Astăzi nu am fost foarte surprins când fiul domnului Ion m-a sunat de pe telefonul tatălui să-mi dea trista veste.
Am lucrat cu domnul Ion la urmă cu mai bine de 10 ani, când am fost director la Palatul Copiilor. În cei doi ai de activitate acolo am realizat împreună lucruri frumoase, care se văd și astăzi. Când am preluat clădirea de pe Bulevardul Bălcescu s-a implicat total să o aducem în starea în care se află. A fost frumos! A fost ca un început a toate!
Domnul Ion a fost un om corect, bun, diplomat și foarte împăciuitor. Mi-a lăsat multe amintiri vii, iar după ce am plecat de la Palatul Copiilor am rămas într-o relație specială. Am avut mulți colaboratori cărora le datorez ceea ce sunt, iar domnul Ion a fost unul dintre cei mai importanți. A rămas un simbol al instituției cu care s-a identificat și la care a lucrat până când a plecat dintre noi,
Nu am rămas surprins de trista veste pentru că de ceva timp nu a mai sunat și chiar mă gândeam la suferința dânsului zilele acestea, mai insistent ca altă dată. Am fost însă extrem de uimit atunci când am aflat că e bolnav de un cancer gastric. Mi s-a părut greu de crezut că poate trece prin așa ceva un om echilibrat, cumpătat, atent cu sine.
Și-a dus suferința cu optimism și demnitate. A continuat să muncească și să spere. A dus boala descoperită în stadiu mare pe picioare. În cele din urmă …….
Trist moment! A plecat un om bun, un om deosebit, un om sufletist, un mare domn!
Înmormântarea va avea loc vineri, la capela cimitirului Sfântul Ioan Botezătorul.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe soției și celor doi copii minunați!