Urcușul care obosește, dar bucură

Ne imaginăm adesea că drumul vieții ar trebui să fie neted, lipsit de încercări și luminat fără niciun efort. Dar Dumnezeu nu ne-a promis niciodată un drum ușor. Ne-a promis, în schimb, o lumină care să nu se stingă. De aceea, fiecare om poartă în suflet o flacără. Uneori arde puternic și îi încălzește și pe cei din jur, alteori abia mai pâlpâie, amenințată de vânturile fricii, ale dezamăgirii sau ale suferinței. Totuși, cât timp flacăra nu se stinge, drumul nu este pierdut.
Flacăra de pe toate drumurile nu este focul care mistuie, ci focul care luminează. Este credința care nu cedează în fața îndoielii, speranța care nu moare în fața deznădejdii și iubirea care supraviețuiește chiar și atunci când pare că totul s-a prăbușit. Marile biruințe ale omenirii nu au fost câștigate de cei care nu au căzut niciodată, ci de cei care au păstrat aprinsă această flacără chiar și în cele mai întunecate nopți.
Viața nu ne încearcă pe toți în același fel. Unii poartă povara bolii, alții pe cea a singurătății, a nedreptății sau a pierderii. Însă fiecare încercare poate deveni lemnul care întreține focul sufletului. Aurul nu se curăță în apă rece, ci în cuptor. La fel, caracterul omului se descoperă nu în zilele liniștite, ci în cele grele.
Credința creștină vorbește adesea despre lumină. Hristos Se numește pe Sine „Lumina lumii”, iar cel care Îl urmează nu umblă în întuneric. Această lumină nu înlătură toate obstacolele, dar le face traversabile. Nu oprește furtuna, dar îl învață pe om să nu-și piardă direcția. Flacăra lui Dumnezeu nu schimbă întotdeauna drumul, ci îl schimbă pe călător.
Fiecare dintre noi este, fără să-și dea seama, o lumină pentru cineva. Un cuvânt bun, o mână întinsă, o iertare, o încurajare sau un gest de bunătate pot aprinde flacăra din sufletul unui om care era gata să renunțe. Lumina nu scade atunci când este împărțită; dimpotrivă, se înmulțește.
Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase misiuni ale vieții: să păstrăm vie flacăra pe toate drumurile pe care le străbatem. Nu pentru gloria noastră, ci pentru ca cei care vin după noi să găsească mai multă lumină decât întuneric, mai multă speranță decât teamă și mai multă iubire decât ură. În cele din urmă, omul nu este judecat după cât de lung a fost drumul său, ci după lumina pe care a lăsat-o în urma pașilor săi.

Sale!