Ochii iscoditori nu sunt pentru locuri sfinte

„Am întârziat”, mi-a spus o doamnă pe care o găsesc mereu la Biserică cu cel puțin o jumătate de oră înainte de începerea slujbei.

„Nu am observat!” i-am răspuns, asigurând-o că are dreptul să întârzie, pentru că Dumnezeu nu este birocrat, ci părinte.

„Dumneavoastră poate că nu ați văzut, dar atâția ochi…” Și s-a uitat spre ochii sfinților pictați.

„Vă privesc la fel de blând, vedeți? Sfinții nu au ochi iscoditori. Sfințenia nu înseamnă calcul, ci iubire!”

Acest dialog mi-a amintit de o zicere a lui Steinhardt. Cred că suna cam așa: „Dumnezeu este boier, nu contabil.”

Ferească Dumnezeu să mă înțelegeți greșit – nu vorbesc aici despre contabili. Avem, duminică de duminică, la Sfântul Andrei, aproape un pluton de contabili, în frunte cu mama mea. Nu despre contabilitate este vorba, ci despre iubire.

Iubirea nu este rezultatul unor ecuații. Când doi tineri se iubesc, nu fac calcule. Dacă fac calcule, iubirea devine umbrită. Îmi amintesc cum cineva, care urma să se căsătorească din dragoste, a venit să-mi ceară un sfat despre cum să-și păstreze legal anumite bunuri dobândite înaintea căsătoriei. Sigur, precauția e bună, dar într-o astfel de relație, această grijă umbrește iubirea.

Dumnezeu a creat lumea din iubire. Biserica se deschide tot din iubire. Nu este un ghișeu; este locul unde libertatea interioară trebuie să triumfe. Este locul în care creștinul trebuie să vină cu drag, fără teama de „ochii sfinților”. Da, mai sunt ochi și prin Biserică. Unii chiar iscoditori. Însă și aceștia trebuie iertați. Oricum, ei nu sunt ochi de sfinți.

Așadar, să știți: ochii sfinților sunt mereu blânzi și buni, nu cântăritori și aspri.