Într-un ritm mai liniștit decât cel al orașului Buzău, din care ar fi putut fi parte, stațiunea Sărata Monteoru pare să-și că este în formă, deși numărul turiștilor pare mic.
Am ajuns acolo în interes de serviciu și m-am bucurat să o regăsesc curată, îngrijită și atent întreținută. Spațiile verzi sunt frumos amenajate, parcările bine sistematizate, iar atmosfera transmite aceeași autenticitate pe care mi-o aminteam de odinioară, deși s-a construit mult. Da, revin la amintiri și văd că acum părea mai puțin animată, dar probabil că nu este perioada cea mai aglomerată.
Pentru mine, Monteoru este un loc încărcat de unele amintiri insistente.
În copilărie am ajuns la fostul conac al familiei Monteoru, unde îmi amintesc că am participat chiar și la o tabără.
Ani mai târziu, în retrasa capelă a familiei Monteoru am avut ocazia de a oficia o cununie, urmată de o frumoasă petrecere, deschisă cu muzică clasică, în stațiune.
Am slujit și în biserica din stațiune de câteva ori, iar la casa de vacanță a regretatului părinte Ioan Dumitran, am poposit. Și la familia Partal, la „Casa cu tei”, am petrecut numeroase momente și activități care mi-au rămas foarte dragi.
Vizita de acum mi-a stimulat lumina acestor amintiri într-un mod ușor melancolic. Și, ca odinioară, nu puteam pleca fără să savurez înghețata de la chioșcul de lângă bazin, un mic ritual care pare să fi rămas neschimbat.
Da, mi-a plăcut reîntâlnirea cu acest loc, care, așa cum aminteam la început, ar fi putut fi parte administrativă din orașul nostru și nu ar fi fost rău.
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
