Familia este prima școală a iubirii, dar și prima școală a răbădării. Acolo învățăm să iubim, însă tot acolo descoperim că oamenii pe care îi iubim cel mai mult sunt și cei pe are trebuie să-i înțelegem cel mai mult.. Suntem desăvârți? Nu! Atunci nu avem cum să pretindem celor din jur să fie!
Mulți își imaginează familia ideală ca pe un loc fără conflicte, fără neînțelegeri și fără lacrimi. În realitate, o familie nu este puternică pentru că evită încercările, ci pentru că trece prin ele fără să se destrame. Nu lipsa furtunilor o definește, ci felul în care membrii ei rămân unii lângă alții atunci când vântul bate cel mai tare.
În orice familie apar momente în care ai impresia că totul se prăbușește. Boala, lipsurile, neînțelegerile, absurdul sau pierderile lasă urme adânci. Atunci fiecare are de ales: să se închidă în propriul egoism sau să lupte pentru cei de lângă el. Adevărata iubire nu se vede în zilele liniștite, ci în clipele în care ai toate motivele să renunți și totuși alegi să mergi mai departe, alături.
Din punct de vedere creștin, familia nu este o adunare de oameni perfecți, ci o comunitate care încearcă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se ierte și să se ridice unul pe altul. De aceea, în casa în care există rugăciune, iertarea vine înaintea dreptății, iar iubirea înaintea orgoliului.
O casă nu este zidită doar din cărămizi, ci din răbdare, iertare și credință. Iar atunci când Hristos rămâne în mijlocul ei, nici cele mai grele încercări nu au ultimul cuvânt. Familia poate ieși din furtună schimbată, poate mai obosită, poate mai tăcută, dar și mai unită. E o caălătorie fasciantă, pe care doi oameni au șanasa să o facă împreună. Nu norii sunt de ținut minte, ci lumina care e desupra lor.
Cuvant despre Cer
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
