România de dincolo de România

Am ascultat referate interesante despre Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, cu referiri la recunoașterea de iure a ceea ce exista de facto dintotdeauna, precum și la ridicarea scaunului de Mitropolit Primat la treapta patriarhală.

M-a preocupat subiectul, mai ales în contextul actual, în care granițele fizice devin tot mai puțin evidente — ceea ce nu e neapărat rău.

Ce rol mai are autocefalia, atâta vreme cât lumea în care trăim nu mai este formată din popoare așezate în granițe bine delimitate, cu „limbi de pământ și sârmă ghimpată”?

Are, pentru că autocefalia se întemeiază pe ceea ce Canonul 34 Apostolic învață:

„Episcopii fiecărui neam (ἔθνος) trebuie să-l recunoască pe cel dintâi dintre ei și să-l socotească drept cap, și să nu facă nimic de mare importanță fără consimțământul lui; iar fiecare să facă numai ceea ce privește propria eparhie și satele care țin de ea. Dar nici acela (episcopul întâi-stătător) să nu facă ceva fără consimțământul tuturor. Căci astfel se va păzi concordia și se va slăvi Dumnezeu prin Domnul în Sfântul Duh.”
(Canonul 34 Apostolic, trad. din greacă)

Acest canon reflectă un echilibru fin între unitate și autonomie: episcopii unui neam formează un sinod, dar recunosc un „întâi între ei” (primatul onorific), în duhul comuniunii, nu al supunerii ierarhice absolute. Această structură sinodală permite fiecărui popor să-și trăiască credința în limba și cultura sa, fără a rupe comuniunea cu Biserica sobornicească (catholică).

Așadar, fără a cădea în filetism (confundarea neamului cu Biserica, excluzându-i pe ceilalți), ne trăim credința în contextul identității noastre etnice. Iar etnicitatea, neamul, nu mai ține de granițe geografice, ci de românul care se află oriunde și care, de acolo, își trăiește credința și ființa națională.

De aceea, Biserica a plecat spre diaspora. Era pregătită mental. Are în tradiția sa imaginea păstorului care își caută turma. Și o face bine. A zidit românitatea, dincolo de România.

În acest sens, cred că titulatura Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române este mai potrivită astfel: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Formula „Patriarhul României” este limitativă, pentru că țara are hotare geografice, dar Biserica este vie pe tot globul, acolo unde trăiesc românii.

Sale!