În Siria nu este războiul nostru. Ca mulți alții, sirienii sunt dezrădăcinați pentru că marile puteri au nevoie de resursele lor. Nici în Ucraina nu e războiul nostru, dar, în fine, e le granița cu noi și avem o puternică comunitate acolo.
Sirienii sunt însă cu adevărat alt neam, iar trocul pe care vrea să-l facă guvernanții acceptând refugiați sirieni în schimbul unor fragile drepturi de liberă circulație este împotriva cetățeanului român.
Da, avem nevoie de muncitori străini. Și eu am apelat la muncitori din Nepal și am avut mare noroc de oameni buni, însă refugiații nu vin nici selectați și nici la muncă. Ce facem din țara aceasta în care încă cetățeanul mai poate merge singur pe stradă? Priviți ce se întâmplă cu țările care au acceptat refugiați! Ele măcar sunt foste țări coloniale, care acum returnează ceea ce au primit anterior, însă noi, românii, nu avem de ce să ne asumăm asemenea sarcini costisitoare și periculoase pe termen lung.
Obediența și nevoia de arăta că uite, am făcut și noi guvernanții ceva, va întări și mai mult mișcările naționaliste și suveraniste.
Meloni a ajuns premier în Italia cu acest tip de agendă politică, iar italienii au susținut-o pentru că s-au fript deja cu politica guvernelor anterioare de a primi pe cei aduși de valuri. La noi însă nu vine nimeni pe valuri, dar conducerea țării, fără să întrebe poporul, dă naștere unui fenomen cu efecte nocive pe termen lung. Franța e un exemplu concludent.
Cred că politica primirii de refugiați este împotriva intereselor românilor. Vrem muncitori, îi alegem noi. Vrem insecuritate socială și risipă bugetară, acceptăm refugiați. Prețul este enorm și nu poate fi justificat de faptul că nu s-a crăpat ușor o ușă aeriană de acces.
Ceai de urzică
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Cuvant despre Cer
