Sămânța căzută în piatră – Istoria Sfântului Ștefan și nașterea Sfântului Pavel din Saul

După înălțarea Domnului, ucenicii au rămas în Ierusalim. Împărțeau totul, trăiau în rugăciune, frângere a pâinii și propovăduire. Duhul Sfânt începuse lucrarea Lui. Dar în inima cetății, acolo unde Templul stătea ca o aducere aminte a Vechiului Legământ, o nouă sămânță prindea rădăcini. Printre cei șapte aleși pentru slujirea comunității, unul se ridica mai puternic: Ștefan, tânăr, plin de har și curaj.

Propovăduia cu putere, cu înțelepciune de sus. Mulți îl ascultau, dar unii nu-l puteau suferi. Era o sabie în conștiințele împietrite. Din sinagogile eleniștilor, acuzațiile n-au întârziat. L-au târât în fața Sinedriului, unde marii preoți și cărturarii i-au cerut socoteală. În loc de apărare, Ștefan a predicat. A arătat cum istoria poporului Israel, de la Avraam și până la Mesia, a fost mereu refuzată, mereu înfrântă de neascultare. „Voi ați primit Legea și n-ați păzit-o. L-ați omorât pe Cel Neprihănit.”

Cuvintele au fost ca o flacără. Îi durea. Scrâșneau din dinți. Și totuși, el, cu fața luminată, a privit spre cer: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu.”

N-a mai fost nevoie de verdict. L-au scos afară și l-au ucis cu pietre. Primul martor a aruncat, ceilalți l-au urmat. Iar hainele celor ce loveau cu pietre au fost lăsate la picioarele unui tânăr tăcut, dar vigilent: Saul din Tars.

Ștefan a îngenuncheat. În sânge și praf a rostit: „Doamne Iisuse, primește duhul meu… Nu le ține în seamă păcatul acesta.” Și a adormit.

Dar sângele lui n-a fost în zadar. Fiecare lovitură pe care Ștefan a primit-o era o bătaie în poarta inimii lui Saul. Augustin avea să scrie mai târziu: „Dacă Ștefan nu s-ar fi rugat, Biserica nu l-ar fi avut pe Pavel.”

Rugăciunea aceea, rostită între pietre și moarte, a fost începutul nașterii unui alt om. Saul cel mândru, cunoscător al Legii, se va prăbuși pe drumul Damascului, orbit de lumina Celui pe care îl prigonea. Se va naște din nou – Pavel – apostolul neamurilor, părintele noii Biserici, temelie pentru cei ce nu-L cunoscuseră pe Hristos în trup, dar care aveau să-L primească în duh.

Astfel, din sângele lui Ștefan s-a născut viața. Din martiriu – misiune. Din rugăciune – răscumpărare. Iar centrul noii nașteri n-a mai fost Templul sau Legea, ci Pavel – un prunc născut din rugăciunea unui sfânt și crescut în focul Duhului Sfânt.

Sale!