Predică la Duminica Vameșului și a Fariseului

„Vă spun vouă: acesta s-a întors mai îndreptat la casa sa decât celălalt.”
(Luca 18, 14)
Iubiți credincioși,
Omul harnic știe că, înainte de vremea secerișului, trebuie să se pregătească. Își cumpără uneltele, le ascuțește, le repară și le ține gata de lucru. Când vine momentul potrivit, nu se împiedică de nimic și se apucă de treabă fără întârziere. Harul lui Dumnezeu și râvna pentru muncă sunt esențiale; restul se împlinește de la sine. Așa lucrează și plugarul bun, și secerătorul, și cel care strânge roadele.
În casele unor asemenea oameni se adună belșugul. Acolo sunt sate prospere, oameni veseli, o viață înfloritoare. Plângerile, nemulțumirile și tânguirile despre greutățile vieții sunt rare acolo unde oamenii sunt sârguincioși.
Dar vai de cel care se trezește doar în ceasul din urmă! Vai de acela care își amintește de datorie numai când alții sunt deja în toiul lucrului. Un astfel de om nu poate avea o viață liniștită, fără griji și fără mustrări de conștiință.
Iubiților, în această duminică începe perioada de pregătire sufletească pentru Sfintele Paști. De acum și până la Paști, Biserica va pune pe buzele noastre cântarea plină de taină: „Ușile pocăinței deschide nouă”. Aceste cântări nu sunt simple rânduieli liturgice; ele sunt chemări adânci, menite să ne pătrundă până în cele mai ascunse colțuri ale sufletului.
Biserica le-a rânduit pentru ca noi să înțelegem că urmează zile de înălțare sufletească, zile în care suntem chemați să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, izvorul adevărat al tuturor mângâierilor omenești.
Să venim, așadar, în număr cât mai mare la biserică. Să ne plecăm inimile și genunchii asemenea Vameșului, cu smerenie, înaintea Celui care ține în mâna Sa atotputernică soarta noastră. Să ne rugăm mai stăruitor, cerând mângâiere pentru viața noastră frământată și plină de încercări.
Fericiți sunt cei pe care Domnul îi va afla priveghind atunci când va veni. (Luca 12, 37)
Iubiților, omul care nu este harnic, care nu-și vede de datoriile sale, nu aduce câștig nici casei, nici sufletului său. Chiar dacă ar dobândi ceva, ar risipi totul. Scriptura ne avertizează limpede: puțină lene, puțină nepăsare și sărăcia vine pe neașteptate, ca un hoț puternic.
Dacă scopul cuvântului meu ar fi doar să vă îndemn la agonisirea bunurilor materiale, m-aș opri aici. Dar există o hrană mult mai importantă: hrana care satură sufletul. Aceasta întărește omul, îi redă puterea, îi aduce pacea lăuntrică. Această hrană este Evanghelia zilei de astăzi.
Bogăția, în sine, nu aduce fericire. Inima curată este adevărata sursă a fericirii. Chiar dacă un om nu are nimic, dar are inimă curată, este cu adevărat fericit.
Iată, așadar, o învățătură de mare preț pentru fiecare creștin: în timp ce ne îngrijim de cele materiale, să nu încetăm niciodată să căutăm liniștea sufletului. Aceasta este comoara cea mai de preț din lume. Liniștea sufletului se dobândește urmând pilda Vameșului, care a înlocuit nedreptatea cu dreptatea și lăcomia cu mila.
Cel care umblă drept merge cu încredere. Binecuvântarea Domnului îl îmbogățește și nu aduce întristare. Știm cât de greu este astăzi să eviți nedreptatea, într-o lume dominată de interes și câștig. De multe ori, atât cei mari, cât și cei mici pot cădea în capcana lăcomiei.
Dar strâmbătatea poate fi biruită. Apropiindu-ne de cei în nevoie, de cei năpăstuiți, de orfani și de cei singuri. Prin milostenie, prin sprijinirea bisericilor și a școlilor sărace. Și mai presus de toate, prin rugăciune sinceră înaintea altarului.
Dumnezeu nu iartă pe cei care cad, dar nu-i poate ierta cei care rămân nepăsători în păcat. Pilda Vameșului ne arată că pocăința sinceră este primită. Cel mai mare pericol este împietrirea inimii și lipsa de râvnă pentru cele duhovnicești.
De aceea, să fugim de umberele păcatelor și să apucăm cu hotărâre calea înțeleaptă a dreptății. Aceasta ne dă nădejdea veșniciei și ne ajută, pe noi cei încă vii, să trăim cu sens, cu pace și cu lumină.