Întâlnire, memorie și documente de arhivă

Într-una dintre plimbările mele de seară prin Câmpul Buzăului, am întâlnit un domn foarte prezentabil, cu o ținută atletică. Am intrat în dialog și, privind în apropiere, i-am spus:
— Acolo locuia domnul Radu Vasile, nu?
A zâmbit ușor și mi-a răspuns:
— … a fost tatăl meu.
Era domnul Ninel Radu.
Am continuat discuția cu o anumită emoție. Pe domnul Radu Vasile l-am respectat întotdeauna: un om corect, echilibrat, pedant, mereu bine îmbrăcat, cu care Episcopia Buzăului a avut relații instituționale reale, mai ales în momente importante, precum instalarea Preasfințitului Antonie Plămădeală.
Nu după mult timp, domnul Ninel Radu a venit la biserica Sfântul Apostol Andrei. Mi-a adus un text și câteva fotografii rare. Într-una dintre ele se află, foarte probabil, ultima imagine cunoscută cu Preasfințitul Antim Angelescu, surprins la pat, înconjurat de oaspeți, la momentul instalării succesorului. Sunt imagini dintr-o arhivă personală, pe care le voi publica în premieră.
Textul pe care mi l-a încredințat îl redau mai jos integral, fără nicio intervenție:
„Potrivit indicațiilor Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare, secretarii comitetelor executive ale consiliilor populare județene răspundeau de problemele de culte din județ. Această răspundere era prevăzută și în decizia Comitetului executiv privind repartizarea pe domenii de activitate a Președintelui, Prim-vicepreședintelui, Vicepreședinților și Secretarului Comitetului executiv.
Ca urmare a acestei sarcini, participam la principalele eveniment ce aveau loc la nivelul Episcopiei Buzăului și Vrancei sau la rezolvarea unor probleme pe tărâmul cultelor și la a căror soluționare era necesară participarea organelor de stat. Astfel, după încetarea din viață, în anul 1980, a Părintelui Episcop Antim Anghelescu la vârsta de 84 ani, care a îndeplinit această funcție din anul 1946, a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca Episcop al acestei Sfinte Episcopii părintele Antonie Plămădeală, care fusese Vicar Patriarhal la Patriarhie. Potrivit legii, alegerea episcopilor de către Sfântul Sinod trebuia să fie recunoscută prin decret prezidențial.
În iarna anului 1980, din dispoziția răposatului nostru Prim-Secretar Vasile Potop, am participat la ședința solemnă de la Departamentul Cultelor, unde participau toți mitropoliții și episcopii din țară și unde s-a dat citire Decretului de recunoaștere a alegerii ca Episcop al Episcopiei Buzăului și Vrancei a părintelui Antonie Plămădeală. Această ședință la Departamentul Cultelor a avut loc într-o sâmbătă. A doua zi, duminică, urma să aibă loc la Buzău adunarea eparhială pentru instalarea Prea-Sfințitului Antonie Plămădeală în funcția de Episcop. În aceeași zi, sâmbătă, pe seara, urma să vină la Buzău, cu un vagon special închiriat de Patriarhie și atașat la un tren care mergea în nordul Moldovei, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, Preasfințitul Episcop Antonie Plămădeală și alți înalți prelați de la Patriarhia Romana, mitropoliți, episcopi etc.
Eu, împreună cu tov. Alexandru Pruteanu, inspector al Departamentului Cultelor pentru județul Buzău și părintele Teofil Dumitrescu, Episcop Vicar al Episcopiei Buzăului și Vrancei, am plecat spre Buzău cu un tren care ajungea cu circa o oră și jumătate înaintea celui cu care sosea vagonul patriarhal și aceasta în scopul de a lua unele măsuri de ordine, fiind prezenți câțiva activiști ai Comitetului județean de partid și inspectori de la Consiliul Popular Județean. Cu cca. 15 minute înainte de a sosi trenul pe care îl așteptam, Părintele Vicar Teofil Dumitrescu, care era un bun organizator, a avut o idee cât se poate de bună și mi-a zis: „Domnule Radu, noi nu am întrebat pe ce linie sosește în gara trenul cu vagonul patriarhal”. Dacă nu intra în gară pe linia întâi, însemna că Patriarhul și ceilalți înalți prelați care-l însoțeau să coboare prin pasajul ce făcea legătura între peroane și gară. Eu m-am dus repede la șeful gării, inspectorul Pestrea, l-am întrebat pe ce linie va intra trenul pe care îl așteptam și mi-a răspuns că pe linia a doua. I-am spus că nu e bine și l-am rugat să ia măsurile ce se impun ca trenul să intre în gară pe linia întâi. În ultimele minute, șeful gării a luat legătura cu Regionala C.F.R. Galați, de care aparținea Gara Buzău și a obținut aprobarea ca trenul să intre în stație pe linia întâi. Și așa s-a rezolvat acest aspect care, dacă nu se intervenea la timp ca urmare a inspirației pe care a avut-o regretatul preot-vicar Teofil Dumitrescu, ar fi creat unele neplăceri, dacă ne gândim numai la cât ar fi fost de incomod ca Preafericitul Patriarh, în veșmintele specifice înaltei sale funcții, să fi coborât și, respectiv, să fi urcat scările pasajului la care m-am referit mai sus.
