Bate un clopot cu limbă amărâtă,
A dus pe drumul trist noian de oase.
Dar astăzi trupul nu e nins de vreme,
Și limba-i plânge înfundată de durere.
Cum poți da gropii carne încă crudă?!
A înviat Hristos!, din strană vine-o undă …
Hristos a înviat!, dar trupul e scufundă …
Cu fiecare cânt ce sună-n dungă.
Cu ce-a greșit trupul acesta Doamne?
De cel-ai pedepsit atât de repede cu moartea?
De ce tocmai în Săptămâna Luminată,
În bezna glodului de clisă se afundă?
Credința ei i-a fost lumină, Sfinte!
Dar deznădejdea i-a lovit ziua din urmă.
Revolta ruperii de viață i-a frânt … gândul,
Iar astăzi zace fără și-și fi mângâiat destinul.
Din ceara sutelor de lumânări îi pare chipul,
Cu lacrimi printre firele de barbă-i cântă harul:
Hristos a înviat! Ce bucurie!
… iar omul drag suportă-n demnitate jarul.
În ochi se vor privi în viața viitoare,
Ea tânără ca o mireasă, cum plecară,
El sur și gârbovit peste măsură
Și vor juca la nunta a doua oară!
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Fascinația rostirii
Daruri cu tâlc
