Onoarea de a organiza prima ediție a Olimpiadei de Religie la Buzău

Discuția cu părintele Romeo Ene – inspector de religie și coleg la Sfântul Apostol Andrei – despre dificultatea organizării Olimpiadei de Religie m-a întors brusc în anul 2004. Mi-am amintit entuziasmul acelor ani și, mai ales, frustrarea sinceră pe care o simțeam atunci: disciplina Religie nu avea o olimpiadă a ei.
Mi se părea nedrept pentru profesori și elevi.
O disciplină atât de profundă, atât de prezentă în viața elevilor, rămânea în afara oricărei forme de răsplătire a celor mai dedicați.
Așa a apărut ideea.
Am cerut acordul Inspectoratului Școlar și, chiar dacă olimpiada nu era oficială — nu figura în calendarul competițiilor — am primit înțelegerea necesară pentru a începe. A fost suficient.
Acel început s-a sprijinit pe oameni.
Domnul director Simion, de la Școala nr. 7, a fost printre primii care au înțeles rostul demersului. Apoi profesoarele de acolo — doamna Safta Vrabie, doamna Elena Matei — și alți colegi din Buzău, care au venit cu multă disponibilite alături.
A fost un entuziasm pe care nu-l mai poți reproduce.
Nu aveam bugete. Nu aveam proceduri, iar regulamentul l-am întocmit după priceperea proprie.
Aveam convingerea că trebuie făcut! Preluasem postul de inspector școlar cu un an înainte.
Am contribuit fiecare cum a putut. Am plătit din propriul buzunar coli, toner, materiale. Am organizat, am corectat, am improvizat. Și, mai ales, am crezut.
Așa s-a născut prima Olimpiadă de religie la Buzău.
Anii au trecut, iar ceea ce a început ca o inițiativă aproape improvizată a devenit, treptat, o tradiție. Olimpiada de religie a fost introdusă în calendarul oficial și a căpătat recunoaștere atât la nivel local, cât și național.
Pentru mine, însă, rămâne definitoriu acel început.
Am sințit că sunt util corpului profesoral. Simțeam nevoia acestei validări mai ales pentru că nu avusesem în proiecțiile mele despre viitor traseul acesta. La întrebarea … ce o să faci când vei fi mare …. nu răspunsesem niciodată … profesor! Dar am ajuns chiar inspector Inspectoratul Școlar, trimis fiind de Episcopia Buzăului. Nu am fost primit, la început. Dar, în timp, lucrurile s-au așezat.
După șase luni, am devenit purtătorul de cuvânt al instituției și mi s-a completat norma cu jumătate de consilier de imagine.
Privind în urmă, îmi dau seama că legătura mea cu învățământul nu a fost niciodată întâmplătoare.
Am vrut, la început, să refuz carierara didactică.
Dar am ajuns să nu mă mai pot desprinde de ea.
Pentru că învățământul nu înseamnă doar programe sau funcții.
Înseamnă oameni.
Și începuturi care, uneori, devin — fără să știe — istorie.