Astăzi ne-am adunat pentru a-l comemora pe dl. Emil. Au trecut deja 7 ani de când a plecat dintre noi, iar timpul a alergat cu o viteză greu de înțeles. Doamna Norica mi-a spus cu emoție că au trecut 7 ani, dar parcă totul s-a petrecut ieri.
Îl port în amintire așa cum a fost mereu: în mișcare, plin de energie, pus pe treabă, cu dorința neobosită de a rezolva câte ceva. Un om harnic, cinstit și de o bunătate rară. Avea acel fel de a fi care aduna oamenii în jurul lui și lăsa în urmă respect și prietenie. I-am purtat o simpatie aparte acestui om minunat!
Astăzi, la comemorarea de la Sf. Andrei, am simțit din nou cât de mult îi lipsește familiei și celor apropiați, mai ales din lacrimile fiicei care s-au adăugat celor deja vărsate în acești ani, dar și gândul recunoscător pentru viața frumoasă pe care a dăruit-o celor din jur.
Timpul trece, dar amintirea lui rămâne vie. Iar oamenii ca dl. Emil nu dispar niciodată cu adevărat – ei trăiesc prin faptele, exemplul și dragostea pe care au lăsat-o în sufletele celor care i-au cunoscut.
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
