Lumea de astăzi amintește, în multe privințe, de universul lui Nabokov din Invitație la eşafod. Totul pare un teatru al convențiilor false: prietenii de fațadă, zâmbetele impuse, călăul care se vrea prieten și care, de fapt, nu are decât un suflet îngust. În acest decor, viața și moartea devin ritualuri goale, lipsite de substanță, în care chiar și tragedia celor mii de morți este redusă la un spectacol grotesc, aplaudat sau ignorat de cetățeni obosiți.
Rusia actuală se află prinsă în acest mecanism de farsă istorică. În loc ca diplomația să fie prima, ea este împinsă pe margine, ca un decor secundar, în vreme ce armele scriu povestea. Și totuși, numai diplomația poate salva ceea ce a mai rămas din umanitate: momentul acela unic care evită moartea, clipa în care două cuvinte așezate cu înțelepciune pot opri o secure ridicată.
Nabokov ne amintește că „falsul important” devine, într-o lume coruptă, adevărul acceptat. Astfel, agresorul își clădește imaginea pe o frumusețe falsă, pe un intelect fals, pe o prietenie falsă. Dar în spatele acestui decor stă realitatea crudă: gropile comune, plânsul nevinovaților și dorința lor de a da timpul înapoi.
Diplomația nu trebuie să fie un ritual gol, ci o respirație vie a omenirii. Ea este singurul drum prin care Rusia ar putea părăsi scena călăului și s-ar putea întoarce în rândul celor care aleg cuvântul, nu securea. Dacă nu, istoria o va arunca în raftul de „spectacole false”, acolo unde moartea a devenit obișnuință și unde nimic nu a mai avut valoare.
Astăzi, singura fereastră a omenirii spre un alt univers rămâne scrisul, adevărul rostit și diplomația curajoasă. Numai prin ele, călăul va fi învins nu prin moarte, ci prin uitare.
Daruri cu tâlc
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Ceai de urzică
Recuperări istorice