A doua zi, duminică, a avut loc adunarea eparhială în Catedrala Episcopiei care a fost arhiplină și unde Preafericitul Patriarh a dat citire Gramatei Sinodale, scrisă pe pergament (piei de animal, oaie sau vițel etc. Tăbăcită și prelucrată prin procedee speciale și folosită din vechime ca material de scris. După citirea Gramatei, Preafericitul Patriarh a înmânat Preasfințitului Episcop Plămădeală însemnele puterii – crucea și cârja arhierească.
După slujba de instalare în funcția de episcop a părintelui Antonie Plămădeală, a avut loc agapa episcopală în Sala mare a Palatului Episcopal, unde s-a început cu whisky, coniac sau vodcă, fiecare participant fiind servit după preferință și s-a încheiat cu un meniu cât se poate de bogat, începând cu gustări și terminând cu fripturi și prăjituri. Vinul, și alb și roșu, era un vin din Vrancea, vechi de câțiva ani, din viile aflate în proprietatea Episcopiei.
În partea a doua a agapei, participanții începeau să țină scurte alocuțiuni, care mai de care mai documentate, mai atrăgătoare. Se știe că preoții sunt oameni foarte bine pregătiți și foarte buni oratori și era o adevărată competiție, care mai de care să aibă o expunere cât mai interesantă. Agapa se încheia cu cântece patriotice și romanțe, interpretate de preoți talentați și din acest punct de vedere.
Preasfințitul Antonie Plămădeală s-a dovedit a fi un foarte bun organizator, un iscusit gospodar. Sala mare de la subsolul Palatului Episcopal care, până la venirea Preasfinției sale, era doar depozit de mobilier vechi, uzat, a fost reparată, curățată și modernizată, s-a introdus aici încălzire centralizată, cu conductele termice montate în pardoseală, dându-i-se destinația de sală de mese a Episcopiei. Sala care până atunci era folosită ca sală de mese și sală pentru adunările eparhiale a fost transformată în biblioteca Episcopiei, mobilată cu rafturi de jur – împrejurul sălii, până sus la tavan, în care au fost așezate cele peste 10.000 de cărți proprietate personală a Preasfințitului Episcop Antonie Plămădeală. Cărțile erau ordonate pe domenii de activitate și se ținea o evidență precisă cu fișe și cataloage sistematice și alfabetice, asemănător evidenței ce se ține în marile biblioteci publice. Este de remarcat faptul că această evidență era condusă personal de Preasfințitul Episcop Plămădeală. Era un om cult, foarte bine pregătit din toate punctele de vedere. Cât a lucrat la Patriarhie, a participat la principalele misiuni ale Bisericii Ortodoxe Romane peste hotare, fiind recunoscut ca un adevărat al Patriarhiei în relațiile cu alte culte din lume. Îmi povestea, într-o discuție pe care am avut-o cu Preasfinția sa, că după unde venea din străinătate, aducea geamantane pline cu cărți al căror conținut îl interesa.
În iarna anului 1982, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Preasfințitul Episcop Antonie Plămădeală să fie promovat în funcția de Mitropolit al Ardealului și Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sibiului. Când a plecat de la Episcopia Buzăului și Vrancei, a luat, așa cum era normal, tot fondul de cărți din Biblioteca Episcopiei, cărți pe care Preasfinția sa le adusese când a venit la Buzău.
În locul Preasfinției sale, Sfântul Sinod a hotărât să fie adus Părintele Epifanie Norocel, care până atunci fusese vicar la Episcopia Dunării de Jos.
