Funcțiile limbajului la Roman Jakobson

1. Funcția referențială – legată de referent (mesaj informativ, impersonal, limbaj științific, accent pe adevăr).

2. Funcția poetică – centrată pe mesaj, proprie textelor artistice, pune accent pe formă și expresivitate.

3. Funcția metalingvistică – centrată pe cod, asigură clarificarea termenilor (explicații, gesturi convenționale).

4. Funcția fatică – verifică și întreține contactul între interlocutori, de multe ori cu valoare relațională mai degrabă decât informativă (ex.: „Alo!”, „Mă auzi?”, politețuri).

5. Funcția expresivă (emotivă) – centrată pe emițător, exprimă atitudinea, emoția.

6. Funcția conativă – centrată pe receptor, urmărește să influențeze (imperative, apeluri).

Observații critice

Unii teoreticieni consideră că lista e artificial extinsă:

funcția poetică e secundară, valabilă doar în artă;

funcția fatică e de fapt subordonată celei expresive sau conative;

funcția metalingvistică e subordonată expresivei sau conativei.

Totuși, meritul lui Jakobson e că atrage atenția asupra complexității comunicării și a codului/contactului.

Bougnoux subliniază importanța comunicării fatice (relaționale) în societatea contemporană, unde pălăvrăgeala, telefoanele, politețurile au mai degrabă rol de întreținere a relațiilor decât de transmitere de informații.

Teoria actelor de vorbire (Austin, Searle)

1. Act de locuție – simpla formulare a enunțului (corespunde funcției referențiale).

2. Act de ilocuție – intenția din spatele enunțului, exprimarea unei atitudini (corespunde funcției expresive).

3. Act de perlocuție – efectul asupra receptorului, încercarea de a convinge/influența (corespunde funcției conative).

Astfel, orice act de vorbire reunește aceste trei dimensiuni.

Teme de evaluare (din finalul materialului)

1. Construiți exemple de texte (cca. o pagină) cu predominanța funcției expresive și a celei conative.

2. Justificați, cu exemple, importanța (sau lipsa de importanță) a funcției metalingvistice și a funcției fatice.

3. Construiți un text care să reunească toate cele trei dimensiuni ale unui act de vorbire: locuționară, ilocuționară și perlocuționară.