Când omul se măsoară doar în centimetri

Există o boală veche a puterii: convingerea că oamenii pot fi împărțiți în mari și mici. Nu e o categorisire după caracter, nici după bunătate și nici după adevăr, ci după funcție, avere sau influență. De aici până la ideea că unii trebuie să se simtă neînsemnați în prezența altora nu mai este decât un pas.

Nimeni nu ar trebui să plece din fața unui om simțindu-se mai puțin om. Dacă ești mare, ce?! Dacă sunt mare, ce?!
Înaintea lui Dumnezeu nu există oameni de categoria întâi și categoria a doua. Nu centimetrii ne dau valoarea, nici scaunul pe care stăm și nici mulțimea celor care ne aplaudă. Valoarea omului se măsoară în caracter, în iubire și în respectul pe care îl arată celorlalți.
Îmi vine în minte și o glumă: unui om scund i s-a spus, în batjocură: „Degeaba te rogi, ești prea mic. Dumnezeu nu o să te vadă.” Gluma este absurdă tocmai pentru că Dumnezeu nu privește lumea de la înălțimea centimetrilor. El privește inima.

Sigur, axioma nu se aplică în societățile sănătoase. Îmi povestea dl. Nicolae Peneș că a fost în calitate de artist amator acceptat la petrecerea unei aniversări a fostului șef al guvernului Gheoerghe Maurer. Petrecere mare la vântoare, încoronată cu botezul vânătoresc al lui Nicu Ceușescu. Înainte de botezul de care se bucurau comuniștii, au fost expuse trofeele. Maestrul ce ceremonii vânătorești i-a pus în dreptul conducătorului iubit ursul cel mai mare, chiar dacă Maurer fusese vânătoru. Cum se putea altfel? Orgoliu era nemăsurat! Ce era maxim era la cel mai mare. Ei bine, în viață, deși mai în vârstă, Maurer i-a supraviețuit mulți ani lui Ceaușescu, care a murit executat de ai lui.
Așadar, o societate sănătoasă nu este aceea în care oamenii se simt neînsemnați lângă cei puternici, ci aceea în care fiecare pleacă din întâlnirea cu celălalt simțindu-se respectat. Adevărata măreție nu îi micșorează pe ceilalți. Dimpotrivă, îi ridică. Iar aceasta este singura înălțime care contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like