Autodisciplina, un cuvânt care ne place tot mai puțin

Avem o viață din ce în ce mai îmbelșugată. Chiar dacă ne lipsesc multe, totuși ne permitem mult mai mult decât au visat generațiile anterioare.

Suntem sclavii unei societăți de consum. Consumăm și ne consumăm. Apoi facem investigații medicale și ne plângem de cum arătam.

Consumăm mult pentru că totul se produce mult mai ușor decât în trecut. Abuzăm pentru că reclamele de tot felul ne îmbie, uneori chiar ne smintesc.

Nevoia de consum este drogul care ne face să ne ridicăm în fiecare zi din pat și să plecăm la muncă.

În antichitate sclavii erau păziți cu cheltuieli mari ca să muncească. Noi, pentru că ne dorim, muncim. Putem avea multe din lucrurile pe care ni le dorim, iar pentru ele pornim zilnic la muncă, fără ca cineva să ne mai pună arma la spate. Pofta de consum și ambiția de a avea ne-au dresat. Ne-au dresat fără să simțim că trăim sclavia în altă formă. O sclavie autoimpusă.

Dacă am consuma doar cât ne trebuie … am fi în regulă și nu ar trebuie să muncim atât de mult. Dar vrem mereu mai mult și ne ruinăm, în cele din urmă, viața.

Am pierdut simțul autodisciplinei. Mâncăm prea mult, pentru că ne permitem. Bem prea mult, pentru că … ne relaxăm în mod meritat după muncă. Iar, mai trist decât atât, ne irosim timpul.

Nimeni și nimic nu mai pune piedică poftei noastre de consum. Doar autodisciplina ne mai poate salva. Dar pentru a fi disciplinați trebuie să avem voință, iar societatea de consum ne înmoaie voința, pentru că are nevoie de gurile, stomacele, trupurile și timpul nostru.

Cerc vicios!

Nu știu de ce m-am apucat să scriu aceste rânduri, însă dacă le citiți, să știți că doar prin autodisciplină putem trăi o viață adevărată.

Sale!