Descriere Generală
Arnica montana, cunoscută și sub numele de arnică, este o plantă medicinală din familia Compuselor. Partea folosită în scopuri medicinale este inflorescența, care se recoltează în perioada iunie-august.

Compoziție Chimică
Arnica conține o gamă variată de compuși activi, printre care se numără uleiuri esențiale, lactone seschiterpenice, glicozide amare, alcaloizi, poliacetilene, flavonoide și tanini. Aceste substanțe contribuie la proprietățile terapeutice ale plantei.
Proprietăți Terapeutice
Arnica este recunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare și cicatrizante. Aceste proprietăți o fac valoroasă în tratarea diferitelor afecțiuni.
Indicații
Deși arnica nu trebuie administrată intern din cauza toxicității, ea este foarte eficientă în tratamentele externe. Este considerată specifică în cazul tratamentului vânătăilor și entorselor. Preparatele homeopatice din arnică sunt complet sigure pentru administrare internă, dar sunt recomandate mai ales conform indicațiilor homeopatice. Folosită extern, arnica ajută la calmarea durerilor reumatice, a durerilor și inflamațiilor provocate de flebită și alte afecțiuni asemănătoare. De fapt, poate fi utilizată ori de câte ori există durere sau inflamație la nivelul pielii, atâta timp cât pielea nu este lezată.
Asocieri
Pentru obținerea unui unguent eficient, arnica poate fi combinată cu distilat de hamamelis, ceea ce sporește efectele benefice.
Precauții
Este foarte important de reținut că arnica nu trebuie administrată intern, deoarece poate fi toxică.
Preparare și Dozare
Pentru a prepara o tinctură din această plantă, se procedează astfel: se toarnă 0,5 litri de alcool 70% peste 50 g de flori proaspăt culese. Se închide ermetic într-un recipient de sticlă transparentă și se lasă la soare sau într-un loc cald timp de o săptămână. După această perioadă, se filtrează și tinctura este gata de utilizare. Pentru a o depozita, se pune tinctura într-un recipient cu capac și se păstrează ferită de lumina directă a soarelui.