In memoriam Dumitru Ion Dincă. Omul care a trăit printre cărți și a lăsat în urma sa cărți

Am aflat cu profundă tristețe, dintr-o știre publicată pe newsbuzau.ro, că scriitorul și jurnalistul Dumitru Ion Dincă a trecut la cele veșnice. Vestea m-a surprins cu atât mai mult cu cât vorbisem cu dânsul în urmă cu numai câteva zile. Știam că trecuse prin încercarea unei boli, dar aveam convingerea că reușise să o depășească. Nimic din ultima noastră conversație nu mă pregătise pentru această despărțire.

L-am cunoscut și am colaborat cu Dumitru Ion Dincă vreme îndelungată. Mi-a fost redactor de carte, mi-a prefațat lucrări, mi-a oferit îndrumări și, mai ales, mi-a fost un interlocutor de o rară generozitate intelectuală. Mi-a fost și critic sever, pentru că irosesc timpul pe texte care le considera fără relevanță pe termen lung. Traia pentru scris. Trăia printre manuscrise, cărți, autori și proiecte editoriale cu o energie care părea să nu se epuizeze niciodată.

Prin activitatea sa la Editura Omega și prin numeroasele proiecte culturale în care s-a implicat, a contribuit la afirmarea multor autori și la recuperarea unor pagini importante din memoria culturală a Buzăului. Avea tenacitatea cercetătorului, curiozitatea jurnalistului. Avea sensibilitatea scriitorului poetului.

Îmi revine în minte, între numeroasele noastre colaborări, publicarea lucrării sale dedicate lui Marin Preda, Din Poiana lui Iocan în Agora Căldărăștilor, apărută la Editura Omega în anul 2007. Era o investigație literară fascinantă, prin care Dumitru Ion Dincă aducea în discuție legătura dintre universul romanului Moromeții și satul buzoian Căldărăști, unde Marin Preda se documentase în perioada începuturilor colectivizării. Cercetarea identifica mărturii, întâmplări și posibile modele reale ale unor personaje din cel de-al doilea volum al romanului. Dincolo de valoarea documentară, lucrarea avea meritul de a recupera o parte din istoria dramatică a satului românesc și de a arăta cât de adânc își poate înfige literatura rădăcinile în realitate.

Am fost apoape și de familia dânsului. La 50 de ani de la căsătorie am avut oanoarea să oficiez slujba.

Născut în 1949, în satul Clondiru, îndrumat de părintele Baniță, a parcurs un impresionant drum în lumea literelor. A fost profesor, jurnalist, poet, prozator, critic și cercetător literar. A lucrat în presa buzoiană și națională, inclusiv la Viața Buzăului, Scânteia tineretului, Tineretul liber și AGERPRES. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, a publicat numeroase volume de poezie, proză și publicistică, devenind una dintre personalitățile reprezentative ale culturii buzoiene.

Recunoașterea activității sale a venit și prin distincții importante: titlul de Cetățean de onoare al municipiului Buzău, în 2005, cel de Cetățean de onoare al județului Buzău, în 2018, iar în 2023 Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, conferit de Președintele României.

Dincolo de aceste recunoașteri, eu păstrez imaginea omului. A acelui profesionist exigent, implicat, uneori neobosit până la încăpățânare, care credea în rostul cărților și în puterea cuvântului scris. Un adevărat animator cultural, pentru care apariția unei cărți nu era doar un eveniment editorial, ci și o mică victorie împotriva uitării.

Mă gândesc acum la ultima noastră convorbire. Dacă aș fi știut că este ultima, poate aș fi prelungit-o. Poate aș fi găsit mai multe lucruri de spus. Dar a fost cea mai scurtă dintre toate. Mă sunase să-mi spună că regretă lipsa mea din juriul de la concursul dedicat lui Vasile Voiculescu. L-am împăcat, spunându-i că așa e viața, uneori.

Da, din păcate, viața nu ne anunță niciodată când o conversație obișnuită devine, fără știrea noastră, o despărțire, nu doar dintr-un juriu oarecare.

Rămân cărțile sale. Rămân paginile pe care le-a îngrijit, autorii pe care i-a încurajat și amintirea unei vieți dedicate scrisului. Iar în biblioteca mea, printre volumele la care am lucrat împreună, va rămâne și ceva ce nu poate fi tipărit pe nicio pagină: recunoștința.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul în lumina Sa!

https://paulnegoita.ro/2025/06/28/alaturi-de-familia-dinca-la-nunta-de-aur-un-moment-de-binecuvantare-si-recunostinta/

http://De ce am premiat-o pe Ioana Cîmpeanu? https://paulnegoita.ro/2022/10/15/de-ce-am-premiat-o-pe-ioana-cimpeanu/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like