Revin cu acest mesaj pentru toți care-mi citesc blogul, ajuns acum la aproape 1 milion de cititori.
La inițiativa PSD a trecut în mod tacit un proiect de lege care permite civililor să cumpere câte arme își doresc.
E lucru necurat, evident. Să credem că propunătorii proiectului nu sunt finanțați de producătorii de arme?
Ar fi o nenorocire ca pe lângă droguri să mai avem și arme în școli sau pe străzi. Uitați-vă la nervozitatea șoferilor în trafic. Arme ar mai trebui!
După Al Doilea Război Mondial românii au fost dezarmați. Nu au fost ușor. Știu de la bunicul meu cum nu s-a îndurat să predea cu ușurință pușca. O ascunsese inițial într-o tocitoare.
Românii nu au trăit drame prea multe din cauza armelor de foc, însă revenirea lor pe piață va fi o nenorocire.
Și pentru că aminteam de bunicul meu, în familia celorlalți bunici a fost o dramă teribilă, dramă care mă face să fiu vehement când vine vorba de arme de foc.
Un unchi al meu era pasionat de vânătoare. Am fost și eu gonaci alături de ceilalți copiii o dată. Era chiar înainte de 1989.
La așa zisa revoluție le-a fost ridicată arma de vânătoare. Le-a fost dată în ianuarie sau februarie 1990. Și-a ridicat arma și a pregătit-o ca, în eventualitatea apariției unui iepure de câmp. în drumul spre casă, să tragă.
A ajuns acasă și a fost prins de știrile convulsive de la televizor, care vorbeau despre încercarea lui Dumitru Mazilu de a-l da jos pe Ion Iliescu. Nu și-a asigurat suficient arma, dar a vârât-o sub pat unde o ținea.
O hârjoneală între copii a făcut ca mezinul familiei care avea atunci cam cinci ani să descarce accidental pușca în sora lui. Camelia avea 18 ani!
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Ceai de urzică
Retropelerinaje Buzoiene
Blăjani – file de monografie
Daruri cu tâlc
