78 de ani, în mijlocul părinților slujitori ai Parohiei Sfântul Apostol Andrei, al comunității dar și al nepoților

Fiecare zi de 9 august devine, odată cu trecerea anilor, tot mai importantă și mai frumoasă în viața familiei noastre. Este ziua tatălui meu, după cum știu și cei care i-au transmis mesaje de felicitare. Pentru toate gândurile bune vă mulțumesc și vă suntem recunoscători.

Tatălui meu nu i-a plăcut niciodată să-și sărbătorească ziua. Anul acesta însă nu prea a avut de ales, mai ales datorită părinților slujitori ai Parohiei Sfântul Apostol Andrei. Ni s-a alăturat și ne-a bucurat și părintele Valerian Grama. Fără îndoială, pe lângă dânsul, părintele Iulian este încă un adolescent, la cei doar 78 de ani ai săi.

Le mulțumesc părinților Petru Roșu, Marian Ion și Romeo Ene, pentru dragostea cu care s-au bucurat de momentele frumoase din familia noastră, inclusiv de ziua tatălui meu, pentru binecuvântata slujire și colaborare și pentru bucuria de a ne strânge mâna la Sărutarea păcii.

Mulțumesc și frumoasei noastre comunități, de care părintele Iulian este profund atașat.
Legătura aceasta are însă o istorie lungă, după cum, iarăși, știți.

Eram în 1990, în anul I la Seminarul Teologic din Buzău, când am pornit, alături de tata, pe un adevărat drum al … cunoașterii prin cartierul Micro 14. Sectorul parohiei se întindea până la Școala nr. 12, astăzi Școala „Sfântul Apostol Andrei”.
Cu o listuță în mână, scrisă cu acea grafie imposibil de imitat al tatălui meu – litere prea mici pentru un om atât de generos și prea rotunde pentru o fire atât de determinată -, citeam blocurile și tăiam, una câte una, scările pe care le parcurseserăm. Blocurile semănau toate între ele, atât de bine încât, uneori, ajungeam să ne încurcăm.
La un moment dat ni se deschide o ușă și ni se spune, cu un oarecare reproș:
„Ce faceți? Veniți iar?”
Da. Ieșisem din bloc, intrasem în cel din față și, fără să ne dăm seama, ne întorseserăm din greșeală tot acolo.
În acele peregrinări am întâlnit de toate. Am văzut o lamă de cuțit ieșită amenințător printr-o ușă, am întâlnit un musulman care ne-a spus că nu cumpără icoana cu care vesteam Crăciunul, am avut uși trântite în nas și am auzit strigătele unui domn înfierbântat către soția care ne primise:
„Dă-i afară! Facem aici mănăstire? Dă-i, că ies și-i bat!”
Am primit chiar și o găleată de apă fierbinte aruncată de la etaj, probabil în speranța că ne va face bine în lupta cu frigul acelui decembrie.
Astăzi toate acestea sunt amintiri care provoacă zâmbetul.
Și tocmai de aceea, după asemenea începuturi, să ajungi să te bucuri de sprijinul și aprecierea unei comunități este un mare dar al lui Dumnezeu. Iar să fii îmbrățișat cu atâta drag de ziua ta este, din nou, o mare binecuvântare.
La 78 de ani, tata are multe motive să privească spre viața lui cu bucuria împlinirii: respectul de care se bucură din partea părinților împreună-slujitori, aprecierea comunității Parohiei Sfântul Apostol Andrei, cu totul alta decât cea pe care am întâlnit-o la începuturile anilor ’90, dar și bucuriile familiei.
Duminică, o parte dintre nepoți i-au fost alături. Deși au ales o altă misiune, cea medicală, se simt și ei împliniți să-și vadă bunicul încă slujind la Altar.
Tatăl meu și-a dorit mult să aibă și o fată. Și o are. Iar, la rândul ei, Filiomona i-a dăruit două nepoate, pe Anais și Maris.

Dar nici băieții noștri nu s-au lăsat mai prejos și i-au adus bunicului încă două nepoate: pe Adriana, soția lui Matei, și pe Denisa, logodnica lui Andrei.

Așa se plinesc cel mai frumos cei 78 de ani! Tipul? Un ticălos sau un prieten! Depinde cum te porți cu el. Dar oamenii de aprope sunt comori, sunt daruri unice ale vieții. Oamenii care au rămas aproape, mâinile strânse, în familiile crescute, comunitatea zidită, respectul câștigat sunt daruri neprețuite ale lui Dumnezeu. Nu poți da timpul înapoi, dar poți să privești în urmă cum i-ai dat valoare. Și cred că părintele Iulian s-a străduit să o facă, cu gândul mai presus de toate la binele comun. Și nu este doar o vorbă mare ceea ce am spus. Îl știu bine și știu cum gândește și ce a reprezentat și reprezintă Biserica și mai ales Biserica Sfântul Apostol Andrei în viața lui. Familia s-a situat mereu după activitatatea profesională. În Biserică a muncit, dar Biserica i-a adus împliniri care-l bucură nespus. De aceea, toți i-am înțeles ierarhia preocupărilor din timpul activității profesionale active – mai ales mama mea – și ne mândrim cu dedicararea lui de o viață.