Noi nu putem face asemenea minuni. Nu putem învia pe nimeni din morți. Dar Evanghelia despre fiul văduvei din Nain nu e doar o poveste despre o minune petrecută acum două milenii. Ea se referă și la noi.
Ce facem noi cu această Evanghelie? O privim ca pe un fapt istoric, o ascultăm, ne minunăm și apoi mergem mai departe?
Domnul nu ne cere doar să ne uimim, ci să-L urmăm în faptă.
Iisus s-a oprit din drum. A văzut durerea văduvei și nu a trecut mai departe. A fost mișcat de compasiune, iar mila Sa a devenit viață pentru cel mort.
Și noi suntem chemați să ne oprim din drum. Prea adesea trecem pe lângă cel căzut și nu-l ridicăm. Ne grăbim, ne temem să nu ne pierdem timpul, să nu părem miloși sau slabi. Ne ferim privirea și ne astupăm urechile, ca să nu auzim plânsul celuilalt.
Uneori ar fi de ajuns să spunem, simplu și sincer: „Nu plânge.”
Dar ceva din noi ne împietrește. Ajungem chiar să judecăm pe cel care suferă, în loc să-l ajutăm.
Domnul ne spune astăzi: „Nu fi nepăsător.”
Plângi cu cel ce plânge. Apleacă-te spre cel apăsat.
Nu ucide sufletește pe nimeni prin indiferență sau prin cuvânt rece.
Putem „învia” oameni fără să facem minuni.
Putem aduce viață în sufletele celor din jur printr-o vorbă bună, printr-o privire blândă, printr-un gest de grijă și dragoste.
A fi creștin înseamnă să te oprești din drum atunci când altcineva suferă.
A fi creștin înseamnă să asculți plânsul și să spui, cu inima plină de lumină: „Nu plânge.”
Recuperări istorice
Blăjani – file de monografie
Daruri cu tâlc
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
