„Moartea, spune poetul, ține viața noastră de ambele capete.” Este o imagine tulburătoare, dar adevărată. Deși ne închipuim că moartea ne așteaptă doar la sfârșitul drumului, ea este prezentă încă din prima clipă a existenței noastre. Tocmai această limită face ca fiecare zi să capete valoare, iar fiecare alegere să devină importantă.
Există oameni care pleacă dintre noi lăsând în urmă nu doar amintiri, ci și un gol imens. Nu îi plângem numai pentru ceea ce au fost, ci și pentru ceea ce ar fi putut deveni, pentru visele neterminate, pentru binele pe care nu au mai apucat să-l facă. Uneori, cea mai mare tragedie nu este moartea însăși, ci viața rămasă netrăită.
Pământul este locul unde ni s-a dat timpul de a construi, de a iubi, de a ierta și de a lăsa urme în sufletele oamenilor. Nici averea, nici puterea, nici faima nu pot învinge moartea. Singurele lucruri care trec dincolo de ea sunt faptele bune, iubirea oferită și credința păstrată.
Conștiința că viața este trecătoare nu ar trebui să ne înspăimânte, ci să ne responsabilizeze. Fiecare zi pierdută în răutate, nepăsare sau orgoliu este o parte din viață pe care nu o vom mai recupera niciodată. În schimb, fiecare gest de bunătate prelungește existența noastră în memoria celor pe care i-am atins.
Moartea ține viața de ambele capete tocmai pentru a ne aminti că timpul nu ne aparține. Între naștere și plecare se află singurul spațiu în care putem alege cine vom fi. Iar adevărata măsură a unei vieți nu este numărul anilor trăiți, ci binele pe care l-am lăsat în urmă.
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Retropelerinaje Buzoiene
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
Daruri cu tâlc
