Din dorința de a fi bine în grupurile cu care intru în contact, fac un efort mai mare să creez o stare generală de confort. Sigur, demersul meu rămâne fără rezultat, pentru că oricât ai încerca nu poți repara frustrări, insuficiențe, deficiențe de înțelegere a lumii. Și totuși nu încetez să fac efortul genuin de a nu lăsa pe nimeni să-și strice singur ziua, gândind că, în felul acesta, te poate afecta pe tine sau pe cei din jur.
Deunăzi, într-o asemenea încercare, tatăl meu îmi spunea:
„De ce-ți pierzi timpul? Nici numele nu merită să le rostești unora în dialoguri. Ai atât de mulți oameni buni cu care poți vorbi sănătos. Așa îmi spunea mie Mitropolitul Antonie.”
Și avea dreptate. Mai ales că agasantul comportament e ciclic. Sigur, sfatul îl poți lua ca pe un principiu stoic până la urmă.
Și totuși, nu pot fi decât egal cu mine însumi, motiv pentru care încerc iară și iară calea păcii, dialogul, nu retragere în propriile propcupări. E ca la salut. Te respecți pe tine când saluți pe cineva.
Dar tot îți pare rău de suferința cuiva care se luptă din răsputeri cu sine, crezând că se luptă cu tine.
Ați întâlnit asemenea oameni? Sunt sigur că da. Are, oare, dreptate tatăl meu? Da! Și recunosc că nu i-am valorificat destul înțelepciunea și nu i-am înțeles răbdarea culegerii fructului copt, fără efort.
Ce chin impus poate fi uneori și viața aceasta, de altfel extrem de simplă și frumoasă când știi să trăiești, când respecți pe cei care muncesc, când dai dovadă că ai educație.
Și dacă mai întâlniți asemenea frustrări la cei din jur, nu răspundeți la provocări. Nu din machiavelism, pentru a nu-l întrerupe pe cel ce greșește, ci din respect față de voi. Nu va mai fi unul, ci doi oameni chinuiți, dacă răspundeți. Păstrați-vă caracterul.
Nu trebuie să vă supere astfel de oameni. Aveau dreptate stoicii, dar mai ales noi creștinii când spunem: lasă-l și roagă-te pentru el. Lupta lor cu ei înșiși e mai grea decât puteți vedea pe chipul încruntat din fața voastră. De aceea, rugați-vă și Dumnezeu le va așeza pe toate.