Islanda fusese pentru mine doar un nume înghețat, un loc exotic și improbabil de vizitat. Mi-am zis că nu are rost să ajung acolo vreodată cu familia. Și totuși, am aplicat pentru Reykjavik și am pornit într-acolo.
Mai târziu aveam să aflu cât de mult contase acest tărâm pentru istoria lumii. Gorbaciov, tânăr și energic, urcase la putere după un șir de lideri sovietici bolnavi și obosiți. Imperiul se prăbușea economic, Afganistanul îi seca resursele, iar cursa înarmărilor devenise insuportabilă. Dincolo de cortina de fier, Reagan, actorul devenit președinte, știa să fascineze prin șarm și umor. Se spune că lângă șemineu i-ar fi spus: „Mihail, de noi depinde ce se va întâmpla cu lumea aceasta.” Așa au ajuns să se întâlnească la Reykjavik, pentru a încerca să înghețe focul nuclear.
Am aterizat la Keflavik după un zbor fragmentat de vreme și de peripeții. Bagajele mele au rămas în altă parte. Am primit o trusă de supraviețuire: un tricou, o pastă de dinți, un pieptene și o lamă de ras. Afară, ploaia venea din toate direcțiile, vântul rupea umbrelele, iar nordul mă primea cu severitatea lui.
Pe drum spre campus, am zărit primele case: mici, colorate, cu ferestre largi ce priveau spre ocean. Deasupra lor, o ceață încăpățânată refuza să se ridice, chiar și atunci când soarele încerca să-și croiască drum. Așa începeau zilele islandeze: lungi, ploioase, cu un frig ce cerea răbdare.
Am pornit apoi spre Borgarnes, dar drumurile ne-au purtat spre Stykkishólmur. Șoseaua șerpuia prin tuneluri, ferme rare se iveau cu baloți înveliți, oi nesfârșite și cai opriți de garduri. Stâncile negre lăsau să cadă firicele de apă, iar dincolo se întindea oceanul întunecat și nesfârșit.
La masă ni s-a adus pește alb cu sos untos și, pentru colegul meu turc, carne de miel. „Aici, pe solul vulcanic, iarba e unică și carnea – cea mai bună din lume”, mi s-a spus. Eu nu mâncam carne, dar l-am întrebat în glumă:
— Ai văzut câini pe aici?
— Nu! Poate sunt în farfurie, a râs el.
Și-a botezat porția „dog lamb” și a mai cerut încă una. „E bun, e diferit!” – a spus. Și am râs împreună, lăsând frigul afară.
Seara am mers la gheizer. Aerul era tăios, frigul cumplit, dar copiii pluteau senini în apa fierbinte. Cu greu am intrat și noi. Și atunci am simțit miracolul: două ore plutind pe valuri calde, sub noapte și ceață, înconjurați de frig și lumină.
Atunci am înțeles Islanda. Un loc unde recele lovește, dar tot el încălzește. O metaforă vie – precum războiul rece despre care vorbeam la început. Gheața și focul împletite, dând lumii o șansă de a merge mai departe.
Daruri cu tâlc
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