În ziua în care la Departamentul Cultelor București avea loc ședința solemnă în care se prezenta Decretul de recunoaștere a Hotărârii Sfântului Sinod privind alegerea părintelui Epifanie Norocel în funcția de Episcop al Episcopiei Buzăului și Vrancei, de la Buzău am participat eu, inspectorul cu probleme de culte – Alexandru Pruteanu și părintele Teofil Dumitrescu, vicar administrativ al Episcopiei. Era tot într-o zi de sâmbătă. Cam aceeași participasem și la Ședința solemnă în care se prezentase Decretul de recunoaștere a alegerii în funcția de Episcop a Preasfințitului Antonie Plămădeală, adică mitropoliți, episcopi și alți înalți prelați ai Bisericii noastre ortodoxe.
Preafericitul Patriarh Teoctist, însoțit de principalii săi colaboratori, a sosit la Buzău în seara aceleiași zile, tot cu un vagon patriarhal, așa cum se procedase și la venirea precedentă pentru instalarea Preasfințitului Antonie Plămădeală. A doua zi, duminică, la adunarea eparhială, Preafericitul Patriarh, la sfârșitul slujbei specifice unui asemenea eveniment, a dat citire Gramatei Sinodale și a înmânat noului Episcop, Epifanie Norocel, însemnele puterii acestei funcții, respectiv Crucea și Cârja arhierească.
Agapa duhovnicească a avut loc în noua sală de la subsolul Palatului Episcopal, amenajată de Preasfințitul Episcop Plămădeală. Potrivit specificului acestei adunări, în partea a doua a adunării au urmat alocuțiunile participanților, cântece patriotice și romanțe. Se spuneau și glume plăcute, printre ultimii care au vorbit fiind și părintele Cristisor, directorul Seminarului Teologic Buzău. După acesta, a urmat Preasfințitul Eftimie Luca, Episcop al Episcopiei Romanului și hușilor, care a început cuvântul preasfinției sale astfel: „După cum a spus și Părintele Cartisor… am participat astăzi la…”. Cineva din sală a încercat să îl corecteze, spunându-i „Nu Cartisor, Preasfinte, ci Cristisor”. Toată lumea a izbucnit în hohote de râs, în frunte cu Preafericitul Patriarh Teoctist, aflat în imediata apropiere a vorbitorului.
La cutremurul din 4 martie 1977, majoritatea bisericilor din județ au fost afectate și trebuiau reparate. La câteva timp după acest tragic eveniment, Primul-vicepreședinte de atunci, Gheorghe Tudor și eu am fost chemați la răposatul Prim-Secretar Vasile Potop, cu care am avut o discuție pe tema reparărilor bisericilor. Primul-Secretar, care era un om cu vederi largi, cinstit și corect, dar și necruțător cu cei care nu-și făceau datoria și cu cei certați cu legea, ne-a spus că nu putem să eliberăm autorizații pentru repararea bisericilor, pentru că așa se prevedeau lucrurile atunci de către conducerea superioară de partid. A subliniat însă faptul că nu putem lăsa așa cum sunt bisericile după cutremur, indicându-ne să „închidem ochii”, să lăsăm preoții și enoriașii să-și repare lăcașurile de cult. Și așa am procedat și în 2-3 ani de la cutremur, toate bisericile din județ au fost reparate. Am constatat, împreună cu Inspectorul pentru probleme de culte – Alexandru Pruteanu, că în unele comune, ca de exemplu la Mărăcineni, unde am fost împreună și cu regretatul părinte Teofil Dumitrescu, Vicar-administrativ la Episcopie, preotul Moldoveanu din parohia Mărăcineni, împreună cu credincioșii din comună, sub pretextul că repară biserica, au ridicat ziduri noi prin interiorul zidurilor vechi, iar în satul Plesi, com. Bisoca, din contribuția cetățenilor și cu fondurile de la Episcopie, s-a ridicat o capelă în cimitirul satului, care însă este o reușită bisericuță în satul respectiv și nu o capelă. Satul Plesi este situat la o distanță de 4-5 km de satul de reședință a comunei și de care îl desparte apa râului Râmnicu Sărat, deplasarea credincioșilor la biserica din satul de centru al comunei fiind imposibilă pe timp nefavorabil. Biserici noi s-au ridicat și în comunele Ulmeni, Chiojdu, Pănătău – satul Zaharești și altele.”