Iubesc natura. Îmi place să bat dealurile și câmpiile. Din loc în loc, sunt cruci. Unele mai sunt încă în grijă, altele – cruci sfinte părăsite, cu acoperiș rupt de vânt, ploaie, vreme, timp și cu zăbrele putrede. Unele sunt puse la răspântii, menite să alunge teama tâlharilor. Altele sunt cruci de hotar, care trebuiau să dăinuie în fața oricărei încercări de acaparare.
Cruci la răspântie!
Azi e Duminica Crucii. Tot un fel de răspântie. Un popas spre a doua parte a postului.
Și totul a plecat de la un obiect de tortură transformat în altar de sânge nevinovat. Câtă îngratitudine! Suntem un neam de… Barabi. E permis termenul? Nimic nu scapă răutății noastre. Nici pe Dumnezeu nu L-am iertat. Dar El ne-a iertat. Mai presus de toate, a înviat și ne-a spus: „Vedeți, nu puteți voi greși cât pot Eu ierta.” Bunătate supremă și răspântie a istoriei.
Lăcomia ne-a alungat din Rai. Apoi am tot plâns și am așteptat. Și când Fiul lui Dumnezeu a venit, L-am răstignit. Momentul putea fi o nouă răspântie. Una care ducea în cele mai de jos ale infernului. Dar nu a fost așa. A fost răspântia spre Înviere! Nu meritam să ne fie schimbat destinul, pentru că am fost ingrați. Dar Dumnezeu ne iubește și nu S-a coborât la răutatea noastră.
De atunci avem în ce crede pe noul drum și mai avem ceva: crucea! Da, crucea – cea de la răspântiile drumurilor, dar și cea de la bifurcațiile vieții. Nu știm pe unde să o apucăm? Facem cruce și pășim cu încredere! Am luat-o pe drumul greșit? Facem cruce și ne întoarcem pe calea cea bună. Ni se pare prea grea crucea vieții? Facem cruce și privim spre Cer cu speranță.
Avem crucea de la răspântiile drumurilor, de la răspântiile vieții, de la cele ale istoriei. De la ea numărăm anii. Nu chiar de la ea, ci de la El. Însă fără ea, cea rău famată, nu am avea azi altar, iertare și curajul de a trece prin răspântii.
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Blăjani – file de monografie
Ceai de urzică
