce regimul voia să șteargă din memoria oamenilor. Mai târziu, avea să-și construiască o mică biserică în curtea casei.
În anul 1965, în timpul unei manifestații comuniste, a incendiat un portret uriaș al lui Lenin. Gestul său a fost considerat o sfidare intolerabilă. A urmat arestarea, anchetarea și internarea într-un spital de psihiatrie. Pentru autorități, omul care refuza să accepte idolatrizarea conducătorului nu putea fi decât nebun.
Dar unde începea, de fapt, nebunia? În gestul unui călugăr care își apăra credința sau în pretenția unui sistem politic de a stăpâni până și sufletele oamenilor?
Mă impresionează la Sfântul Gavriil nu atât gestul spectaculos, cât consecvența cu care și-a trăit întreaga existență. Nu a transformat suferința într-un motiv de ură și nici persecuția într-o justificare pentru răzbunare. A continuat să iubească oamenii, să-i primească pe cei aflați în suferință și să-și ascundă virtuțile sub înfățișarea unui om pe care lumea îl putea disprețui.
Aici descoperim cel mai greu de înțeles aspect al libertății creștine. Nu este suficient să nu te supui răului. Trebuie să reușești să nu devii tu însuți prizonierul lui. Să nu lași nedreptatea să-ți otrăvească sufletul și nici umilința să-ți distrugă capacitatea de a iubi.
Azi nu mai întâlnim, în mod obișnuit, persecuțiile pe care le-a cunoscut acest sfânt. Dar libertatea conștiinței rămâne o problemă actuală. Uneori, compromisul nu ni se cere prin amenințare, ci prin promisiunea unui avantaj. Alteori, renunțăm singuri la ceea ce credem pentru a nu pierde aprecierea celorlalți, pentru a evita un conflict sau pentru a ne păstra confortul.
Sfântul Gavriil ne obligă să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat liberi atunci când ne este teamă să spunem adevărul, să apărăm un om nedreptățit sau să refuzăm un compromis.
A trecut la Domnul la 2 noiembrie 1995. A rămas însă mărturia unui om pe care un regim puternic a încercat să-l înfrângă fără să reușească să-i cucerească sufletul.
Nu este liber omul care poate face orice, ci omul care nu poate fi cumpărat cu orice.
Libertatea aceasta începe acolo unde conștiința încetează să mai negocieze adevărul.
Retropelerinaje Buzoiene
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Blăjani – file de monografie
Fascinația rostirii
Daruri cu tâlc
