Postul amânat

Viața este o minune. O primim fără să avem merite personale și o trăim adesea cu impresia că avem întotdeauna timp suficient și că putem lăsa pe mai târziu cerințele spiritului. E drept avem multă vreme timp pentru a ne schimba, timp pentru a ierta, timp pentru a ne apropia de Dumnezeu, timp pentru a începe lucrurile bune pe care le amânăm de ani de zile. Însă una dintre marile iluzii ale existenței este convingerea că timpul ne aparține în integralitatea lui. Din păcate, uneori e prea târziu, iar acest prea târziu ne aduce regrete.
Printre lucrurile pe care oamenii le amână cel mai des se află și postul. Ne spunem uneori că vom posti mai târziu, când vor fi mai liniștiți, mai sănătoși sau mai puțin ocupați, mai bătrâni. Nu e viața bătrânețea momentul pentru cele sfinte?  Numai că, uneori, acel „mai târziu” nu mai vine niciodată. Între timp apar bolile, tratamentele, restricțiile medicale și situațiile în care omul constată că nu mai poate ține postul așa cum și-ar fi dorit.
Este de înțeles că există numeroși bolnavi cronici care nu pot respecta în totalitate rânduielile alimentare ale postului. Nimeni nu trebuie pus în situația unei contradicții între recomandarea medicului și conștiința sa religioasă. Biserica a înțeles dintotdeauna această realitate și a oferit dezlegări celor aflați în suferință. Sănătatea nu trebuie sacrificată, iar ascultarea de sfatul medical nu reprezintă un păcat.
Totuși, problema postului este mult mai profundă decât simpla înlocuire a unui aliment cu altul. Astăzi, industria alimentară poate produce aproape orice substitut. Există produse care imită carnea, laptele, brânza sau ouăle, uneori până la cel mai mic detaliu de gust și textură. Însă postul nu înseamnă doar schimbarea ingredientelor din farfurie.
Postul înseamnă și reducerea cantității. Înseamnă stăpânire de sine. Înseamnă să te ridici de la masă înainte de a te simți pe deplin sătul. Înseamnă să înveți că nu orice poftă trebuie satisfăcută și că nu orice dorință trebuie împlinită imediat. În mod paradoxal, sănătatea nu mai este rezultatul a ceea ce avem, ci în funcție de cele la care știm să renunțăm.
Una dintre cele mai mari provocări ale omului modern nu este lipsa hranei, ci abundența ei. În trecut, oamenii aveau puține alimente la dispoziție și trăiau cu multe lipsuri. Astăzi, magazinele sunt pline, galantarele sunt colorate și atrăgătoare, reclamele ne urmăresc la fiecare pas, iar ofertele ne îndeamnă permanent să cumpărăm și să consumăm mai mult.
Într-o astfel de lume, postul devine mai greu decât pare. Nu pentru că nu am avea ce mânca, ci pentru că avem prea multe posibilități. Lupta nu se mai dă împotriva foamei, ci împotriva excesului. O luptă mult mai grea! Când nu ai … nu ai și gata! Dar când ai peste tot și trebuie să spui NU … e tare greu!
De aceea, postul rămâne o școală a libertății interioare în modernitate. Pot eu oare să nu ma ating de ceea ce găsesc la tot pasul atât de frumos prezentat și ambalat? Pot spune NU?

Ei bine, în acest context, postul ne amintește că omul nu trăiește doar pentru a consuma și că adevărata bogăție nu stă în ceea ce ne permitem, ci în ceea ce reușim să stăpânim din noi înșine, chiar dacă ne permitem să avem, să mâncăm, să gustăm, să cumpărăm.
De aceea nu este bine să amânăm postul. Pentru că vine o vreme când nu mai putem posti și pentru că abuzul repetat ne-a îmbolăvit.

Rămâne regretul că nu am folosit anii în care eram sănătoși și aveam puterea să o facem.

Viața este o minune, dar și o lecție despre fragilitatea timpului. Iar unele lucruri bune trebuie făcute astăzi, nu cândva, mai târziu.

Sale!