Știați că există și o slujbă de înfiere în tradiția Bisericii Ortodoxe?

Sunt preot de aproape 30 de ani. Cu toate acestea nu am oficiat niciodată acest ritual, deși cunosc familii și copii în asemenea situații. E drept, de foarte multe ori famila nu vorbește despre acest aspect în casă. Motivele sunt de înțeles. Apoi, procesura de înfiere e unul suficienent de complicat, ca să absoarbă întreaga grijă. Cu toate acestea, cred că ar fi familii care ne-ar solicita oficierea acestui ceremonial dacă ar avea cunoștință despre el. Însă, am constatat că puțini credincioși știu că, pe lângă adopția civilă, în tradiția ortodoxă există și o veche rânduială de înfiere, păstrată în Molitfelnic. Este un ritual impresionant, prin care doi oameni care nu sunt legați prin sânge sunt chemați să trăiască într-o legătură asemănătoare celei dintre tată și fiu, întemeiată pe dragoste, credință și responsabilitate.
Rânduiala începe în biserică. Cel care urmează să fie înfiat vine împreună cu cel care îl înfiază și se așază înaintea preotului, ținând lumânări aprinse. După rugăciunile obișnuite, preotul rostește o rugăciune în care cere lui Dumnezeu să binecuvânteze această nouă legătură.
Textul slujbei este de o frumusețe aparte. El amintește că, prin Hristos, Dumnezeu ne-a făcut pe toți fii ai Săi după har și cere ca această înfiere să fie întărită de Duhul Sfânt. Nu este doar o formulă juridică sau simbolică, ci o chemare la o relație de iubire, respect și sprijin reciproc.
Impresionează și finalul rânduielii. Cel înfiat îngenunchează înaintea celui care îl înfiază, acesta îl ridică în picioare, îl îmbrățișează, iar preotul îl binecuvântează. Gestul amintește de ridicarea omului la o viață nouă și de primirea lui într-o familie prin iubire, nu prin legătura sângelui.
Astăzi această slujbă se săvârșește foarte rar și mulți nici nu știu că ea există. Totuși, prezența ei în cărțile de cult arată cât de mult a prețuit Biserica dintotdeauna ideea de familie și de paternitate spirituală. Uneori, legăturile cele mai puternice nu sunt cele pe care le primim la naștere, ci cele pe care le construim prin iubire, credință și responsabilitate.
Textul final al rânduielii:
„Cel înfiat îngenunchează în fața celui ce-l înfiază, care îl ridică, zicând: Astăzi fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut, și-l îmbrățișează; iar preotul îl binecuvântează și face otpustul.”