Vă rog să nu-mi mai dați like!

Vă rog să nu-mi mai dați like!  Vă rog să nu-mi mai dați like! Insist să nu mai dați like! De ce? Știu că unele articole nu sunt pe placul puterii. Știu că puterea nu iubește autori asemenea mie, pentru că, cel mai tare se teme de adevăr. Spune-i adevărul unui politician și te-ai procopsit cu un  … amic pe viață.

Experiența anilor de luptă cu puterea mi-a desenat harta realității. Știu bine cu și în ce context dă cineva un like. Sunt suficiente aprecierile pe care mi le transmiteți în particular.

Și, referitor la adeziunea prin like la anumite idei, unele contrare interesului puterii de a închide orice voce, de ce să dați like?

Farmecul opoziției este acela de a surprinde mereu puterea, de a o face să creadă că stă bine, că i-a reușit minciuna.

Îmi amintesc votul pe care mi l-ați dat în 2012. I-ați dat jos! Nu se așteptau, dar eu îl simțeam. Priveam în ochii dumneavoastră și vă simțeam intenția. La ce folosea un like?!

Și ar mai fi ceva …. De ce să poată cei de la putere să determine cercul susținătorilor ideilor noastre?

Știu, pentru ei, cei care vor să pară altceva decât sunt, a primi like este o nevoie. Dați-le lor like și hrăniți-le vanitatea. Nici măcar această atitudine nu mă deranjează. Știu că se urmăresc unii pe alții și știu că cerșesc like -uri pentru lupta lor internă, pentru ca să vadă cât de populari sunt.  Știu că există și obligația de a da like, pentru cei care au anumite funcții. Și ce valoare are acest gest nesincer? Induce ideea că ar fi puternici, iar noi, ceilalți am fi impopulari? De ce am fi noi impopulari?  De fapt, puși individual la vot, nu pot transforma numărul de aprecieri virtuale în aprecieri reale. Însă, sunt înnebuniți după aparență.

Dragii mei, eu mă mulțumesc să mă citiți și să mă criticați. Văd în spatele paginii numărul de cititori și, recunosc, asta mă hrănește. Deci, vă rog să nu-mi dați like, dar vă rog să mă citiți!

Sale!