Schitul Sfântul Andrei , uriașul rusesc al Muntelui Athos și renașterea sa sub ocrotirea Vatopedului

Schitul Sfântul Andrei, numit și Serai, impresionează prin dimensiuni, prin arhitectura sa aproape imperială și prin istoria care reflectă, poate mai bine decât orice alt loc, întâlnirea dintre tradiția greacă și cea rusă a monahismului ortodox.
Am ajuns aici cu emoție. M-a surprins monumentalitatea bisericii care contrastează cu chilia sihastrului, aflată într-un amplu proces de restaurare, dar și atmosfera pe care am simțit-o imediat: aceeași rânduială, aceeași grijă pentru frumusețe și aceeași liniște pe care le întâlnisem la Mănăstirea Vatoped. În incinta schitului – de fapt chiat la intrare, pe stânga –  funcționează și Academia Athonită, una dintre cele mai importante școli teologice ale Ortodoxiei, cu spații moderne, bibliotecă și chiar teren de sport pentru elevii și studenții care se pregătesc aici.
De la un mic schit la cel mai mare așezământ rusesc din Athos
Locul este cunoscut încă din secolul al XI-lea, când exista aici o mică mănăstire numită Xystri. În secolul al XVII-lea, fostul patriarh al Constantinopolului Atanasie al III-lea a reconstruit așezământul, iar în 1661 acesta a intrat în proprietatea Mănăstirii Vatoped. Mai târziu, patriarhul Serafim al II-lea a ridicat o nouă biserică și a închinat-o Sfântului Apostol Andrei, nume pe care îl poartă până astăzi.
În anul 1842, Vatopedul a oferit schitul unei comunități de călugări ruși. Câțiva ani mai târziu, în 1849, acesta a fost ridicat oficial la rangul de schit. A început atunci perioada sa de maximă înflorire. Cu sprijinul țarilor și al credincioșilor ruși au fost ridicate clădirile uriașe pe care le admirăm și astăzi, iar biserica principală, sfințită în anul 1900, a devenit cea mai mare biserică din Sfântul Munte și una dintre cele mai mari din Balcani.
La începutul secolului al XX-lea, aici viețuiau aproximativ 700 de călugări ruși. Era una dintre cele mai numeroase comunități monahale din Athos, cu ateliere, bibliotecă, arhivă, paraclise și o viață liturgică impresionantă. Influența Rusiei asupra Sfântului Munte era atunci foarte puternică.
Totul avea însă să se schimbe după Revoluția bolșevică din 1917. Legăturile cu Rusia au fost întrerupte, ajutoarele au încetat, iar numărul călugărilor a scăzut dramatic. În deceniile următoare, multe dintre clădiri au fost părăsite, iar un incendiu puternic a distrus biblioteca și o parte însemnată a complexului.
Astăzi, Schitul Sfântul Andrei aparține din nou Mănăstirii Vatoped, care desfășoară un amplu program de restaurare. Se vede pretutindeni aceeași grijă pentru patrimoniu și pentru viața duhovnicească pe care o întâlnești în Vatoped.
Deși în trecut era cunoscut drept „schitul rusesc”, astăzi este administrat de călugări greci ai Vatopedului, iar comunitatea monahală crește treptat. În ultimii ani au avut loc noi tunderi în monahism, semn că viața duhovnicească renaște și aici.

Una dintre cele mai mari surprize pe care am avut-o, pentru că nu știam despre existența ei, a fost descoperirea Academiei Athonite, școala teologică ce funcționează în incinta schitului.
Această instituție își are originile în anul 1749, fiind una dintre cele mai prestigioase școli ale Ortodoxiei. De aici au ieșit numeroși teologi, profesori și ierarhi. După mai multe mutări de-a lungul timpului, academia și-a găsit sediul în aripa sud-vestică a Schitului Sfântul Andrei, unde funcționează și astăzi.
Pentru un vizitator, imaginea este impresionantă: lângă zidurile unei mănăstiri cu aproape două secole de istorie modernă se aud glasurile tinerilor seminariști, iar în față se află chiar un teren de sport, semn că formarea lor urmărește dezvoltarea armonioasă a omului, sufletește și trupește.
Un loc al memoriei și al speranței
Schitul Sfântul Andrei este un simbol al istoriei zbuciumate a Ortodoxiei din ultimele două secole. A cunoscut gloria, declinul și renașterea. Zidurile sale uriașe vorbesc despre perioada în care Rusia a susținut masiv Athosul, iar șantierele de astăzi arată hotărârea Vatopedului de a reda acestui loc frumusețea de odinioară.
Am plecat de aici cu impresia că nu am vizitat doar o clădire impresionantă, ci un capitol întreg din istoria Ortodoxiei. Între piatra veche, schelele restaurării, restricțiile de a filma și glasurile tinerilor care studiază teologia, Schitul Sfântului Andrei transmite un mesaj simplu: credința poate trece prin vremuri grele, dar atunci când există oameni care o iubesc, renaște întotdeauna.

Sale!