Inevitabil subiectele politice vin pe buze. Vrem sau nu vrem să credem de acolo pleacă totul în societate. De acolo pleacă binele și răul. Ne putem imagina că suntem noi grozavi și nu ne atinge ceea ce fac politicienii. Vise. Atâta vreme cât hotărăsc cu banii și pe banii noștri, atâta vreme cât ne fac legi …. ne doare sau ne ajută ceea ce fac.
Chiar și ceea ce se întâmplă acum – despre comasarea alegerilor vorbesc – ne privește pe toți. Pericolul instalării dictaturii e maxim. Se modifică legile prin care cineva poate conduce țara. De fapt nu se modifică, ci un grup restrâns modifică legile electorale astfel încât să-i avantajeze la viitoarele alegeri. Cât este de grav? Foarte grav, având în vedere că grupul face jocuri în folosul lui și în detrimentul unei competiții corecte.
Atât de eficientă este propaganda celor de la putere, încât captivii din fața ecranului aproape că îi cred și cred că totul se face spre binele lor, deși știu că presa este plătită să-i amețească.
– Vine Kovesi și arestează, îmi spunea un bătrând îngrijorat.
-Pe cine arestează? Ai un fiu politician corupt? Sau ați făcut ceva rău dumneavoastră?
– Nuuu! Nu am dar nu vreau să vină să aresteze.
În tot acest timp opinia publică este arestată de un grup, legile electorale sunt violate, nivelul de trai este amendat, dar pericolul nu sunt cei care au făcut toate acestea, nu sunt cei care au acaparat cele trei puteri in stat combinând legislativul cu executivul și au distrus justiția, transformând-o în sluga lor, ci … Kovesi. Dacă astăzi te judeci cu vecinul pe jumătate de metru e posibil să ai parte de un proces corect, dar dacă vecinul e de la partid și vrea pentru sine acea jumătate de metru …. pierzi. Nu mai vorbesc despre formularea unei plângeri contra unui politician. E aproape nulă!
Cam aici a adus grupul care conduce România și vrea să continue …